Time-barred challenge to incompatibility evaluation report due to failure to meet the 15-day statutory contestation deadline

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la 1.03.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Agenţia Naţională de Integritate şi a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.02.2016, solicitând anularea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea din 7 iunie 2016, Curtea de Apel Iaşi, pentru a da posibilitatea părţilor să depună concluzii scrise, a respins cererea de amânare a judecăţii şi a amânat pronunţarea la 14.06.2016.

Prin sentinţa nr. 115 din 14 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca tardivă contestaţia formulată de reclamantul A., împotriva raportului de evaluare nr. x/10.06.2016 emis de Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 7 iunie 2016 şi a sentinţei nr. 115 din 14 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., recurentul a arătat că în mod injust, prima instanţă a respins cererea formulată de avocatul reclamantului de amânare a judecăţii, cu desconsiderarea dreptului avocaţilor de a se bucura de propriile perioade de concediu, aducându-se astfel atingere dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului.

În susţinerea celui de-al doilea motiv de recurs, reclamantul a arătat că în mod neîntemeiat, prima instanţă a considerat comunicat raportul intimatului la data de 12.02.2016, făcând abstracţie de comunicările ulterioare, neexistând certitudinea că obiectul unei eventuale comunicări la data de 12.06.2016 îl reprezintă raportul nr. x, în timp ce comunicarea invocată de instanţă figura nr. x. În opinia recurentului, această incertitudine trebuie să profite reclamantului.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii instanţei de fond, ca legală şi temeinică.

În esenţă, s-a susţinut că, în mod corect, instanţa de fond a respins acţiunea, admiţând excepţia tardivităţii, având în vedere că raportul de evaluare a fost primit de către reclamant la data de 12.02.2016.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatei - pârâte, la motivele de recurs şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, precum şi în conformitate cu art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

6.1 Argumente de fapt şi de drept relevante

În fapt, reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/10.02.2016, întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, prin care a fost declarat incompatibil.

Prin Raportul de evaluare nr. x/23.07.2013 pârâta Agenţia Naţională de Integritate, în urma activităţii de evaluare, a reţinut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, prin deţinerea simultană a funcţiei de viceprimar al com. Ivăneşti şi a calităţii de comerciant persoană fizică, respectiv titular al A. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALA în perioada 25.06.2012-prezent şi de asemenea a calităţii de membru în cadrul consiliului de administraţie al Şcolii gimnaziale Ionel Miron Ivăneşti în perioada 29.08.2012-30.06.2014. S-a constatat încălcarea art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea 161/2003.

Recurentul a susţinut în motivarea recursului încălcarea dreptului său la apărare prin respingerea cererii de amânare a cauzei formulată de apărătorul acestuia.

Cu privire la această critică, Înalta Curte reţine că, prin cererea depusă de apărătorul reclamantului în dosarul instanţei de fond la data de 6 iunie 2016, acesta a solicitat acordarea unui nou termen de judecată, motivat de faptul că a ales "să se bucure" de o perioadă de repaus pentru recuperarea capacităţii de muncă .

Potrivit prevederilor art. 222 alin. (1), C. proc. civ. "Amânarea judecăţii pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părţii interesate, numai în mod excepţional, pentru motive temeinice şi care nu sunt imputabile părţii sau reprezentantului ei.", iar potrivit alin. (2), "Când instanţa refuză amânarea judecăţii pentru acest motiv, va amâna, la cererea părţii, pronunţarea în vederea depunerii de concluzii scrise."

Înalta Curte constată că cererea de amânare formulată în faţa instanţei de fond de către avocatul reclamantului nu are la bază motive temeinice ori o situaţie de excepţie, în sensul dat de către legiuitor prin art. 222 alin. (1) C. proc. civ. şi nici nu a fost dovedită, motiv pentru care în mod corect, prima instanţă a procedat la respingerea cererii de amânare, amânând pronunţarea în considerarea alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru a da posibilitatea părţii să formuleze concluzii scrise, posibilitate de care, de altfel, reclamantul nu a uzitat.

În speţă, în exercitarea dreptul său de apreciere cu privire la circumstanţele concrete ale formulării unei asemenea solicitări, instanţa de fond a considerat că cererea nu este întemeiată. Aprecierea temeiniciei motivelor de amânare constituie atributul instanţei de apel învestită cu această solicitare, nefiind o problemă de legalitate susceptibilă de cenzură în faţa instanţei de recurs.

Înalta Curte va respinge şi motivul de recurs referitor la soluţia de respingere a contestaţiei ca tardiv formulată, constatând că instanţa de fond în mod corect a apreciat că în cauză nu au fost respectate prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010.

Astfel, potrivit prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 "Persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ.

(3) Dacă raportul de evaluare a incompatibilităţii nu a fost contestat în termenul prevăzut la alin. (1) la instanţa de contencios administrativ, Agenţia sesizează în termen de 15 zile organele competente pentru declanşarea procedurii disciplinare; dacă este cazul, Agenţia sesizează în termen de 6 luni instanţa de contencios administrativ, în vederea anulării actelor emise, adoptate sau întocmite cu încălcarea prevederilor legale privind incompatibilităţile."

Având în vedere că aceste norme de drept procedural conţinute de legea specială nu fac nici o referire la modul de calcul al termenului, Înalta Curte reţine că termenul de contestare se calculează în conformitate cu dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materie, potrivit cu care când termenul se socoteşte pe zile nu intră în calcul nici ziua de la care începe să curgă termenul nici ziua când acesta se împlineşte.

Totodată, art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. stabileşte că în cazul în care un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că raportul de evaluare contestat de către reclamant a fost comunicat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, reclamantul intrând în posesia acestuia la data de 12.02.2016, astfel cum rezultă din dovada aflată la dosarul Curte de apel.

În raport de prevederile legale sus-enunţate, reclamantul trebuia să conteste raportul de evaluare întocmit în cauză în termen de 15 zile de la primirea acestuia, termen care a început să curgă de la data de 12.02.2016 şi s-a împlinit la data de 29.02.2016.

Totodată, Înalta Curte reţine că prezenta acţiune a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la data de 1 martie 2016, cu depăşirea termenului prevăzut de lege, recurentul-reclamant nefăcând nici dovada existenţei vreuneia din situaţiile prevăzute de art. 186 alin. (1) din C. proc. civ. privind repunerea în termen.

Nu pot fi reţinute susţinerile recurentului referitoare la un eventual dubiu care să profite reclamantului, în sensul că nu este clar care a fost actul comunicat ce s-a comunicat la data de 12.02.2016, câtă vreme prin adresa de înaintare menţionat nr. x se menţionează că se comunică raportul de evaluare nr. x/10.02.2016.

De asemenea, se constată că nu sunt fondate susţinerile recurentului referitoare la faptul că a fost nevoie de o nouă comunicare a raportului, în data de 16.02.2016 şi 17.02.2016, întrucât pe dovada de comunicare se află aplicate: o ştampilă cu data de 15.02.2016, la rubrica "Ştampila de zi a oficiului care înapoiază confirmarea", precum şi una cu data de 17.02.2016, la rubrica "Ştampila de zi a oficiului de distribuire a confirmării".

Instanţa de control judiciar constată, în acord cu prima instanţă, că nici una dintre cele două ştampile nu se referă la data primirii, care nu poate fi decât data menţionată la rubrica "Confirm primirea…azi, data de…", unde este menţionată în clar, fără ştersături, data de 12.02.2016.

Faţă de aceste considerente, având în vedere şi prevederile art. 165 din C. proc. civ., potrivit cărora procedura se socoteşte îndeplinită la data semnării dovezii, este evident că data certă a comunicării este 12.02.2016.

Prin urmare, Înalta Curte va aprecia că soluţia de respingere, ca tardivă, a acţiunii reclamantului, cu consecinţa menţinerii actului contestat în cauză, este temeinică şi legală.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., constatând că sentinţa recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 ori potrivit art. 488 din Noul C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 7 iunie 2016 şi sentinţei civile nr. 115/2016 din 14 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi împotriva sentinţei civile nr. 115 din 14 iunie 2016 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2019.