Conflict of interest arising from hiring spouse as parliamentary advisor: temporal application of evaluation procedure and prescription deadlines under Law 176/2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015 reclamantul A. a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/13.10.2015 emis de Agenţia Naţională de Integritate, solicitând anularea acestuia.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin raportul de evaluare contestat ANI a concluzionat că nu ar fi respectat regimul juridic al conflictelor de interese prevăzut de art. 70 din Legea nr. 161/2003, întrucât în calitatea sa de deputat, în mandatul 2008-2012, a semnat contractual civil cu soţia sa, B., prin care aceasta a prestat servicii în funcţia de consilier în cadrul Biroului Parlamentar al reclamantului, obţinând venituri de 32970 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 76 din 25 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia prescripţiei răspunderii, invocată de reclamant şi s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Recursul

Împotriva sentinţei nr. 76 din 25 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Hotărârea instanţei de fond este criticată sub aspectul modalităţii de apreciere şi interpretare a principiului neretroactivităţii legii civile şi al corespondentului său procedural, tempus regit actum.

Recurentul a susţinut că instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material cuprinse în Legea nr. 176/2010 care nu intrase în vigoare în perioada 02.02.2009 - 30.04.2010, când s-a derulat contractul civil între Biroul parlamentar A. şi B., soţia reclamantului.

A arătat recurentul că, în ceea ce priveşte aplicarea imediată a legii noi, aceasta îşi limitează incidenţa exclusiv la situaţii juridice cu persistenţă în timp. În cauză, după 30.04.2010, data încetării contractului civil, nu au mai persistat situaţii juridice care să se integreze în domeniul temporal de aplicare a Legii nr. 176/2010, lege intrată în vigoare la 05.09.2010.

De asemenea, şi aplicabilitatea art. 11 din Legea nr. 176/2010 rămâne limitată la perioada în care legea era în vigoare, adică după 05.09.2010.

Mai mult, cât priveşte posibilitatea ANI de evaluare a conflictului de interese în decurs de 3 ani după încetarea mandatului, evaluarea poate privi numai eventualele conflicte de interese în care s-ar fi aflat în perioada 05.09.2010 - 19.02.2012.

În consecinţă, contractul civil în cauză, fiind încetat la 30.04.2010, nu intră sub incidenţa evaluării prevăzute la art. 11 alin. (2) din legea nr. 176/2010, ci este reglementat de dispoziţiile în vigoare în acea perioadă, şi anume Legea nr. 161/2003 şi Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

În forma în vigoare în perioada de referinţă a existenţei prezumtivului conflict de interese, adică 02.02.2009 - 30.04.2010, legile menţionate nu cuprind dispoziţii care să incrimineze şi să sancţioneze la nivel penal, administrativ sau constituţional încheierea de convenţii civile.

În ceea ce priveşte fundamentarea sentinţei recurate doar pe dispoziţiile art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003, aceasta este insuficientă, deoarece respectivele norme nu sunt direct aplicabile, ci doar dispoziţii generale, cu rolul de a explicita sensul noţiunii de conflict de interese şi principiile care stau la baza prevenirii acestuia.

Niciuna dintre normele direct aplicabile în vigoare în perioada de referinţă, nici din Legea nr. 161/2003, nici din Legea nr. 96/2006, nu sancţionează, ci permit încheierea convenţiilor civile.

Convenţia civilă nr. 701/02.02.2009 s-a încheiat cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale în vigoare atât la data respectivă, cât şi în întreaga perioadă de derulare a convenţiei.

Susţine recurentul că atât instanţa, cât şi inspectorii ANI sunt chemaţi să se limiteze la aplicarea legii, mai exact la aplicarea legii în vigoare în momentul "săvârşirii faptei".

A mai susţinut recurentul că, în ceea ce priveşte citatele din deciziile Înaltei Curţi, menţionate în sentinţa recurată, acestea nu au relevanţă în cauză, iar cât priveşte deciziile Curţii Constituţionale, de la data publicării acestea sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.

Astfel, cu referire al Decizia nr. 81/2013 a CCR, recurentul o apreciază ca fiind irelevantă, întrucât în cauză nu se neagă aplicabilitatea Legii nr. 176/2010 la situaţia senatorilor şi deputaţilor, ci aplicabilitatea sa temporală, la raporturile juridice începute şi terminate înainte de intrarea sa în vigoare.

De asemenea, recurentul a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei răspunderii administrative.

Întrucât contractul civil a încetat la data de 30.04.2010, iar raportul de evaluare a fost întocmit la data de 13.10.2015, în speţă a operat prescripţia răspunderii civile, care acoperă şi sfera administrativă, fiind depăşit termenul de 3 ani prevăzut de lege, respectiv de art. 3 din decretul nr. 167/1958, aplicabil conform art. 6 din C. civ. actelor juridice intervenite înainte de 1 octombrie 2011, data intrării în vigoare a Noului C. civ.

Decizia nr. 449/2015, pct. 27-29, referitor la interpretarea art. 11 din Legea nr. 176/2010, stabileşte fără echivoc modalitatea de coroborare şi interpretare a textelor de lege privind prescripţia răspunderii persoanei şi a celor privind termenul maxim în care ANI îşi poate exercita competenţa de evaluare.

Mai mult, instanţa de fond nu a motivat respingerea argumentului apărării privind aplicabilitatea Deciziei nr. 449/2015. Obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, este o obligaţie esenţială, a cărei încălcare duce la desfiinţarea hotărârii.

Instanţa de fond era datoare să procedeze la un examen propriu al pricinii, chiar dacă îşi însuşea concluziile şi motivele intimatelor-pârâte, fiind obligată să verifice ori să dea o apreciere proprie materialului probator. Ori, în cauza de faţă, instanţa de fond s-a rezumat doar la o enumerare în cuprinsul deciziei recurate a argumentelor prezentate de părţi, fără a proceda la o analiză efectivă a acestora.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, sentinţa recurată fiind pronunţată cu respectarea prevederilor legale incidente.

5. Răspunsul la întâmpinare

Recurentul - reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea argumentelor invocate de intimata-pârâtă.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a reţinut că în perioada exercitării mandatului de deputat, reclamantul a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, întrucât a semnat contractul civil al soţiei sale, B., prin care aceasta a prestat servicii în funcţia de consilier în cadrul Biroului Parlamentar al deputatului A., pentru care a obţinut venituri salariale în sumă de 32.970 RON, încălcând astfel dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-reclamant referitoare la încălcarea principiul neretroactivităţii legii civile, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, având în vedere că la data săvârşirii faptei imputate reclamantului, respectiv perioada 02.02.2009 - 30.04.2010 era în vigoare Legea nr. 161/2003 prin prisma căreia a fost reţinută existenţa conflictului de interese, astfel că normele de drept material nu au fost aplicate retroactiv, fiind în vigoare la data faptei.

Împrejurarea că Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, care reglementează, printre altele, procedura de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor, a intrat în vigoare la data de 15.09.2010, nu este de natură să conducă la încălcarea prevederilor constituţionale care consacră acest principiu, recurenta fiind abilitată să realizeze această evaluare încă din anul 2007, prin Legea nr. 144/2007.

Legea nr. 176/2010 este o consecinţă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415/2010, dar nu se poate considera că în temeiul său ANI poate proceda numai la evaluarea conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor ivite după intrarea sa în vigoare.

Legea nr. 176/2010 nu constituie actul normativ prin care este abilitată pentru prima dată ANI să evalueze conflictele de interese şi incompatibilităţile, astfel că această evaluare poate viza şi incidentele de integritate existente înainte de intrarea ei în vigoare, cum este cazul de faţă, procedura de evaluare urmând să fie cea reglementată de noul act normativ adoptat după decizia Curţii Constituţionale.

A accepta punctul de vedere exprimat de intimatul reclamant ar echivala cu lipsirea de efecte juridice, pentru perioada anterioară modificării şi completării Legii nr. 144/2007 prin legea în discuţie, a actului normativ care reglementează conflictele de interese şi incompatibilităţile, respectiv Legea nr. 161/2003.

Nu se poate reţine aplicarea retroactivă a legii câtă vreme la data demarării procedurii de evaluare Legea nr. 176/2010 era în vigoare, iar competenţa recurentei de evaluare a conflictului de interese ivit în anul 2009 era stabilită prin actul normativ modificat de Legea 176/2010, act normativ anterior apariţiei conflictului de interese.

În cauză, verificările cu privire la respectarea regimului conflictelor de interese au fost începute de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate la data de 03.03.2015, după intrarea în vigoare a Legii nr. 176/2010. Prin urmare, întreaga procedură de evaluare s-a derulat sub imperiul normelor procedurale reglementate în Legea nr. 176/2010, iar din punct de vedere al dreptului material, faptele au analizate şi încadrate juridic în prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003, în vigoare în perioadă supusă evaluării, cu respectarea principiului tempus regit actum.

Această interpretare a fost confirmată şi de soluţia de unificare a practicii judiciare, adoptată de judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în şedinţa din 30 iunie 2014, prin care s-a stabilit că nu este încălcat principiul neretroactivităţii legii civile în situaţia în care ANI efectuează procedura de evaluare prin raportare la dispoziţiile de drept substanţial cuprinse în Legea nr. 161/2003, dar în baza şi ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 176/2010, cu privire la raporturi juridice născute şi epuizate anterior intrării în vigoare a ultimei legi.

În această ordine de idei, Înalta Curte apreciază că este util să citeze considerentele reţinute de Curtea Constituţională a României la pct. 27 din Decizia nr. 449/2015, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 8, art. 10, art. 11, art. 25 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, considerente prin care s-a arătat:

"Cu alte cuvinte, textul fixează un termen înlăuntrul căruia Agenţia are dreptul de a efectua evaluarea. Astfel, aceasta are la dispoziţie un interval de timp egal cu durata mandatului alesului local, la care se adaugă încă 3 ani de la momentul încheierii mandatului, în care aceasta poate efectua activităţile amintite. Aşadar, textul menţionat stabileşte numai termenul maxim în interiorul căruia Agenţia Naţională de Integritate îşi poate exercita competenţa amintită, fără a conţine vreo reglementare referitoare la prescripţia răspunderii persoanei asupra căreia a purtat evaluarea. Normele, regulile şi termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii (…)".

Acest comentariu prezintă utilitate în cauză întrucât confirmă ceea ce rezultă din motivarea primei instanţe şi este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, şi anume că dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 176/2010 nu constituie norme de drept substanţial, ci de drept procedural, guvernate, în temeiul art. 24 C. proc. civ., de legea în vigoare la data declanşării procedurii, fie administrativă, fie jurisdicţională, şi care nu se supun principiului tempus regit actum.

Având în vedere concluzia formulată în acest sens, şi anume că dispoziţiile invocate constituie norme de drept procedural, criticile invocate de recurent cu privire la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, care omit orice distincţie între normele de procedură şi normele de drept material, sunt neîntemeiate, având în vedere că dispoziţiile care reglementează acest principiu, cuprinse la art. 1 din C. civ. din 1864, cât şi de art. 6 din Noul C. civ., intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, sunt norme de drept substanţial care nu se aplică în materie procesuală.

Totodată, faţă de considerentele reţinute de Curtea Constituţională în Decizia nr. 449/2015, Înalta Curte concluzionează că prescripţia extinctivă de 3 ani se aplică în momentul în care se analizează o răspundere civilă (patrimonială sau disciplinară) şi nu în ceea ce priveşte emiterea raportului de evaluare.

În acest context, trebuie observat că posibilitatea constatării şi sancţionării unor abateri disciplinare ori producerea unor consecinţe, cum ar fi interdicţia ocupării unor funcţii sau demnităţi publice, în temeiul art. 25 din Legea nr. 176/2010 - în forma în vigoare în perioada efectuării evaluării, reprezintă sancţiuni de natură civilă a căror aplicare este prescriptibilă.

Cu toate acestea, termenul de prescripţie în interiorul căruia persoana evaluată poate fi constrânsă să suporte acest gen de sancţiuni civile nu începe să curgă înainte de rămânerea definitivă a raportului de evaluare.

Aşa cum rezultă din interpretarea art. 22 din Legea nr. 176/2010, autorităţile competente să aplice sancţiunile ce decurg din constatarea cazurilor de conflicte de interese şi incompatibilităţi nu pot acţiona înainte de rămânerea definitivă a raportului de evaluare.

Prin urmare, în lipsa unor dispoziţii legale exprese care să reglementeze prescripţia extinctivă în constatarea cazurilor de conflicte de interese şi incompatibilităţi în raport de data săvârşirii faptelor, instanţa de contencios administrativ nu poate aplica termenul general de prescripţie de 3 ani, întrucât această normă de drept civil este incompatibilă cu dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 - dispoziţii cu caracter special, potrivit cărora activitatea de evaluare poate fi efectuată pe durata exercitării funcţiei ori demnităţilor publice, cât şi în decurs de 3 ani de la încetarea acesteia. Altfel spus, în aplicarea termenului general de prescripţie, care se calculează de la data săvârşirii faptelor, dispoziţiile legii speciale rămân inaplicabile.

În activitatea de evaluare, autoritatea competentă are obligaţia să aplice dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 176/2010.

În speţă, activitatea de evaluare a început în data de 03.03.2015 şi s-a încheiat cu emiterea raportului de evaluare în data de 13.10.2015.

Cum recurentul-reclamant a îndeplinit funcţia de deputat în perioada 19.12.2008 - 19.12.2012, reiese faptul că activitatea de evaluare urma să se realizeze cel mai târziu la 19.12.2015.

Având în vedere că raportul de evaluare este emis în data de 13.10.2015, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 176/2010 au fost respectate.

Un alt aspect în care recurentul-reclamant invocă încălcarea normelor de drept material se referă la aplicarea dispoziţiilor art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003, sens în care susţine, în esenţă, că acestea au natura unor dispoziţii/principii generale, nefiind norme direct aplicabile.

Prin aceasta, recurentul sugerează că, în ipoteza în care norma juridică nu conţine alături de definiţia instituţiei juridice (în speţă, conflictul de interese) şi enumerarea cazurilor de conflict de interese, aceasta nu se poate aplica unei situaţii care nu este stipulată în mod expres, prin urmare fiind permisă încheierea convenţiilor civile precum cea în discuţie, neexistând o asemenea interdicţie.

Susţinerea recurentului nu poate fi primită, deoarece această interpretare conduce la lipsirea de efecte a dispoziţiilor art. 70 ce privesc conflictul de interese pentru funcţiile de demnitate publică.

Înalta Curte constată că reclamantul, în calitatea sa de deputat este subiect activ al dispoziţiilor art. 70 şi 71 din Legea nr. 161/2003, iar referitor la întrunirea condiţiilor stipulate de art. 70 din Legea nr. 161/2003, reţine că încheierea unei convenţii civile cu soţia sa, prin care aceasta a fost angajată în calitate de consilier la biroul parlamentar al reclamantului, a condus la existenţa conflictului de interese.

Interesul personal de natură patrimonială este evident, prin direcţionarea unor venituri din bugetul de stat către familie.

De asemenea, situaţia analizată ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care în revin persoanei ce exercită o demnitate publică (deputat).

Textul art. 70 nu cere dovedirea influenţării atribuţiilor oficiale ale reclamantului, ci doar evidenţierea faptului că interesul personal de natură patrimonială pare să influenţeze aceste atribuţii care sunt contrare principiilor care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice.

Astfel, angajarea soţiei în cadrul biroului parlamentar este de natură să creeze aparenţa că recurentul-reclamant nu îşi desfăşoară activitatea cu imparţialitate, integritate, transparenţa deciziei şi mai ales, faptul că nu pune interesul public în centrul deciziilor sale, ci dimpotrivă are în vedere propriile interese şi ale familiei sale.

Referitor la neretroactivitatea deciziilor Curţii Constituţionale, susţinere invocată de către recurent, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată, fiind ştiut faptul că deciziile Curţii Constituţionale se aplică numai pentru viitor, iar acestea trebuie avute în vedere sub aspectul modului de interpretare a normelor şi a modului de înţelegere a intenţiei şi scopului legiuitorului acolo unde există inadvertenţe sau nelămuriri.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., acesta este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare, ceea ce nu se regăseşte în cauză, nemulţumirea părţii cu privire la soluţia pronunţată nu se poate încadra în motivul de nelegalitate prevăzut de textul de lege invocat.

Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Este, însă, important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.

În cauza de faţă, Înalta Curte se constată că, în cuprinsul hotărârii recurate, sunt expuse motivele care au stat la baza soluţiei pronunţate, judecătorul fondului explicând raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, şi nici nu se poate reţine că există contradictorialitate în privinţa aplicării normelor legale incidente.

În consecinţă, neputând reţine incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu opinie majoritară,

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 76 din 25 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 mai 2019.

Opinie separată.

În opinia mea, se impunea admiterea recursului declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 76 din 25 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi anularea Raportului de evaluare nr. x/13.10.2015 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

În esenţă, prin Raportul de evaluare contestat pârâta a reţinut incidenţa conflictului de interese prevăzut de art. 70 din Legea nr. 161/2003, întrucât reclamantul, în perioada exercitării mandatului de deputat, 19.12.2008-19.12.2012, reclamantul a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, întrucât a semnat contractul civil al soţiei sale, B., nr. 701/02.02.2009, în baza căruia aceasta a prestat servicii în funcţia de consilier în cadrul Biroului Parlamentar al deputatului A., pentru care a obţinut venituri salariale nete în perioada 02.02.2009-30.04.2010, în sumă de 32.970 RON.

Unul dintre motivele de nelegalitate al actului administrativ contestat este prescripţia dreptului pârâtei de a constata conflictul de interese, de a întocmi practic raportul de evaluare contestat, în esenţă se invocă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în opinia instanţei de fond, împărtăşită şi de opinia majoritară, termenul de 3 ani prevăzut de aceste dispoziţii începând să curgă de la data finalizării mandatului de deputat al reclamantului, respectiv 19.12.2012, situaţie în care, în mod evident, în condiţiile în care raportul de evaluare este emis în data de 13.10.2015, se încadrează în termenul de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 176/2010.

În opinia mea, spre deosebire de starea de incompatibilitate, care durează în mod continuu până la încetarea acesteia, printr-un act îndeplinit de persoana vizată sau prin încetarea mandatului, moment în care începe să curgă termenul de 3 ani, în situaţia conflictului de interese, momentul în care se produce fapta generatoare de conflict este momentul încheierii actului juridic care produce efecte juridice, respectiv în speţă, data de 02.02.2009, când reclamantul a semnat contractul civil de prestări servicii cu soţia sa, în temeiul căruia aceasta din urmă a încasat venituri şi a continuat până la data de 30.04.2010 când a încetat prin acordul părţilor.

După data de 30.04.2010, reclamantul nu s-a mai aflat în conflict de interese, întrucât nu mai exista interesul personal de natură patrimonială, ne mai subzistând ipoteza legală prevăzută de art. 70 din Legea nr. 161/2003, fiind absurd şi în discordanţă cu voinţa legiuitorului să se considere că reclamantul s-a aflat în această stare de conflict de interese până la data finalizării mandatului de deputat al, respectiv 19.12.2012.

În speţă, activitatea de evaluare a început în data de 03.03.2015 şi s-a încheiat cu emiterea raportului de evaluare în data de 13.10.2015, iar contractul civil de prestări servicii încheiat de reclamant cu soţia sa, în temeiul căruia aceasta din urmă a încasat venituri a încetat prin acordul părţilor la data de 30.04.2010, rezultă că termenul de prescripţie de 3 ani s-a împlinit mult anterior începerii activităţii de evaluare.

În considerentele reţinute de Curtea Constituţională a României la pct. 26-28 din Decizia nr. 449/2015, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) pct. 30, art. 8, art. 10, art. 11, art. 25 şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010, s-a arătat că:

"26. În ce priveşte prevederile art. 11 din Legea nr. 176/2010, autorul excepţiei critică faptul că perioada pentru care se efectuează evaluarea conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor este cea pe care se exercită funcţia de către persoana evaluată. Susţine că nu poate fi sancţionat un primar pentru o faptă pe care a săvârşit-o în timpul unui alt mandat încheiat, întrucât se poate ajunge să fie depăşit termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzut în C. pen.

27. Curtea constată că nu poate reţine această critică, fiind în logica reglementării ca verificarea existenţei împrejurărilor de natură să atragă un conflict de interese sau o stare de incompatibilitate să vizeze perioada în care persoana în cauză a deţinut funcţia publică. Curtea observă că, potrivit textului de lege criticat, activitatea de evaluare a declaraţiei de avere şi a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează de către Agenţia Naţională de Integritate "atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora".

Cu alte cuvinte, textul fixează un termen înlăuntrul căruia Agenţia are dreptul de a efectua evaluarea. Astfel, aceasta are la dispoziţie un interval de timp egal cu durata mandatului alesului local, la care se adaugă încă 3 ani de la momentul încheierii mandatului, în care aceasta poate efectua activităţile amintite. Aşadar, textul menţionat stabileşte numai termenul maxim în interiorul căruia Agenţia Naţională de Integritate îşi poate exercita competenţa amintită, fără a conţine vreo reglementare referitoare la prescripţia răspunderii persoanei asupra căreia a purtat evaluarea. Normele, regulile şi termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii.

Astfel, în materie civilă, care acoperă şi sfera administrativă, se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani, prevăzut de art. 2.517 din C. civ., sau, după caz, în funcţie de momentul săvârşirii faptei şi implicit a legii aplicabile, de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, republicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 11 din 15 iulie 1960, abrogat prin Legea nr. 70/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.

În materie penală, răspunderea pentru săvârşirea infracţiunii de conflict de interese, incriminat ca atare la art. 301 din C. pen., se prescrie în termen de 5 ani, conform art. 154 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod. 28. Curtea observă că, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 176/2010, raportul de evaluare se comunică în termen de 5 zile de la finalizare persoanei care a făcut obiectul activităţii de evaluare şi, dacă este cazul, organelor de urmărire penală şi celor disciplinare. Totodată, în temeiul art. 22 alin. (1) din aceeaşi lege, persoana care face obiectul evaluării poate contesta raportul de evaluare a conflictului de interese sau a incompatibilităţii în termen de 15 zile de la primirea acestuia, la instanţa de contencios administrativ. Cu prilejul analizării legalităţii raportului de evaluare, faţă de data săvârşirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă incompatibilitatea sau să reprezinte un conflict de interese, instanţa de contencios administrativ va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii civile, care guvernează inclusiv raporturile de natură administrativă, în lipsa unui termen stabilit expres în legea specială sau, după caz, penale. Termenul de prescripţie a răspunderii, civilă sau penală, începe să curgă, evident, de la data săvârşirii faptei susceptibile de a fi considerată conflict de interese ori cauză de incompatibilitate.

În speţă avem de-a face cu o răspundere administrativă de natură disciplinară, iar în condiţiile în care art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176 prevede că activitatea de evaluare a conflictelor de interese se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice cât în decursul a 3 ani după încetarea acestora, interpretând concordant această dispoziţie cu considerentele din decizia Curţii Constituţionale se desprinde concluzia că fapta ce generează conflictul de interese poate fi săvârşită oricând pe parcursul mandatului, chiar şi în ultima zi de mandat, iar activitatea de evaluare poate să se efectueze în termen de 3 ani de la data săvârşirii faptei susceptibile de a fi considerată conflict de interese.

Instanţa de contencios administrativ de faţă, constatând cu prilejul analizării legalităţii raportului de evaluare, faţă de data săvârşirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă conflictul de interese, 02.02.2009, data încheierii contractului sau cel mai târziu data de 30.04.2010, data încetării acestuia, că la data declanşării investigaţiei s-a împlinit termenul de prescripţie de 3 ani, ar fi trebuit să anuleze raportul de evaluare pe acest considerent.

Prin urmare, faţă de aceste considerente, înţeleg să exprim următoarea:

~Opinie separată:

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 76 din 25 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Anulează Raportul de evaluare nr. x/13.10.2015 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 06 mai 2019.