Suspension of Enforcement of Financing Contract Termination: Failure to Establish Well-Justified Case and Non-Administrative Nature of Preliminary Process-Verbal

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 februarie 2018 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, urmare declinării competenţei de soluţionare a cauzei prin sentinţa civilă nr. 22/10.01.2018 pronunţată de Tribunalul Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Izvoarele, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice si Fondurilor Europene, a solicitat în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării deciziei administrative de reziliere nr. 9/11.08.2017 şi a procesului-verbal din data de 22.06.2017, emise de Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare, înregistrată pe rolul Tribunalului Olt sub dosar nr. x/2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 221 din 10 aprilie 2018, Curtea de Apel Craiova a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Izvoarele prin primar, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice si Fondurilor Europene, şi, pe cale de consecinţă, a dispus suspendarea executării deciziei nr. 9/11.08.2017 şi a procesului-verbal din 22 iunie 2018, ambele emise de către MDRAPFE, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a formulat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare în principal, ca lipsită de interes, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât critică instanţa de fond întrucât nu a motivat deloc înlăturarea argumentelor sale referitoare la caracterul diferit al actelor administrative deduse controlului judiciar, pretinsa motivare a primei instanţe nefiind altceva decât o preluare a susţinerilor intimatei-reclamante, fără o minimă cercetare a probelor de la dosarul cauzei.

Astfel, prima instanţă nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra susţinerilor sale referitoare la faptul că procesul-verbal de conciliere din data de 22.06.2017 şi decizia de reziliere nr. x/11.08.2017 a contractului de finanţare sunt acte administrative independente de cele emise în urma activităţii de control specifice O.U.G. nr. 66/2011 (respectiv procesul-verbal de constatare şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.08.2016 şi procesul-verbal nr. x/06.03.2017 de constatare şi de stabilire a unei creanţe suplimentare faţă de sumele stabilite de Autoritatea de Management POR în cadrul PVC nr. x/25.08.2016), ci dimpotrivă, a reţinut contrariul, respectiv că decizia de reziliere a fost emisă în baza proceselor-verbale menţionate.

Din perspectiva motivului de recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât susţine că hotărârea atacată este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

După expunerea detaliată a contextului factual care a dus la emiterea deciziei nr. 9/11.08.2017 de reziliere a contractului de finanţare, a emiterii procesului-verbal de constatare creanţe bugetare nr. x/25.08.2016 şi a procesului-verbal de constatare creanţe suplimentare nr. x/06.03.2017, recurentul-pârât arată că instanţa de fond şi-a întemeiat soluţia pe un raţionament greşit.

Astfel, reţinerea instanţei în sensul că decizia de reziliere a contractului de finanţare s-a întemeiat pe cele două procese-verbale este atât în contradicţie cu realitatea, cât şi bazată pe o gravă eroare de apreciere a naturii juridice a actului administrativ dedus judecăţii, întrucât decizia de reziliere nr. 9/11.08.2017 a fost emisă conform dispoziţiilor art. 9 alin. (2) coroborate cu art. 20 alin. (4) din contractul de finanţare, pe când cele două procese-verbale au fost emise potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi art. 21 alin. (13) din O.U.G. nr. 66/2011, în urma activităţii de control specifice.

De asemenea, prin analogie cu procesele-verbale de constatare care sunt titluri executorii, instanţa de fond a conferit această calitate şi deciziei de reziliere, fără a lua în considerare măcar temeiurile de drept diferite ale celor două tipuri de acte administrative (ex contractu, faţă de O.U.G. nr. 66/2011).

Este greşită şi reţinerea instanţei de fond, potrivit căreia "prelungirea contractului de execuţie lucrări a fost blocată din culpa autorităţilor din cadrul MDRAP, aşa cum rezultă din adresa nr. x/24.06.2015 (...) UAT comuna Izvoarele a fost înştiinţată că suspendarea activităţii lucrărilor şi a contractului de finanţare s-a decis de către MDRAP".

În legătură cu Nota de suspendare a verificărilor nr. 52680/24.06.2015, recurentul-pârât arată că aceasta reprezintă un document intern emis de structura de control din cadrul AM POR, care nu are nicio legătură cu suspendarea derulării contractului de execuţie lucrări invocată de beneficiar, aceasta neputând produce vreun efect raportat la intimata-reclamantă, cu atât mai mult cu cât, potrivit propriilor susţineri, Nota nr. x/24.06.2015 nu îi este opozabilă şi nu i-a fost comunicată niciodată.

De asemenea, arată că nu există o culpă a autorităţii recurente-pârâte pentru neîndeplinirea obiectivelor asumate prin proiect de către intimata-reclamantă. În toate rapoartele de vizită la faţa locului întreprinse de către A. (semnate fără obiecţiuni de către intimată) s-au semnalat deficienţe în sensul neîndeplinirii obiectivelor şi a sistării lucrărilor de către constructor, exemplificând în acest sens aspectele consemnate la data de 20.01.2016 referitoare la nedecontarea de către beneficiar a facturilor emise în perioada octombrie 2014 - aprilie 2015, fapt ce a determinat constructorul să sisteze efectuarea lucrărilor, aşa cum rezultă din conţinutul adresei nr. x/23.04.2015.

Pe fondul cererii de suspendare a executării, recurentul-pârât susţine că instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală, întrucât reclamanta nu a demonstrat niciuna din cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care se impun a fi îndeplinite în mod cumulativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, în cazul în care actul administrativ ar fi executat.

Condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care sunt prezentate argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare a executării, instanţa efectuează o cercetare sumară a aparenţei dreptului şi nu poate prejudeca fondul litigiului. În cauză, susţinerile reclamantei nu converg către existenţa unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. Mai mult, întregul raţionament al instanţei de fond se bazează în exclusivitate pe caracterul executoriu al proceselor-verbale de constatare, acte administrative distincte de decizia de reziliere, având temeiuri de drept diferite.

Subliniază şi că instanţa de fond a ignorat faptul că decizia de reziliere nr. 9/11.08.2017 nu constituie titlu executoriu şi nu poate fi pusă în executare per se.

Totodată, recurentul-pârât consideră că în speţă nu se poate vorbi despre iminenţa vreunei pagube. În acest sens, arată că executarea silită despre care instanţa de fond face vorbire se datorează existenţei procesului-verbal de constatare şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/25.08.2016 şi a procesului-verbal nr. x/06.03.2017 de constatare şi de stabilire a unei creanţe suplimentare faţă de sumele stabilite de AM POR în cadrul PVC nr. x/25.08.2016, titluri executorii emise de către MDRAP şi, potrivit prevederilor art. 40 din O.U.G. nr. 66/2011, trimise spre executare organelor competente.

Astfel, executarea silită nefiind pornită/datorată în temeiul deciziei de reziliere nr. 9/11.08.2017, apreciază că în speţă nu este îndeplinită condiţia pagubei iminente indicate de către instanţa de fond.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Izvoarele a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că prima instanţă a apreciat corect asupra îndeplinirii celor două condiţii prevăzute de art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 22 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 17 aprilie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În susţinerea recursului, pârâtul a invocat, drept motive de casare, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii"), Înalta Curte constată că este nefondat.

În speţa de faţă, hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Pe de altă parte, referitor la motivarea hotărârii, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, motivarea unei hotărâri fiind o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum.

În concluzie, nu este incident motivul de nelegalitate a hotărârii pronunţate în fond prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motivele pe care se întemeiază şi, în acelaşi timp, necuprinzând motive contradictorii în raport cu dispozitivul hotărârii.

Examinând legalitatea sentinţei prin prisma motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele care urmează.

Reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Izvoarele, în calitate de beneficiar, şi pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (în prezent MDRAP), în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013 (AM POR), au încheiat contractul de finanţare nr. x/19.03.2010 pentru implementarea proiectului cu titlul "Campus şcolar Şcoala de arte şi Meserii Izvoarele", cod SMIS 3270.

Autoritatea pârâtă a emis decizia nr. 9/11.08.2017 prin care, în temeiul art. 9 alin. (2) şi (7) coroborat cu art. 20 alin. (4) din contractul de finanţare menţionat, s-a dispus rezilierea proiectului, reţinându-se în sarcina beneficiarului şi obligaţia restituirii sumelor acordate cu titlu de finanţare.

În considerentele deciziei de reziliere s-a reţinut că motivul rezilierii constă în faptul că beneficiarul nu a realizat obiectivele şi indicatorii proiectului în cadrul perioadei de implementare/termenului acordat pentru asigurarea funcţionalităţii proiectului şi constituie o încălcare a prevederilor art. 9 alin. (2) din contractul de finanţare, potrivit cărora beneficiarul este singurul răspunzător în faţa AM POR pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate.

Intimata-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Izvoarele a sesizat instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării deciziei de reziliere nr. 9 din 11.08.2017 prin care s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de restituire integrală a finanţării nerambursabile acordată în cadrul proiectului în sumă de 7.804.424,80 RON, precum şi a procesului-verbal de conciliere din 22.06.2017.

Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Verificând îndeplinirea celor două condiţii impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la care trimit dispoziţiile art. 15 din acelaşi act normativ, cazul bine justificat şi paguba iminentă, prima instanţă a ajuns la concluzia că cererea de suspendare este întemeiată.

Această concluzie nu este împărtăşită şi de către instanţa de control judiciar.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În mod indiscutabil, decizia de reziliere nr. 9/11.08.2017 este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar potrivit art. 6 din decizie, aceasta poate fi contestată în procedură judiciară în conformitate cu prevederile art. 11 din actul normativ anterior indicat.

Analizând criticile de nelegalitate expuse de pârât, Înalta Curte constată că sunt fondate, instanţa de fond apreciind în mod greşit că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerinţele prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării deciziei de reziliere nr. 9/11.08.2017.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune, atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute cu titlu exemplificativ de către Înalta Curte, ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În prezenta cauză nu se regăseşte niciuna din aceste "împrejurări vădite", argumentele intimatei-reclamante neavând capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Înalta Curte reţine că nu este suficient ca reclamanta să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii care, fără o cercetare aprofundată, să permită formarea unui dubiu asupra legalităţii actului.

Aceste indicii de nelegalitate este necesar să fie evidente, pentru a putea fi identificate cu uşurinţă la nivelul aparenţelor.

Susţinerile reclamantei, expuse detaliat prin cererea de chemare în judecată, referitoare, în esenţă, la faptul că în motivarea deciziei de reziliere organele de control au reţinut ca argumente împrejurări legate de nerespectarea clauzelor contractului de finanţare de către beneficiar, precum şi la încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează modul de efectuare a controlului, la neaducerea la cunoştinţă a rezultatelor acestuia, la administrarea de probe fără posibilitatea formulării unor apărări corespunzătoare, la încălcarea principiului proporţionalităţii reprezintă veritabile critici de nelegalitate care se analizează în cadrul acţiunii în anulare, ce nu pot fi subsumate condiţiei cazului bine justificat, întrucât acceptarea unui asemenea raţionament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului care priveşte examinarea legalităţii.

Referitor la cazul bine justificat, potrivit recurentului, soluţia criticată ar anticipa rezolvarea fondului cauzei, prejudecându-l.

Fără a tranşa problemele litigioase ale raportului juridic contractual în care sunt angrenate părţile, în cadrul procedurii reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului presupune cu necesitate doar "pipăirea" fondului.

Este exact ceea ce judecătorul fondului nu a făcut, din multitudinea de critici formulate de reclamantă, neputându-se decela un motiv de aparentă nelegalitate a actului administrativ prin faptul că nerespectarea clauzelor contractuale de către reclamantă s-ar datora culpei autorităţilor cu competenţe în gestionarea fondurilor europene din cadrul ministerului. Analiza acestui aspect, al respectării sau nu a clauzelor contractuale de către reclamantă, presupune o verificare minuţioasă a tuturor elementelor care au stat la baza constatărilor reţinute de organele de control şi a probatoriului invocat de reclamantă, ceea ce conduce la dezlegarea chiar pe fond, iar nu în aparenţă, a legalităţii actului administrativ ce face obiectul cauzei.

Criticile intimatei-reclamante excedează analizei instanţei şi nu sunt capabile să dovedească îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat. Verificarea acestor aspecte presupune administrarea unui probatoriu mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conţinutul actului administrativ a cărui executare s-a cerut a fi suspendată.

Or, în cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, de aceea nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă, nu li se pot pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt reliefate, de către intimata-reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepţiunea dată de legiuitor acestei cerinţe, conform definiţiei din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa de control judiciar reţine că neîndeplinirea doar a uneia dintre cerinţele cumulative prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare. Prin urmare, în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea elementelor doveditoare ale pagubei iminente, această condiţie, prin ea însăşi, în lipsa cazului binejustificat, neavând aptitudinea de a schimba soluţia pronunţată în prezentul recurs.

În concluzie, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat, hotărârea primei instanţe în referire la soluţia vizând suspendarea deciziei de reziliere a fost pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. t) din acelaşi act normativ.

Relativ la cererea reclamantei de suspendare a executării procesului-verbal din 22 iunie 2017 emis de pârât, instanţa de control constată că procesul-verbal de conciliere nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 (care defineşte actul administrativ ca fiind actul cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice), ci reprezintă un act premergător emiterii deciziei de reziliere, care nu produce efecte juridice prin el însuşi, nu dă naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice.

Ca atare, Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a executării procesului-verbal de conciliere, ca inadmisibilă.

II.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a executării deciziei nr. 9/11.08.2017, urmând a respinge cererea de suspendare a executării procesului-verbal din 22 iunie 2017, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei civile nr. 221 din 10 aprilie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge cererea de suspendare a executării deciziei nr. 9/11.08.2017, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de suspendare a executării procesului-verbal din 22 iunie 2017, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.