Suspension of tax assessment enforcement: failure to demonstrate a well-founded case and imminent harm

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 mai 2018, sub nr. x/2018, urmare declinării competenţei de soluţionare a cauzei prin sentinţa civilă nr. 2257/10.04.2018 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal care, la rândul său, a fost învestită urmare declinării competenţei teritoriale, prin sentinţa civilă nr. 3695/20.12.2017 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă în dosarul nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov, a solicitat în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. IFG-AIF 1008/8.03.2017 emisă de către DGRF Bucureşti - AJFP Ilfov în baza raportului de inspecţie fiscală nr. IFG-AIF 1007/8.03.2017, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei pe care a formulat-o împotriva acestei decizii.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2902 din 19 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov, şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. IFG-AIF 1008/8.03.2017, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov, neîntemeiat în drept, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă arată că instanţa de fond a ignorat caracterul specific al actului administrativ, care dă dreptul organelor fiscale să pornească executarea, fără a fi necesară intervenţia justiţiei, întrucât actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, este executoriu, iar suspendarea actului administrativ apare ca o situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu.

În cauza dedusă judecăţii nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, întrucât nu există o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului atacat.

Condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care sunt prezentate argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare a executării, instanţa efectuează o cercetare sumară a aparenţei dreptului şi nu poate prejudeca fondul litigiului. În cauză, susţinerile reclamantului nu converg către existenţa unei îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Cât priveşte iminenţa producerii unei pagube, recurenta-pârâtă consideră că nici această condiţie a suspendării actului administrativ nu este dovedită.

Argumentele prezentate de reclamant în susţinerea întrunirii condiţiei pagubei iminente nu sunt de natură a antrena suspendarea executării, punerea în executare a actului administrativ neputând fi considerată prin ea însăşi producătoare a unei pagube iminente.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că soluţia instanţei de fond este legală şi corectă, sub aspectul constatării îndeplinirii condiţiilor pentru suspendarea actului administrativ fiscal atacat: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 22 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 17 aprilie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

6. Aspecte procedurale

Excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov, invocată prin întâmpinare de intimatul-reclamant A., a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Soluţia instanţei de fond a fost criticată de către recurenta-pârâtă pentru că ar fi fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material specifice condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Criticile invocate de recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt întemeiate, sentinţa recurată reflectând aplicarea greşită a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Intimatul-reclamant A. a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. IFG-AIF 1008/8.03.2017, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov, până la pronunţarea instanţei de fond.

Susţinerile recurentei potrivit cărora prima instanţă a concluzionat în mod nejustificat că argumentele aduse în favoarea nelegalităţii actului administrativ-fiscal contestat sunt de natură a crea o îndoială serioasă sunt fondate.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalităţii actelor administrative presupune atât ca autorităţile administrative să nu eludeze dispoziţiile legale, cât şi ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe de către autorităţi să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanţa de judecată nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate a actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei învestite cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reţinute cu titlu exemplificativ de către Înalta Curte, ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

În prezenta cauză nu se regăseşte niciuna din aceste "împrejurări vădite", argumentele intimatului-reclamant neavând capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.

Motivele de nelegalitate circumscrise de reclamant cazului bine justificat (referitoare, în esenţă, la încălcarea principiului certitudinii impunerii, la nelegala comunicare a actului de impunere şi la nelegalitatea inspecţiei fiscale ca urmare a depăşirii perioadei legale de desfăşurare a acesteia) nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenţei dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăşi limitele procedurii sumare de cercetare a suspendării executării actului administrativ contestat.

Prima instanţă nu putea aprecia, pe baza probatoriului sumar administrat în faţa sa, dacă a fost încălcat sau nu principiul certitudinii impunerii, aspectul de nelegalitate invocat fiind o chestiune litigioasă care poate fi tranşată exclusiv în cadrul acţiunii în anulare, pe baza unui probatoriu complex.

Nici pretinsa depăşire a termenului de finalizare a inspecţiei fiscale nu poate fi considerată ca reprezentând un caz bine justificat, motivele care au condus la o durată mai mare a operaţiunilor de control urmând a fi examinate de instanţa de fond, prin raportare la prevederile Codului de procedură fiscală şi la eventualele explicaţii oferite de organul fiscal în justificarea conduitei sale.

În ceea ce priveşte încălcarea drepturilor contribuabilului în cursul efectuării inspecţiei fiscale şi a procedurii de emitere a deciziei contestate, revine instanţei de fond sarcina de a verifica dacă a existat o astfel de încălcare, de a aprecia gravitatea acestei încălcări şi efectele pe care le produce asupra actelor administrative fiscale contestate, în raport de prejudiciile invocate de reclamant. Se reţine că această solicitare a reclamantului implică, de asemenea, o analiză ce antamează fondul, astfel încât şi această chestiune poate fi tranşată tot în cadrul acţiunii în anulare.

Or, aspectele reţinute drept dovezi ale existenţei cazului bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal sunt, în realitate, motivele de nelegalitate invocate de parte cu privire la acest act, iar susţinerile potrivit cărora argumentele invocate ar crea o îndoială asupra legalităţii actului nu pot fi primite, fiind lipsite de suport real sub aspectul cercetării efectuate şi al îndeplinirii condiţiei referitoare la cazul bine justificat.

Caracterul provizoriu al măsurii de temporizare a efectelor unui act administrativ presupune existenţa unor indicii suficient de clare care să permită o astfel de protecţie în folosul persoanei vătămate prin actul administrativ pe care îl contestă, fără a fi necesar, pentru aceasta, să se examineze viciile de nelegalitate invocate în cererea în anulare a actului contestat.

În raport de aceste considerente, observă Înalta Curte că nu sunt reliefate în cererea intimatului-reclamant acele împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepţiunea dată de legiuitor acestei cerinţe, conform definiţiei din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1), lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa de control judiciar reţine că îndeplinirea doar a uneia dintre cerinţele cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare. Prin urmare, în lipsa dovedirii cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea elementelor doveditoare ale pagubei iminente, această condiţie, prin ea însăşi, în lipsa cazului bine justificat, neavând aptitudinea de a schimba soluţia pronunţată în prezentul recurs.

În concluzie, Înalta Curte reţine că, în absenţa dovedirii existenţei unui caz bine justificat, hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov, va casa sentinţa recurată, iar în rejudecarea cauzei, va dispune respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de suspendare formulate de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 2902 din 19 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.