Statute of limitations for third-party challenge to property ownership attestation: knowledge date and res judicata effect on prior findings

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 9 septembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei şi D. S.A., a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x din 22.02.2006, emis de Ministerul Economiei.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 11 ianuarie 2016, pârâtul Ministerul Economiei a solicitat a fi dispusă modificarea citativului, în sensul citării în cauză a Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, care, după promovarea acţiunii, a preluat activitatea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului şi a Ministerului Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 55/2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1 din 11 ianuarie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii şi a respins, ca tardivă, cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii D. S.A. şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond a formulat recurs reclamanta B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

Cât priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă consideră că instanţa de fond a încălcat normele de procedură scrisă, atât în faza procedurii prealabile cât şi în faza judecăţii, nepunând în discuţia părţilor toate cererile şi excepţiile invocate, astfel:

- a încălcat dispoziţiile art. 201 alin. (2) C. proc. civ., necomunicând recurentei-reclamante întâmpinările formulate de pârâţi;

- nu a pus în discuţie reprezentarea părţilor prin mandatar, conform art. 202 C. proc. civ.

- la primul termen de judecată nu s-a pronunţat, în condiţii de contradictorialitate, asupra întâmpinării şi actelor depuse de pârâtul Ministerul Economiei;

- a ignorat propunerea părţilor referitoare la estimarea duratei procesului.

Referitor la soluţia de admitere a excepţiei tardivităţii, prima instanţă este criticată întrucât motivează hotărârea doar în baza doctrinei şi practicii referitoare la natura termenelor prevăzute de art. 7 şi art. 11 din legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă consideră că prima instanţă a apreciat în mod greşit că acţiunea a fost formulată după împlinirea termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa a calculat acest termen începând cu data de 23.01.2009, data efectuării formalităţilor de publicitate imobiliară, deşi din nicio probă a dosarului nu rezultă că certificatul de atestare seria x nr. x din 22.02.2006 a fost înscris în cartea funciară. Pentru terenul în litigiu există două hotărâri judecătoreşti irevocabile, una în favoarea Obştii Moşnenilor Dragoslăveni şi una în favoarea intimatei-pârâte D. S.A. şi două titluri invocate de părţi.

Expunând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, precum şi susţinerile intimatei-pârâte D. S.A. din cuprinsul unor acte procesuale, recurenta-reclamantă subliniază că terenul ce face obiectul litigiului nu a fost înscris niciodată în cartea funciară, fiind înscrise alte terenuri ce fac obiectul certificatului de atestare seria x nr. x din 22.02.2006 sau a altor certificate de atestare a dreptului de proprietate.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimata-pârâtă D. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei-reclamante B. şi excepţia lipsei de interes, solicitând respingerea recursului ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă sau care nu justifică interes în prezenta cauză, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei de fond, reiterând, în esenţă, susţinerile formulate pe parcursul litigiului în primă instanţă.

4.2. Legal citat, intimatul-pârât Ministerul Economiei (citat în cauză, în locul Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, potrivit art. 7 din O.U.G. nr. 1/2017) nu a formulat întâmpinare în cauză.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 14 martie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 16 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 6 februarie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta B. este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este neîntemeiat.

Potrivit textului de lege enunţat, se poate cere casarea unei hotărâri în cazul în care instanţa de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Cât priveşte încălcarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, recurenta-reclamantă a susţinut că, anterior termenului de judecată din data de 11.01.2016, pârâţii au depus la dosarul cauzei întâmpinări care nu i-au fost comunicate de către instanţă, încălcându-i astfel dreptul la apărare, şi, de asemenea, instanţa nu s-a pronunţat, în condiţii de contradictorialitate, asupra excepţiilor invocate prin întâmpinare de către pârâtul Ministerul Economiei şi asupra reprezentării părţilor reclamante prin mandatar.

Susţinerile recurentei vizând încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 201 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neîntemeiate.

Chiar dacă la dosar nu există o dovadă a comunicării întâmpinării formulate de pârâta D. S.A. către reclamanta B., neregularitatea trebuia invocată, potrivit art. 178 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., la termenul de judecată din 11 ianuarie 2016, când părţile, legal citate, aveau posibilitatea să se prezinte în instanţă, să consulte dosarul şi să adopte poziţia procesuală pe care o considerau adecvată. Potrivit celor consemnate în practicaua sentinţei recurate, se constată că procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar reclamanţii au răspuns prin avocat E., care nu a invocat neregularitatea în discuţie. În plus, se constată că, prin rezoluţia din 11 noiembrie 2015, judecătorul de primă jurisdicţie a dispus comunicarea către reclamanţii A. ş.a. a întâmpinării formulate de pârâta D. S.A., iar acest reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin avocatul E.. În atare situaţie, din moment ce avocatul E. a avut dreptul de a asigura apărarea şi reprezentarea reclamanţilor în cauză, aspect ce rezultă din cuprinsul împuternicirii avocaţiale acordate acestuia de către cei trei reclamanţi - A., B. şi C. -, aflată în original la dosarul de fond, iar răspunsul la întâmpinare a fost redactat de acesta, în mod logic şi rezonabil, apărările expuse de către avocat prin răspunsul la întâmpinare sunt în favoarea tuturor reclamanţilor, nu doar a reclamantului A.. Conţinutul acestui act procedural este opozabil tuturor reclamanţilor care au dat mandat de reprezentare pentru avocatul lor, astfel că reclamanta a avut cunoştinţă de cuprinsul întâmpinării formulate de D., dreptul său la apărare fiind pe deplin respectat.

Totodată, constată instanţa de control că este neîntemeiată şi critica recurentei, potrivit căreia instanţa ar fi încălcat dispoziţiile art. 202 C. proc. civ. prin aceea că nu a pus în discuţia contradictorie a părţilor reprezentarea reclamanţilor prin mandatar. În condiţiile în care reclamanţii persoane fizice sunt reprezentaţi în proces convenţional de către avocatul E., cu mandat acordat de către reclamanţi prin înscris încheiat potrivit legilor de organizare şi exercitare a profesiei, respectiv împuternicirea avocaţială ataşată în original la dosarul cauzei, punerea în discuţia contradictorie a părţilor a reprezentării reclamanţilor în proces ar avea caracter redundant.

Susţinerile recurentei vizând încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 224 din C. proc. civ. sunt neîntemeiate, de asemenea.

Din verificarea actelor dosarului rezultă că cererea de chemare în judecată a fost comunicată pârâtului Ministerul Economiei la 7 octombrie 2015, astfel încât termenul de 25 zile de la comunicare, prevăzut de art. 201 alin. (1) C. proc. civ., s-a împlinit la data de 2 noiembrie 2015, ceea ce face ca înregistrarea întâmpinării la data de 11 ianuarie 2016 să fie realizată peste termenul legal stipulat în acest sens. În practicaua sentinţei atacate s-a reţinut de către prima instanţă că această întâmpinare a fost depusă după încheierea perioadei de regularizare prevăzută de C. proc. civ., ceea ce este real, astfel încât, în mod corect, nu s-a procedat la comunicarea întâmpinării către părţile adverse. De altfel, la termenul de judecată din 11 ianuarie 2016, a fost prezent în instanţă avocatul reclamanţilor, care nu a înţeles să formuleze o cerere de amânare pentru a lua cunoştinţă de această întâmpinare în al cărei cuprins fuseseră ridicate excepţii. În consecinţă, critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare, prin necomunicarea întâmpinării depuse la dosarul primei instanţe de către pârâtul Ministerul Economiei, apare ca nefondată.

Pe de altă parte, este adevărat că în cuprinsul acestei întâmpinări au fost invocate excepţia tardivităţii şi excepţia autorităţii de lucru judecat, însă, observă instanţa de control că, pe de o parte, aceste două excepţii au fost invocate şi de pârâta D. S.A. prin întâmpinarea sa, iar pe de altă parte, excepţiile au fost puse în discuţia părţilor la termenul de judecată din 11 ianuarie 2016, după cum s-a consemnat în practicaua sentinţei pronunţate la această dată. În aceste condiţii, nu pot fi primite afirmaţiile recurentei referitoare la încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 224 din C. proc. civ., care prevăd că "Instanţa este obligată, în orice proces, să pună în discuţia părţilor toate cererile, excepţiile, împrejurările de fapt sau temeiurile de drept prezentate de ele, potrivit legii, sau invocate din oficiu."

Referitor la susţinerile formulate de recurentă vizând încălcarea de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 238 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că estimarea duratei necesare pentru cercetarea procesului nu este propriu-zis o măsură cu caracter procesual, ci are scopul de a garanta previzibilitatea procesului, sub toate aspectele sale.

Împrejurarea că, în speţă, durata estimată a cercetării procesului nu este cea propusă de părţi şi consemnată în încheierea de şedinţă, nu este de natură a atrage sancţiunea nulităţii, în condiţiile în care, pe de o parte, nerespectarea acestei dispoziţii legale nu este expres sancţionată, iar pe de altă parte, prin estimarea duratei necesare soluţionării procesului la un termen de judecată, judecătorul fondului a avut în vedere asigurarea celerităţii procesului, fiind atins scopul urmărit prin instituirea normei legale în discuţie.

Procedând la soluţionarea cauzei în modalitatea prezentată, se constată că prima instanţă a respectat dispoziţiile art. 22 din C. proc. civ. şi implicit, principiul dreptului la apărare şi cel al contradictorialităţii pe parcursul procesului, nefiind astfel incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Criticile formulate de recurenta-reclamantă referitoare la greşita soluţionare a excepţiei tardivităţii introducerii cererii de chemare în judecată, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Instanţa de fond, pronunţând soluţia de respingere ca tardivă a acţiunii formulate de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii D. S.A. şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (în prezent, Ministerul Economiei), a avut în vedere, ca argumente logico-juridice care au fundamentat această soluţie, împrejurarea că actul administrativ a cărui anulare s-a solicitat a fost întabulat în cartea funciară nr. x la data de 23.01.2009, astfel că de la acest moment dreptul de proprietate a devenit opozabil erga omnes, fiind presupus a fi cunoscut inclusiv de către reclamanţi.

Temeiul de drept al cererii de chemare în judecată îl constituie prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, termenul de introducere a unei acţiuni în contencios administrativ fiind cel prevăzut de dispoziţiile art. 11 din legea anterior amintită.

Ipoteza în care se regăseşte recurenta-reclamantă este cea de la alin. (2) al acestui text legal, în care se arată că "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz".

Este fără îndoială că obiectul acţiunii în anulare promovate în faţa primei instanţe îl reprezintă un act administrativ individual, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x/22.02.2006, iar titulara demersului judiciar este un terţ faţă de acest act, care nu i-a fost comunicat în mod direct de către emitentul Ministerul Economiei, nefiind destinatarul său.

Singura ipoteză aplicabilă recurentei-reclamante, dintre cele enumerate de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în privinţa momentului de la care începe a se calcula termenul de un an pentru introducerea acţiunii în contencios administrativ, este cea privind "data luării la cunoştinţă" de către terţul interesat de actul pretins vătămător pentru acesta.

Or, împrejurarea că actul administrativ contestat a fost întabulat în registrul de carte funciară în anul 2009 nu poate echivala cu luarea efectivă la cunoştinţă de către terţ a conţinutului respectivului act, ci instituie doar o prezumţie că ar fi putut afla de la acel moment despre existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate în favoarea Societăţii D. S.A. Bucureşti.

Cât timp însă prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 instituie, ca referinţă pentru calculul termenului de introducere a cererii de chemare în judecată, data luării la cunoştinţă, de către terţ, a actului administrativ pretins vătămător, fără a legifera, ca punct de plecare în acest calcul, şi data de la care partea interesată ar fi putut cunoaşte existenţa unui act administrativ adresat altui subiect de drept, susceptibil de a-i cauza o vătămare în drepturile sau interesele sale legitime, o astfel de prezumţie de cunoaştere a actului de la momentul efectuării publicităţii sale conform Legii nr. 7/1996 urmează a fi dovedită, de către cel care o invocă.

Prin urmare, nu este suficient a se afirma că actul administrativ supus formalităţilor de înscriere în cartea funciară, devenit opozabil erga omnes de la momentul îndeplinirii acestor formalităţi, a putut fi cunoscut de atunci de către orice persoană interesată, fiind necesar, pentru calculul termenului reglementat de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, să se arate care este data luării la cunoştinţă de existenţa actului administrativ contestat.

La pronunţarea acestei hotărâri, instanţa de control judiciar are în vedere şi soluţia de unificare a practicii judiciare adoptată de judecătorii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în şedinţa din 21 noiembrie 2018, în sensul că [Termenele prevăzute de art. 7 alin. (7) şi art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în acţiunile formulate de terţi în constatarea nulităţii absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor curge de la "data luării la cunoştinţă", moment care însă se apreciază de la caz la caz.]

Titulara căii de atac a contestat considerentul instanţei de fond referitor la data luării la cunoştinţă de existenţa actului administrativ, susţinând că această dată nu poate fi apreciată ca fiind data întabulării certificatului de atestare a dreptului de proprietate în cartea funciară, în beneficiul intimatei-pârâte Societea D. S.A. Bucureşti, respectiv data de 23.01.2009.

În raport de aceste critici, reţine instanţa de control că, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanţii au arătat că au calitatea de membri ai Obştei Moşnenilor Dragosloveni şi că au luat cunoştinţă de existenţa certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 22.02.2006, emis de Ministerul Economiei, la data de 24.04.2015, cu ocazia şedinţei Adunării Generale a Obştii, în cadrul căreia a fost prezentată o informare privind situaţia unor terenuri, proprietatea Obştii, aflate în litigiu.

Prin acţiunea ce a fost soluţionată prin sentinţa ce formează obiectul prezentului recurs, reclamanţii, în calitate de membri ai Obştei Moşnenilor Dragosloveni, au solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 22.02.2006.

Într-o cauză soluţionată anterior, definitiv, în cadrul dosarului nr. x/2013 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2541/12 septembrie 2013, a fost respinsă, ca tardivă, acţiunea în anularea aceluiaşi act administrativ, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 22.02.2006, formulată de reclamanta Obştea Moşnenilor Dragosloveni, în contradictoriu cu pârâţii Societatea D. S.A. şi Ministerul Economiei.

În considerentele acestei sentinţe, judecătorul cauzei a prezumat simplu că, dincolo de data la care a intervenit întabularea în cartea funciară a dreptului de proprietate invocat de pârâta D. S.A. şi atestat de certificatul litigios, cel mai târziu la data de 17.11.2010, reclamanta Obştea Moşnenilor Dragosloveni cunoştea în mod indubitabil existenţa şi conţinutul certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria x nr. x din 22.02.2006.

Astfel fiind, Înalta Curte nu poate primi susţinerile reclamanţilor că data luării la cunoştinţă despre existenţa actului administrativ pretins vătămător ar fi 24.04.2015, întrucât chestiunea litigioasă referitoare la data luării la cunoştinţă despre conţinutul acestui act de către Obştea Moşnenilor Dragosloveni, soluţionată în dosarul nr. x/2013, se opune cu putere de lucru judecat în cauza de faţă şi membrilor Obştei, fără ca instanţa de judecată să poată reveni cu o nouă statuare asupra aceloraşi dezlegări din dosarul anterior menţionat.

În raport de acest moment temporal - 17.11.2010 -, se observă că acţiunea în anulare ce formează obiectul dosarului pendinte este introdusă la data de 09.05.2015, cu mult în afara termenului de un an ce curge de când a luat cunoştinţă terţul interesat de actul administrativ pretins vătămător, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, în raport de data cunoaşterii efective de către reclamanţi a conţinutului actului în discuţie (17.11.2010 - dată ce se opune cu putere de lucru judecat membrilor Obştei), Înalta Curte constată că acţiunea în anulare introdusă de aceştia pe rolul instanţei de fond la data de 09.05.2015, a fost formulată cu depăşirea termenului de un an, potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte reiterarea prin întâmpinarea la recurs a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a membrilor Obştei, invocată în faţa instanţei de fond, Înalta Curte constată că aceasta nu a fost analizată de prima instanţă, care a procedat cu prioritate la examinarea şi apoi la admiterea excepţiei tardivităţii acţiunii formulate în contradictoriu cu toţi pârâţii chemaţi în judecată, iar intimata D. S.A. nu a formulat recurs împotriva acestei soluţii.

Faţă de împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe se impune a fi menţinută, conform celor arătate în prezenta motivare, fiind incidentă, conform prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, excepţia tardivităţii promovării acţiunii în acest dosar.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele anterior expuse, în baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta B., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta B. împotriva sentinţei civile nr. 1 din 11 ianuarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.