Appeal dismissed: Incompatibility of local vice-mayor with registered sole proprietor status upheld; integrity evaluation report and removal sanction confirmed.

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10 decembrie 2014, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/21.11.2014, emis de pârâtă, individualizarea sancţiunii aplicate, prin raportarea acesteia la gravitatea redusă a faptei şi aplicarea unei sancţiuni mai uşoare decât cea a încetării mandatului şi interzicerii dreptului de a mai ocupa o funcţie publică, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 4361 din 09 iunie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 01 iulie 2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 415 din 10 februarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată şi anularea raportului de evaluare nr. x/28.11.2014 emis de intimată.

În susţinerea recursului, reclamantul a invocat următoarele aspecte de nelegalitate:

- sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), şi anume încălcarea dreptului la apărare, la un proces echitabil şi a principiului aflării adevărului;

- sentinţa nu cuprinde motivele pentru care instanţa de fond a respins susţinerile reclamantului formulate atât prin concluziile orale, cât şi prin cele scrise (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), ceea ce echivalează cu o lipsă de judecată asupra fondului;

- sentinţa a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 1 din Legea nr. 71/2011 de punere în aplicare a C. civ., în ceea ce priveşte calificarea persoanelor fizice ca având calitatea de comerciant, precum şi a prevederilor Legii nr. 176/2010, privind răspunderea administrativ-disciplinară în cazul incompatibilităţilor;

- sentinţa a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material din legislaţia Uniunii Europene privind protecţia datelor cu caracter personal, astfel cum a fost interpretată de CJUE prin Hotărârea din cauza C-201/14 Bara;

- instanţa de fond a omis să facă aplicarea prevederilor art. 20, coroborat cu prevederile art. 13 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 şi, astfel, să constate nulitatea absolută a actelor efectuate de intimata-pârâtă în lucrarea nr. 2927/S/II/24.01.2014, inclusiv a raportului de evaluare, întrucât au fost încheiate anterior invitării persoanei cercetate pentru a prezenta un punct de vedere.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei de fond, reiterând, în esenţă, susţinerile formulate pe parcursul litigiului în primă instanţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 20 iunie 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 17 aprilie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prealabil analizei instanţei de control judiciar, este de menţionat că recurentul a încadrat criticile formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., însă motivarea efectivă face trimitere şi la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care reglementează motivul de casare al pronunţării hotărârii de fond cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte remarcă mai întâi că primul motiv de recurs invocat, şi anume art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", nu are incidenţă în cauză.

În fapt, argumentele expuse în susţinerea acestui motiv de recurs se subsumează celui prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul arătând că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra apărărilor formulate prin concluziile orale de la termenul de judecată din 20.01.2016, precum şi prin concluziile scrise depuse la data de 22.01.2016.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează hotărârile care nu cuprind motivele pe care se întemeiază, care cuprind motive contradictorii sau care conţin numai motive străine de natura cauzei.

În speţă, nu este incidentă niciuna dintre aceste ipoteze, sentinţa atacată fiind motivată cu respectarea exigenţelor art. 425 alin. (1) C. proc. civ.. Judecătorul fondului a indicat situaţia de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, precum şi motivele de fapt pe care s-a întemeiat soluţia, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, raţionamentul urmat fiind expus clar şi logic.

Din punct de vedere al tehnicii de motivare a unei hotărâri judecătoreşti, Înalta Curte va reţine că maniera de redactare (mai extinsă sau mai restrânsă) depinde de fiecare judecător în parte, iar hotărârea nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv pentru toate argumentele aduse de parte, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză.

Împrejurarea că argumentele expuse în considerentele sentinţei recurate corespund modului de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale cuprinse în actul administrativ contestat, precum şi apărărilor formulate de intimata-pârâtă, nu reprezintă o necercetare a motivelor cererii de chemare în judecată, în sensul celor susţinute de recurentul-reclamant, în condiţiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea hotărârii.

Prin raportul de evaluare supus controlului instanţei de contencios administrativ pe calea prevăzută în art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Agenţia Naţională de Integritate a constatat că recurentul-reclamant a încălcat dispoziţiile legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor, cuprinse în art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Situaţia de incompatibilitate reţinută a constat în aceea că în perioada în care persoana a fost evaluată, a deţinut simultan cu funcţia de viceprimar, calitatea de comerciant persoană fizică "A. Persoană Fizică Autorizată".

Soluţionând cauza, curtea de apel a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că actul administrativ atacat este legal în raport de conţinutul dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Subsumat motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât tinde la a convinge instanţa de control judiciar că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a cadrului de reglementare a regimului incompatibilităţilor, din punct de vedere al însuşi conţinutului stării de incompatibilitate.

Criticile formulate nu sunt întemeiate, sentinţa fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor corespunzătoare din Legea nr. 176/2010 şi din Legea nr. 161/2003.

Printr-o primă critică, susţine recurentul că procedura evaluării incompatibilităţii prevăzută de Legea nr. 176/2010 în baza căreia a fost emis raportul de evaluare contestat încalcă legislaţia UE privind protecţia datelor cu caracter personal, aşa cum a fost interpretată de CJUE prin hotărârea pronunţată în cauza C-201/14 Bara şi alţii.

În acest sens, Înalta Curte constată că nelegalitatea raportului de evaluare nu ar putea fi reţinută prin prisma interpretării date de CJUE în cauza C-201/14 (Bara), pentru că procedura reglementată în art. 20, raportat la art. 13 din Legea nr. 176/2010, presupune două etape care exclud prelucrarea unor date nepublice, personale, fără înştiinţarea persoanei vizate:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, verificările se raportează exclusiv la informaţii publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, se pot solicita persoanelor fizice sau juridice date sau informaţii care nu sunt publice.

În speţă, persoana evaluată a fost înştiinţată prin adresa nr. x/24.01.2014, transmisă prin scrisoare recomandată, cu confirmare de primire din data de 29.01.2014, iar solicitările de informaţii către Primăria comunei Lisa şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului au fost transmise ulterior, conform înscrisurilor aflate în dosarul de fond.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 20 din Legea nr. 176/2010, procedura de informare a reclamantului a fost efectuată cu adresa nr. x/02.07.2014 (confirmarea de primire fiind semnată de acesta la data de 07.07.2014), adresă prin care i se aducea la cunoştinşă împrejurarea că au fost identificate elemente privind nerespectarea regimului juridic al incompatibilităţilor şi a fost invitat să depună un punct de vedere în acest sens.

La data de 23.07.2014 recurentul-reclamant a depus în scris punctul de vedere conform dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, astfel că nu se poate susţine că acestuia i-a fost încălcat dreptul la apărare, componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil.

Aşadar, nu rezultă că în cauză s-ar fi prelucrat date personale cu încălcarea obligaţiei de înştiinţare a persoanei evaluate, astfel încât decizia pronunţată în cauza CJUE C-201/14 Bara, cu privire la interpretarea Directivei 95/46 privind protecţia datelor cu caracter personal, nu este aplicabilă în cauză.

Totodată, Înalta Curte reţine că situaţia din cauza Bara şi alţii nu este similară celei din prezentul dosar sub aspect factual, de vreme ce intimata-pârâtă a solicitat doar datele necesare pentru stabilirea în concret a stării de incompatibilitate, iar transmiterea şi utilizarea eventualelor informaţii obţinute de la o societate de asigurări care nu erau publice s-a realizat numai după efectuarea comunicării informării, potrivit art. 21 din Legea nr. 176/2010.

Nici sub aspectul reglementării legale incidente nu există similitudine. Astfel, spre deosebire de prevederea unică din Legea privind reforma în domeniul sănătăţii nr. 95/2006 (art. 315 "Datele necesare pentru stabilirea calităţii de asigurat vor fi transmise în mod gratuit caselor de asigurări de sănătate de către autorităţile, instituţiile publice şi alte instituţii, pe bază de protocol"), Legea nr. 176/2010 abilitează Agenţia Naţională pentru Integritate să solicite şi să prelucreze informaţii nepublice necesare stabilirii stării de incompatibilitate sau de conflict de interese, însă stabileşte şi garanţii corespunzătoare, prin reglementarea unei proceduri administrative detaliate, care impune obligaţia de informare a persoanei evaluate şi creează cadrul legal pentru exercitarea de către aceasta a dreptului la apărare în cursul acestei proceduri

În ceea ce priveşte solicitarea de date de la B. S.A., Înalta Curte constată că nu ar putea fi reţinută ca o vătămare în drepturi a recurentului, întrucât, aşa cum corect a reţinut judecătorul fondului, singurele date utilizate în fundamentarea concluziei autorităţii pârâte sunt adresa Primăriei privind calitatea reclamantului de viceprimar, respectiv informaţiile de la Oficiul Registrului Comerţului, date publice prin însăşi raţiunea publicităţii asigurată de înregistrările ONRC.

În aceste condiţii, nu poate fi primită critica recurentului întemeiată pe o presupusă nulitate a actului contestat, pe motiv că raportul de evaluare prin care a fost finalizată procedura de evaluare ar fi fost încheiat pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice înainte de înştiinţarea şi invitarea persoanei cercetate pentru a prezenta un punct de vedere, întrucât instanţa de fond, prin prisma analizării legalităţii şi temeiniciei raportului de evaluare a constatat că inspectorul de integritate, în conformitate cu prevederile Legii nr. 176/2010 a realizat procedura administrativă de informare, de invitare şi de evaluare cu respectarea acestor dispoziţii legale, reţinând în acest sens, raportat la materialul probator administrat în cauză, că informaţiile solicitate de Agenţia Naţională de Integritate sunt informaţii nu doar publice, ci şi de interes public.

Referitor la chestiunea de fond a stării de incompatibilitate, Înalta Curte constată că aceasta a fost reţinută conform legii şi în acord cu probatoriul din dosar.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003:

"funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică".

În acest context, în art. 91 din acelaşi act normativ se precizează că "(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului, iar în cazul prevăzut la art. 88 alin. (2), după validarea celui de-al doilea mandat, respectiv după numirea sau angajarea alesului local, ulterior validării mandatului, într-o funcţia incompatibilă cu cea de ales local. (. . . . . . . . . . . . .) (3) Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi".

Prin urmare, regimul incompatibilităţilor este expres prevăzut de legislaţia în vigoare, în sensul incompatibilităţii funcţiei de viceprimar cu cea de persoană fizică autorizată, scopul legiuitorului fiind acela de prevenire a corupţiei, urmărindu-se ca persoana care deţine o calitate de ales local să adopte o conduită care să-l împiedice să ajungă în situaţia de exercitare a unor activităţi în stare de incompatibilitate.

Or, deşi recurentul, în calitate de viceprimar, avea obligaţia de a respecta aceste prevederi legale, în exercitarea mandatului 2012-2016, el a încălcat interdicţia reglementată de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, nerespectând nici prevederile art. 91 alin. (3) teza I (nu a demisionat în termen de 15 zile din funcţia care atrăgea starea de incompatibilitate).

În cauză, din probatoriul administrat, rezultă că A. Persoană Fizică Autorizată a fost înregistrată în Registrul Comerţului la data de 09.02.2012, deşi, la data respectivă, comerciantul persoană fizică, A., deţinea şi funcţia de viceprimar al comunei Lisa, judeţul Teleorman (ales prin Hotărârile nr. 7/03.03.2010 şi nr. 5/26.06.2012 ale Consiliului Local al comunei Lisa).

Prin persoană fizică autorizată se înţelege, în sensul art. 2 lit. (i) din O.U.G. nr. 44/2008, persoana fizică autorizată să desfăşoare orice formă de activitate economică permisă de lege folosind, în principal, forţa sa de muncă.

În art. 6 din acelaşi act normativ se prevede că: "Orice activitate economică desfăşurată permanent, ocazional sau temporar în România de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale trebuie să fie înregistrate şi autorizate, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

Conformându-se acestei obligaţii, recurentul-reclamant a solicitat şi obţinut înregistrarea la Oficiul Registrului Comerţului, ceea ce denotă că a creat premisele începerii activităţii economice înregistrate.

De asemenea, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, referirile la "comercianţi" se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările ulterioare, defineşte activitatea economică "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit."

Aplicând aceste dispoziţii la cauza de faţă, rezultă, aşadar, că recurentul a avut calitatea de comerciant, în sensul avut în vedere de dispoziţiile legale reţinute de intimată, şi s-a aflat în incompatibilitate în perioada analizată, în raport de prevederile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

În plus, legea (forma în vigoare în perioada analizată, anterior modificării textului normativ de la art. 87 alin. (1) prin Legea nr. 87/2017) nu condiţionează existenţa stării de incompatibilitate de derularea efectivă a unor acte de comerţ, fiind sancţionat cumulul de funcţii şi/sau calităţi, independent de volumul de activitate/chiar lipsa activităţii sau deţinerea unui patrimoniu de afectaţiune.

În cauză nu este contestată existenţa PFA A., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului, recurentul contestând doar calitatea de comerciant pe care ar fi obţinut-o prin această formă de organizare a activităţii economice.

Nu se poate reţine argumentul recurentului-reclamant în sensul că nu are calitatea de comerciant, întrucât domeniul de reglementare al Legii nr. 71/2011, prevăzut la art. 1 din acest act normativ, vizează "punerea în acord a legislaţiei civile existente cu prevederile Noului C. civ..", iar Legea nr. 161/2003 nu are caracterul unei legi civile.

În accepţiunea Legii nr. 26/1990, persoanele fizice autorizate sunt comercianţi, iar prin înregistrarea în registrul comerţului, persoanele fizice dobândesc calitatea de comerciant în înţelesul Legii nr. 161/2003 şi se supun interdicţiilor prevăzute de această lege.

Astfel, starea de incompatibilitate, prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, nu este înlăturată ca urmare a modificărilor legislative intervenite cu privire la noţiunea de "comerciant".

Potrivit art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ.:

"(1) Noţiunea "profesionist" prevăzută la art. 3 din C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ..", textul confirmând astfel că noţiunea de "comerciant" nu a fost eliminată din legislaţie, ci a fost înlocuită, la nivel terminologic, cu cea de "profesionist", fără a se schimba şi conţinutul juridic.

O confirmare suplimentară cu privire la intenţia legiuitorului de a opera exclusiv o modificare de ordin terminologic, după intrarea în vigoare a C. civ. din 2009, rezultă şi din prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ., potrivit cărora:

"În cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a C. civ., referirile la comercianţi se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin prezenta lege".

În conformitate cu modificările de ordin terminologic introduse prin art. 6 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi, recurentul a deţinut simultan calitatea de viceprimar şi calitatea de persoană fizică.

Incompatibilităţile au menirea de a asigura transparenţa funcţiei publice şi constituie un important instrument de prevenire a corupţiei şi o garanţie a exercitării cu imparţialitate a funcţiei publice, iar activitatea de comerciant, fie ea exercitată şi de o persoană fizică, poate fi susceptibilă de premisele încălcării principiilor urmărite de legiuitor prin instituirea regimului juridic specific incompatibilităţilor.

În privinţa solicitării reclamantului de reindividualizare a sancţiunii aplicabile şi acordarea uneia mai uşoare decât cea a măsurii demiterii şi interzicerii dreptului de a mai ocupa o funcţie publică, instanţa de fond a apreciat în mod corect că aplicarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 176/2010 cu modificările şi completările ulterioare este un demers subsecvent reţinerii caracterului legal al raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Înalta Curte reţine că, în cadrul acţiunii care are ca obiect anularea raportului de evaluare, se analizează legalitatea acestui act administrativ, fără a se stabili răspunderea administrativă în persoana celui evaluat. Astfel, această răspundere este subsecventă, urmând a se respecta normele de drept ce definesc fiecare dintre tipurile răspunderii administrative, ce poate fi de natură contravenţională, disciplinară sau patrimonială, în cadrul unei acţiuni în răspundere ce învesteşte instanţa competentă, nu în litigiul ce are ca obiect analiza legalităţii raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în cauză, fiind dovedită exercitarea de către recurentul-reclamant a calităţii de comerciant concomitent cu deţinerea funcţiei de viceprimar.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., constatând că sunt nefondate motivele de recurs întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 415 din 10 februarie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.