Fiscal offsetting of non-current profit tax debt against VAT refund barred by confirmed judicial reorganization plan

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 03 martie 2016, pe rolul Curţii de Apel Piteşti, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, contestaţie împotriva Deciziei nr. x/15.09.2015 şi a deciziei nr. x/16.11.2015 privind modul de soluţionare a contestaţiei formulate, înregistrată la AJFP Vâlcea sub nr. x/06.10.2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 117/F/CONT din 20 mai 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de reclamanta A. S.A. - prin B. şi C., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal.

A anulat decizia nr. x/16.11.2015 şi în parte decizia nr. x/15.09.2015, în ceea ce priveşte măsura de compensare a sumei de 3.060.724 RON cu impozitul pe profit.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile recurate a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate, invocând cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ.

A susţinut recurenta că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că potrivit planului de reorganizare al S.C. A. S.A., (care se află în reorganizare judiciară), plata impozitului pe profitul rezultat din înregistrarea în contabilitate a reducerii creanţelor urmează a se face la un moment ulterior încasării preţului părţilor sociale la A., reţinându-se în mod greşit incidenţa art. 115 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 şi a dispoziţiilor art. 34, 58, 125 şi art. 20651din Codul fiscal.

A mai arătat că, în ceea ce priveşte sentinţa nr. 2329/16.12.2015, prin care Tribunalul Vâlcea a stabilit cu putere de lucru judecat că suma menţionată în planul de reorganizare judiciară cu titlu de impozit pe profit, rezultat în baza aplicării prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nu este o creanţă curentă, este pronunţată după emiterea deciziei de compensare şi deciziei de soluţionare a contestaţie, astfel că aceasta nu operează asupra deciziei contestate. Totodată, a arătat recurenta că în această sentinţă nu este menţionată o dată certă din punct de vedere fiscal când vor putea fi achitate aceste sume.

În concluzie, recurenta a susţinut că cererea formulată de reclamantă se impune a fi respinsă, întrucât compensarea obligaţiilor fiscale s-a făcut în conformitate cu dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 care reglementează şi situaţia debitorilor aflaţi în insolvenţă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în cererea de recurs raportat la probatoriul administrat la dosarul cauzei şi la soluţia sentinţei instanţei de fond, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi îl va respinge pentru următoarele argumente:

A. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., acesta priveşte încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Înalta Curte, verificând motivele invocate în recurs, constată că recurenta nu a invocat nicio critică care să atragă incidenţa acestui caz de casare, ci doar l-a invocat formal, fără a face aprecieri cu privire la legalitatea sentinţei atacate prin raportare la acest caz de casare.

B. Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Obiectul cauzei îl formează anularea deciziei nr. x/15.09.2015 şi a deciziei nr. x/16.11.2015 privind modul de soluţionare a contestaţiei formulate de societatea A., înregistrată la AJFP Vâlcea sub nr. x/06.10.2015.

Prin adresa nr. x/24.08.2015, reclamanta a solicitat organelor fiscale, conform art. 116 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003, republicată, să fie efectuată compensarea datoriilor la bugetul general de stat consolidat cu obligaţii fiscale reprezentând salarii, vărsăminte persoane juridice - cu handicap, accize, TVA, mai puţin impozit pe profit, acesta nefiind scadent, potrivit dispoziţiilor planului de organizare al A..

Prin Decizia nr. x/15.09.2015 emisă de organele fiscale, a fost compensată suma de 3.947.920 RON, reprezentând rambursare TVA, cu obligaţii fiscale reprezentând salarii, vărsăminte persoane juridice - cu handicap, accize pentru electricitate şi impozit pe profit.

Reclamanta a contestat această decizie de impunere, contestaţie care a fost respinsă prin decizia nr. x/16.11.2015.

Potrivit dispoziţiilor art. 115 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, ordinea stingerii datoriilor, pentru debitorii care se află sub incidenţa Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, este următoarea: a) obligaţii fiscale cu termene de plată după data deschiderii procedurii insolvenţei, în ordinea vechimii, cu excepţia celor prevăzute în planul de reorganizare confirmat; b) sume datorate în contul ratelor din programele de plăţi ale obligaţiilor fiscale, cuprinse în planul de reorganizare judiciară confirmat, precum şi obligaţiile accesorii datorate pe perioada reorganizării, dacă în plan s-au prevăzut calcularea şi plata acestora; c) obligaţii fiscale datorate şi neachitate cu termene de plată anterioare datei la care s-a deschis procedura insolvenţei, în ordinea vechimii, până la stingerea integrală a acestora, în situaţia contribuabililor aflaţi în stare de faliment.

Prin sentinţa nr. 892/22.04.2015, pronunţată de Tribunalul Vâlcea in dosarul nr. x/2013, a fost confirmat planul de reorganizare al societăţii A. S.A., plan care reprezintă modalitatea pentru stingerea creanţelor. În conformitate cu dispoziţiile art. 435 C. proc. civ. şi art. 115 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003, recurenta, care are calitatea de creditoare a reclamantei, are obligaţia de a respecta dispoziţiile hotărârii judecătoreşti şi ale Planului de reorganizare confirmat. Conform acestui plan de reorganizare, plata impozitului pe profitul rezultat din înregistrarea în contabilitate a reducerii creanţelor urmează a se face la un moment ulterior încasării preţului părţilor sociale la A.. În ceea ce priveşte creanţele rezultate din continuarea activităţii, s-a stabilit că vor fi achitate conform documentelor din care vor rezultă sau, în ipoteza în care societatea nu va genera suficiente lichidităţi din activitatea curentă, plata acestora se va face în termen maxim de 5 zile lucrătoare de la data încasării de către societatea debitoare a preţului reprezentând contravaloarea părţilor sociale deţinute de A..

În conformitate cu dispoziţiile art. 95 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, planul de reorganizare cuprinde în mod obligatoriu programul de plată a creanţelor, iar conform art. 102 din Legea nr. 85/2006, când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. Potrivit art. 12 din Legea nr. 85/2006, hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii.

Prin sentinţa nr. 2329/16.12.2015, Tribunalul Vâlcea a constatat că suma menţionată în Planul de reorganizare judiciară, confirmat prin sentinţa nr. 892/22.04.2015, cu titlu de "impozit pe profit rezultat în baza aplicării prevederilor art. 102 din alin. (1) din Legea nr. 85/2006", nu reprezintă o creanţă curentă. S-a stabilit, astfel, prin hotărâre judecătorească, faptul că impozitul pe profit nu este creanţă curentă, aşa cum s-a prevăzut şi prin Planul de reorganizare confirmat.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei potrivit căreia sentinţa nr. 2329/16.12.2015, prin care Tribunalul Vâlcea a stabilit cu putere de lucru judecat că suma menţionată în planul de reorganizare judiciară cu titlu de impozit pe profit, rezultat în baza aplicării prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, nu este o creanţă curentă, este pronunţată după emiterea deciziei de compensare şi deciziei de soluţionare a contestaţiei, aceasta neacţionând asupra deciziei contestate.

În mod greşit recurenta nu s-a raportat la data pronunţării hotărârii prin care a fost confirmat Planul de reorganizare, respectiv la data de 22 aprilie 2015. Recurenta, în mod greşit, nu ţine cont de efectele hotărârii de confirmate a planului de reorganizare, care produce efecte de la data pronunţării, respectiv data de 22 aprilie 2015. De la data de 22 aprilie 2015, recurenta avea obligaţia de a nu compensa impozitul pe profil, întrucât aceasta nu era o creanţă curentă.

În mod corect au fost aplicate de instanţa de fond dispoziţiile art. 102 din Legea nr. 85/2006, "(1) Când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. În cazul intrării în faliment ca urmare a eşuării planului sau a unei executări silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă împotriva debitorului. Pentru executarea silită a acestor creanţe, calitatea de titlu executoriu o va avea sentinţa de confirmare a planului", în ceea ce priveşte efectele hotărârii judecătoreşti de confirmare a planului de reorganizare.

Ştergerea creanţelor din contabilitate, ca urmare a implementării planului, a fost înregistrată în Situaţia rezultatului global la 30.06.2015, ca venit scriptic al societăţii, ca şi alte venituri din exploatare, în cuantum de 2.391.200.730 RON, iar implementarea în contabilitate a acestei măsuri a determinat calcularea unui impozit pe profit de 32.330.186 RON, conform Declaraţiei privind obligaţiile de plată la bugetul de stat raportată la luna iunie 2015 depusă de societate. Acest impozit pe profit nu a fost determinat de activitatea curentă a societăţii, este impozit pe profit determinat de anularea unor datorii, operaţiune care nu a generat lichidităţi pentru societate.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile art. 115 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 republicată, în vigoare la data emiterii actelor contestate, coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 85/2006, ţinând cont de situaţia reclamantei - societate în insolvenţă şi de dispoziţiile sentinţei civile nr. 892/22.04.2015 a Tribunalului Vâlcea şi ale sentinţei nr. 2329/16.12.2015 a Tribunalului Vâlcea, sentinţe prin care s-a aprobat planul de reorganizare şi, respectiv, s-a constatat că suma reprezentând "impozit pe profit rezultat în baza aplicării art. 102 (1) din Legea nr. 85/2006, nu reprezintă o creanţă curentă.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea împotriva sentinţei nr. 117/F/CONT din 20 mai 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2019.