Agro-environment aid recovery upheld for undisclosed green crop area

Şedinţa publică din data de 11 aprilie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. x/2015, reclamanta A. Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii Şi Dezvoltării Rurale - Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.), a solicitat anularea Deciziei nr. 27.365/27.07.2015 de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/5.06.2015 precum şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/5.06.2015.

Prin sentinţa nr. 10/CA/21.01.2016, Curtea de Apel Constanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat cauza în favoarea Curţii de Apel Galaţi, reţinând că sediul reclamantei se află în com. Cudalbi, jud. Galaţi, iar sediul pârâtei se află în mun. Bucureşti, Centrul Regional pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale 2 Sud Est Constanţa fiind o entitate care nu se numără printre părţile litigante.

Pe rolul Curţii de Apel Galaţi, dosarul a păstrat numărul de înregistrare 618/36/2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 130/2016 din 23 mai 2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea promovată de către reclamanta A. - Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu autoritatea pârâtă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinice şi nelegalitate.

A susţinut recurenta că în procesul-verbal nr. x/05.06.20145 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nu s-a consemnat că nu şi-ar fi îndeplinit obligaţia de cultivare a rapiţei, conform Pachetului P4, ci doar că nu a declarat acest aspect la APIA.

A depus ataşat cererii de recurs înscrisuri pe care le apreciază relevante în cauză, în sensul că în intervalul 2012-2014 aceasta a cumpărat motorină şi a apelat la serviciile numitului B., care i-a împrumutat tractorul cu care a arat, a discuit, a semănat suprafaţa de teren agricol pentru înfiinţarea şi întoarcerea în primăvară a culturii de rapiţă, pentru a fi semănată cu pepeni verzi.

Cu privire la principiul proporţionalităţii, recurenta a susţinut că împrejurarea că pentru o parte din fondurile nerambursabile s-a aprobat existenţa unor neregularităţi care ar putea atrage neeligibilitatea unor cheltuieli, ca urmare a faptului de a nu fi declarat nici o suprafaţă pe măsuri agro-mediu în perioada 2012-2014, nu poate constitui un motiv de rambursare a sumei de 64.849,00 RON, această sumă reprezentând mare parte din finanţarea nerambursabilă pe 33 de luni, folosită efectiv la executarea proiectului aprobat, deoarece s-ar încălca scopul în care Programul a fost reglementat, dar şi principiul proporţionalităţii consacrat de practica CEJ. În aplicarea acestui principiu, a invocat cauzele C-146/05, C-45/2006, T7, Rep. Ti-100.

Comisia de soluţionare a contestaţiei avea îndatorirea de a analiza contestaţia şi să constate că referitor la criteriul de eligibilitate nu a fost nici o neregulă, iar cu privire la nedeclararea niciunei suprafeţe pe măsuri de agro-mediu în perioada 2012-2014, aceasta nu a fost făcută cu rea credinţă, ci doar dintr-o eroare a expertului APIA şi independent de voinţa reclamantei.

Având în vedere că această deficienţă a fost remediată imediat ce a fost constatată, sancţiunea aplicată este disproporţionată, în măsură sa o afecteze excesiv pe reclamantă, şi nu se justifică.

A mai susţinut recurenta că s-a făcut vorbire în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilirea creanţelor bugetare despre nerespectarea unor prevederi generale din anexa I la Contractul de finanţare, document ce nu se regăseşte printre înscrisurile de la dosarul cauzei, pentru ca instanţa să poată verifica în mod nemijlocit dacă textele au fost redate integral sau trunchiat de către pârâtă. Este important de ştiut dacă Anexa I prevede şi acordarea unui termen de remediere a deficienţelor constatate, de implementare a recomandărilor rezultate în urma misiunilor de control ale Autorităţii Contractante şi/sau CE.

A mai susţinut recurenta că nu rezultă din probele administrate în cauză încălcarea de către reclamantă a dispoziţiilor contractului de finanţare şi nici a reglementărilor comunitare la a căror respectare s-a obligat prin încheierea contractului.

Obligaţia impusă de disp. art. 1 alin. (3) din Anexa I "prevederi generale" a contractului potrivit cu care "beneficiarul trebuia să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficienţă şi vigilenţă în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat şi în concordanţă cu cest contract" este o obligaţie de diligenţă impusă de agentul economic, obligaţie pe care reclamanta a îndeplinit-o conform criteriilor impuse. Standardul impus prin această dispoziţie contractuală nu este unul cuantificat şi, atâta timp cât societatea a desfăşurat activitatea economică specifică, nu se poate reţine încălcarea acestei reglementări.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă AFIR a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinarea intimatei solicitând respingerea apărărilor formulate şi admiterea recursului aşa cum a fost formulat. A depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în cererea de recurs Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi îl va respinge, pentru următoarele argumente:

Instanţa de fond a reţinut, ca situaţie în fapt şi în drept, faptul că în data de 09.04.2012, între reclamanta A. - Întreprindere Individuală şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent, A.F.I.R.) a fost încheiat contractul de finanţare nr. x, având ca obiect acordarea către reclamantă a finanţării nerambursabile în valoare de 25.000 euro pentru realizarea proiectului "Instalarea tinerei A. pentru prima dată ca şef al unei exploataţii agricole".

Obiectivul specific asumat de reclamantă prin planul de afaceri a fost creşterea dimensiunii economice a exploataţiei de la 15,28 UDE (6,88 ha) la 19,393 UDE (9,88 ha) în anul 2 de contract, durata maximă a proiectului fiind de 36 luni.

De asemenea, reclamanta şi-a asumat obligaţia de a respecta, timp de 5 ani, angajamentul de agro-mediu pe care l-a semnat. În baza acestui angajament, reclamanta avea obligaţia de a cultiva o suprafaţă de 2,72 ha din exploataţie, timp de 5 ani, conform Pachetului P4 din Măsura 214. Asumarea obligaţiei a fost avută în vedere la calculul punctajului din fişa de evaluare a criteriilor de selecţie (E3.2) şi în fişa de verificare a criteriilor de eligibilitate (E3.1).

Reclamanta a beneficiat de prima tranşă, de 60% din valoarea totală a finanţării, respectiv suma de 15.000 euro (conform art. 3 din contract) şi a depus, în data de 16.02.2015, dosarul pentru obţinerea celei de a doua tranşe, în valoare de 10.000 euro.

În data de 05.06.2015, pârâta a emis procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de constituire a creanţelor bugetare nr. x, deoarece a constatat, din verificările informatice, că reclamanta nu a declarat nicio suprafaţă pe Pachetul P4 sau pe alte măsuri de agro-mediu în perioada 2012-2014, ceea ce a condus la încălcarea angajamentului asumat prin declaraţia anexă la contract şi a criteriului de selecţie S5 din contractul de finanţare.

Drept urmare, prin acest proces-verbal, pârâta a obligat reclamanta la restituirea contravalorii finanţării deja primite, în cuantum de 64.849 RON (echivalentul în RON al primei tranşe de 15.000 euro).

Împotriva acestui proces-verbal reclamanta a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 27.365/27.07.2015. Reclamanta a formulat cerere de chemare în judecată împotriva deciziei, ce face obiectul prezentului dosar.

Măsura 214 "Plăţi de agro-mediu" din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007-2013 conţine mai multe pachete, printre care şi Pachetul nr. 4 (P4) intitulat "Culturi verzi". Cei care se obligă să acceseze acest pachet trebuie să cultive pe suprafaţa declarată una (sau mai multe) din următoarele culturi verzi: mazărea, măzărichea, rapiţa, muştarul, lupinul şi sulfina. De asemenea, sunt impuse şi obligaţii legate de modul de cultivare (interzicerea fertilizanţilor chimici etc.).

Pârâta a verificat evidenţele sale informatice şi a constatat că reclamanta nu a declarat în anii 2012-2014 nicio suprafaţă de teren pe care să fie cultivată una din aceste plante conform Pachetului P4.

Drept urmare, pârâta a apreciat că reclamanta şi-a încălcat obligaţiile contractuale asumate şi a constatat rezoluţiunea contractului (conform art. 11 alin. (3) din Prevederile generale ale contractului), cu repunerea părţilor în situaţia anterioară (restituirea prestaţiilor - finanţarea acordată).

Înalta Curte apreciază întemeiată soluţia instanţei de fond potrivit căreia reclamanta nu a făcut dovada că a efectuat aceste culturi, conform obligaţiilor din Pachetul P4, din declaraţia şi adeverinţele depuse de reclamantă la filele x (dosar fond) rezultând că reclamanta a cultivat porumb, tomate, vie şi pepeni verzi şi galbeni, plante care nu se încadrează printre culturile enumerate limitativ în descrierea pachetului.

Înalta Curte constată că, ataşat căii de atac a recursului, reclamanta a depus un set de înscrisuri, constând în factură fiscală din data de 23.12.2012, recurenta având calitatea de cumpărător, factură care vizează comercializare motorină, bonuri fiscale din anul 2012 reprezentând comercializare/achiziţie motorină, factură fiscală din x reprezentând prestări servicii (arat), bon de recoltare zilnică din data de 2011 şi 2013, în care este menţionată cultura de rapiţă, deviz tehnologic din 2013 şi 2014, în care sunt menţionate cheltuieli mecanice pentru arat, discuit, semănat, întors rapiţa şi cheltuieli cu materiale, respectiv motorină, fişă de magazie din anul 2014 şi 2012 în care sunt prezentate stocuri de motorină, mazăre şi rapiţă. A mai depus recurenta la dosarul instanţei de recurs şi declaraţia pe propria răspundere dată de numitul B. la data de 06.07.2014, prin care se arată că i-a împrumutat tractorul lui C., folosindu-l penru înfiinţarea şi întoarcerea culturii de rapiţă (P4) în câmp pentru numitei A., pentru anii 2013, 2014, folosindu-se motorina conform bonurilor fiscale şi a facturii pe anii respectivi.

Potrivit disp. art. 492 alin. (1) C. proc. civ., în recurs se pot depune înscrisuri noi, sub sancţiunea decăderii, odată cu cererea de recurs, respectiv odată cu întâmpinarea. Astfel, pot fi depuse înscrisuri având legătură cu obiectul litigiului şi de natura să lămurească aspecte ale raporturilor dintre părţi, dar pe care partea interesată, indiferent din ce motive, nu le-a înfăţişat primei instanţe pentru ca aceasta să le poată lua în considerare cu ocazia soluţionării pricinii.

Este important ca înscrisurile noi să fie hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, astfel încât, dacă erau cunoscute, ar fi fost de natură să conducă la o altă soluţie decât aceea dată de instanţă.

Referitor la declaraţia pe propria răspundere dată de numitul B. la data de 06.07.2014, aceasta nu constituie înscris în sensul disp. art. 492 alin. (1) C. proc. civ., fiind în fapt o declaraţie de martor, astfel că nu va fi avută în vedere.

Referitor la celelalte înscrisuri depuse de către recurentă ataşat cererii de recurs, se observă că nu au fost depuse nici în faza de întocmire a actelor administrative atacate, nici în faza de soluţionare a contestaţiei reclamantei pe cale administrativă, şi nici în faza de judecată în faţa primei instanţe, şi nu se coroborează cu nicio altă probă existentă la dosarul cauzei, în condiţiile în care pârâta a invocat faptul că a constatat, din verificările informatice, că reclamanta nu a declarat nicio suprafaţă pe Pachetul P4 sau pe alte măsuri de agro-mediu în perioada 2012-2014.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei potrivit căreia nu este corect că tranşa a doua de plată a fost considerată neeligibilă doar pentru că din print-screen-urile APIA a reieşit că beneficiara nu a declarat nicio suprafaţă pe măsuri de agro-mediu în perioada 2012-2014, aceasta nefiind făcută cu rea credinţă, ci doar dintr-o eroare a expertului APIA şi independent de voinţa reclamantei.

În mod corect a reţinut instanţa de fond împrejurarea că reclamanta nu a adus probe în sprijinul acestor afirmaţii şi că reclamanta ar fi trebuit să probeze realizarea culturilor din Pachetul P4 în fiecare an, precum şi culpa reprezentantului APIA, care nu a constatat această situaţie sau a introdus datele eronat în sistemul informatic.

La cererea de finanţare, reclamanta a depus Declaraţia din data de 18.04.2011, prin care s-a angajat să acceseze Măsura de agro-mediu 214-Pachetul P4 pe o perioadă de 5 ani de la data semnării angajamentului, ulterior susţinând că dintr-o eroare a unui expert din cadrul APIA nu s-a înscris cu pachetul de agro-mediu - Pachet P4. De asemenea, din print-screen-urile APIA pe anii 2012, 2013, 2014, ataşate la dosarul cauzei, a rezultat că reclamanta nu a fost înregistrată cu pachete de agro-mediu - Pachet P4.

Prin urmare, rezultă că recurenta-reclamantă nu a respectat prevederile Ghidului solicitantului, în sensul că solicitantul ataşează la cererea de finanţare documente prin care să demonstreze că a accesat Măsura 214 "plăţi de agro-mediu", solicitantul asumându-şi angajamentele de agro-mediu pentru o perioadă de 5 ani de la data semnării angajamentului.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei potrivit căreia obligaţia impusă de disp. art. 1 alin. (3) din Anexa I "prevederi generale" a contractului, "beneficiarul trebuia să implementeze proiectul cu maximum de profesionalism, eficienţă şi digilenţă în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat şi în concordanţă cu acest contract", este o obligaţie de diligenţă, pe care reclamanta a îndeplinit-o conform criteriilor impuse.

Prima instanţă a apreciat corect că încălcarea obligaţiilor asumate este semnificativă, deoarece suprafaţa care ar fi trebuit cultivată conform Pachetului P4 este de aproximativ 25% din suprafaţa totală a exploataţiei, procent care este semnificativ. De asemenea, s-a avut în vedere faptul că încălcarea s-a repetat anual, astfel încât în fiecare din cei 3 ani de contract nu s-a cultivat corespunzător 25% din suprafaţa exploataţiei.

Obligaţia este esenţială, deoarece, în lipsa ei, autoritatea pârâtă nu ar fi încheiat contractul de finanţare, fondurile europene nerambursabile nefiind acordate doar pentru dezvoltarea agriculturii, ci pentru stimularea unei agriculturi conforme cu mediul (cu respectarea unui minim de cerinţe ecologice), care respectă principiile dezvoltării durabile.

Încălcarea unei obligaţii esenţiale, în lipsa căreia autoritatea nu ar fi contractat, dă dreptul acesteia din urmă să ceară rezoluţiunea contractului.

Înalta Curte reţine că nu a fost încălcat nici principiul proporţionalităţii, întrucât cuantumul debitului stabilit prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare contestate, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere, s-a făcut prin raportare la neregulile constatate, care afectează întreg proiectul asumat de recurenta-reclamantă.

În concluzie, Înalta Curte reţine că, având în vedere prevederile legale şi contractuale asumate de recurenta-reclamantă, că emiterea actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat este doar consecinţa nerespectării de către reclamantă a dispoziţiilor legale şi ale clauzelor contractuale asumate, reclamanta fiind răspunzătoare în faţa autorităţii contractante pentru implementarea proiectului, în cazul încălcării acestora intimata-pârâtă având obligaţia de a recupera ajutorul financiar acordat.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. - Întreprindere Individuală - împotriva sentinţei civile nr. 130/2016 din 23 mai 2016 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2019.