Suspension of execution for imminent harm and statutory annulment of administrative sanction basis

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 15.05.2018 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L a chemat în judecată pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a solicitat suspendarea executării Documentului de anulare nr. 10 din 23.12.2015 emis de A.N.S.V.S.A., până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea actului administrativ menţionat.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 180 din 24 octombrie 2018, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor.

A dispus suspendarea executării documentului de anulare nr. 10 din 23.12.2015 emis de A.N.S.V.S.A. până la pronunţarea definitivă a instanţei în privinţa acţiunii în anulare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs pârâta criticând-o pentru netemeinice şi nelegalitate, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că sentinţa instanţei de fond este contradictorie prin faptul că, deşi a reţinut instanţa că se constată o aparenţă de legalitate a actului administrativ nr. 10 din 23.12.2015 emis de S.N.S.V.A., în continuare a reţinut că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, dispunând suspendarea executării actului administrativ.

A mai susţinut recurenta că sentinţa instanţei de fond este criticabilă şi raportat la faptul că a omis să se pronunţe pe apărarea formulată de recurenta, respectiv că sunt incidente disp. art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, întrucât Sentinţa nr. 4347 din 14.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti nu constituia un motiv nou pentru formularea unei noi cereri de suspendare a actului administrativ, sentinţa putând fi depusă în faţa instanţei de recurs învestită să soluţioneze prima cerere de suspendare, formulată de reclamantă cu privire la acelaşi act administrativ.

A mai arătat recurenta că singurul aspect pe care l-a apreciat instanţa de fond care să conducă la îndeplinirea cumulativă a condiţiilor cazului bine justificat a constat în pronunţarea Sentinţei nr. 4347 din 14.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti, restul motivării fiind o reluare a aspectelor învederate de reclamantă în prima cerere de suspendare.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare solicitând respingerea apărărilor formulate de intimată şi admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile formulate în cererea de recurs raportat la hotărârea pronunţată de instanţa de fond, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat având în vedere următoarele argumente:

A. În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor.

Se constată că instanţa de fond a prezentat, în conţinutul hotărârii recurate, elementele de fapt şi de drept care au format opinia sa în raport cu soluţia pronunţată.

Nu este fondată critica recurentei potrivit căreia sentinţa este contradictorie prin faptul că, deşi s-a reţinut că se constată o aparenţă de legalitate a actului administrativ nr. 10 din 23.12.2015 emis de S.N.S.V.A., în continuare a reţinut că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat. Din considerentele hotărârii atacate rezultă fără dubiu că instanţa a avut în vedere constatarea unei aparenţe de nelegalitate a actului administrativ, împrejurare ce a condus la pronunţarea soluţiei de suspendare a executării actului, fiind vorba despre o eroare materiale de dactilografiere, împrejurare care nu poate genera constatarea unei contradicţii în conţinutul considerentelor hotărârii.

Prin urmare, în cuprinsul sentinţei recurate nu există motive contradictorii ori străine de natura cauzei, considerentele acesteia respectând prevederile art. 425 din C. proc. civ., privitoare la conţinutul hotărârii, astfel că instanţa de fond a analizat cauza în limitele instituite de lege şi cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor.

În concluzie, se reţine că motivarea hotărârii atacate permite instanţei de control judiciar să verifice aplicarea dispoziţiilor legale aplicate în cauză la stabilirea situaţiei de fapt, considerentele hotărârii făcând posibilă examinarea legalităţii soluţiei pronunţate.

B. Nu este fondat nici cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Nu se poate reţine nelegalitatea sentinţei ca urmare a omisiunii instanţei de a se pronunţa pe incidenţa disp. art. 14 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, care prevăd că "Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive".

Reclamanta a arătat prin cererea de suspendare că a formulat o cerere de suspendare a executării înregistrată sub nr. de dosar x/2016, că prin Sentinţa civilă nr. 166 din 21 iunie 2016 Curtea de Apel Ploieşti a admis cererea de suspendare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1403 din 29 martie 2018, a casat sentinţa primei instanţe şi a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată, şi a precizat că există motiv nou de suspendare diferit de cel invocat în dosarul nr. x/2016, că cele două cereri de suspendare sunt fundamentate pe motive distincte, cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016 şi-a avut justificarea în aparenţa de nelegalitate a Documentului de anulare, prin raportare la nelegalitatea procedurii de emitere a acestuia, iar în dosarul prezent aparenţa de nelegalitate este justificată prin raportare la lipsa unui temei juridic valabil al emiterii Documentului de anulare, ca urmare a anulării în parte a dispoziţiilor pct. 16.2 teza I din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 39/2010.

Instanţa de fond a reţinut că, în motivarea cererii anterioare de suspendare, reclamanta a învederat că sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din legea contenciosului administrativ, nelegalitatea documentului de anulare nr. 10 din 23.12.2015 rezultând din disp. art. 18 şi 19 din Ordinul nr. 39/2010 a A.N.S.V.A., care prevede că anularea certificatului de aprobare a mijlocului de identificare se realizează în baza notei de constatare şi procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor întocmite în baza controalelor efectuate sau la cererea furnizorului primar, iar faţă de S.C. A. S.R.L. nu a fost întocmit proces-verbal de sancţionare, şi că este îndeplinită şi condiţia producerii unei pagube iminente.

Prin cea de a doua cerere de suspendare, reclamanta a precizat că există un nou motiv de suspendare, aparenţa de nelegalitate fiind justificată prin raportare la lipsa unui temei juridic valabil al emiterii Documentului de anulare, ca urmare a anulării în parte a dispoziţiilor pct. 16.2 teza I din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 39/2010.

Critica recurentei potrivit căreia Sentinţa nr. 4347 din 14.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti nu constituia un motiv nou pentru formularea unei noi cereri de suspendare a actului administrativ, întrucât sentinţa putea fi depusă în faţa instanţei de recurs învestită să soluţioneze prima cerere de suspendare formulată cu privire la acelaşi act administrativ, nu este, de asemenea, fondată.

Instanţa a examinat motivele invocate prin cererea de suspendare, a administra probele solicitate şi a pronunţat soluţia în raport de acestea şi analiza efectuată asupra cererii de suspendare cu care a fost învestită.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora. Suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată, atât timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, şi sunt întrunite condiţiile expres prevăzute de lege, fiind echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Instanţa de fond a apreciat în mod corect cazul bine justificat constând în pronunţarea Sentinţei nr. 4347 din 14.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti,

Reclamanta a susţinut prin acţiunea formulată în faţa instanţei de fond că obiectul cauzei îl formează cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. privind suspendarea executării Documentului de anulare nr. 10 din 23.12.2015 emis de A.N.S.V.S.A. până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea actului administrativ menţionat. Temeiul legal în baza căruia Documentul de anulare a fost emis, dispunându-se sancţiunea anulării tuturor certificatelor de aprobare a mijloacelor oficiale de identificare deţinute de Societate, a fost pct. 16.2. teza I din Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 39/2010, care prevede că:

"Nerespectarea prevederilor stipulate la pct. 15.1 reprezintă abatere şi se sancţionează în cazul furnizorilor primari cu anularea tuturor certificatelor de aprobare a mijloacelor de identificare emise de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor pentru aceştia şi implicit, retragerea dreptului de a desfăşura activitatea de comercializare a mijloacelor oficiale de identificare pe teritoriul României iar în cazul furnizorilor secundari, prin retragerea calităţii de furnizor secundar".

Prin Sentinţa nr. 4347/2017 pronunţată la data de 14.11.2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte cererea societăţii, anulând în parte pct. 16.2 teza I din Anexa 2 la Ordinul nr. 39/2010, în privinţa instituirii abaterii şi a sancţiunilor pentru furnizorii primari. Curtea de Apel Bucureşti a apreciat ca fiind întemeiate motivele de nelegalitate invocate de A., reţinând, printre altele, că:

"Art. 5 din O.G. nr. 2/2001 stabileşte care sunt sancţiunile contravenţionale ce pot fi prevăzute prin actele normative care stabilesc contravenţii. Sancţiunile nu sunt aplicate direct în temeiul O.G. nr. 2/2001, fiind necesar ca atât fapta contravenţională cât şi sancţiunea aplicabilă să fie stabilite printr-unul dintre actele prevăzute de art. 2 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Aşadar, prin calificarea unei fapte ca abatere şi instituirea unei răspunderi prin ordin. în realitate se stabileşte şi sancţionează o contravenţie, cu încălcarea art. 2 din O.G. nr. 2/2001".

În mod corect a reţinut instanţa de fond că documentul de anulare nr. 10 din 23.12.2015 al A.N.S.V.A. a fost emis şi în temeiul pct. 16 - 20 din anexa nr. 2 la Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 39/2010 pentru aprobarea cerinţelor tehnice care trebuie îndeplinite de mijloacele oficiale de identificare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru stabilirea condiţiilor de aprobare a acestora pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare, iar Curtea de Apel Bucureşti a anulat în parte pct. 16.2 teza I din Anexa 2 la Ordinul nr. 39 din 28.04.2010 emis de Preşedintele A.N.S.V.A., în privinţa instituirii abaterii şi a sancţiunilor pentru furnizorii primari, astfel că, şi în situaţia în care Sentinţa civilă nr. 4347 din 14.11.2017 a Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, în mod corect a apreciat că există o aparenţă de nelegalitate a actului administrativ (document de anulare) nr. 10 din 23.12.2015 emis de A.N.S.V.A., fiind prin urmare îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, respectiv paguba iminentă, Înalta Curte reţine că şi aceasta este îndeplinită, instanţa de fond reţinând în mod corect, în privinţa condiţiei pagubei iminente, că este evident că din anul 2015 şi până la data soluţionării cererii societatea a fost prejudiciată semnificativ prin măsura dispusă, prin sistarea activităţii, având credite contractate, iar paguba va creşte pe măsura nefuncţionării sale. A contractat o facilitate de credit în anul 2014, având limita descoperirii de cont de 250.000 RON, extinsă în 2015 la limita de 450.000 RON prin act adiţional, credit contractat în vederea susţinerii activităţii de producţie a crotaliilor şi cu prefigurarea rambursării sale din profitul astfel obţinut, fiind îndeplinită condiţia pagubei iminente din perspectiva prejudiciul material viitor şi previzibil. În concluzie, sunt îndeplinite condiţiile pagubei iminente, respectiv, dacă ar produce efecte, actul administrativ ar fi de natură să cauzeze reclamantei pierderi financiare grave, care ar afecta activităţii pe care le desfăşoară.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, a apreciat în mod corect îndeplinirea cumulativă a condiţiilor pentru suspendarea executării actului administrativ.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva Sentinţei civile nr. 180 din 24 octombrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II- a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - MM