Challenge to occupational illness designation annulled for lack of reasoning; appeal against Ministry of Health dismissed for lack of standing

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt la data de 22.01.2016 sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au chemat în judecată pârâţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Sănătăţii, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea Hotărârii nr. C 1070 din 19.10.2015 emisă de Comisia de Experţi de Medicina Muncii, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentinţa nr. 188 din 5 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii din Cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

A fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii, din Cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Sănătăţii, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 220 din 16 mai 2016, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Sănătăţii, având ca obiect anulare act administrativ.

A anulat Hotărârea nr. C1070 din 19.10.2015 emisă de către Comisia de Experţi de Medicina Muncii din Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 220 din 16 mai 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, pârâtul Ministerul Sănătăţii.

Recurenţii Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Sănătăţii au invocat cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Ministerul Sănătăţii a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale sale pasive şi respingerea ca neîntemeiată a acţiunii reclamanţilor a cererii de chemare în judecată a Ministerului Sănătăţii. A solicitat aplicarea disp. art. 68 din C. proc. civ. şi introducerea în cauză a angajatorului S.C. F. S.A. Slatina .

Recurentul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a dispus anularea hotărârii în discuţie, întrucât nerespectarea condiţiei motivării unui act administrativ nu duce la nulitatea acestuia, întrucât este vorba de o condiţie de formă care reflectă principiul transparenţei administraţiei.

Pe fondul cauzei, arată că pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii a constatat că nu se poate pronunţa asupra caracterului profesional al bolilor semnalate, deoarece nu s-au respectat prevederile legale privind semnalarea, cercetarea şi declararea bolilor profesionale, conform H.G. nr. 1425/2006, anulând procesele-verbale şi fişele BP2 aferente.

Astfel, Comisia de experţi de medicina muncii nu a dat dovadă de rea credinţă, acest lucru putând fi demonstrat prin hotărârile în care a fost acceptat diagnosticul de silicoză la un număr de 25 de contestaţii de la F. S.A., care aveau în dosarul de cercetare documente de expunere la SIO2.

Recurenta Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică a invocat cazurile de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6, pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii au formulat întâmpinare şi concluzii scrise prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea hotărârii instanţei de fond ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

A. Examinând excepţia netimbrării recursului pârâtei Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, invocată din oficiu în şedinţa publică din data de 11.04.2019, asupra căreia se va pronunţa cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, recursul se timbrează cu 100 RON, dacă se invocă unul sau mai multe dintre motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 7 din C. proc. civ., iar în cazul în care se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material recursul se timbrează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, dar nu mai mult de 100 RON. Dispoziţiile art. 33 alin. (1) din acelaşi act normativ statuează în mod expres că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege".

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 148 alin. (6) din C. proc. civ., conform cărora:

"Cererile adresate instanţelor judecătoreşti se timbrează, dacă legea nu prevede altfel", precum şi dispoziţiile art. 197 din acelaşi cod, care prevăd în mod expres că "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii."

Din analiza textelor de lege sus citate, rezultă obligaţia recurentei de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în cuantumul datorat, astfel încât la înregistrarea prezentului recurs s-a dispus citarea recurentei cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 RON.

Înalta Curte constată că, până la termenul de judecată acordat, recurenta, deşi a fost legal citată cu menţiunea de a achita taxa judiciară aferentă recursUlui promovat, astfel cum rezultă din dovada/procesul-verbal de înmânare a actului de procedură de la dosar recurs, nu a respectat cerinţa impusă de dispoziţiile art. 24 alin. (1) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, ceea ce impune aplicarea sancţiunii anulării căii de atac.

Pentru considerentele expuse şi temeiurile de drept indicate, Înalta Curte va dispune anularea recursului pârâtei Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică ca netimbrat.

B. Analizând sentinţa atacată raport la criticile invocate prin celelalte două recursuri, Înalta Curte constată că recursul formulat de Ministerul Sănătăţii este fondat şi îl va admite pentru următoarele considerente:

Actul administrativ a cărui anulare s-a dispus de către instanţa de fond, respectiv Hotărârea nr. C1070 din 19.10.2015, a fost emisă de către Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, comisie constituită prin Ordinul nr. 1256/443/2008.

Dispoziţiile art. 155 din H.G. nr. 1425/2008 prevăd posibilitatea angajatorului, după caz, persoana fizică autorizată în cadrul profesiilor liberale sau inspectorului de muncă ori lucrătorul sau asigurătorul, în situaţia în care nu sunt mulţumiţi de concluziile stabilite în procesul-verbal de cercetare ori cu măsura tehnică sau organizatorică formulată, să se adreseze în scris în termen de 30 de zile de la data primirii procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională, Comisiei de experţi de medicina muncii acreditaţi de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi de Ministerul Sănătăţii.

Sub aspectul cadrului procesual pasiv, reclamanţii au chemat în judecată ca pârâţi Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, pârâtul Ministerul Sănătăţii.

În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesual pasive a recurentului-pârât Ministerul Sănătăţii, chemat în judecată în nume propriu, Înalta Curte reţine că nu există identitate între această instituţie şi cea căruia i se opune dreptul dedus judecăţii, întrucât nu este emitentul actului contestat. Emitentul actului administrativ contestat este exclusiv Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.

Prin raportare la împrejurarea că actul administrativ a cărui anulare se solicită este emis de o altă instituţie decât Ministerul Sănătăţii, respectiv de către recurenta-pârâtă Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, nu este relevant faptul că la momentul constituirii Comisiei de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică a fost desemnat şi reprezentantul acestuia, relevantă fiind calitatea pe care această instituţie o are în ceea ce priveşte emiterea actului contestat.

Calitatea procesuală pasivă a unei părţi presupune identitatea dintre persoana pârâtului şi persoana despre care se pretinde a fi obligată în raportul juridic litigios dedus judecăţii,

Or, în cauza de faţă, Ministerul Sănătăţii nu se află într-o astfel de situaţie, nefiind emitentul actului administrativ care face obiectul litigiului în cauză. În mod greşit instanţa de fond a reţinut că Ministerul Sănătăţii are calitate procesuală pasivă, în calitate de for tutelar înzestrat cu personalitate juridică, în subordinea căruia ar funcţiona emitenta actului administrativ.

Conform H.G. nr. 1425/2008, Comisia de Experţi de Medicina Muncii funcţionează ca organism independent decizional, deciziile membrilor acestei Comisii neavând legătură cu instituţiile care i-au desemnat. Atribuţiile Comisiei de Experţi de Medicina Muncii sunt reglementate în disp. art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008.

Prin urmare, Înalta Curte constată că este nelegală hotărârea instanţei de fond sub aspectul soluţionării acţiunii reclamanţilor şi în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii.

În raport de soluţia cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerul Sănătăţii, nu se mai impune analiza celorlalte motive de recurs formulate de acest recurent.

C. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Înalta Curte constată că nu este fondat pentru următoarele considerente:

Prin Hotărârea nr. C 1070 din 19.10.2015, Comisia de Experţi de Medicina Muncii din Cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică a anulat procesele-verbale şi fişele de declarare a cazurilor de boală profesionala BP2, emise de Direcţia de Sănătate Publica Olt, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţii A., B., C., D. şi E..

Reclamanţii au solicitat anularea hotărârii deoarece nu a fost motivată în fapt şi în drept şi au apreciat că este dată cu încălcarea şi aplicarea greşita a legii în materia bolilor profesionale, a Ordinului nr. 1256/443/2008.

În mod corect instanţa de fond a reţinut nelegalitatea deciziei contestate pentru nerespectarea cerinţei motivării acesteia, obligaţia motivării actului administrativ reprezentând o cerinţă de legalitate a acestuia. Motivarea actului administrativ constituie o garanţie împotriva arbitrariului şi se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situaţii juridice individuale şi subiective.

Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitată la considerente legate de competenţa emitentului ori la temeiul de drept al acesteia, ci trebuie să conţină şi elementele de fapt care să permită, pe de o parte, destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de judecată.

În cauza dedusă judecăţii, Hotărârea nr. C1070 din 19.10.2015 emisă de către Comisia de Experţi de Medicina Muncii nu cuprinde niciun fel de referiri la ipotezele care au determinat anularea proceselor-verbale şi fişelor de declarare a cazurilor de boală profesionala BP2 emise de Direcţia de Sănătate Publica Olt, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi, şi nici argumentele care au justificat o astfel de soluţie.

De asemenea, nu este motivată nici soluţia de refacere a cercetării cazurilor cu respectarea H.G. nr. 1425/2006, ca urmare a anulării proceselor-verbale şi a fişelor de boală profesională a reclamanţilor.

O motivare a hotărârii, ca act administrativ, în privinţa acestui aspect, era esenţială, întrucât este în sarcina autorităţii publice obligaţia să ofere reclamanţilor temeiul de drept şi argumentele care au condus la soluţia respectivă, pentru a le da posibilitatea să le cunoască şi să se adreseze instanţei de judecată pentru exercitarea controlului judiciar asupra actului administrativ atacat. Aceste aspecte sunt imperative, iar nerespectarea este sancţionată cu nulitatea actului.

Puterea discreţionară conferită unei autorităţi nu poate fi privită într-un stat de drept ca o putere absolută şi fără limite, întrucât exercitarea dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor prevăzute de Constituţie sau de lege constituie exces de putere, conform prevederilor art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Practic, emiterea unei hotărâri prin trasarea unor succinte dispoziţii, fără a le motiva în fapt şi în drept, nu sunt suficiente în a dovedi legalitatea acesteia, neîndeplinirea obligaţiei de motivare conduce la nelegalitatea hotărârii, astfel încât instanţa de fond a dispus în mod corect anularea hotărârii.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat de pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică ca netimbrat, va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice împotriva aceleiaşi sentinţe ca nefondat, va admite recursul formulat de Ministerul Sănătăţii împotriva aceleiaşi sentinţe. Va casa în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul formulat de pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică formulat împotriva Sentinţei civile nr. 220 din 16 mai 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice împotriva aceleiaşi sentinţe ca nefondat.

Admite recursul formulat de Ministerul Sănătăţii împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa atacată şi în rejudecare, respinge acţiunea în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - MM