Tax authority liable for RON 3.5m interest on late VAT refund; appeals dismissed as unfounded.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 25.01.2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală obligarea acesteia la plata sumei de 3.699.309 RON reprezentând dobândă legală datorată de pârâtă pentru plata cu întârziere a debitului de 9.134.096 RON (perioada 24.09.2010 - 3.07.2013, în total 1011 zile de întârziere).

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1679 din 20 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, astfel cum a fost precizată.

Au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 3.507.492,86 RON, reprezentând dobânda fiscală aferentă sumei de 9.134.096 RON (debit principal achitat cu întârziere), dobândă calculată de la data expirării termenului de 45 zile raportat la cererea de restituire nr. x din 24.09.2010 şi până la data de 25.06.2013 (data restituirii efective a debitului principal).

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate au formulat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, ambele recurente criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a criticat hotărârea instanţei de fond în privinţa respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF, reiterând excepţia în prezenta cale de atac, având în vedere că în cauza prezentă nu este atacat niciun act administrativ emis de această instituţie.

A susţinut recurenta că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. a), art. 2 alin. (1) lit. c) art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 554/2004, părţile unui litigiu de contencios administrativ sunt persoana vătămată şi autoritatea publică emitentă a actului administrativ vătămător, pârâta neavând calitate procesuală în cauză, nefiind emitenta actului contestat. Prin urmare, ANAF nu are competenţa de soluţionare a cererii intimatei prin care aceasta a solicitat restituirea sau compensarea sumei de 9.134.096 RON.

A mai susţinut recurenta că cererea reclamantei a fost depusă la DGAMC sub nr. x din 24.09.2010, instituţie care a şi restituit debitul de 9.134.096 RON, instituţie care potrivit art. 131 alin. (1), (2), (3) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F., modificată prin H.G. nr. 816/2015, de la data de 1.01.2016, este instituţie cu personalitate juridică.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi casarea sentinţei recurate în sensul respingerii acţiunii reclamantei, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Recurenta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că instanţa de contencios administrativ are plenitudinea de competenţă de a stabili, în baza probelor administrate, atât dreptul la dobânzi cât şi cuantumul lor.

A criticat modul de calcul al instanţei asupra cuantumului dobânzilor susţinând că instanţa nu a avut în vedere efectuarea unei expertize, acest mod de calcul fiind stabilit în mod unilateral de către reclamată nefiind opozabilă DGAMC.

A mai reţinut recurenta că potrivit cap. 2 pct. 3 din Anexa nr. 1 la OMF nr. 1899/2004 şi art. 117 alin. (1) şi (9) din O.G. nr. 92/2003, dobânda se calculează de organul fiscal competent, în speţă DGAMC, astfel că momentul de început al cursului dobânzii şi zilele de întârziere poate fi stabilit de către instanţa de judecată dar în ceea ce priveşte cuantumul exact, acesta urmează a fi determinat de organul fiscal.

A mai criticat hotărârea instanţei de fond întrucât s-a reţinut greşit că:

"în perioada cuprinsa intre data depunerii cererii de compensare/restituire şi data soluţionării acesteia, respectiv 24.09.2010 - 25.06.2013, reclamanta a depus lunar deconturi de TVA cu opţiune de rambursare, solicitând compensarea obligaţiilor fiscale declarate în luna cu TVA solicitat la rambursare şi aprobat prin decizii de rambursare, nu duce la justificarea întârzierii în soluţionarea cererii de restituire, mai ales că obligaţia de restituire era cunoscută pârâtei".

A mai susţinut că reclamanta prin adresa nr. x din 24.09.2010 nu a specificat în mod clar dacă doreşte restituirea sumei de 9.134.096 RON, solicitând restituirea sau compensarea cu obligaţii ulterioare. Prin urmare, organul fiscal a procedat la debitarea prin suprasolvire în contul TVA a sumei de 8.726.724 RON la data de 11.06.2007 şi la debitarea prin suprasolvire în contul de dobânzi şi penalităţi TVA a sumei de 407.372 RON la data de 12.06.2007, conform fişei de plătitori.

Instanţa de fond nu a avut în vedere că, în perioada 24.09.2010 - 25.06.2013, reclamanta a solicitat compensarea obligaţiilor fiscale declarate în luna cu TVA solicitat la rambursare şi aprobat prin decizii de rambursare, astfel că obligaţiile pretinse a fi datorate au făcut obiectul compensării din sumele reprezentând TVA solicitată la rambursare.

A mai susţinut că reclamanta nu are dreptul la dobânzi, întrucât prevederile O.U.G. nr. 8/2014 au intrat în vigoare după data de 28.02.2014, iar decizia de impunere nr. x din 16.05.2007 a fost emisă anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, decizie de impunere care a fost desfiinţată definitiv şi irevocabil prin Decizia nr. 1212 din 3.03.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prin urmare, art. III pct. 15 din O.U.G. nr. 8/2014 nu poate retroactiva şi implicit nu este aplicabil, instanţa de fond omiţând dispoziţiile art. XXVII alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2014, potrivit cărora "dispoziţiile art. III pct. 15 din O.U.G. nr. 8/2014 se aplică pentru actele administrative fiscale emise şi anulate după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă".

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate şi menţinerea hotărârii atacate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în cererile de recurs, Înalta Curte constată că ambele recursuri nu sunt fondate şi se vor respinge pentru următoarele argumente:

Prin Decizia nr. 1212 din 3.03.2010 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost admisă în mod irevocabil acţiunea A. S.A. Argeş şi s-a dispus anularea Deciziei nr. 212 din 25 iulie 2007 emisă de Agenţia Naţională de administrare Fiscală, precum şi anularea raportului de inspecţie fiscală nr. x din 16 mai 2007 şi a decizie de impunere nr. x din 16 mai 2007 şi a obligat pârâta la restituirea sumei de 9.134.096 RON achitată la bugetul de stat.

Prin adresa înregistrată la DGAMC sub nr. x din 24.09.2010, reclamanta a solicitat restituirea sau compensarea cu alte obligaţii ulterioare a sumei de 9.134.096 RON.

În data de 25.06.2013, Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a procedat la întocmirea Notei de restituire nr. x din 25.06.2013, prin care s-a dispus restituirea sumei de 8.726.724 RON reprezentând TVA şi a sumei de 407.372 RON reprezentând dobânzi şi penalităţi TVA, operaţiunile aprobate prin Nota de restituire nr. x din 25.06.2013 fiind înregistrate în data de 2.07.2013.

Prin acţiunea de faţă formulată în faţa instanţei de fond, reclamanta a solicitat acordarea dobânzii fiscale aferente sumei de restituit pentru perioada 9.11.2010 - 25.06.2013.

Reclamanta a formulat către pârâta cerere de acordare a dobânzilor în cauză, înregistrată la pârâtă sub nr. x din 8.06.2015, cerere la care pârâta nu a dat niciun răspuns.

A. Cu privire la recursul declarat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele argumente:

Obiectul prezentei cauze îl formează acordarea dobânzilor aferente sumei de 9.134.096 RON TVA, plătită cu întârziere către reclamantă.

Nu poate fi primită critica recurentei potrivit căreia cererea reclamantei a fost depusă la DGAMC sub nr. x din 24.09.2010, instituţie care a şi restituit debitul de 9.134.096 RON şi care, potrivit art. 131 alin. (1), (2), (3) din H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea ANAF, modificată prin H.G. nr. 816/2015, de la data de 1.01.2016, este instituţie cu personalitate juridică.

În litigiul principal care a format obiectul dosarului nr. x/2007, în care s-a pronunţat decizia nr. 1212 din 3.03.2010 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, obligaţia de plată către reclamanta S.C. A. S.A. Argeş a sumei de 9.134.096 RON a fost reţinută în sarcina singurei pârâte, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Împrejurarea că DGAMC este instituţie cu personalitate juridică de la data de 1.01.2016, prin intrarea în vigoare a H.G. nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea ANAF, modificată prin H.G. nr. 816/2015, nu conduce la împrejurarea că ANAF nu are calitate procesuală pasivă în litigiul cu reclamanta S.C. A. S.A. Argeş, în cadrul căruia se pune problema plăţii dobânzilor aferente TVA plătită cu întârziere ca urmare a actului administrativ emis de aceasta.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect, prin încheierea din 15.04.2016, instanţa de fond a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ANAF.

B. Cu privire la recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele argumente:

Cu privire la susţinerea pârâtei, legată de faptul că "prin cererea înregistrată la Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili sub nr. x din 24.09.2010, reclamanta nu specifică în mod clar dacă doreşte restituirea sumei de 9.136,906 RON, solicitând restituirea sau compensarea cu obligaţii ulterioare", Înalta Curte reţine, în acord cu apărările intimatei-reclamante şi cu argumentele instanţei de fond, că, potrivit art. 116 şi 117 din C. proc. civ. fisc. şi Ordinului nr. 1899/2004, compensarea are totdeauna întâietate faţă de restituire, ca mod de stingere a obligaţiilor existente între contribuabili şi organul fiscal, iar restituirea se poate dispune doar dacă nu există obligaţii care sa poată fi, în prealabil, compensate.

Împrejurarea că reclamanta nu ar fi specificat compensarea ori restituirea sumei nu împiedica pârâta să procedeze la soluţionarea cererii reclamantei, conform Codului de procedură fiscală, care prevede mai întâi compensarea şi abia apoi restituirea, potrivit celor menţionate.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei potrivit căreia instanţa poate stabili doar momentul de început al cursului dobânzii şi zilele de întârziere, însă nu şi cuantumul exact al dobânzii datorate, deoarece "doar organul fiscal competent poate calcula dobânzile în mod legal şi corect".

În materia contenciosului administrativ-fiscal, instanţa are competenţa de a aprecia cu privire la dreptul pretins în raport cu obiectul acţiunii, iar în exercitarea competenţei sale, în baza probelor administrate, dispune măsurile care duc la recunoaşterea/restabilirea dreptului încălcat, inclusiv stabilirea dreptului la dobânzi şi cuantumul acestora.

Nu este întemeiată nici critica recurentei potrivit căreia la modul de calcul asupra cuantumului dobânzilor instanţa nu a avut în vedere efectuarea unei expertize, acest mod de calcul fiind stabilit în mod unilateral de către reclamată, nefiind opozabilă DGAMC.

La termenul din 20.05.2016, instanţa de fond a luat act de precizarea reclamantei, în sensul art. 204 alin. (2) din Noul C. proc. civ., cu privire la cuantumul pretenţiilor în suma de 3.507.492,86 RON şi s-a pronunţat şi cu privire la utilitatea probei cu expertiză contabilă ce a fost prorogată de la termenul anterior, instanţa constatând că, atâta vreme cât modul de calcul al pretenţiilor solicitate de către reclamantă poate fi realizat sau contestat şi în faza executării silite, în cazul unei admiteri a acţiunii, administrarea acestei probe nu este necesară pentru soluţionarea prezentei cauze, prin urmare fiind respinsă proba ca nefiind utilă soluţionării cauzei.

Instanţa a avut în vedere modul de calcul detaliat al pretenţiilor prezentat de reclamantă, potrivit Ordinului nr. 1899/2004: suma de 9.134.096 RON aprobată a fi restituită; momentul de la care se calculează dobânda, ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data depunerii cererii de restituire nr. x din 24.09.2010, în concret, 9.11.2010; momentul până la care se calculează dobânda, ziua înregistrării, inclusiv, a operaţiunii de restituire în conturile bugetare corespunzătoare, în concret 25.06.2013; 960 de zile de întârziere; nivelul dobânzii, 0,04% pentru fiecare zi de întârziere, în temeiul O.U.G. nr. 88/2010, aşa cum a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 126/2011 şi Legea nr. 46/2011 de aprobare a O.U.G. nr. 39/2010; calculul efectiv - 9.134.096 RON x 960 de zile x 0,04% = 3.507.492,86 RON.

De asemenea, nu poate fi primită nici critica potrivit căreia instanţa de fond nu a avut în vedere că, în perioada 24.09.2010 - 25.06.2013, reclamanta a solicitat compensarea obligaţiilor fiscale declarate în luna cu TVA solicitat la rambursare şi aprobat prin decizii de rambursare, astfel că obligaţiile pretinse a fi datorate au făcut obiectul compensării din sumele reprezentând TVA solicitată la rambursare.

Deşi s-au efectuat compensări lunare între obligaţiile reciproce ale părţilor, suma de 9.136.906 RON nu a putut face obiectul compensărilor, deoarece TVA pe care reclamanta o avea de recuperat de la stat a fost în fiecare lună mai mare decât toate obligaţiile datorate de reclamantă bugetului de stat.

Prin Adresa înregistrată la DGAMC sub nr. x din 24.09.2010, reclamanta a solicitat restituirea sau compensarea cu alte obligaţii ulterioare a sumei de 9.134.096 RON, ca urmare a anulării actelor administrative fiscale prin care s-a stabilit suma de 9.134.096 RON reprezentând TVA suplimentar şi majorări de întârziere. Reclamanta a solicitat acordarea dobânzii fiscale aferente sumei de restituit pentru perioada de la 9.11.2010, ziua imediat următoare expirării termenului de 45 de zile calculat de la data depunerii cererii de restituire nr. x din 24.09.2010, până la 25.06.2013.

Nu este întemeiată nici critica recurentei potrivit căreia reclamanta nu are dreptul la dobânzi, întrucât prevederile O.U.G. nr. 8/2014 au intrat în vigoare după data de 28.02.2014, iar decizia de impunere nr. x din 16.05.2007 a fost emisă anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, decizie de impunere care a fost desfiinţată definitiv şi irevocabil prin decizia nr. 1212 din 3.03.2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit art. 124 alin. (11) - forma în vigoare la data de 29.02.2014, introdus prin O.U.G. nr. 8/2014 "În cazul creanţelor contribuabilului rezultate din anularea unui act administrativ fiscal prin care au fost stabilite obligaţii fiscale de plată şi care au fost stinse anterior anulării, contribuabilul este îndreptăţit la dobândă începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat şi până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal. Această prevedere nu se aplică în situaţia în care contribuabilul a solicitat acordarea de despăgubiri, în condiţiile art. 18 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în situaţia prevăzută la art. 83 alin. (41).", iar dispoziţiile art. XXVII alin. (2) din O.U.G. nr. 8/2014 au prevăzut că "se aplică pentru actele administrative fiscale emise şi anulate după data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă",

Instanţa de fond a reţinut în mod corect temeiul de drept. Reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 124 din vechiul Codul de procedură fiscală în vigoare la data de 24.09.2010 (data depunerii cererii de restituire) şi ale Ordinului nr. 1899/2004, iar nu dispoziţiile art. 124 cu modificările aduse prin O.U.G. nr. 8/2014. Reclamanta a solicitat acordarea dobânzilor de la data expirării termenului de soluţionare de către pârâtă a cererii sale de restituire, respectiv de la data de 9.11.2010.

Potrivit art. 124 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, în forma în vigoare la data de 24.09.2010 "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.", iar conform art. 70 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, "(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare."

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei civile nr. 1679 din 20 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2019.

GGC - MM