Lack of procedural interest in appeal after subsequent fulfillment of obligation to issue administrative decision

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 8 noiembrie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea deciziei de soluţionare a cererii de despăgubire depusă la data de 25 mai 2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 1117 din 29 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia inadmisibilităţii, ca neîntemeiată, a admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a obligat pârâtul să emită o decizie prin care să soluţioneze cererea de despăgubire depusă de reclamanţi în data de 25 mai 2016 şi înregistrată de pârât sub nr. x/27 mai 2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 1117 din 29 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În esenţă, recurentul-pârât a susţinut că sentinţa recurată este pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 13 alin. (3), (4), (5), art. 15 alin. (1), art. 16 şi art. 17 din Legea nr. 213/2015, precum şi a dispoziţiilor Normei nr. 16/2015 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care nu prevăd un temei în baza căruia cererea de plată a reclamanţilor poate fi soluţionată înaintea cererilor formulate de alţi creditori de asigurare.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 12 octombrie 2017, intimaţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea pârâtului la soluţionarea cererii de plată formulată de reclamanţi, la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se au în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar şi susţinerilor părţilor, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis Deciziile nr. 17968 din 14 ianuarie 2019, nr. 19226 din 19 februarie 2019, nr. 19224 din 19 februarie 2019 şi nr. 19427 din 21 martie 2019, prin care prin care a soluţionat cererea de plată nr. x/27 mai 2016.

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual în susţinerea recursului, având în vedere că recurentul-pârât, ulterior promovării căii de atac, şi-a îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa de fond. Deciziile emise de pârât au fost contestate de reclamanţi, făcând obiectul unor litigii înregistrate pe rolul instanţelor de contencios administrativ, însă, pentru soluţionarea prezentului recurs prezintă relevanţă doar faptul emiterii actelor administrative, respectiv îndeplinirea obligaţiei dispusă de prima instanţă în sarcina pârâtului.

Prin urmare, interesul de a acţiona al pârâtului nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., aspect recunoscut de către parte, prin susţinerea rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată.

Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva Sentinţei civile nr. 1117 din 29 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2020.

GGC - CL