Eligibility of incomplete electoral invoices: missing county and bank details do not bar reimbursement

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 13 aprilie 2017, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, a solicitat anularea Deciziei de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 1053 din 29 noiembrie 2016, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la rambursarea sumei de 2950 RON, reprezentând cheltuieli electorale considerate neeligibile.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 208 din 29 iunie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, a dispus anularea Deciziei de nerambursare a cheltuielilor electorale nr. 1053/29 noiembrie 2016, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2890 RON, reprezentând cheltuieli electorale şi a respins, în rest, acţiunea.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 208 din 29 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâta a susţinut că sentinţa atacată este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) şi art. 481 din Legea nr. 334/2006, a art. 319 alin. (20) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi a art. 3 din OMFP nr. 1714/14 noiembrie 2005 privind aplicarea prevederilor H.G. nr. 831/1997.

În raport de aceste prevederi legale, recurenta-pârâtă a arătat că factura fiscală seria x nr. x/13 mai 2016, reprezentând cheltuieli electorale angajate de intimatul-reclamant, nu cuprinde următoarele elemente obligatorii: adresa completă a beneficiarului (lipsind menţiunea judeţului de domiciliu), codul IBAN şi banca beneficiarului, respectiv banca şi contul de campanie deschis de reclamant în vederea efectuării operaţiunilor financiare.

În consecinţă, a apreciat recurenta-pârâtă, documentul justificativ prezentat de reclamant nu poate fi luat în considerare la angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata sumelor rambursate de Autoritatea Electorală Permanentă conform Legii nr. 334/2006 şi Normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 10/2016.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare faţă de cererea de recurs formulată de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte critica pârâtei referitoare la lipsa, din cuprinsul facturii fiscale seria x nr. x/13 mai 2016, emisă de Societatea B. SRL, a menţiunii judeţului în care domiciliază reclamantul, Înalta Curte va avea în vedere că, potrivit art. 319 alin. (20) lit. f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, factura fiscală cuprinde în mod obligatoriu denumirea/numele şi adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă.

Examinând factura fiscală sus indicată, Înalta Curte reţine că, la rubrica ce corespunde datelor de identificare ale cumpărătorului/beneficiarului serviciilor prestate, este menţionată adresa de domiciliu a reclamantului A., cu indicarea oraşului, a străzii şi a numărului acesteia, a blocului, scării, etajului şi apartamentului, fără indicarea judeţului. Înalta Curte consideră, în acord cu instanţa de fond, că lipsa acestui element de identificare nu este suficientă pentru a concluziona asupra încălcării dispoziţiilor art. 319 alin. (20) lit. f) din Codul fiscal, atât timp cât restul menţiunilor permit identificarea reclamantului, fără a exista un risc de confuzie.

Lipsa menţionării judeţului de domiciliu reprezintă o omisiune care nu afectează conţinutul şi legalitatea datelor din factură. De altfel, recurenta-pârâtă nu a reţinut, prin actul administrativ contestat în cauză sau prin răspunsul la plângerea prealabilă, că această omisiune ar fi determinat dificultăţi în identificarea cu certitudine a beneficiarului cheltuielii solicitate la rambursare, argumentele acesteia bazându-se pe o interpretare strict formală, excesivă, a textului de lege.

Scopul stabilirii de către legiuitor, prin art. 319 din Codul fiscal, a unor menţiuni ce trebuie să se regăsească obligatoriu în factură îl reprezintă verificarea realităţii şi legalităţii achiziţiilor realizate în timpul campaniei electorale, scop care, în prezenta cauză, nu este împiedicat prin menţionarea unei adrese de domiciliu a cumpărătorului incompletă, dar care conţine suficiente elemente pentru a identifica cu exactitate persoana care a beneficiat de serviciile prestate de furnizor şi care, coroborată cu celelalte menţiuni ale facturii, conduce la concluzia realităţii tranzacţiei.

Totodată, în măsura în care ar fi apreciat absolut necesară includerea menţiunii judeţului de domiciliu în cuprinsul adresei beneficiarului din factura fiscală, autoritatea de control avea posibilitatea, în temeiul art. 48 alin. (13) din Legea nr. 334/2006, să solicite reclamantului corectarea erorii din documentul justificativ, până la finalizarea controlului, oferindu-i acestuia posibilitatea de a complini omisiunea şi de a evita emiterea unei decizii de nerambursare şi declanşarea unui litigiu.

În ceea ce priveşte lipsa menţiunilor referitoare la contul IBAN şi a băncii la care beneficiarul a deschis contul de campanie, Înalta Curte constată că aceste elemente nu sunt prevăzute de dispoziţiile art. 319 alin. (20) lit. f) din Codul fiscal ca făcând parte dintre menţiunile obligatorii ale facturii fiscale.

Recurenta-pârâtă a susţinut că obligativitatea menţionării contului IBAN şi a băncii la care beneficiarul a deschis contul de campanie reiese din dispoziţiile art. 481 din Legea nr. 334/2006, potrivit cărora prin documentele justificative prevăzute la art. 48 alin. (1) - (5), (7) şi (9) se înţelege facturi emise în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, coroborate cu cele ale art. 3 din OMFP nr. 1714/2015 privind aplicarea prevederilor H.G. nr. 831/1997.

Or, Înalta Curte constată că aceste texte de lege nu erau în vigoare nici la data realizării cheltuielii de către reclamant (13 mai 2016), nici la data depunerii cererii de rambursare şi a documentelor justificative însoţitoare (14 iunie 2016), astfel încât nu sunt aplicabile prezentei cauze, fiind invocate de recurenta-pârâtă cu nerespectarea principiilor aplicării în timp a legii civile. Astfel, dispoziţiile 481 din Legea nr. 334/2006 au fost introduse în actul normativ prin O.G. nr. 44 din 2 septembrie 2016, iar H.G. nr. 831/1997 pentru aprobarea modelelor formularelor comune privind activitatea financiară şi contabilă şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora a fost abrogată anterior perioadei de referinţă (scrutinul electoral desfăşurat la 5 iunie 2016), prin H.G. nr. 105 din 20 februarie 2009.

În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 38 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, potrivit cărora cheltuielile aferente campaniei electorale pot fi efectuate numai prin intermediul conturilor de campanie, Înalta Curte reţine că această prevedere legală nu poate fi interpretată ca instituind, explicit sau implicit, obligativitatea menţionării, în cuprinsul documentelor justificative, a contului de campanie din care se avansează cheltuiala, sub sancţiunea nerambursării sumei. Deşi candidatul este obligat să probeze efectuarea cheltuielii din contul de campanie, această dovadă nu este reprezentată, în mod exclusiv, de menţionarea contului cu destinaţie specială în cuprinsul facturii, ci dovada poate fi făcută prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, precum ordine de plată, extrase de cont, etc.

Similar argumentelor privitoare la lipsa menţionării în factură a judeţului de domiciliu, şi în acest caz Înalta Curte constată că pârâta nu a susţinut că reclamantul nu ar fi efectuat cheltuiala din contul de campanie, ci doar că menţionarea contului şi a băncii trebuiau inserate obligatoriu în factură, argument pe care Înalta Curte îl apreciază a avea caracter strict formal, nerelevant pentru stabilirea legalităţii cheltuielii şi contrar art. 38 alin. (1) din Legea nr. 334/2006.

În concluzie, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a indicat vreo dispoziţie legală din care să reiasă obligativitatea inserării în cuprinsul facturii fiscale a menţiunilor referitoare la contul şi la banca la care beneficiarul a deschis contul de campanie. Având în vedere şi considerentele referitoare la lipsa de relevanţă a omisiunii din factură a judeţului de domiciliu al beneficiarului, instanţa de control judiciar apreciază a fi corectă concluzia instanţei de fond cu privire la nelegalitatea deciziei de nerambursare, în ceea ce priveşte cheltuiala electorală în sumă de 2890 RON, reclamantul respectând toate cerinţele legale pentru decontarea acestei cheltuieli de către autoritatea pârâtă.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Electorală Permanentă împotriva Sentinţei civile nr. 208 din 29 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2020.

GGC - CL