Judicial salary calculation: requirement for individual administrative order versus collective orders and retroactive effect of constitutional decision on sectoral reference values

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 24 noiembrie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost precizată prin cererile depuse la 18 aprilie 2017 şi la 15 mai 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Tribunalul Mureş, a solicitat:

a) anularea parţială a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 3518/C din 28.09.2016 şi obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei să emită un nou ordin de salarizare în beneficiul reclamantului, prin care să recalculeze indemnizaţia de încadrare conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 9.04.2015 şi până la data de 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON;

b) obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei să emită un ordin de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţia de încadrare a reclamantului conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 1.12.2015 şi până la data de 1.10.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015;

c) obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Tribunalul Mureş la plata către reclamant a diferenţelor salariale rezultate dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare, începând cu 9.04.2015 şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 2317 din 13 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei referitor la capătul de cerere privind plata diferenţei salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală;

(ii) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Târgu Mureş referitor la capătul de cerere privitor la plata diferenţelor salariale rezultate, anterioare datei de 1.11.2015, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, invocată din oficiu;

(iii) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Tribunalul Mureş referitor la capătul de cerere privitor la plata diferenţelor salariale rezultate, începând cu data de 1.11.2015, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, invocată din oficiu;

(iv) a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu pârâţii Ministerul Justiţiei, Ministrul Justiţiei, Curtea de Apel Târgu Mureş şi Tribunalul Mureş;

(v) a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei, prin pârâtul Ministrul Justiţiei, să emită reclamantului ordin de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel:

- producătoare de efecte juridice în perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 347,10 RON;

- producătoare de efecte juridice în perioada 1.12.2015 - 30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 381,823 RON;

- producătoare de efecte juridice începând cu data de 1.10.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON;

(vi) a obligat pârâtul Tribunalul Mureş să plătească diferenţele salariale rezultate în intervalul 9.04.2015 - 30.10.2015, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective;

(vii) a obligat pârâta Curtea de Apel Târgu Mureş să plătească diferenţele salariale rezultate începând cu data de 1.11.2015, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective;

(viii) a respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Mureş şi Curtea de Apel Târgu Mureş, ca neîntemeiată;

(ix) a respins capătul de cerere privind plata diferenţei de drepturi salariale rezultate, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, formulat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(x) a respins capătul de cerere privitor la plata diferenţelor salariale rezultate, anterioare datei de 1.11.2015, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, formulat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Apel Târgu Mureş, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă;

(xi) a respins capătul de cerere privitor la plata diferenţelor salariale rezultate, începând cu data de 1.11.2015, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, formulat în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Mureş, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 2317 din 13 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâtul Ministerul Justiţiei.

3.1. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamantul A. a solicitat casarea, în parte, a sentinţei recurate şi, în rejudecare, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei, prin Ministrul Justiţiei, la emiterea ordinului de stabilire a drepturilor salariale, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie", începând cu data de 9.04.2015 şi în cuantum de 405 RON + 10%, începând cu data de 1.12.2015.

În motivarea recursului, reclamantul a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a admis, în parte, cererea de chemare în judecată, prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială în cuantum de 347,10 RON pentru perioada 9.04.2015 - 1.12.2015, respectiv a unei valori de referinţă sectorială în cuantum de 381,823 RON pentru perioada 1.12.2015 - 30.09.2016. Acest mod de calcul contravine dispoziţiilor Legii nr. 71/2015, O.U.G. nr. 20/2016, precum şi Legii nr. 293/2015, potrivit cărora, în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", se aplică o valoare de referinţă sectorială începând în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9.04.2015, respectiv de 405 RON + 10%, începând cu data de 1.12.2015.

Recurentul-reclamant a susţinut că pretenţiile sale referitoare la modalitatea de stabilire a valorii de referinţă sectorială pentru perioadele indicate se întemeiază pe recomandarea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii din data de 4.07.2017, pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, precum şi pe Decizia nr. 2369/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

3.2. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pârâtul Ministerul Justiţiei a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, pârâtul a susţinut că, urmare a emiterii Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 4680/C din 21.12.2016 în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, a Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, indemnizaţia de încadrare brută a reclamantului, în intervalul 1.08.2016 - 1.10.2016, a fost recalculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal.

Astfel, prin ordinul menţionat s-a dispus ca, începând cu data de 9.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Totodată, ordinul menţionat prevede că, începând cu data de 1.08.2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci şi 5%, 2% şi 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

A arătat pârâtul că dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din Legea nr. 71/2015 nu prevedeau sintagma "nivel maxim în plată", această sintagmă fiind introdusă prin dispoziţiile O.U.G. nr. 43/2016, astfel încât, numai de la data de 1.08.2016 se poate pune problema raportării indemnizaţiilor din sistem la "nivelul maxim în plată".

Ulterior, Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4680/C din 21.12.2016 a fost modificat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 219 din 1.02.2017, care a prevăzut că, începând cu data de 1.10.2016, judecătorii beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015. Prin urmare, începând cu luna februarie 2017, reclamantul a primit indemnizaţia majorată.

În mod greşit instanţa de fond şi-a motivat hotărârea pe dispoziţiile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, întrucât, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, această decizie are putere numai pentru viitor, neputând constitui temeiul recalculării drepturilor salariale aferente perioadei anterioare publicării acestei decizii în Monitorul Oficial.

3.3. Prin precizările depuse la dosarul cauzei la data de 28 februarie 2020, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a învederat că, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2066/C/2018, s-a stabilit că indemnizaţiile judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi ale asistenţilor judiciari se calculează, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar de la 1.12.2015, în funcţie de valoarea de referinţă sectorială de 463,50 RON, valori mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată.

S-a mai arătat că, în baza acestui ordin, a fost emis ordinul individual în beneficiul reclamantului, respectiv Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 95/C/2019, motiv pentru care, recurentul-pârât a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea petitului privind emiterea unui nou ordin de salarizare, ca rămas fără obiect, iar a celui având ca obiect plata drepturilor băneşti, ca neîntemeiat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 20 septembrie 2017, recurentul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate de părţi, Înalta Curte reţine următoarele considerente:

II.1. Referitor la recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru considerentele ce se succed

În esenţă, argumentele pârâtul sunt circumscrise modalităţii de calculare a drepturilor salariale cuvenite reclamantului, prin prezentarea succintă a prevederilor legale incidente cauzei (incluzând deciziile pronunţate de Curtea Constituţională sau de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în soluţionarea recursului în interesul legii), raportate la conţinutul ordinelor colective de salarizare emise de Ministrul Justiţiei sub nr. x din 21.12.2016 şi nr. y din 1.02.2017. Concluzionează recurentul-pârât că, prin aceste ordine, indemnizaţia de încadrare brută a recurentului-reclamant a fost recalculată prin raportare la valorile de referinţă sectorială stabilite de instanţa de fond, astfel încât pretenţiile reclamantului nu sunt întemeiate.

Înalta Curte reţine, însă, că aceste critici nu se raportează la conţinutul concret al obligaţiilor dispuse în sarcina pârâtului de către instanţa de fond şi nici la obiectul pretenţiilor din cererea de chemare în judecată.

Astfel, prin sentinţa recurată, pârâtul Ministerul Justiţiei a fost obligat la emiterea unui ordin de stabilire a drepturilor salariale individuale cuvenite reclamantului A., cu indicarea perioadelor şi valorilor de referinţă sectorială ce vor fi avute în vedere. În motivarea acestei soluţii, instanţa de fond a arătat că emiterea celor două ordine colective (generice) nu echivalează cu emiterea ordinului individual, considerente pe care recurentul-pârât nu le-a criticat prin cererea de recurs.

Înalta Curte constată a fi corecte aspectele reţinute de instanţa de fond, cu privire la neemiterea ordinului de salarizare individual până la data pronunţării sentinţei recurate, având în vedere că acest act administrativ, reprezentat de Ordinul nr. 95/C, a fost emis la data de 4.01.2019 şi depus de către pârât la dosarul instanţei de control judiciar la data de 3.03.2020, în timpul judecării căii de atac, împreună cu un alt ordin colectiv, respectiv Ordinul nr. 2066/C, emis la data de 24.05.2018.

În consecinţă, chiar dacă ordinele colective (prin care s-a procedat la recalcularea drepturilor cuvenite tuturor judecătorilor în funcţie de anumite valori de referinţă sectoriale, precum şi prin includerea majorărilor de 2%, 5% şi 11%) au fost emise de pârât după promovarea cererii de chemare în judecată, dar anterior pronunţării sentinţei recurate, Înalta Curte constată că ordinul individual care îl vizează pe reclamant nu a fost emis decât după depunerea cererii de recurs. Or, chiar dacă s-ar aprecia că ordinele colective respectă dispoziţiile legale incidente, din punct de vedere al stabilirii cuantumului drepturilor salariale cuvenite categoriei profesionale vizate, relevanţă în soluţionarea cauzei prezintă actul cu caracter individual, prin care sunt tranşate pretenţiile de natură salarială ale reclamantului care fac obiectul cererii de chemare în judecată, act pe care pârâtul l-a emis cu întârziere, în timpul judecării căii de atac.

Prin urmare, argumentele recurentului-pârât, referitoare la instituirea unui mod corect de calculare, prin Ordinele nr. 4680/C din 21.12.2016 şi nr. 219/C din 1.02.2017, a drepturilor salariale cuvenite tuturor judecătorilor, vor fi respinse, ca nefondate, fiind insuficiente pentru tranşarea chestiunii litigioase deduse judecăţii, care vizează, concret şi punctual, pretenţiile de natură salarială ale reclamantului A., acestea nefiind satisfăcute decât prin emiterea actului administrativ individual.

În ceea ce priveşte argumentul aplicării retroactive a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26 - 32 din această hotărâre (citate in extenso în cuprinsul sentinţei recurate), forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Aşadar, argumentul recurentului-pârât este prezentat în mod eronat ca fiind unul care ţine de temporalitatea aplicării deciziilor Curţii Constituţionale. În realitate, aplicare unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor la edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

De altfel, chiar pârâtul Ministerul Justiţiei a înţeles să valorifice considerentele deciziei Curţii Constituţionale, prin emiterea Ordinului nr. 4680/C din 21.12.2016, adresat tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari, în cuprinsul căruia indemnizaţia de încadrare brută a fost recalculată începând cu data de 9.04.2015, deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial. Aşadar, prin cererea de recurs, pârâtul îşi contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispoziţiile constituţionale.

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a mai susţinut, prin concluziile scrise depuse la dosarul instanţei de recurs, că, urmare a emiterii Ordinelor nr. 2066/C/2018 şi nr. 95/C/2019, acţiunea reclamantului a rămas fără obiect, susţinere pe care Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantului de a-i fi recunoscute, calculate şi achitate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de a răspunde solicitării de emitere a unui nou ordin de salarizare, în conformitate cu textele de lege indicate. Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, iar emiterea ordinelor anterior indicate, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, cu consecinţa recalculării cuantumului indemnizaţiei de încadrare cuvenită reclamantului, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi de obiect acţiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei recunoaşteri a pretenţiilor reclamantului de către pârâtul Ministerul Justiţiei. Cel mult, se poate susţine că această împrejurare vizează interesul procesual al susţinerii recursului, dar nu afectează obiectul cererii, care priveşte analizarea caracterului nejustificat al refuzului pârâtului de a da curs solicitării reclamantului şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia să acţioneze conform dispoziţiilor legale.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei.

II.2. Referitor la recursul declarat de reclamantul A., Înalta Curte îl va respinge, ca lipsit de interes, reţinând următoarele argumente:

Recursul declarat de reclamant vizează soluţia de obligare a pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui ordin de salarizare, aferent perioadei 9.04.2015 - 1.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială în cuantum de 347,10 RON, iar pentru perioada 1.12.2015 - 30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială în cuantum de 381,823 RON. Criticând hotărârea instanţei de fond, reclamantul a apreciat că valorile de referinţă sectorială pentru perioadele indicate sunt de 405 RON, începând cu data de 9.04.2015, respectiv de 405 RON + 10%, începând cu data de 1.12.2015.

Înalta Curte constată că, ulterior declarării căii de atac, prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2066/C/2018, s-a stabilit că indemnizaţiile judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, curţilor de apel şi ale asistenţilor judiciari se calculează, începând cu data de 9.04.2015, prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar de la 1.12.2015, în funcţie de valoarea de referinţă sectorială de 463,50 RON, valori mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea de recurs.

Ulterior, Ministrul Justiţiei a emis şi Ordinul nr. 95/C/2019, prin care a dispus recalcularea drepturilor salariale ale judecătorilor din cadrul instanţelor de judecată din circumscripţia Curţii de Apel Târgu Mureş în raport de valorile de referinţă sectorială menţionate în cuprinsul Ordinului nr. 2066/C/2018, iar din anexa la acest ordin, rezultă că reclamantul a beneficiat de această recalculare, conform poziţiilor 164 - 170 din anexă.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât recursul declarat de reclamant vizează obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, prin care să fie avute în vedere valorile de referinţă salarială de 405 RON, respectiv de 405 RON + 10%, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursului se au în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Or, în raport de faptul emiterii de către pârât a Ordinelor nr. 2066/C/2018 şi nr. 95/C/2019, prin care s-a stabilit o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, începând cu data de 9.04.2015 şi de 463,50 RON, de la data de 1.12.2015, Înalta Curte reţine că, în prezent, reclamantul A. nu mai justifică un interes în susţinerea recursului, pârâtul procedând deja la recalcularea indemnizaţiei de încadrare brută prin raportare la valori de referinţă sectorială mai ridicate decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv prin cererea de recurs.

Constatând că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca lipsit de interes, iar în ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, pentru motivele anterior arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva Sentinţei civile nr. 2317 din 13 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2020.

GGC - MM