Workplace restrictions on employment duties do not constitute statutory discrimination without a proven protected criterion under Romania’s anti-discrimination ordinance

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 27 mai 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 282 din 6 aprilie 2016 emisă de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării şi obligarea pârâtului să-i plătească despăgubiri în conformitate cu dispoziţiile art. 8 şi 19 din Legea nr. 554/2004 reprezentând daune morale, pentru prejudiciul de imagine adus ca urmare a respingerii sesizării, în cuantum de 4.000 RON, cu cheltuieli de judecată.

La data de 26 septembrie 2016, reclamanta A. a formulat o precizare la acţiune, prin care a învederat că înţelege să se judece în calitate de pârât de rang 2 şi cu numita B.. Totodată, odată cu introducerea în cauză a intimatei de rang 2, referitor la petitul nr. 2, obligarea ambelor intimaţi să-i plătească în solidar în conformitate cu dispoziţiile art. 8 şi 19 din Legea nr. 554/2004 daune morale pentru prejudiciul de imagine adus, în cuantum de 4.000 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 275 din 20 octombrie 2016, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., precum şi cererea reclamantei de obligare a autorităţii pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată şi precizată, cu cheltuieli de judecată.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că hotărârea instanţei de fond este nelegală întrucât cuprinde motive străine de natura cauzei şi motive contradictorii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 27 pct. 4 din O.U.G. nr. 137/2000, pârâtei B. îi revenea sarcina de a dovedi că faptele reclamate nu constituie discriminare. Or, în speţă, aceasta nu a contestat aspectele sesizate, astfel că instanţa de fond nu avea cum să reţină în considerente că reclamanta ar fi luat la cunoştinţă de procedurile din sistemul operaţional.

De asemenea, în condiţiile în care Tribunalul Timiş a constatat prin hotărâre definitivă asupra nelegalei sale evaluări, prin neluarea în considerare a acestei hotărâri definitive care, în opinia recurentei-reclamante, este suficientă să demonstreze abuzurile săvârşite împotriva sa de către persoana împotriva căreia a formulat sesizarea, instanţa de fond i-a încălcat dreptul la un proces echitabil.

Circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea normelor de drept material. Astfel, instanţa de fond a aplicat dispoziţiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000 stricto sensu, prin luarea în considerare numai a criteriilor de discriminare limitativ prevăzute în acest articol şi fără să se refere la "orice alt criteriu" din cuprinsul aceluiaşi articol coroborat cu art. 1.

Aşadar, discriminarea se poate realiza şi prin alte criterii decât cele enumerate limitativ la art. 2 din O.G. nr. 137/2000, iar în cazul său, recurenta susţine că a fost discriminată prin aceea că i se îngrădeşte dreptul la muncă, prin comparaţie cu colegii săi, cărora le este recunoscut acest drept şi li se atribuie activităţi conform fişei postului.

Invocă în acest sens şi Decizia nr. 1/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care statuează faptul că există o discriminare şi atunci când o persoană este tratată în mod nefavorabil prin comparaţie cu modul în care au fost sau ar fi fost tratate alte persoane aflate într-o situaţie similară, acest aspect încadrându-se în categoria "criteriu protejat".

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin concluzii scrise, înregistrate la dosar la 18 septembrie 2019, intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a solicitat respingerea recursului ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă.

4.2. Prin note scrise, înregistrate la dosar la 9 ianuarie 2020, intimata-pârâtă B. a solicitat, de asemenea, respingerea căii de atac declarate în cauză.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 29 octombrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 18 septembrie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor legale incidente, Înalta Curte reţine că este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Sub aspectul solicitării de casare a sentinţei recurate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de control reţine că acest motiv de recurs vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii, recurenta oprindu-se la ultima teză, potrivit căreia sentinţa ar cuprinde motive străine de natura cauzei şi motive contradictorii, susţinând în acest sens că partea reclamată nu a dovedit că faptele reclamate nu constituie discriminare şi nici nu a contestat aspectele sesizate, or, în considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamanta a luat cunoştinţă de procedurile din sistemul operaţional.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că în mod corect s-a referit instanţa la faptul că "reclamanta a luat la cunoştinţă pe semnătură de Procedurile din sistemul operaţional de muncă de la nivelul instituţiei ...", aceasta fiind o apărare invocată de către partea reclamată în faţa Consiliului Naţional de Combatere a Discriminării, aspect ce rezultă din cuprinsul hotărârii atacate (pct. IV 4.3 din Hotărârea CNCD nr. 282 din 6 aprilie 2016 - dosarul de fond). În condiţiile arătate, chiar dacă această parte nu a formulat apărări şi în faţa instanţei de fond, referirea în considerentele sentinţei atacate la aspectul menţionat nu este străină de natura pricinii.

În acest context, Înalta Curte reţine şi că susţinerea recurentei-reclamante în sensul că instanţa de fond a dezvoltat argumente contradictorii în motivarea soluţiei nu are fundament în raţionamentul juridic expus de judecătorul fondului. Cercetând criticile vizând contradictorialitatea motivelor, se constată că tratamentul defavorizant pretins a fi survenit din partea angajatorului a fost analizat de către judecătorul fondului prin raportare la situaţia de fapt relevată din probele administrate în cauză. Nu au fost identificate argumente contradictorii în expunerea raţionamentului logico-juridic ce a condus la soluţia pronunţată în primă instanţă.

În consecinţă, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este nefondat, întrucât motivarea primei instanţe răspunde argumentelor prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei, ceea ce face ca motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. să nu-şi găsească incidenţa în cauză.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă A. a supus controlului de legalitate Hotărârea nr. 282 din 6 aprilie 2016, pe calea prevăzută de art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare, act administrativ prin care intimatul-pârât CNCD a stabilit la pct. 1 că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare potrivit prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, modificată (faptele de discriminare descrise în obiectul petiţiei nu se confirmă).

Instanţa de fond a respins cererea reclamantei, confirmând ca legală Hotărârea nr. 282 din 6 aprilie 2016, adoptată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în soluţionarea Petiţiei nr. 5616 din 31 august 2015, cu referire la faptele sesizate, considerate de către petenta reclamantă a încălca principiul nediscriminării.

Faptele reclamate prin petiţia recurentei-reclamante adresată Consiliului, reiterate prin cererea de chemare în judecată şi prin cererea de recurs, relevă o situaţie în care petentei i se îngrădeşte dreptul la muncă de către partea reclamată, prin nepredarea actelor/documentelor specifice muncii, limitarea accesului la internet şi legislaţia online, invocând discriminarea în raport de ceilalţi colegi, cărora li se atribuie activităţi conform fişei postului, recunoscându-li-se, astfel, dreptul la muncă.

Caracterul nediscriminatoriu al acestor fapte a fost corect stabilit, ele neîntrunind condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000: încălcarea unui drept fundamental, prin aplicarea diferită a unui tratament în comparaţie cu alte persoane aflate în situaţii similare şi care să aibă la bază un criteriu interzis.

Din ansamblul probatoriului administrat în cauză, rezultă că reclamanta nu a dovedit nici în faţa autorităţii pârâte şi nici în faţa instanţei de judecată existenţa situaţiilor analoage şi comparabile în care s-ar fi aplicat tratamentul diferenţiat, prin care s-ar fi urmărit restrângerea unui drept. Tratamentul defavorizant imputat angajatorului, prin aceea că nu-i acordă petentei un mediu propice desfăşurării activităţii fişei postului şi pregătirii profesionale, nu reprezintă o faptă de discriminare în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, câtă vreme nu se întemeiază pe criteriile expres şi limitativ prevăzute de ordonanţă sau pe alte criterii având aceeaşi natură.

În ipoteza în care recurenta a ajuns la concluzia că există o încălcare a normelor legale privind raporturile de muncă, această încălcare nu reprezintă prin ea însăşi discriminare, ci îi creează un drept de a se adresa instanţelor de dreptul muncii, ceea ce s-a întâmplat, astfel cum rezultă din actele dosarului.

În acelaşi timp, distinct de ceea ce a avut în vedere Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, care s-a oprit în analiza sa la lipsa criteriului de discriminare pe care reclamanta l-a indicat formal, se constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că toate împrejurările invocate de recurenta-reclamantă nu sunt de natură să demonstreze că a fost tratată în mod nefavorabil, prin comparaţie cu modul în care au fost tratate alte persoane, aflate într-o situaţie similară, şi nici că motivul acestui tratament l-ar constitui o caracteristică concretă a reclamantei, caracteristică ce se încadrează în categoria "criteriului protejat".

Totodată, se apreciază că în mod corect judecătorul fondului a reţinut că singurul aspect care se confirmă, dintre cele sesizate, respectiv cel referitor la evaluarea nelegală a reclamantei pentru anul 2014, nu poate fi considerat determinant în sensul reţinerii unei practici a angajatorului de marginalizare a reclamantei.

Relativ la Decizia nr. 1/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, la care, de altfel, a făcut referire şi prima instanţă în considerentele sale, se constată că nu poate fi reţinută ca având incidenţă în cauză în sensul invocat de recurenta-reclamantă, întrucât aspectele sesizate de aceasta nu se încadrează în categoria "criteriului protejat".

Înalta Curte constată că atât instanţa de fond cât şi pârâtul au adoptat soluţii corecte, raportat la definiţia discriminării, astfel cum este reglementată de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 cu modificările şi completările ulterioare, republicată, astfel că nu poate fi reţinută vreuna din situaţiile prevăzute de O.G. nr. 137/2000, republicată, aspectele invocate de către recurentă neconturând elementele constitutive ale unei discriminări.

Aşadar, în raport de criticile formulate în recurs, nefiind aduse în discuţie aspecte noi, care să determine reţinerea unei alte stări de fapt decât cea constatată de judecătorul primei instanţe, Înalta Curte, observând caracterul formal al acestor critici, urmează a respinge ca nefondată calea de atac exercitată asupra Sentinţei civile nr. 275 din 20 octombrie 2016.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate criticile invocate în cauză, circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinţei civile nr. 275 din 20 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2020.

GGC - CP