Building permit suspension upheld pending PUZ annulment ruling.

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 11.06.2015 sub nr. x/2015 reclamanta A. i-a chemat în judecată pe pârâţii Primarul Sectorului 4, Consiliul Local al Sectorului 4, B. şi S.C. C. S.R.L., solicitând:

- anularea autorizaţiei de construire nr. 804/1777 şi 37064 din 26.10.2012 emise de Primarul Sectorului 4 pentru terenul situat în str. x, având ca obiectiv Realizarea unui ansamblu rezidenţial S+P+2E+M format din 6 tronsoane de două tipuri, tip A şi tip B (conform PUZ "Parcul Tineretului" aprobat cu HCGMB nr. 232/2005 şi HCGMB nr. 278/2005 şi PUD aprobat cu HCL S4 nr. 28 din 31.03.2009);

- anularea HCL Sector 4 nr. 28 din 31.03.2009 prin care s-a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu având ca obiect Construire ansamblu rezidenţial S+P+2E-3R în Parcul Lumea Copiilor pe un teren în suprafaţă de 20.107 mp, proprietatea numitei B.;

- obligarea pârâţilor la restabilirea situaţiei anterioare emiterii actelor a căror anulare se solicită.

Prin Sentinţa civilă nr. 2108/2017 pronunţată în 31 martie 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea principală formulată de reclamanta A. şi cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta D., în contradictoriu cu pârâţii Primarul Sectorului 4, Consiliul Local al Sectorului 4, B. şi S.C. C. S.R.L..

A anulat autorizaţia de construire nr. 804/1777 şi 37064 din 26.10.2012 şi HCL Sector 4 nr. 28 din 31.03.2009 pct. 3 din Anexă privind aprobarea PUD str. x.

A respins capătul de cerere având ca obiect demolarea clădirilor ca inadmisibil.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâţii B., S.C. C. S.R.L., Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti prin Primar, Primarul Sectorului 4 Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 4 Bucureşti şi reclamanta A..

2. Încheierea pronunţată în cauză

Prin încheierea din şedinţa publică din 6 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, în temeiul disp.art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului înregistrat sub nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a CAF.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva încheierii pronunţată în data de 6 martie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, a declarat recurs pârâta B., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi completat, casarea încheierii recurate, cu consecinţa trimiterii cauzei Curţii de Apel Bucureşti în vederea continuării judecării.

În motivarea recursului, s-a arătat, în esenţă, că încheierea recurată este nelegală întrucât nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. - motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.. Recurenta-pârâtă a învederat că în considerentele încheierii recurate s-a reţinut exclusiv faptul că actele administrative deduse judecăţii în dosarul nr. x/2015 se întemeiază pe actul administrativ dedus judecăţii în dosarul nr. x/2018, fiind, în viziunea instanţei, un motiv suficient pentru ca primul dosar să fie suspendat până la soluţionarea definitivă a celui de-al doilea, fără a se fi arătat însă în concret de ce instanţa a apreciat că există o legătură de cauzalitate actuală între aceste acte administrative, ignorându-se complet susţinerile de la termenul de dezbateri, reluate inclusiv prin notele scrise depuse anterior pronunţării încheierii recurate. Consideră că obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, respectiv o exigenţă a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Recurenta-pârâtă învederează şi că încheierea recurată este nelegală fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material - motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.. Aceasta expune istoricul situaţiei dedusă judecăţii şi arată că PUZ-ul a cărui anulare se solicită în cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2018 a expirat în anul 2010, iar legalitatea autorizaţiei de construire deduse judecăţii rezultă din împrejurarea că aceasta a fost emisă în baza unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, iar în opinia sa de aici rezultă că soluţia ce va fi pronunţată în dosarul nr. x/2018 nu va influenţa soluţia asupra recursului ce face obiectul prezentei cauze. Pentru aceste motive, consideră că nu se impunea suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului înregistrat sub nr. x/2018, întrucât soluţia ce va fi pronunţată în acest dosar, cu privire la legalitatea Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 232 din 20.10.2005, prin care a fost aprobat PUZ Parcul Tineretului, indiferent care va fi aceasta, nu este în măsură să influenţeze nemijlocit soluţia cu privire Ia recursul dedus judecăţii Curţii de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015. În acest sens, susţine şi că instanţa nu a prezentat în considerentele încheierii recurate un raţionament din care să rezulte contrariul, respectiv că ar exista într-adevăr o legătură de cauzalitate între cele două dosare care ar justifica măsura suspendării.

Împotriva încheierii pronunţată în data de 6 martie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal, au declarat recurs şi pârâţii Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti prin Primar, Primarul Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 4 Bucureşti prin Primar, în temeiul dispoziţiilor art. 414 alin. (2) din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi respingerea cererii de suspendare.

În motivare, s-a arătat, în esenţă, că hotărârea pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti este nemotivată pentru că instanţa nu a arătat care este legătura de dependenţă dintre cele două dosare, ci s-a rezumat la a menţiona obiectul celor două dosare, precum şi motivele de casare invocate în prezentul dosar, iar argumentarea este mult prea vagă pentru a putea constitui o motivare adecvată a soluţiei pronunţate în dosar. De asemenea, s-a apreciat că se impunea analiza cererii de suspendare din perspectiva abuzului procesual săvârşit de către reclamantă şi intervenientă având în vedere că acestea au solicitat suspendarea judecăţii cauzei în raport de un dosar introdus la mai bine de 4 ani de la promovarea prezentului litigiu, precum şi că încheierea recurată nu îndeplineşte exigenţele de motivare impuse de dispoziţiile art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, aşa cum este aceasta interpretată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Recurenţii-pârâţi mai învederează că soluţionarea prezentei cauze nu depinde de soluţionarea dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti şi în mod greşit s-a apreciat că anularea PUZ-ului ar putea să ducă la lipsirea autorizaţiei de construire de una dintre condiţiile prevăzute de lege, întrucât, chiar şi în măsura în care s-ar anula PUZ-ul, hotărârea de anulare nu va produce efecte juridice în ceea ce priveşte legalitatea autorizaţiei de construire şi a PUD-ului.

Astfel, PUZ Parcul Tineretului a fost aprobat prin HCGMB nr. 232 din 20.10.2005 şi HCGMB nr. 278 din 22.12.2005, acte cu caracter normativ. Având în vedere dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 554/2004 învederează că, în măsura în care, ad absurdum, s-ar anula PUZ Parcul Tineretului, hotărârea de anulare va produce efecte juridice doar pentru viitor. Anularea PUZ-ului nu va produce efecte juridice ex tune, deci nu va putea să conducă la anularea PUD-ului şi a autorizaţiilor de construire sau a altor acte administrative emise anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti de anulare. Acele acte administrative au fost emise în perioada de valabilitate a actelor administrative cu caracter normativ şi nu pot fi afectate de eventuala anulare a PUZ-ului ce face obiectul dosarului nr. x/2018, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti. Or, de vreme ce PUZ Parcul Tineretului era în vigoare la momentul emiterii autorizaţiei de construire, este evident că validitatea acesteia nu poate să fie analizată din perspectiva unei hotărâri de anulare a PUZ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, recurenţii-pârâţi Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti prin Primar, Primarul Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 4 Bucureşti prin Primar au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârii atacate şi respingerea cererii de suspendare ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând cererile de recurs prin prisma motivelor de nelegalitate invocate şi a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Astfel, Înalta Curte va analiza împreună recursurile declarate de către pârâta B. şi de către pârâţii Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti prin Primar, Primarul Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti, Consiliul Local al Sectorului 4 Bucureşti prin Primar, reţinând că aceştia din urmă, deşi nu au indicat formal prin cererea lor de recurs incidenţa motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., au formulat critici care se subsumează motivului de recurs prevăzut la pct. 6 - referitor la nemotivarea hotărârii recurate, precum şi motivului de recurs prevăzut de pct. 8 - referitor la aplicarea greşită a normelor de drept material.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat în cele două recursuri declarate în cauză este nefondat.

Înalta Curte reţine că raportat la dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ. şi în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului sarcina ca, în soluţionarea unei cereri, o cerere de suspendare în cazul de faţă, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa care a pronunţat încheierea de suspendare, a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia de suspendare, respectiv motivele pentru care consideră că este îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., astfel că Înalta Curte apreciază că încheierea de suspendare recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 din C. proc. civ.. Aşadar, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurenţi pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursurilor, dar lipsa de motivare ori nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la hotărârea atacată şi la limitele cu care a fost învestită instanţa prin cererea de suspendare. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. Deşi s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanţă pentru admiterea cererii de suspendare ar fi succintă, Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Ca urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este şi el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe cu privire la cererea de suspendare formulată în cauză este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din actele şi lucrările dosarului.

Astfel, recurenţii-pârâţi au supus controlului de legalitate încheierea pronunţată în data de 19 iunie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal prin care a suspendat judecarea cauzei în baza articolului 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă a dosarului înregistrat sub nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a CAF.

Curtea de apel a reţinut că soluţia din prezenta cauză depinde de soluţia ce se va pronunţa în dosarul nr. x/2018, având în vedere că Autorizaţia de construire nr. 804/1777 şi 37064 din 26.10.2012 emisă de Primarul Sectorului 4, cât şi Hotărârea Consiliului Local Sector 4 nr. 28 din 31.03.2009, punctul 3 din anexă privind aprobarea PUD str. x, respectiv actele administrative a căror anulare se solicită în cadrul prezentei cauze, se întemeiază pe PUZ Parcul Tineretului aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 232 din 20.10.2005 şi H.C.G.M.B. nr. 278 din 22.12.2005 şi a cărui anulare se solicită în cadrul dosarului nr. x/2018 în raport de care s-a solicitat suspendarea judecăţii, reclamanţi fiind o parte din părţile din prezenta cauză.

La aceeaşi concluzie a ajuns şi Înalta Curte în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident cauzei, la situaţia de fapt.

Astfel, prin acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2018, E., D. şi A., în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti, a solicitat anularea PUZ Parcul Tineretului aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 232 din 20.10.2005 (poziţia 6 din anexa H.C.G.M.B. nr. 232 din 20.10.2005), anularea PUZ Parcul Tineretului aprobat prin H.C.G.M.B. nr. 278 din 22.12.2005 privind aprobarea unor Planuri Urbanistice Zonale (poziţia 11 din anexa H.C.G.M.B. nr. 278 din 22.12.2005) şi suspendarea executării celor două acte administrative până la judecarea pe fond a cererii.

Din analiza dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., reiese că: judecătorul va suspenda:

1. când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi;

În cauza de faţă, prin acţiunea introductivă, reclamanta a solicitat -anularea autorizaţiei de construire nr. 804/1777 şi 37064 din 26.10.2012 emise de Primarul Sectorului 4 pentru terenul situat în str. x, având ca obiectiv Realizarea unui ansamblu rezidenţial S+P+2E+M format din 6 tronsoane de două tipuri, tip A şi tip B (conform PUZ "Parcul Tineretului" aprobat cu HCGMB nr. 232/2005 şi HCGMB nr. 278/2005 şi PUD aprobat cu HCLS4 nr. 28 din 31.03.2009); anularea HCL Sector 4 nr. 28 din 31.03.2009 prin care s-a aprobat Planul Urbanistic de Detaliu având ca obiect Construire ansamblu rezidenţial S+P+2E-3R în Parcul Lumea Copiilor pe un teren în suprafaţă de 20.107 mp, proprietatea numitei B..

Prin sentinţa recurată prima instanţă a reţinut, cu relevanţă asupra măsurii suspendării, în esenţă, că "La data încheierii contractului de schimb dintre pârâta B., şi Municipiului Bucureşti, autentificat sub nr. x din 16.06.2008, la data adoptării PUD "str. x nr. 28" prin HCL Sector 4 nr. 28 din 31.03.2009 şi la data emiterii autorizaţiei de construire nr. 804/1777 şi 37064 din 26.10.2012 intraseră în vigoare prevederile art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, modificate prin O.U.G. nr. 114/2007, care se referă şi la terenurile care nu sunt prevăzute ca spaţii verzi în documentaţiile de urbanism, dar în fapt sunt amenajate ca atare, indiferent dacă sunt proprietate publică sau privată. Chiar dacă era încadrat conform PUZ în zona L1a, terenul pârâtei B. era amenajat ca spaţiu verde. Respectarea reglementărilor din PUZ nu înlătură obligaţia respectării dispoziţiilor din materia protecţiei mediului cuprinse în art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, în forma în vigoare la data adoptării PUD şi la data emiterii autorizaţiei de construire."

Având în vedere şi că prin recursul exercitat de către recurenta-pârâtă B. împotriva sentinţei de fond s-a susţinut, printre alte critici invocate, faptul că în mod eronat prima instanţă ar fi reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 71 din O.U.G. nr. 195/2005, modificată prin O.U.G. nr. 114/2007, întrucât schimbarea destinaţiei terenului nu ar fi fost făcută prin PUD sau autorizaţia contestate, ci prin PUZ-ul din 20.10.2005 când aceste dispoziţii legale nu existau în legislaţie, respectiv că PUZ-ul care a stat la baza emiterii actelor atacate, ar fi fost aprobat prin HCGMB nr. 232/2005 şi care nu a fost niciodată revocat sau anulat - fila 11 din dosarul de recurs, respectiv a cărui valabilitate ar fi fost extinsă prin aplicarea disp. art. 56 alin. (5) din Legea nr. 350/2001 - dosarul de recurs, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiată concluzia Curţii de apel cu privire la faptul că pentru justa soluţionare a cauzei se impune suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului înregistrat sub nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a CAF.

Cu privire la celelalte critici formulate prin cele două cereri de recurs referitoare la greşita aplicare a normelor de drept material, în sensul că soluţia din prezentul dosar nu ar depinde de soluţia ce ar putea fi pronunţată definitiv în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a CAF, Înalta Curte apreciază că acestea nu pot fi primite deoarece nu au în vedere soluţia suspendării, ci sunt adevărate argumente de fond ce vizează fie soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. x/2018, fie soluţionarea dosarului în care s-a pronunţat încheierea de suspendare ce face obiectul prezentului recurs. Astfel, răspunsul la aceste argumente de fond ar implica o analiză care ar putea să conducă la o antepronunţare cu privire la anumite aspecte litigioase ce fac obiectul fie a dosarului nr. x/2018 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a CAF, fie a acestui dosar care se află în stadiul procesual al recursului la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, dosare care se află aşadar încă pe rolul instanţelor judecătoreşti, nefiind soluţionate definitiv.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil. În vederea unei mai bune administrări a actului de justiţie, precum şi în respectarea principiului aflării adevărului, instanţa este datoare să valorifice în interesul tuturor părţilor din proces, dispoziţiile legale incidente fără a aduce atingere drepturilor şi interesele legitime ale celorlalte părţi.

Înalta Curte are în vedere de asemenea şi practica Curţii Constituţionale, care, în Decizia sa nr. 29 din 27 ianuarie 2004, a reţinut că suspendarea cauzei într-o astfel de ipoteză este de natură să preîntâmpine situaţiile în care instanţele judecătoreşti (şi nu numai) ar pronunţa hotărâri contradictorii, cu efecte nedorite asupra stabilităţii raporturilor juridice existente între părţi. Suspendarea reprezintă un incident procedural survenit în cursul desfăşurării judecăţii şi are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată ca urmare a apariţiei unor împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., se vor respinge recursurile de faţă, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii B. şi Primarul Sectorului 4 Bucureşti, Sectorul 4 Bucureşti prin Primar şi Consiliul Local Sector 4 Bucureşti, împotriva încheierii de şedinţă din data de 6 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2020.

GGC - MM