Quantification of moral damages under FGA internal procedures as a non-arbitrary, legally compliant criterion in post-insolvency guarantee claims

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 6 martie 2017 sub numărul x/2017, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea în parte a Deciziei FGA nr. 3421 din 16 ianuarie 2017 şi obligarea pârâtului la plata către reclamantul A. a sumei de 135000 RON cu titlu de daune morale, ca urmare a decesului fiicei sale D., către reclamanta B. a sumei de 135000 RON cu titlu de daune morale, ca urmare a decesului fiicei sale D. şi către reclamanta C. a sumei de 135000 RON cu titlu de daune morale, ca urmare a decesului surorii sale, D..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 2997 pronunţată în data de 28 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva Sentinţei nr. 2997 pronunţată în data de 28 iulie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei primei instanţe pentru administrarea probatoriului propus şi judecarea cauzei prin raportarea la jurisprudenţa şi practică şi nu la procedurile interne ale pârâtei.

În motivarea recursului, s-au arătat, următoarele:

Hotărârea instanţei de fond este criticabilă deoarece pleacă de la premisa greşită potrivit căreia stabilirea despăgubirilor de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, se poate face cu ignorarea dispoziţiilor legale specifice materiei asigurărilor. În speţă, la stabilirea despăgubirilor trebuie luate în considerare dispoziţiile Ordinului CSA nr. 14/2011, în vigoare la data încheierii poliţei RCA, în baza căreia se solicită despăgubiri. Conform prevederilor acestui ordin, în caz de deces al unei persoane, daunele morale se stabilesc în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România. Cerinţele acestui act normativ trebuie luate în considerare la stabilirea cuantumului despăgubirilor, singura limitare constând în plafonul de garantare de 450.000 RON pe un creditor, stabilit de Legea nr. 213/2015.

Recurenţii-reclamanţi consideră că nu este corectă motivarea instanţei de fond conform căreia FGA "nu are nicio obligaţie comună" cu asigurătorul RCA. Deşi pentru pârâta Fondul de Garantare a Asiguraţilor, poate să pară paradoxal, obligaţiile acesteia de instrumentare a dosarelor de daună şi de plată a despăgubirilor, au ca izvor contractele de asigurare încheiate de E.. Aceasta este situaţia în care devin aplicabile dispoziţiile Legii nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul cărora fondul constituit prin cotizaţia tuturor societăţilor de asigurări este menit să acopere despăgubirile pe care E., nu le mai poate achita.

Se mai apreciază că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că Fondul de Garantare a Asiguraţilor, poate stabili despăgubirile raportându-se la criteriile stabilite printr-o procedură internă elaborată de acesta, care face totală abstracţie de jurisprudenţa şi practica în materie. Ca şi în cazul anteriorului Ghid elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii şi aceste proceduri ale FGA, reprezintă un punct de vedere arbitrar care nu ţine seama de jurisprudenţa şi practica instanţelor, un fel de a spune "îţi plătesc despăgubirea în acest cuantum, pentru că aşa vreau eu şi pentru că nimeni nu poate cenzura decizia mea". Consideră că ratificarea acestor despăgubiri de către instanţă, fără a li se accepta administrarea probelor specifice unei astfel de speţe, nu reprezintă de fapt altceva, decât încălcarea dreptului nostru de a ne adresa justiţiei pentru o corectă apreciere a situaţiei acestora.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a depus întâmpinare, dar a depus în şedinţă publică la acest termen de judecată concluzii scrise prin a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate şi prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că la data de 19 octombrie 2012, a avut loc un accident rutier din culpa numitei F., care, conducând autovehiculul cu nr. de înmatriculare x, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, autoturismul a părăsit partea carosabilă, a traversat acostamentul din stânga direcţiei de mers şi s-a izbit de un pom de pe marginea drumului public de pe sensul opus de mers. În urma impactului a rezultat decesul doamnei D. aflată pe scaunul din dreapta faţă, astfel cum rezultă din certificatul medical constatator al decesului nr. 251 din 20 octombrie 2012 (dosarul de fond).

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x avea încheiată poliţa RCA nr. x, emisă de Societatea E. S.A (dosarul de fond).

Prin cererea înregistrată sub nr. x/15 octombrie 2015, reclamanţii, în calitate de rude ale defunctei D. (B. - mama, C. - soră, A. - tată) au solicitat acordarea de despăgubiri din disponibilităţile F.G.A., în cuantum de 135.000 RON, pentru fiecare reclamant cu titlu de daune morale pentru repararea integrală a prejudiciului suferit în urma accidentului rutier din data de 19 octombrie 2015.

Prin Decizia nr. 3421 din 16 ianuarie 2017, în temeiul art. 26 alin. (1) lit. a) corob. cu art. 49 pct. 2 Ordinul CSA nr. 14/2011, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a admis în parte cererea de plată şi a acordat reclamanţilor B. şi A., în calitate de părinţi ai defunctei, câte 75.097 RON, iar reclamantei C. suma de 29.912 RON, în calitate de soră.

Înalta Curte nu poate reţine critica recurenţilor-reclamanţi potrivit căreia hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu ignorarea dispoziţiilor legale specifice materiei asigurărilor, respectiv că nu au fost luate în considerare dispoziţiile Ordinului CSA nr. 14/2011, având în vedere că instanţa de fond a reţinut în mod expres în considerente că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 26 alin. (1) lit. a) corob. cu art. 49 pct. 2 Ordinul CSA nr. 14/2011, "la stabilirea despăgubirilor în cazul ... decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea petenţilor, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, iar în lipsa unor criterii şi limite legale, intimatul-pârât a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, la un criteriu obiectiv şi rezonabil (gradul de rudenie al reclamanţilor cu persoana decedată).

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurenţii-reclamanţi îl consideră insuficient, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, care să nu constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurenţilor-reclamanţi prin pierderea fiicei şi a surorii, respectiv o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, rude ale victimei, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

De asemenea, se reţine că în procedura de evaluare a despăgubirilor morale, intimatul-pârât FGA a procedat la aplicarea Procedurii interne aprobată prin Decizia FGA nr. 142/2016, dat fiind că nu există dispoziţii legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar această procedură utilizată de intimatul-pârât FGA în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condiţiile în care acest act intern a fost elaborat la rândul său prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie.

Înalta Curte, contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, va observa că sunt corecte alegaţiile pârâtului FGA şi, implicit, considerentele instanţei de fond, prin care s-a arătat că intimatul-pârât FGA nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamanţi în locul asiguratorului care a intrat în insolvenţă, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvenţă a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va reţine că nu are loc o înlocuire a debitorului obligaţiei de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naştere în patrimoniul reclamanţilor şi al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul şi obligaţia corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor şi a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora:

"Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă aşadar, din textul legii, că în aplicarea dispoziţiilor legale, intimatul-pârât FGA are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale şi, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenţei în materie, Înalta Curte va observa că Procedura aprobată prin Decizia nr. 142/2016 reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Astfel, potrivit Anexei 1 - Tabelul sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale, valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de E. SA la nivelul anilor 2011 - 2012, urmare a decesului unui copil este de 136.238 RON - despăgubiri stabilite de instanţele judecătoreşti şi de 47.231 RON - despăgubiri stabilite pe cale amiabilă, iar în cazul decesului unei surori, valoarea medie a despăgubirii morale este de 61.656 RON - despăgubiri stabilite de instanţele judecătoreşti şi de 22.848 RON - despăgubiri plătite pe cale amiabilă. Intimatul-pârât, având în vedere şi împrejurarea că accidentul rutier a avut loc în anul 2012, a stabilit cuantumul despăgubirilor între cele două valori (despăgubiri stabilite de instanţă şi despăgubiri stabilite pe cale amiabilă) ajungând la o despăgubire în cuantum de 75.097 RON, în cazul părinţilor şi la o despăgubire în cuantum de 29.912 RON, în cazul surorii.

Aşadar, nu pot fi avute în vedere criticile recurenţilor-reclamanţi potrivit cărora despăgubirile primite au fost stabilite de către intimatul-pârât Fondul de Garantare al Asiguraţilor făcându-se abstracţie de jurisprudenţa şi practica în materie şi că această procedură internă reprezintă un punct de vedere arbitrar care nu ţine seama de jurisprudenţa şi practica instanţelor, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire nu a fost exercitat discreţionar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de orice creditor de asigurare. Astfel, tocmai pentru a nu lăsa loc arbitrariului, Directorul General al FGA a emis Decizia nr. 142/2016, prin care a determinat o medie a cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, prin raportare nu doar la jurisprudenţă, ci şi la modalitatea de soluţionare pe cale amiabilă, în trecut, a unor astfel de situaţii de către asigurătorul în insolvenţă SC E. SA, dar şi în considerarea rezultatului studiului FPVS 2011.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurenţii - reclamanţi C., B. şi A. împotriva Sentinţei civile nr. 2997 din 28 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii - reclamanţi C., B. şi A. împotriva Sentinţei civile nr. 2997 din 28 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2020.

GGC - CL