Solidary fiscal liability of former administrator: requirement to prove bad faith beyond mere tax non-payment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată iniţial la Tribunalul Braşov sub numărul unic de dosar x/2018 la data de 16.02.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 6978 din 7.12.2017 emisă de D.G.R.F.P. Braşov şi a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x, emisă de A.J.F.P. Braşov la data de 23.08.2017 şi exonerarea sa de la plata sumei de 1.139.891 RON stabilită prin aceasta.

Prin Sentinţa civilă nr. 1235/CA din 11.10.2018, Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Braşov şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Braşov.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Braşov la data de 14 noiembrie 2019, sub acelaşi număr.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 10/F/2019 pronunţată în data de 1 februarie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov şi, în consecinţă:

A anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă nr. 6978 din 7.12.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x din 23.08.2017, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov în dosarul de executare nr. x.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva Sentinţei nr. 10/F/2019 pronunţată în data de 1 februarie 2019 de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă, modificarea în tot a sentinţei recurate cu consecinţa menţinerii actelor administrativ-fiscale a căror anulare se cere.

În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:

Raportat la reţinerile instanţei cu privire la faptul că nu ar fi dovedit reaua credinţă, consideră că reua-credinţă a fost pe deplin dovedită şi prin prisma următoarelor:

- atitudinea reclamantului nu poate fi calificată decât având la bază reaua-credinţă a acestuia, fiind inexplicabile, prin prisma atribuţiilor legale prevăzute de lege în sarcina administratorului societăţii, atât ignoranţa cât şi pasivitatea de care acesta a dat dovadă în relaţia cu organele fiscale şi abordarea în raport cu obligaţiile faţă de buget, fiind contrară principiilor statuate de Codul de procedură fiscală;

- abordarea reclamantului nu se circumscrie sferei elementelor caracteristice noţiunii de bună-credinţă, care, în cea mai largă definire, are în vedere o convingere intimă a unei persoane că ceea ce face este bine, conform legii.

- contrar caracteristicilor relei-credinţe, elementele bunei-credinţe (bona fida) sunt reprezentate de valorile juridice corespunzătoare valorilor morale ale onestităţii, elemente care reprezintă o consecinţă a transferării unui grup de fapte psihologice (loialitatea, prudenţa, ordinea), în sfera dreptului.

Având în vedere pasivitatea reclamantului, contrară acestor elemente şi prin raportare la îndatorirea de "a face" pentru a respecta şi îndeplini obligaţiile stabilite de lege, arată că acesta nu a manifestat diligenţa unei persoane de bună-credinţă, inacţiunea sa în sfera şi accepţiunea codului de procedură fiscală fiind calificata ca şi rea-credinţă.

Faţă de contextul faptic descris prin întâmpinare şi probat prin înscrisurile ataşate în probaţiune, consideră că se poate constata faptul că în speţă este vorba despre pasivitatea asociaţilor şi administratorilor debitorului insolvabil, constând în inacţiuni reprezentate de neachitarea la scadenţă a obligaţiilor, cu rea credinţă.

Cu privire la Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x din 23.08.2017 învederează că aceasta a fost emisă în mod corect şi legal, în conformitate şi cu respectarea dispoziţiilor art. 25 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Urmare a verificărilor efectuate, respectiv a actelor de executare emise împotriva debitoarei B. S.R.L. - nu s-a reuşit recuperarea debitului înregistrat astfel că prin procesul-verbal de insolvabilitate nr. x din 25.11.2015 a fost declarata starea de insolvabilitate cu bunuri şi venituri urmăribile a debitoarei B. S.R.L., conform prevederilor art. 265 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Procesul-verbal de insolvabilitate a fost comunicat contribuabilului sub semnătura privată în data de 20.12.2016, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Potrivit informaţiilor din baza de date a Registrului Comerţului, petentul A. a deţinut calitatea de administrator al debitoarei B. S.R.L. în perioada 12.12.2006 - 19.03.2014. Prin adresa x din 19.05.2017, organul fiscal, potrivit dispoziţiilor art. 9, alin. (1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, a notificat petentul la domiciliul acestuia, în calitate de asociat/administrator al debitoarei B. S.R.L. pentru perioada 12.12.2006 - 19.03.2014, cu privire la iniţierea procedurii de atragere a răspunderii solidare potrivit art. 25 - 26 din aceeaşi lege, sens în care a fost invitat în data de 29.06.2017 la sediul organului fiscal pentru a consulta documentaţia aflată la dosarul de angajare a răspunderii solidare, precum şi pentru a prezenta documente utile în apărarea sa. Notificarea a fost comunicată prin poştă cu confirmare de primire, fiind confirmată sub semnătură privată la data de 7.06.2017. Domnul A. a răspuns notificării prin avocat C., solicitând organului fiscal stabilirea unui nou termen la data de 7.07.2017. La aceasta dată, petentul însoţit de avocatul său s-au prezentat la sediul AJFP Braşov - încheindu-se în acest sens procesul-verbal nr. x din 7.07.2017. Punctul de vedere întocmit în scris de petent cu ocazia audierii a fost înregistrat sub nr. x din 12.07.2017.

A învederat instanţei faptul că debitoarea B. S.R.L. a făcut obiectul unei acţiuni de inspecţie fiscală, în scopul verificării modului de determinare şi evidenţiere a obligaţiei fiscale datorată la bugetul consolidat, reprezentând impozit pe profit, TVA şi venituri dividende persoane fizice. Perioada supusă controlului a fost perioada 1.01.2011 - 31.03.2016, în care reclamantul A. a deţinut calitatea de asociat şi administrator al societăţii debitoare.

La data de 13.06.2016 a fost emisă Decizia de impunere x prin care au fost stabilite obligaţii suplimentare în valoare de 198.655 RON - reprezentând impozit pe profit, TVA şi venituri dividende persoane fizice.

În urma controlului fiscal menţionat, au fost constatate următoarele:

- bunurile şi serviciile înscrise în facturile emise de societatea furnizoare nu au fost achiziţionate de la terţi şi nu puteau fi realizate de către B. S.R.L., deoarece nu dispunea de personalul necesar şi nu s-au regăsit informaţii care să ateste realitatea tranzacţiilor efectuate şi provenienţa mărfurilor/bunurilor achiziţionate (nu au putut fi identificaţi furnizorii), în consecinţă, facturile în baza cărora debitoarea a înregistrat cheltuieli deductibile şi deduce TVA, nu reflectă operaţiuni reale;

- pentru perioada verificată, există indicii cu privire la faptul ca tranzacţiile cu societăţile furnizoare nu au conţinut economic, nu reflectă realitatea, scopul lor fiind obţinerea unor avantaje fiscale prin diminuarea profitului respectiv deducerea TVA de plată;

- facturile de achiziţie pentru bunuri şi servicii primate de la societatea D. S.R.L., E. S.R.L., F., G. S.R.L., H. S.R.L. - nu puteau îndeplini condiţia de document justificativ pentru beneficiarul B. S.R.L., conform prevederilor Legii contabilităţii nr. 82/1991, republicata şi ale Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

- din verificarea extraselor bancare s-a constatat că societatea a virat către I. S.R.L., în anul 2014, suma de 180.000 RON, în condiţiile în care în evidenţa contabilă nu au fost identificate documente justificative din care să rezulte relaţia comercială desfăşurată între B. S.R.L. şi I. S.R.L. - astfel că suma de 180.000 RON a fost considerată dividend net ridicat de către administratorul/asociatul debitoarei B. S.R.L. - la data respectivă fiind reclamantul A..

Prin adresa nr. x din 11.02.2015, comunicată reprezentanţilor legali ai societăţii, organul fiscal a solicitat acestora să se prezinte la sediul AJFP Braşov şi să pună la dispoziţie documente contabile în vederea stabilirii situaţiei patrimoniale a societăţii, în vederea continuării măsurilor de executare silită. Nu s-a dat curs acestei notificări.

În vederea identificării de bunuri şi venituri urmăribile, inspectorii din cadrul organului fiscal s-au deplasat la data de 31.12.2045 la sediul societăţii din Braşov, b-dul x nr. 3 - însă nu a fost găsit niciun reprezentant legal al societăţii debitoare.

Învederează că potrivit documentelor existente la dosarul de angajare a răspunderii solidare al petentului în calitate de fost administrator/asociat al debitoarei B. S.R.L., documente comunicate la sediul societăţii debitoare (care coincide cu domiciliul reclamantului), confirmate sub semnătura privată, reiese faptul că reclamantul avea cunoştinţă de situaţia fiscală a societăţii pe care a administrat-o şi nu şi-a dat interesul în vederea clarificării situaţiei fiscale, contribuind la declanşarea stării de insolvabilitate a acesteia.

Având în vedere documentele existente la dosarul de executare al debitoarei apreciază că se poate reţine în sarcina administratorului neorganizarea evidenţei contabile conform prevederilor legale, împrejurare ce favorizează ascunderea unor active, întrucât nu se poate urmări situaţia intrărilor şi ieşirilor din patrimonial societăţii. Trebuie menţionat că obligaţia conducerii şi organizării evidenţei contabile în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 82/1991 revine administratorului statutar.

Învederează că în raport cu obligaţiile pe care le au reprezentanţii legali ai societăţii debitoare, Codul de procedură fiscală, prevedea la art. 20 - "Reprezentanţii legali ai persoanelor fizice şi juridice, precum şi ai asocierilor fără personalitate juridica sunt obligate să îndeplinească obligaţiile fiscale ale persoanelor reprezentante, în numele şi din averea acestora" art. 22 * - "Prin obligaţii fiscale, în sensul prezentului cod, se înţelege: c) obligaţia de a plăti la termenele legale impozitele, taxele şi alte sume datorate bugetului general consolidat".

Având în vedere prevederile art. 73 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 31/1990 conform cărora "administratorii sunt solidar răspunzători faţă de societate pentru stricta îndeplinire a îndatoririlor pe care legea, actul constitutive le impun".

Referitor la argumentele petentului ca nu a mai îndeplinit calitatea de administrator la data efectuării inspecţiei fiscale, acest aspect nu îl absolvă de responsabilitate deoarece constatările organului de control sunt pentru perioada în care reclamantul deţinea calitatea de administrator iar potrivit art. 25 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală "Răspunderea persoanelor prevăzute de prezentul articol priveşte obligaţiile fiscale principale şi accesorii ale perioadei pentru care au avut calitatea ce a stat la baza atragerii răspunderii solidare". În consecinţă, conform prevederilor legale, răspunzătoare este persoana care a avut calitatea de administrator în perioada din care provin obligaţiile fiscale.

Se susţine că reaua-credinţă, invocată de organul fiscal este întemeiată pe nerespectarea obligaţiilor declarative conform prevederilor legale şi nerespectarea obligaţiei de a plăti la timp taxele, impozitele şi sumele datorate la bugetul general consolidat.

În consecinţă, consideră că au fost îndeplinite toate condiţiile legale prevăzute de art. 25 - 26 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, pentru angajarea răspunderii solidare a reclamantului, fiind dovedită atât existenţa obligaţiilor fiscale ale debitorului declarat insolvabil, cât şi reaua credinţă a reclamantului a cărui atitudine omisivă a fost determinantă pentru neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Cu privire la Decizia nr. 6978 din 7.12.2017 emisă de DGRFP Braşov privind soluţionarea contestaţiei formulată de petentul A. împotriva Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x din 23.08.2017 învederează că Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a respins-o ca neîntemeiată, menţinând decizia atacată, motivat de faptul că:

- argumentele aduse de petent nu au fost de natură să-l absolve de măsura privind angajarea răspunderii;

- perioada supusă inspecţiei fiscale este cea în care reclamantul avea calitatea de asociat/administrator al debitoarei B. S.R.L.;

- controlul fiscal a relevat neregularităţi în evidenţa contabilă a societăţii, evidenţă care intra în atribuţiile administratorului statutar al societăţii.

Pentru aceste motive consideră că se impune soluţia menţinerii ca legală şi temeinică a Deciziei nr. 6978 din 7.12.2017 emisă de DGRFP Braşov.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei de primă instanţă ca fiind legală şi temeinică, reiterând în esenţă susţinerile din cererea de chemare în judecată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâte este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În fapt, prin Decizia nr. x din 27.07.2017, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantului A. pentru obligaţiile de plată rămase neachitate la data emiterii deciziei, potrivit art. 25 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, în limita sumei de 1.139.891 RON, reprezentând creanţa stabilită prin Decizia de impunere nr. x din data de 13.06.2016, întocmită de A.J.F.P. Covasna - Activitatea de inspecţie fiscală, perioada de verificare fiind 1.01.2011 - 30.09.2015.

Împotriva acestei Decizii, reclamantul a formulat contestaţie, prin care a solicitat anularea actului contestat, învederând printre altele că decizia conţine date de identificare greşite, care fac imposibilă identificarea persoanei căreia i se atrage răspunderea.

Ulterior, la data de 23.08.2017, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a emis o nouă decizie, de angajare a răspunderii solidare a reclamantului, purtând acelaşi număr (x), prin care a dispus în acelaşi sens ca în decizia anterioară, corectând însă datele de identificare ale reclamantului. Totodată, prin Decizia nr. 4101 din 17.10.2017, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a respins ca rămasă fără obiect contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. x din 27.07.2017, motivat de faptul că a fost emisă o nouă decizie de angajare a răspunderii solidare, Decizia nr. x din 23.08.2017, care a înlocuit decizia anterioară.

Şi împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul a formulat contestaţie, prin care a solicitat anularea actului contestat. Prin Decizia nr. 6978 din 7.12.2017, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a soluţionat această contestaţie, în sensul respingerii sale.

Înalta Curte are în vedere că instanţa de fond a admis acţiunea introductivă, anulând actele administrativ-fiscale contestate, reţinând pe de o parte că îndreptarea erorilor materiale din cuprinsul unui act administrativ-fiscal se face potrivit dispoziţiilor art. 53 din Codul de procedură fiscală, şi anume prin emiterea unui act de îndreptare a erorii materiale, nu prin înlocuirea cu totul a actului administrativ-fiscal în cuprinsul căruia a fost identificată eroarea respectivă şi prin urmare, organul fiscal a procedat nelegal emiţând un nou act administrativ-fiscal, cu acelaşi număr, fără a-l revoca pe cel dinainte, doar pentru a îndrepta o eroare materială, iar pe de altă parte, că reclamantul nu se află în ipoteza reglementată de art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală întrucât nu a fost dovedită reaua-credinţă a acestuia în nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Înalta Curte constată că prin recursul declarat, recurentele-pârâte nu critică sentinţa de fond prin raportare la considerentele primei instanţe referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 53 din Codul de procedură fiscală, ci doar prin raportare la faptul că instanţa de fond a reţinut că în cauză intimatul-reclamant nu se află în ipoteza reglementată de art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală întrucât nu a fost dovedită reaua-credinţă a acestuia în nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale, reiterând în acest sens, în esenţă, apărările formulate şi prin întâmpinarea depusă la dosarul de fond.

Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală:

"Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane: administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;"

Astfel, Înalta Curte reţine că nu este întemeiată critica referitoare la faptul că instanţa de fond a reţinut că în cauză intimatul-reclamant nu se află în ipoteza reglementată de art. 25 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură fiscală întrucât nu a fost dovedită reaua-credinţă a acestuia în nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale având în vedere că recurentele-pârâte nu au reuşit să facă dovada îndeplinirii uneia dintre condiţiile esenţiale pentru angajarea răspunderii solidare a intimatului-reclamant pentru obligaţiile fiscale ale societăţii debitoare. Recurentele-pârâte susţin în esenţă că reaua-credinţă, invocată de organul fiscal este întemeiată pe nerespectarea obligaţiilor declarative conform prevederilor legale şi nerespectarea obligaţiei de a plăti la timp taxele, impozitele şi sumele datorate la bugetul general consolidat. Or, după cum a arătat în mod corect şi instanţa de fond, nu se poate reţine că există o prezumţie de rea-credinţă care să decurgă doar din neîndeplinirea acestor obligaţii.

În speţă, Înalta Curte constată că prin decizia de antrenare a răspunderii solidare organul fiscal nu motivează în mod convingător îndeplinirea condiţiei relei credinţe, în sensul că nu arată argumentele concrete pentru care s-a apreciat că reclamantul a acţionat cu rea-credinţă în scopul determinat de lege, exercitând un management defectuos care a determinat starea de insolvabilitate a societăţii ori a dobândit, tot cu rea-credinţă, active ale societăţii debitoare, în scopul provocării insolvabilităţii acesteia.

Legiuitorul a prevăzut că doar buna-credinţă se prezumă, nu şi reaua-credinţă, care pentru a fi reţinută, trebuie probată. Recurentele-pârâte nu au probat existenţa acestei condiţii, simpla prezumţie că insolvabilitatea firmei s-a produs ca urmare a conduitei intimatului-reclamantul, fără ca aceasta să fie concretizată în acţiuni/inacţiuni specifice, nu reprezintă o dovadă a relei-credinţe, câtă vreme nu s-a probat, prin vreun mijloc de probă, că administratorul a acţionat cu rea-credinţă şi în scopul de a produce insolvabilitatea firmei.

Înalta Curte are în vedere că reaua-credinţă presupune o atitudine voliţională a persoanei vinovate constând în reprezentarea rezultatului negativ şi urmărirea obţinerii acelei finalităţi prin acţiunile sau inacţiunile lor.

Cu alte cuvinte, recurentele-pârâte ar fi trebuit să probeze că intimatul-reclamant a acţionat în mod conştient în scopul nedeclarării şi/sau neachitării la scadenţă a obligaţiilor fiscale dar, cu toate acestea, nu au fost prezentate elemente de fapt precise şi certe care să justifice dovedirea intenţiei intimatului-reclamant de a acţiona în scopul provocării eludării de către societatea debitoare a plăţii obligaţiilor fiscale. Astfel că, în acord cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte nu poate reţine ca fiind îndeplinită condiţia relei-credinţe, cu atât mai mult cu cât intimatul-reclamant nici nu a deţinut calitatea de administrator şi asociat al debitorului insolvabil pe întreaga perioadă ce a făcut obiectul verificării care s-a concretizat prin Decizia de impunere nr. x din data de 13.06.2016, întocmită de A.J.F.P. Covasna - Activitatea de inspecţie fiscală, perioada de verificare fiind 1.01.2011 - 30.09.2015, iar acesta a îndeplinit calitatea de administrator şi asociat din data de 5.12.2006 şi până în data de 1.04.2014, astfel cum reiese din Decizia de angajare a răspunderii solidare .

De asemenea, aşa cum reiese din Decizia de angajare a răspunderii solidare, debitorul B. S.R.L a fost declarat insolvabil prin procesul-verbal de declarare a stării de insolvabilitate nr. x din 25.11.2016 emis de către AJFP Braşov, deci la o perioadă apreciabilă de timp de când intimatul-reclamant nu mai îndeplinea calitatea de asociat şi administrator al societăţii.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este neîntemeiat, astfel că recursul formulat potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 urmează a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., republicat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov în nume propriu şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov împotriva Sentinţei civile nr. 10/F/2019, din 1 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2020.

GGc - MM