Restitution of public funds for duplicate feasibility studies under the prohibition of double financing in Law No. 500/2002

Şedinţa publică din data de 6 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 14.06.2020 sub nr. x/2016 reclamanta Primăria Comunei Ghimpaţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, "MDRAP", în temeiul prevederilor art. 8 din L.554/2004, a solicitat anularea dispoziţiei de sistare a alocării de fonduri de la Bugetul de stat, conţinută în notificarea MDRAP nr. x/30.03.2016, adresată Ministerului Finanţelor Publice. (Anexa 1) pe care o consideră act administrativ în înţelesul dat acestei prevederi prin art. 2 alin. (1) lit. c) din L.554/2004.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2855 din 5 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea expertului de majorare a onorariului de expert.

A respins ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii şi prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune.

A respins ca neîntemeiată acţiunea precizată formulată de reclamanta Primăria comunei Ghimpaţi, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2855 din 5 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Ghimpaţi, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, iar rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii introductive de instanţă şi (i) anularea dispoziţiei de sistare a alocării de fonduri de la Bugetul de stat, conţinută în notificarea MDRAT nr. x/30.03.2016 (Anexa 1 la cererea de chemare în judecată), adresată Ministerului Finanţelor Publice şi (ii) pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 238.880 RON achitată acesteia în lunile decembrie 2015 şi iulie 2016.

În susţinerea motivelor de casare invocate, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată conţine motive contradictorii. Astfel, deşi se admite că sunt (cel puţin) părţi din studiile de fezabilitate întocmite în anul 2011 ce trebuie actualizate şi care impun costuri suplimentare, elimină aceste costuri din cadrul sumelor ce ar fi putut face obiect de exonerare de la restituire. Suplimentar, deşi valorifică raportul de expertiză dispus şi administrat în cauză, nu aplică concluzia expertului menţionată la pagina 6 şi 7 din raport, conform cu care pentru unele din proiectele tehnice/studii de fezabilitate reclamanta nu avea obligaţia de restituire. De asemenea, consideră că hotărârea instanţei de fond nu este motivată cu privire la respingerea apărărilor sale de la pct. 4 lit. d) din concluziile scrise, contrar prevederilor de la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

A învederat şi că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv prevederea de la art. 43 alin. (6) din L.500/2002 care nu vizează obligaţia sa de restituire a sumelor alocate pe nedrept, ci interdicţia autorităţii finanţatoare de a face astfel de plăţi. Mai mult, plata reprezentând finanţarea proiectelor din anul 2014 şi 2015 nu reprezintă o plată nelegală, în înţelesul art. 731 din Legea nr. 500/2002, introdus prin Legea nr. 270/2013, în vigoare la data aprobării noilor contracte şi plăţii sumelor agreate prin acestea. În continuare, acelaşi articol prevede că recuperarea acestor sume se face numai în urma unor controale ale organelor competente, prin actele emise de acestea, intimatul - pârât nefăcând dovezi că un astfel de control ar fi existat.

Consideră că şi dispoziţia de la art. 4 din HCL 20/04.03.2011 este aplicată greşit, în cuprinsul acesteia, ori mai larg în cuprinsul întregii HCL, nefiind nici-o menţiune ce se referă la sume de bani ce urmau a reprezenta cheltuieli de finanţare. Învederează şi faptul că pentru implementarea PNDI, infrastructura ce era avută în vederea de acest program a trecut în subordinea MDRT (anterior MDRAP) prin dispoziţiile art. 52 din O.U.G. nr. 105/2010 şi ale art. 2 din H.G. nr. 251/2011 (norme metodologice date în aplicarea O.U.G. nr. 1205/2010), motiv pentru care era imposibilă înregistrarea în contabilitatea unităţii administrativ teritoriale a unor cheltuieli care nu proveneau din bugetul său şi care se referea la bunuri care nu era nici proprietatea sa şi nici date în administrarea sa.

Apreciază că se impune a se constata că HCL 20/2011 a fost emisă la data de 04.03.2011 iar H.G. nr. 251/2011 a fost publicată şi a intrat în vigoare la data de 29.03.2011, dispoziţiile de la art. 4 din HCL 20/2011 devenind caduce chiar şi dacă erau aplicabile.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul - pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene) a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare şi a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii pronunţată de către instanţa de fond, reiterând, în esenţă, apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanţă.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurenta-reclamantă este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea va cuprinde:

a) partea introductivă, în care se vor face menţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) şi (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de şedinţă, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanţei, numărul dosarului, data, numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, numele şi prenumele grefierului, numele şi prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum şi menţiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere;

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;

c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. Deşi s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanţă pentru respingerea acţiunii ar fi succintă, Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

De asemenea, cu privire la susţinerea recurentei-reclamante în sensul că instanţa de fond nu a valorificat corect raportul de expertiză, mai exact cu privire la concluzia expertului expusă în paginile 6 şi 7, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut concluzia expertului, conform căreia studiile de fezabilitate întocmite, aprobate şi finanţate în temeiul contractelor încheiate în anul 2011 puteau fi utilizate ulterior în anii 2013-2015 pentru realizarea contractelor de finanţare încheiate între părţi, însă trebuiau actualizate în anul 2014.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este şi el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Astfel, prin Notificarea emisă sub nr. x/10.06.2015-fila x şi urm. din vol. III al dosarului de fond, emisă de intimatul-pârât, recurenta-reclamantă a fost obligată să restituie suma corespunzătoare plăţii proiectelor tehnice decontate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală pentru obiectivele de investiţii "Modernizare drumuri de interes local, satele Cravu şi Naipu, comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu", "Modernizare drumuri de interes local, satele Naipu, Valea Plopilor şi Copaciu, comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu" şi "Modernizare drumuri de interes local comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu" în cuantum de 238.880 RON având în vedere prevederile art. 43 alin. (6) din Legea nr. 500/2002, potrivit cărora "Ordonatorilor principali de credite li se interzice efectuarea de cheltuieli pentru achiziţionarea şi/sau elaborarea studiilor de fezabilitate şi a altor studii aferente obiectivelor de investiţii, în oricare dintre următoarele situaţii:a) dacă în ultimii 5 ani bugetari au fost întocmite şi înregistrate în contabilitate studii având acelaşi obiect; în această situaţie se procedează la actualizarea studiilor existente".

În fapt, intimatul-pârât a reţinut în esenţă că recurenta-reclamantă a avut calitatea de beneficiar al PNDI aprobat prin O.U.G. nr. 105/2010, iar în vederea includerii în acest program, recurenta-reclamantă prin reprezentantul său legal a susţinut în cadrul consiliului tehnico-economic al MDRT studiile de fezabilitate pentru aceste obiective de investiţii, acestea fiind incluse în Ordinul MDRT nr. 1414/29.04.2011, făcând şi obiectul contractului de lucrări nr. x/2011 încheiat între MDRT şi A., obiectivele beneficiind de finanţare în vederea realizării proiectului tehnic în sumă de 536.531,06 RON, însă în cursul anului 2012 acest program de dezvoltare a fost închis ca urmare a lipsei resurselor financiare.

În cursul anului 2014 în vederea includerii în Programul Naţional de Dezvoltare Locală recurenta-reclamantă a depus la intimatul-pârât documentaţia tehnico-economică pentru obiectivele de investiţii "Modernizare drumuri de interes local judeţul Giurgiu", "Modernizare drumuri de interes local sat Valea Plopilor, comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu" şi "Modernizare drumuri de interes local sat Crovu şi judeţul Giurgiu", obiective pentru care au fost încheiate contracte de finanţare având nr. x/31.07.2014 (Sat Copaciu), x/31.07.2014 (Sat Valea Plopilor) si x/18.11.2014 (Sat Crovu), prin care s-au acordat finanţări, pe baza unor proiecte multianuale, pentru cele trei proiecte (Anexa 3 a acţiunii), conform prevederilor O.U.G. nr. 28/2013.

Prin adresa emisă la intimatul-pârât sub nr. x/31.10.2010 recurenta-reclamantă a solicitat la plată suma de 80.6000 RON pentru decontarea serviciilor de elaborare a proiectului tehnic pentru obiectul de investiţii "Modernizare drumuri de interes local judeţul Giurgiu" şi suma de 28.280 RON pentru decontarea serviciilor de elaborare a proiectului tehnic pentru obiectul de investiţii "Modernizare drumuri de interes local sat Valea Plopilor, comuna Ghimpaţi, judeţul Giurgiu".

Ulterior prin adresa nr. x/02.12.2014 recurenta-reclamantă a solicitat la plată şi suma de 148.800 RON pentru decontarea serviciilor de elaborare a proiectului tehnic pentru obiectul de investiţii "Modernizare drumuri de interes local sat Crovu şi judeţul Giurgiu", din care însă a fost decontată numai suma de 100.000 RON în limita contractului de finanţare nr. x/18.11.2014.

Prin adresa emisă sub nr. x/31.03.2016-fila x al dosarului de fond- intimatul-pârât a solicitat Ministerului Finanţelor Publice în temeiul prevederilor normative invocate în cuprinsul notificării comunicată anterior şi recurentei-reclamante şi al cărei conţinut a fost redat, dar şi în raport de împrejurarea că recurenta-reclamantă nu s-a conformat acestei notificări cu excepţia sumei de 10.000 RON, aplicarea prevederilor art. 101 din O.U.G. Nr. 28/2013 şi art. 17 alin. (8) din Normele metodologice aprobate prin Ordinul MDRAP nr. 1851/2013 în vederea sistării alimentării atât cu cote defalcate din impozitul pe venit, cât şi cu sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pentru echilibrare pentru recurenta-reclamantă până la concurenţa sumei de 228.880 RON.

Această adresă a fost pusă în aplicare de organele fiscale din cadrul DGRFP Ploieşti-AJFP Giurgiu-fila x din vol. I al dosarului de fond, fiind comunicată şi recurentei-reclamante care a formulat prezenta acţiune prin care a solicitat anularea dispoziţiei intimatului-pârât de sistare de alocare a fondurilor de la bugetul de stat conţinută în notificarea emisă la data de 30.03.2016 către Ministerul Finanţelor Publice în sensul constatării că suma care face obiectul acestei dispoziţii de sistare nu este nedatorată recurentei-reclamante, iar în plus obligarea intimatului-pârâtul la restituirea sumei de 10.000 RON achitată acestuia conform celor menţionate anterior.

Răspunzând punctual criticilor formulate de recurentă, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că în privinţa criticilor aduse de aceasta referitoare la aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor de la art. 43 alin. (6) din Legea nr. 500/2002 care nu ar viza obligaţia sa de restituire a sumelor alocate pe nedrept, ci interdicţia autorităţii finanţatoare de a face astfel de plăţi, acestea nu pot fi primite.

Astfel, aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 43 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 500/2002 "Ordonatorilor principali de credite li se interzice efectuarea de cheltuieli pentru achiziţionarea şi/sau elaborarea studiilor de fezabilitate şi a altor studii aferente obiectivelor de investiţii, în oricare dintre următoarele situaţii: a) dacă în ultimii 5 ani bugetari au fost întocmite şi înregistrate în contabilitate studii având acelaşi obiect; în această situaţie se procedează la actualizarea studiilor existente;" şi că într-adevăr, raportat şi la situaţia de fapt expusă anterior, dispoziţia de sistare a fondurilor luată împotriva recurentei-reclamante a fost generată de interdicţia finanţării duble pentru realizarea aceloraşi studii de fezabilitate aferente aceloraşi proiecte de investiţii pentru acelaşi beneficiar de proiecte.

În acest sens instanţa de fond a administrat un amplu probatoriu, constând în înscrisuri şi o expertiză tehnică specialitatea drumuri şi poduri, fiind ataşat în acest sens raportul de expertiză efectuat de dl. expert B. - filele nr. x şi urm. din vol. IV ale dosarului de fond, iar concluziile raportului de expertiză ce au fost validate şi însuşite de către instanţa de fond nu au fost contestate de către recurenta-reclamantă. Aşadar, concluzia instanţei de fond este susţinută şi de constatările expertului desemnat în vederea întocmirii raportului de expertiză încuviinţată în cauză, în sensul că studiile de fezabilitate întocmite, aprobate şi finanţate în temeiul contractelor încheiate în anul 2011 puteau fi utilizate ulterior în anii 2013-2015 pentru realizarea contractelor de finanţare încheiate între părţi, însă trebuiau actualizate în anul 2014 pentru considerentele expuse în cuprinsul acestei expertize tehnice-filele nr. x ale dosarului de fond.

Înalta Curte are în vedere şi că în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public autorităţile publice trebuie să acţioneze cu eficienţă, eficacitate, economicitate, legalitate şi regularitate, în înţelesul prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Aşadar, odată identificată incidenţa în cauză a soluţiei legislative prevăzută de art. 43 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 500/2002, respectiv cea de a se interzice cheltuielile duble pentru aceeaşi destinaţie, studii de fezabilitate în cazul de faţă, se impune soluţia menţinerii dispoziţiei de sistare contestată şi obligaţia reclamantei de restituire a sumei solicitată de pârât.

Cu privire la criticile recurentei-reclamante potrivit cărora plata reprezentând finanţarea proiectelor din anul 2014 şi 2015 nu reprezintă o plată nelegală, în înţelesul art. 731 din Legea nr. 500/2002, în vigoare la data aprobării noilor contracte şi plăţii sumelor agreate prin acestea, iar recuperarea acestor sume se face numai în urma unor controale ale organelor competente, prin actele emise de acestea, intimatul - pârât nefăcând dovezi că un astfel de control ar fi existat, Înalta Curte nu le poate avea în vedere deoarece aceste aspecte au fost invocate pentru prima oară în recurs de către recurenta-reclamantă şi oricum instanţa de fond nu şi-a întemeiat în drept soluţia pronunţată prin raportare la acest text de lege.

Înalta Curte nu poate primi nici critica recurentei-reclamante potrivit căreia dispoziţia de la art. 4 din HCL 20/04.03.2011 este aplicată greşit de către instanţa de fond, în cuprinsul acesteia, ori mai larg în cuprinsul întregii HCL, nefiind nici-o menţiune ce se referă la sume de bani ce urmau a reprezenta cheltuieli de finanţare. Astfel, instanţa de fond, în analiza probatoriului administrat în primul ciclu procesual, a constatat în mod întemeiat că recurenta-reclamantă a beneficiat de aceste studii de fezabilitate realizate în anul 2011 în cadrul PNDI finanţat de intimatul-pârât, solicitând avizarea favorabilă conform prevederilor din H.G. nr. 28/2008 şi ulterior aprobând şi înregistrând studiile de fezabilitate aferente celor trei proiecte de investiţie constând în modernizarea drumurilor de interes public local din localităţile menţionate, aspect care rezultă din documentaţia ataşată dosarului-filele nr. x din vol. III şi nr. 1-64 din vol. IV ale dosarului de fond şi că în cuprinsul acestei documentaţii au fost prezentate în special documentele de avizare a studiilor de fezabilitate aferente celor trei obiective de investiţii pentru care reclamanta a beneficiat de finanţare în cursul anului 2014 conform celor reţinute anterior, documentaţii care au fost depuse în vederea avizării favorabile şi au fost întocmite şi sub semnătura reprezentantului legal şi ştampila aparţinând reclamantei.

Astfel, instanţa de fond a coroborat probatoriul administrat în cauză şi a constatat că există în cuprinsul aceleiaşi documentaţii şi HCL Comuna Ghimpaţi nr. 20/04.03.2011 prin care au fost aprobate studiile de fezabilitate aferente realizării acestor obiective de investiţii, aspect constatat şi de expertul desemnat în cauză, apreciind astfel în mod întemeiat, prin raportare şi la conţinutul acestei hotărâri emisă de recurenta-reclamantă prin autoritatea publică locală deliberativă, că se confirmă împrejurarea că într-adevăr recurenta-reclamantă a beneficiat de aceste studii de finanţare în cursul anului 2011, care ulterior au fost înregistrate şi în propria contabilitate, conform pct. 4 al acestei hotărâri.

Înalta Curte constată în concluzie că soluţia adoptată de către instanţa de fond a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de recurenta - reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Ghimpaţi împotriva sentinţei civile nr. 2855 din 5 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială - Comuna Ghimpaţi împotriva sentinţei civile nr. 2855 din 5 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2020.