Unlawful termination of game fauna management contract: mismatch between control scope and contractual breach clause

Şedinţa publică de la 6 martie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. x/2013 la data de 23.04.2013 reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - MMSC, Garda Forestieră Timişoara (succesoare a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Timişoara - ITRSV Timişoara), B., C., D., E. şi F., ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa:

-în temeiul art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, să se dispună anularea în tot a actului administrativ intitulat Informarea nr. x/14.03.2013 a ITRSV Timişoara, semnată de inspectorul şef B., prin care "se reziliază Contractul nr. x/20.06.2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 1 denumit G., din judeţul Hunedoara, încheiat gestionar şi administrator, în conformitate cu prevederile art. 16 şi 18 lit. b) din contractul amintit", precum şi a avizului MMSC nr. x/08.02.2013 şi a celorlalte acte subsecvente;

-să se constate, în temeiul dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, vinovăţia funcţionarilor publici chemaţi în faţa instanţei competente de judecată pentru acţiune conjugată, de conivenţă, făptuită în scopul rezilierii abuzive a Contractului de gestionare nr. x/2011, urmând a-i obliga la plata solidară a sumei de 59.192,66 RON la data actuală, reprezentând c/valoarea garanţiei bancare executate de ITRSV Timişoara (13.549,31 RON), lucrării geo-topografice de aducere la zi a fişei fondului cinegetic, obligaţie preluată din sarcina administratorului (550 RON), parte din delegaţii pentru a sta la dispoziţia reprezentanţilor MMP, ITRSV şi ISV ori de câte ori a fost convocat în scopul soluţionării obligaţiilor administratorului (258,35 RON), multiplicări de documente (60 RON) şi cotizaţii neîncasate de la membrii grupei G. din cauza rezilierii contractului (44.775,00 RON);

-să se constate deplina valabilitate a Contractului nr. x/20.06.2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 1 G., judeţul Hunedoara.

-să fie obligate pârâtele MMSC şi ITRSV să returneze c/valoarea garanţiei bancare încasate forţat din bancă în interesul MMSC.

-să fie obligate pârâtele la plata, în solitar, a cheltuielilor de judecată şi a tuturor celorlalte cheltuieli efectuate pentru soluţionarea prezentei cauze.

Reclamanta A. şi-a precizat acţiunea prin memoriul depus la dosar la data de 09.07.2013 solicitând instanţei să se dispună:

-în temeiul art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, anularea în parte a actului administrativ intitulat RAPORT încheiat de către reprezentanţii M.M.S.C. - Direcţia Generală Păduri - Direcţia Control în Silvicultură, înregistrat sub nr. x/01.11.2012 (sau nr. 5078/RP/31.10.2012), în ceea ce priveşte pct. 1.10 şi pct. 4.1 - teza I din act;

-în temeiul art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, anularea în tot a actului administrativ intitulat NOTĂ emis de MMSC - Direcţia Generală Păduri, înregistrat sub nr. x/08.02.2013;

-în temeiul art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, anularea în tot a actului administrativ intitulat INFORMARE înregistrat sub nr. x/14.03.2013, emisă de ITRSV Timişoara, prin care "se reziliază Contractul nr. x/20.06.2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 1 denumit G., din judeţul Hunedoara, încheiat gestionar şi administrator, în conformitate cu prevederile art. 16 şi 18 lit. b) din contractul amintit";

-repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actelor administrative a căror anulare s-a solicitat, respectiv a restabilirii situaţiei anterioare luării şi aplicării măsurii de reziliere a contractului nr. x/20.06.2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 1 denumit G., din judeţul Hunedoara;

-în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea actelor administrative atacate, respectiv actul administrativ intitulat RAPORT încheiat de către reprezentanţii M.M.S.C. - Direcţia Generală Păduri - Direcţia Control în Silvicultură, înregistrat sub nr. x/01.11.2012, actul administrativ intitulat NOTĂ emis de MMSC - Direcţia Generală Păduri, înregistrat sub nr. x/08.02.2013 şi actul administrativ intitulat INFORMARE înregistrată sub nr. x/14.032013, emisă de ITRSV Timişoara, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a prezentei cauze.

-cu menţinerea în rest a celorlalte capete de cerere.

Petenta H. a depus la data de 11.09.2013 cerere de intervenţie principală prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantei, în principal, pentru că aceasta nu are calitate procesuală activă întrucât nu justifică un interes legitim în cauză iar în subsidiar, pentru că rezilierea contractului x/2011 s-a făcut cu îndeplinirea condiţiilor legale şi contractuale.

Prin încheierea nr. 207/2013 pronunţată la data de 30 octombrie 2013 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de intervenţie principală formulată de petenta H. "Cota 0" dar, prin Decizia nr. 2768/2015 pronunţată la 16.09.2015 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admis recursul declarat de H. împotriva încheierii nr. 207 din 30 octombrie 2013 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost casată în parte încheierea atacată şi admisă în principiu cererea de intervenţie principală formulată de H.. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale încheierii. Ca efect al acestei decizii, la data de 20.01.2016 instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol şi continuarea judecăţii cu H. având calitatea de intervenient principal.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Încheierea interlocutorie din 09.03.2016 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus:

- Respinge excepţia lipsei procedurii prealabile pentru nerespectarea procedurii prev. de art. 7 alin. (1) din L.554/2004, invocată de către M.M.S.C.

- Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a AJVPS Hunedoara, invocată de intervenientă prin cererea de intervenţie principală.

- În ceea ce priveşte interesul legitim în prezenta cauză a AJVPS Hunedoara, faţă de împrejurarea că aceasta este o chestiune intrinsecă verificării condiţiilor de temeinicie a acţiunii prin raportare la art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, urmează ca acesta să fie analizat cu ocazia dezbaterii pe fond.

- Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.M.S.C., invocată de M.M.S.C. prin întâmpinare.

- Uneşte cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C., D., E. şi F. invocată de aceştia prin întâmpinările formulate.

- Ia act de împrejurarea că reclamanta nu îşi mai susţine cererea de suspendare a actelor atacate formulată de reclamantă prin precizarea cererii de chemare în judecată,

Prin sentinţa nr. 211/2016 pronunţată în data de 22 septembrie 2016, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C., D., E. şi F. invocată de aceştia prin întâmpinările formulate.

A admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice - MMSC, Garda Forestieră Timişoara (succesoare a Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Timişoara - ITRSV Timişoara), B., C., D., E. şi F. şi în consecinţă:

A anulat măsura de reziliere a contractului nr. x/2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 1 G., dispusă de ITRSV Timişoara şi comunicată reclamantei cu adresa nr. x/14.03.2013;

A anulat în parte Raportul nr. x/01.11.2012 emis de Direcţia Control în Silvicultură, întocmit de pârâţii D. şi E., numai cu privire la măsura 4.1 teza I;

A anulat avizul acordat prin Nota x/08.02.2013 pentru rezilierea contractului nr. x/2011;

A obligat pârâţii de ordinul 1 şi 2, respectiv Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice şi Garda Forestieră Timişoara să ia măsurile necesare pentru restabilirea situaţiei anterioare şi să returneze reclamantei garanţia bancară executată.

A respins celelalte solicitări ale reclamantei.

A respins cererea de intervenţie formulată de intervenienta H..

A obligat pârâţii şi intervenienta să plătească suma de 2400 RON în favoarea reclamantei, reprezentând cheltuieli de judecată reduse proporţional cu petitele admise, respectiv câte 300 RON fiecare.

3. Recursurile formulate în cauză şi motivele de casare invocate

3.1 Împotriva sentinţei nr. 211/2016 pronunţată în data de 22 septembrie 2016 de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul D., solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului şi să se constate că hotărârea atacată este nelegală.

În motivarea recursului, s-au arătat, în esenţă, următoarele:

Recurentul-pârât învederează că instanţa de fond a reţinut la pct. 2.3 pagina 28 alin. (1) din hotărâre faptul că, "Informarea" numărul 1925/14.03.2013 emisă de către ITRSV Timişoara nu reprezintă actul administrativ de reziliere, ci doar o simplă corespondenţă, ori, în situaţia rezilierii, susţine recurentul, nu este reglementat în mod expres un formular tip, respectiv un act administrativ de reziliere pentru situaţia rezilierii contractelor de gestionare a faunei cinegetice motiv pentru care, apreciază că acesta este un act administrativ de reziliere de sine stătător prin care s-a comunicat AJVPS Hunedoara faptul că i se reziliază contractul de gestionare nr. x/2011 urmare a avizului MMSC nr. x/04.03.2013, acte emise unilateral de către autorităţile în cauză conform prevederilor art. 16 şi art. 18 lit. b) din contractul de gestionare nr. x/2011, urmare a încălcării de către AJVPS Hunedoara în calitate de gestionar a obligaţiilor ce revin acestuia conform prevederilor art. 7 alin. (18) din acelaşi contract.

Se susţine că instanţa de fond a reţinut contradictoriu în motivarea sentinţei faptul că, în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile art. 7 alin. (18) - obligativitatea participării reprezentantului gestionarului la data şi locul stabilit de către administrator urmare a petiţiei nr. 11 din 04.10.2012 la controlul modului de gestionare a faunei de interes cinegetic din cuprinsul fondului cinegetic nr. 1 G. din judeţul Hunedoara, neintrându-se astfel sub incidenţa prevederilor art. 18 lit. b) -reziliere deşi, la pag. 30 alin. (1), (2), (3) din sentinţă, tot instanţa a reţinut că, reprezentantul gestionarului evită să se întâlnească cu reprezentanţii administratorului.

Se mai arată şi că obiectul acţiunii din data de 15.10.2012 şi 16.10.2012 a fost controlul activităţii reclamantei, aşa cum este definită în art. 1 lit. m) din Legea nr. 407/2006 şi nu "analiza împreună cu reprezentantul instituţiei a solicitării asociaţiei şi actualizarea fişei fondului" aşa cum eronat a reţinut instanţa de fond.

Nu în ultimul rând, reiterând situaţia de fapt, recurentul-pârât consideră că instanţa de fond a interpretat eronat motivele rezilierii, respectiv în speţă nu s-au verificat respectarea obligaţiilor gestionarului ce-i revin potrivit art. 7 alin. (18) din contractul de gestionare în cauză, asta deşi ar fi constatat în corpul hotărârii faptul că reprezentantul gestionarului refuză controlul prin evitarea întâlnirii cu reprezentanţii administratorului şi că astfel se activează prevederile art. 18 alit. b) din acelaşi contract- rezilierea de drept a contractului la iniţiativa administratorului fără sesizarea instanţei şi fără punere în întârziere, cu avizul autorităţii.

3.2 Împotriva sentinţei nr. 211/2016 pronunţată în data de 22 septembrie 2016 de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs şi pârâtul Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacată, şi, pe cale de consecinţă, rejudecand cauza pe fond, să se respingă acţiunea intimatei ca neîntemeiată şi nelegală.

În motivarea recursului, s-au arătat, în esenţă, următoarele:

Recurentul-pârât, reiterând situaţia de fapt, consideră că instanţa de fond, cu ignorarea acestei situaţii de fapt, a reţinut că:

"(...) nu s-a stabilit nici o obligaţie care se circumscrie ipotezelor limitativ prevăzute art. 7 alin. (18) din Contract. Ca atare nu există o neîndeplinire a acesteia şi implicit nici temei pentru acordarea unui aviz de reziliere, aspect care atrage nelegalitate avizului". Raportat la această împrejurare s-a apreciat că, hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi cu ignorarea prevederilor explicite din contractul de gestiune numărul 3755/20.06.2011 pentru fondul cinegetic numărul 1 G. referitoare la sancţionarea cu rezilierea de drept pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (18) din contract.

3.3 Împotriva sentinţei nr. 211/2016 pronunţată în data de 22 septembrie 2016 de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs şi pârâta Garda Forestieră Timişoara, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului ca fondat, casarea sentinţei atacată, şi, pe cale de consecinţă, respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată şi nelegală.

În motivarea recursului, s-au arătat, în esenţă, următoarele:

Recurenta-pârâtă învederează că instanţa de fond a reţinut la pagina 28 alin. (1) din hotărâre faptul că "Informarea" numărul 1925/14.03.2013 emisă de către ITRSV Timişoara nu reprezintă actul administrativ de reziliere, ci doar o simplă corespondenţă, ori, în situaţia rezilierii, susţine recurenta, nu este reglementat în mod expres un formular tip, respectiv un act administrativ de reziliere pentru situaţia rezilierii contractelor de gestionare a faunei cinegetice motiv pentru care, apreciază că acesta este un act administrativ de reziliere de sine stătător prin care s-a comunicat AJVPS Hunedoara faptul că i se reziliază contractul de gestionare nr. x/2011 urmare a avizului MMSC nr. x/04.03.2013, acte emise unilateral de către autorităţile în cauză conform prevederilor art. 16 şi art. 18 lit. b) din contractul de gestionare nr. x/2011, urmare a încălcării de către AJVPS Hunedoara în calitate de gestionar a obligaţiilor ce revin acestuia conform prevederilor art. 7 alin. (18) din acelaşi contract.

Se susţine că instanţa de fond a reţinut contradictoriu în motivarea sentinţei faptul că, în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile art. 7 alin. (18) - obligativitatea participării reprezentantului gestionarului la data şi locul stabilit de către administrator urmare a petiţiei nr. 11 din 04.10.2012 la controlul modului de gestionare a faunei de interes cinegetic din cuprinsul fondului cinegetic nr. 1 G. din judeţul Hunedoara, neintrându-se astfel sub incidenţa prevederilor art. 18 lit. b) -reziliere deşi, la pag. 30 alin. (1), (2), (3) din sentinţă, tot instanţa a reţinut că, reprezentantul gestionarului evită să se întâlnească cu reprezentanţii administratorului.

Se mai arată şi că obiectul acţiunii din data de 15.10.2012 şi 16.10.2012 a fost controlul activităţii reclamantei, aşa cum este definită în art. 1 lit. m) din Legea nr. 407/2006 şi nu "analiza împreună cu reprezentantul instituţiei a solicitării asociaţiei şi actualizarea fişei fondului" aşa cum eronat a reţinut instanţa de fond.

Nu în ultimul rând, reiterând situaţia de fapt, recurentul-pârât consideră că instanţa de fond a interpretat eronat motivele rezilierii, respectiv în speţă nu s-au verificat respectarea obligaţiilor gestionarului ce-i revin potrivit art. 7 alin. (18) din contractul de gestionare în cauză, asta deşi ar fi constatat în corpul hotărârii faptul că reprezentantul gestionarului refuză controlul prin evitarea întâlnirii cu reprezentanţii administratorului şi că astfel se activează prevederile art. 18 alit. b) din acelaşi contract- rezilierea de drept a contractului la iniţiativa administratorului fără sesizarea instanţei şi fără punere în întârziere, cu avizul autorităţii.

3.4 Împotriva încheierii interlocutorii din 09.03.2016 şi a sentinţei nr. 211/2016 din 22 septembrie 2016, ambele pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs şi intervenienta principală H., solicitând în principal, admiterea recursului formulat, casarea încheierii din 09.03.2016 precum şi a sentinţei civile nr. 211/2016 şi în baza art. 20 teza a doua din Legea 554/2004 trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii din 09.03.2016 precum şi a sentinţei civile nr. 211/2016 şi în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) teza I din legea 554/2004, rejudecând cauza a solicitat să se admită cererea de intervenţie principală şi să se respingă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă.

În motivarea recursului, s-au arătat, în esenţă, următoarele:

Recurenta-intervenientă a învederat că în speţă, instanţa de fond a apreciat că, cererea reclamantei se referă la măsura de reziliere a contractului numărul 3755/2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 1 G. şi nu la anularea actului numit Informare, iar aceste aspecte nu au fost deduse judecăţii de reclamantă şi nici nu au fost puse în discuţia părţilor de instanţa de judecată, iar încadrarea acestui capăt de cerere în drept s-a făcut de către instanţă doar prin motivarea hotărârii - context în care instanţa de judecată a dispus prin hotărârea pronunţată anularea măsurii de reziliere a contractului numărul 3755/2011 şi nu anularea în tot a actului administrativ intitulat "Informare" înregistrat sub nr. x/14.03.2013. De asemenea, referitor la acelaşi context, se mai arată că, deşi prin precizarea cererii de chemare în judecată, s-a solicitat şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actelor administrative a căror anulare s-a solicitat, instanţa a dispus obligarea pârâţilor MMSG şi Garda Forestieră Timişoara să ia măsurile necesare pentru restabilirea situaţiei anterioare. Or, în opinia recurentei-interveniente, acest lucru nu este posibil întrucât, în speţă nu ne aflăm în faţa unei hotărâri prin care cele două pârâte să fie obligate să încheie un contract cu un alt gestionar.

Recurenta-intervenientă arată că, în ceea ce priveşte actul intitulat "Informare" înregistrat sub nr. x/14.03.2013 emis de ITRSV Timişoara, îl apreciază ca fiind un act administrativ unilateral faţă de definiţia dată de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004 coroborate cu dispoziţiile art. 18 din contractul numărul 3755/20.06.2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 1 G. din judeţul Hunedoara şi că acesta ar fi actul care stinge raportul juridic stabilit între reclamantă şi administrator în baza contractului numărul 3755/2011. Învederează în acest sens că actul administrativ este actul care dă naştere, modifică sau stinge un raport juridic, iar actele premergătoare rezilierii contractului nu produc astfel de efecte şi nu sunt acte administrative în sensul legii, împrejurare în care, a apreciat că, actele premergătoare rezilierii contractului nefiind acte administrative, nu puteau fi anulate de către instanţa de judecată în prezenta procedură. Astfel, consideră că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., a principiului contradictorialităţii prevăzut de dispoziţiile art. 14 C. proc. civ., precum şi a principiului legalităţii procesului prevăzut de art. 7 din C. proc. civ.

Recurenta-intervenientă consideră că instanţa de fond s-ar fi pronunţat cu privire la ceea ce nu s-a cerut de reclamantă, nu a pus în discuţia părţilor calificarea cererii de chemare în judecată, nu s-a pronunţat cu privire la apărarea intervenientei vizând faptul că actele premergătoare rezilierii contractului de gestiune nu sunt acte administrative, iar acest fapt echivalează cu o nesoluţionare a fondului, ceea ce ar impune trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond conform dispoziţiilor art. 20 alin. (3) teza 2 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la încheierea interlocutorie din data de 09.03.2016, recurenta-intervenientă o apreciază ca fiind nelegală, fiind dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 din C. proc. civ. şi a dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ. întrucât, consideră că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că, în privinţa excepţiei interesului legitim în cauză a reclamantei, aceasta ar fi o chestiune intrinsecă verificării condiţiilor de temeinicie a acţiunii prin raportare la dispoziţiile art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004 şi urmează a fi analizată cu ocazia dezbaterii în fond. Se susţine că acţiunea formulată în fond este inadmisibilă faţă de faptul că, nu sunt îndeplinite condiţiile de exercitare a acţiunii civile prevăzute de dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.. În acest sens, apreciază că reclamanta nu justifica interes în prezenta cauză, situaţie în care cererea sa nu putea fi primită de instanţa de judecată. În aceste condiţii, consideră că în speţă era vorba de o exceptie, aceea a inadamisibilităţii cererii de chemare în judecată, situaţie în care instanţa de judecată trebuia fie să o soluţioneze potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., fie să o unească cu fondul, în măsura în care aprecia că sunt necesare probe în susţinerea acesteia.

Recurenta-intervenientă mai susţine că reclamanta nu justifică un interes legitim, în conformitate cu dispoziţiile art. 11 din C. civ., faţă de faptul că, nu a contestat atribuirea gestiunii faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 1 G. către intervenientă, nici nu a susţinut cererea de suspendare a actelor, situaţie în care, chiar dacă ar fi admisă cererea de faţă nu se poate restabili situaţia anterioară aşa cum a solicitat reclamanta faţă de faptul că intervenienta posedă un contract legal încheiat.

Consideră că nici pe fond cererea de chemare în judecată nu poate fi primită având în vedere faptul că rezilierea contractului numărul x/20.06.2011 s-a făcut cu îndeplinirea condiţiilor legale şi contractuale sens în care, susţine intervenienta, că verificarea Sesizării nr. x din 05.10.2012 includea şi verificarea gestionării faunei cinegetice, respectiv vânatul găsit mort şi cauzele decesului, autorizaţiile de vânătoare şi dacă fondul de vânătoare a fost utilizat corect sau nu.

Se mai susţine că, în condiţiile în care reprezentanţii reclamantei erau prezenţi la locul şi ora stabilită pentru control, se efectua şi controlul modului de gestionare a faunei de interes cinegetic scop în care MMSC şi-a şi trimis reprezentanţii în teritoriu.

În susţinerea criticilor formulate s-a mai învederat şi faptul că, contractul reziliat numărul x/2011 cuprinde în conţinutul său la art. 7 pct. 18 obligativitatea participării gestionarului, de câte ori este convocat la control ori, în speţa de faţă, un astfel de control al faunei cinegetice nu s-a putut efectua pentru că reclamanta nu s-a prezentat.

Faptul că instanţa de fond insistă, în motivarea hotărârii, că reclamantei i se impută prin control refuzul de actualizare a situaţiei fondului funciar şi reactualizarea tarifului de gestionare, aspect care vizează sesizarea proprietarului şi nu controlul efectuat de MMSC, consideră că o îndreptăţeşte să creadă că soluţionarea cauzei s-a făcut de un judecător care este imparţial, situaţie în care a fost încălcat şi dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 al Convenţiei Europene. Un alt argument în acest sens ar reieşi din faptul că deşi dosarul a fost soluţionat în septembrie 2016, motivarea hotărârii s-a comunicat abia în iulie 2017, deci la circa 10 luni de la soluţionarea cauzei. Mai mult de atât este evident că nu s-a efectuat un control, aşa cum a arătat şi anterior, ci o verificare a actelor de proprietate, dată fiind prezenţa proprietarului la întâlnire.

Apreciază şi că în mod greşit instanţa de fond a reţinut faptul că aspectele de fond ale litigiului vizează refuzul de actualizare a situaţiei fondului funciar şi implicit reactualizarea tarifului de gestionare, având în vedere însăşi conţinutul sesizării ce constituie temei al controlului declanşat de MMSC. Aşa cum a arătat şi anterior, ceea ce interesează în opinia sa, este fondul de vânătoare cu toate obligaţiile şi drepturile stabilite de lege cu referire la vânat şi vânători (autorizaţii de vânătoare). Arată că în motivarea hotărârii instanţa de judecată apreciază că "un alt aspect care trebuie reţinut îl reprezintă contextul în care s-a derulat controlul" ori, în opinia sa, în speţă s-a dovedit că nu s-a efectuat controlul pentru că nu au existat reprezentanţi din partea intimatei.

Nu în ultimul rând, referitor la starea conflictuală dintre proprietar şi gestionar se învederează că aceasta se datorează comportamentului gestionarului care nu concepe să piardă un fond cinegetic având în vedere faptul că, există din vremea comunistă în gestionarea fondului cinegetic naţional ori I. în sesizarea formulată arată că nu mai acceptă colaborarea cu AJVPS Hunedoara faţă de faptul că, în anul 2011 acesta a folosit date incorecte publicate în fişa fondului, ceea ce a determinat imposibilitatea constituirii asociaţiei la acel moment şi implicit propunerea gestionarului.

4. Apărări formulate în cauză

Recurenta-pârâtă Garda Forestieră Timişoara a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea celorlalte recursuri declarate în cauză ca fiind fondate, casarea sentinţei de fond şi respingerea acţiunea reclamantei ca netemeinică şi nelegală, reiterând în esenţă susţinerile formulate prin propriul recurs.

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare prin care a învederat că subscrie recursurilor formulate de către pârâţii Ministerul Apelor şi Pădurilor şi Garda şi solicită casarea hotărârii pronunţate de către instanţa de fond.

Recurenta-intervenientă H. a formulat întâmpinări la celelalte recursuri declarate în cauză solicitând admiterea acestora ca fondate reiterând, în esenţă, argumentele formulate prin propriul recurs.

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare la recursurile declarate în cauză prin care a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, cu consecinţa menţinerii ca temeinică şi legală a sentinţei atacate, reiterând, în esenţă, argumentele susţinute la fondul cauzei.

5. Răspuns la întâmpinare

Recurenta-intervenientă H. a formulat răspuns la întâmpinarea formulată de către intimata-reclamantă A., solicitând respingerea ca nefondate a apărărilor acesteia.

Recurenta-pârâtă Garda Forestieră Timişoara a depus răspuns la întâmpinările formulate în cauză, solicitând admiterea recursului său ca fondat, casarea sentinţei de fond şi respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală.

6. Aspecte de fapt relevante

Se reţine că la data de 20.06.2011 între pârâtul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, în calitate de administrator, prin intermediul structurii sale teritoriale ITRSV Timişoara, şi AJVPS Hunedoara s-a încheiat Contractul de gestionare a faunei cinegetice nr. 3755/20.06.2011 din Fondul Cinegetic nr. 1 denumit G.. Acest fond a fost gestionat anterior tot de A..

Ulterior încheierii contractului, Asociaţia de proprietari "I." cu sediul în Brad, str. x, jud. Hunedoara a formulat şi înaintat pârâtului Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice o "Sesizare" înregistrată sub nr. x/05.10.2012 prin care a solicitat lămurirea unor aspecte neclare referitoare la fişa fondului cinegetic G., respectiv aspecte referitoare la suprafaţă, proprietari, limite şi tarif de gestionare.

Asociaţia de proprietari "I." a fost înfiinţată (încheierea nr. 108/29.02.2012 dată în dosar nr. x a Judecătoriei Brad) ulterior datei la care s-a făcut atribuirea fondului cinegetic G. către A. (20.06.2011) deci aceasta nu putea să exercite la data atribuirii, dreptul conferit de lege, respectiv acela de a propune gestionarul fondului.

Din cuprinsul sesizării (în aceasta se menţionează că asociaţia a fost constituită "în scopul desemnării unui alt gestionar"- alin. (1)- f.312 vol. I dosar fond) rezultă că scopul acesteia l-a constituit rezilierea contractului de gestionare a faunei cinegetice nr. 3755/20.06.2011 din fondul cinegetic nr. 1 G. motivat de faptul că asociaţia "nu mai acceptă colaborarea cu AJVPS Hunedoara" (alin. (5)- f.312 vol. I dosar fond).

Se mai arată că este necesar a se obţine un tarif corect de gestionare, pe baza limitelor reale ale fondului de vânătoare, asociaţia solicitând, pentru aceleaşi motive, pe cale judecătorească, rezilierea contractului de gestionare în dosarul nr. x/2012 al Curţii de Apel Alba Iulia.

Urmare a sesizării formulate, la data de 09.10.2012 autoritatea pârâtă M.M.S.C. (fost Ministerul Mediului şi Pădurilor) a însărcinat şi delegat pe pârâţii D. şi E. - în calitate de consilieri în cadrul acestei instituţii - să procedeze la verificarea aspectelor reclamate prin sesizare, sens în care au fost întocmite Ordinele de deplasare nr. 356 şi 357 din 09.10.2012 din a căror conţinut reiese că, motivul delegării îl constituie "verificarea sesizării nr. x din 05.10.2012 în Jud. Hunedoara".

La data de 12.10.2012, prin Adresa nr. x, ITRSV Timişoara, prin intermediul structurii judeţene I.S.V. Hunedoara, a procedat la invitarea A.- pentru data de 15.10.2012 ora 10:00 la sediul ISV Hunedoara - la o întâlnire comună ce avea drept scop declarat "analiza împreună cu reprezentantul instituţiei a solicitării asociaţiei de proprietari I. şi actualizarea fişei fondului". Adresa mai sus indicată a fost transmisă A. doar în format electronic, respectiv prin email (în ziua de vineri- 12.10.2012 ora 9:47 AM- f.341 vol. I dosar fond) iar de existenţa şi conţinutul acesteia A. a luat la cunoştinţă în aceeaşi zi la ora 9:51 AM, fiind confirmată primirea email-ului .

La data de 15.10.2012 reprezentantul legal al A. nu s-a prezentat iar cei doi pârâţi, D. şi E., au încheiat Procesul-verbal nr. x/15.10.2012 prin care, în urma analizei făcute cu reprezentanţii I., au constatat că există diferenţe între suprafeţele de pădure din fişa fondului şi cele existente în realitate, prin analiza comparativă a titlurilor de proprietate, proceselor-verbale de punere în posesie, alte înscrisuri de la primării, tabelele aparţinând OS Baia de Criş privitoare la ieşirile din fondul forestier şi cele înscrise la pct. 4 din fişa fondului cinegetic nr. 1 G., recalculând totodată şi tariful de gestionare a fondului cinegetic.

Tot la data de 15.10.2012, reprezentantul legal al A. şi conducătorul I.S.V Hunedoara, respectiv cei doi consilieri delegaţi din partea M.M.P (D. şi E.) au stabilit telefonic o întâlnire pentru data de 16.10.2012, când urma să fie discutate aspectele sesizate.

Referitor la detaliile întâlnirii, reprezentantul reclamantei susţine că, de comun acord cu pârâtul D., s-a stabilit ca întâlnirea să aibă loc după orele 12:00, motivat de faptul că, directorul A. se afla în delegaţie de serviciu, la Curtea de Apel Alba Iulia tocmai în scopul studierii dosarului în care aceleaşi aspecte care urma a fi discutate erau în litigiu, în timp ce, pârâţii Bucur şi E. susţin că s-a stabilit ca întâlnirea să aibă loc până la orele 12:00, respectiv orele 11:00, justificarea fiind aceeaşi, respectiv că directorul A. trebuie să se deplaseze în interes de serviciu la Curtea de Apel Alba Iulia.

La data de 16.10.2012, reprezentanţii delegaţi ai pârâtului Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice s-au prezentat la ora 10:17 la sediul AJVPS Hunedoara, unde au fost înştiinţaţi de către personalul angajat la AJVPS Hunedoara că reprezentanţii asociaţiei nu se află în localitate.

Faţă de lipsa reprezentantului A. (Dir. J.), pârâţii Bucur şi E. au încheiat Procesul-verbal nr. x/16.10.2012 în care s-a menţionat desfăşurarea evenimentelor sus amintite, stabilind unele măsuri de soluţionare a unor aspecte menţionate în petiţie şi care erau de competenţa ITRSV Timişoara - ISV Hunedoara, respectiv:

- actualizarea situaţiei proprietăţii funciare din cuprinsul fondului cinegetic nr. 1 G. conform prevederilor art. 6 alin. (6), până la data de 30.10.2012,

- aducerea la zi a tarifului de gestionare a fondului cinegetic nr. 1 G. la suma de 3272,80 euro, până la data de 15.11.2012.

Totodată, constatându-se caracterul deficitar al colaborării între reprezentanţii ITRSC Timişoara, pârâţii Bucur şi E., pe de o parte şi reprezentanţii AJVPS Hunedoara, pe de altă parte, s-a constatat încălcarea, de către AJVPS Hunedoara, a prevederilor art. 7 alin. (18) şi 24 din contractul de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 1 G. . La data de 01.11.2012, reprezentanţii MMSC - Direcţia Generală Păduri - Direcţia Control în Silvicultură - D. şi E. au întocmit actul intitulat "RAPORT" înregistrat sub nr. x/01.11.2012 (sau nr. 5078/RP/31.10.2012) - dosar fond - prin care s-a concluzionat că:

"AJVPS Hunedoara refuză verificarea aspectelor menţionate în petiţia nr. x/05.10.2012 precum şi în parte colaborarea cu ITRSV Timişoara" (pct. 2.4 Raport), "tariful fondului cinegetic nr. 1 G. este calculat greşit de către ITRSV Timişoara" (pct. 2.5 Raport), "există neconcordanţe între descriere şi schiţă privind limita de est a fondului cinegetic nr. 1 G. din jud. Hunedoara gestionat de AJVPS Hunedoara şi suprafeţele menţionate în fişa fondului cinegetic respectiv" (pct. 2.6 Raport) şi s-a propus, printre altele, măsura transmiterii raportului către ITRSV Timişoara pentru a se demara procedurile de reziliere de drept din iniţiativa administratorului a contractului nr. x/20.06.2011 de gestionare a fondului cinegetic nr. 1 denumit G., din judeţul Hunedoara, încheiat între gestionar şi administrator, în conformitate cu prevederile art. 16 şi art. 18 lit. b) din contractul amintit (pct. 4.1. teza I - pag. 9 din Raport- dosar fond).

Documentul în cauză, a fost aprobat de către conducerea MMSC, însă nu sub semnătura persoanei înscrise la rubrica "se aprobă Ministru", respectiv a doamnei ministru K., ci sub semnătura unei alte persoane, alta decât cea indicată, respectiv sub semnătura d-lui L. - secretar de stat în cadrul Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, abilitat să semneze acest act potrivit Ordinului nr. 3229/10.08.2012 emis de Ministrul Mediului şi Pădurilor .

Pe baza acestui raport, ITRSV Timişoara convoacă reprezentantul reclamantei la data de 04.12.2012 ora 11:00, la sediul ISV Hunedoara, pentru a remedia aspectele semnalate de reprezentanţii Ministerul Mediului şi Pădurilor, conform măsurilor propuse la pct. 4.

În urma acestei întâlniri se încheie Procesul-verbal nr. x/575/04.12.2012 prin care se stabilesc în sarcina reclamantei măsurile de actualizare a situaţiei proprietăţii funciare din cuprinsul fondurilor cinegetice nr. 1 G. şi nr. 2 Bulzeşti, respectiv actualizarea tarifului de gestionare a acestor fonduri prin încheierea de act adiţional.

Prin adresa nr. x/08.01.2013 reclamanta aduce la cunoştinţă ITRSV Timişoara faptul că a adus la îndeplinire măsurile dispuse, lucrarea topografică fiind finalizată şi suportată din fonduri proprii de către AJVPS Hunedoara.

La data de 08.02.2013 pârâtul F. - director general adjunct a întocmit şi semnat, pentru directorul general C., înscrisul intitulat "NOTĂ" înregistrată sub nr. x/08.02.2013, prin care s-a solicitat avizarea şi luarea măsurii de reziliere a contractului de gestionare a faunei cinegetice nr. 3755/2011 din fondul cinegetic nr. 1 G., jud. Hunedoara, de către Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare Timişoara pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (18) din contract.

Nota a fost aprobată şi avizul acordat de către Ministrul delegat pentru ape, păduri şi piscicultură şi de către Ministrul Mediului.

Prin procesul-verbal nr. x/108/20.02.2013 încheiat de reprezentanţii ISV Hunedoara şi AJVPS Hunedoara se constată că descrierea propusă respectă schiţa limitei comune dintre fondurile cinegetice nr. 1 G. şi nr. 2 Bulzeşti iar în ce priveşte reactualizarea celor două fişe, din punct de vedere al suprafeţei fondurilor cinegetice pe categorii de folosinţă şi a structurii suprafeţei cinegetice productive, ITRSV Timişoara va analiza împreună cu AJVPS Hunedoara (conform prevederilor art. 6 alin. (6) şi art. 7 alin. (24) din contractele de gestionare) actualizarea propusă de gestionar ca urmare a solicitării făcute de I..

Cu toate acestea, la data de 04.03.2013, cu adresa nr. x autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, comunică ITRSV Timişoara faptul că avizul de reziliere a contractului de gestionare solicitat prin adresa instituţiei nr. x/27.11.2012, a fost acordat prin Nota nr. x/08.02.2013, astfel că, la data de 14.03.2013, pârâtul ITRSV Timişoara a emis actul intitulat "INFORMARE" înregistrată sub nr. x/14.03.2013, prin care A. a fost informată că, în concordanţă cu Raportul nr. x/01.11.2012 şi Avizul MMSC nr. x/04.03.2013 "se reziliază Contractul nr. x/20.06.2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 1 denumit G., din judeţul Hunedoara, încheiat între gestionar şi administrator, în conformitate cu prevederile art. 16 şi 18 lit. b) din contractul amintit".

Urmare a comunicării actului mai sus menţionat şi a rezilierii unilaterale a Contractului de gestionare nr. x/2011, la data de 27.03.2013 A. s-a adresat MMSC cu plângerea prealabilă nr. 160/26.03.2013, înregistrată la instituţia pârâtă sub nr. x/27.03.2013 prin care a solicitat anularea actelor administrative ce au stat la baza rezilierii unilaterale a contractului de gestionare.

Faţă de răspunsul negativ primit prin adresa nr. x/04.04.2013 sesizează instanţa de contencios administrativ la data de 23.04.2013.

7. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate sunt nefondate.

7.1 Cu privire la recursurile declarate de către pârâţii D., Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (fost Ministerul Apelor şi Pădurilor) şi Garda Forestieră Timişoara, Înalta Curte le va analiza împreună, având în vedere că în cuprinsul acestora, în dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se aduc, în esenţă, aceleaşi critici referitoare la faptul că hotărârea instanţei de fond ar fi fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi cu ignorarea prevederilor explicite din contractul de gestiune numărul 3755/20.06.2011 pentru fondul cinegetic numărul 1 G. referitoare la sancţionarea cu rezilierea de drept pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (18) din contract.

Trecând peste faptul că modul de formulare al acestor critici atinge în mod esenţial temeinicia hotărârii instanţei de fond, vizând modalitatea de stabilire a situaţiei de fapt, aspect ce nu poate forma obiectul controlului specific căii de atac a recursului, instanţa de control constată că judecătorul fondului a procedat la o examinare efectivă a mijloacelor de probă administrate în cauză şi la o corectă aplicare a normelor de drept material, cu privire inclusiv la prevederile din contractul de gestiune numărul 3755/20.06.2011 pentru fondul cinegetic numărul 1 G., referitoare la sancţionarea cu rezilierea de drept pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (18) din contract.

Astfel, contrar criticilor formulate de către recurenţii-pârâţi D. şi Garda Forestieră Timişoara, Înalta Curte reţine că, în speţă, instanţa de fond, în mod corect, în analiza obiectului dedus judecăţii, în condiţiile art. 8 alin. (2) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 - în vigoare la acel moment - a reţinut că acesta vizează critici aduse legalităţii măsurii de reziliere a contractului nr. x/2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 1 G., în materialitatea sa şi că această măsură nu a fost concretizată doar prin emiterea unui act administrativ de sine stătător. Aşadar, raportat şi la faptul că acesta viza un act bilateral, respectiv contractul de gestiune, iar actul intitulat "Informare" înregistrat sub nr. x din 1403.2013, are natura unei comunicări, iar obiectul conflictului dedus judecăţii vizează analiza legalităţii măsurii de reziliere a contractului şi nu a unui act administrativ unilateral.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6) şi asupra operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii. Prin urmare, instanţa de contencios administrativ este obligată să stabilească dacă acţiunea priveşte un act administrativ tipic sau atipic, în sensul legii contenciosului administrativ, un act preparator al unui act administrativ, care poate fi atacat numai odată cu acesta, sau simple adrese, notificări, etc. cu caracter pur tehnic administrativ, exceptate controlului judecătoresc. Aşadar, concluziile judecătorului fondului cu privire la actul intitulat "Informare" se susţin, cu atât mai mult cu cât măsura rezilierii contestată în cauză, nu a avut la bază şi nu a fost concretizată doar prin emiterea unui act de sine stătător, iar intimata-reclamantă A. a înţeles să solicite şi anularea operaţiunilor administrative prealabile luării acestei măsuri, respectiv Raportul nr. x/01.11.2012 emis de Direcţia Control în Silvicultură, numai cu privire la măsura 4.1 teza I precum şi Avizul acordat prin Nota x/08.02.2013, în condiţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Contrar susţinerilor recurenţilor-pârâţi D. şi Garda Forestieră Timişoara, concluziile reţinute de instanţa de fond în motivarea hotărârii nu sunt contradictorii raportat la aspectele învederate de către părţile recurente. Astfel, în ceea ce priveşte concluziile instanţei de fond expuse la pag. 30 alin. (1), (2) şi 3 din sentinţă, se poate observa că aceste concluzii au fost reţinute ca stare de fapt, respectiv context în care s-a derulat controlul care a avut ca finalitate măsura de reziliere a contractului. În acest sens, chiar instanţa de fond, la alin. (4) pag. 30 din sentinţă a arătat că, "dincolo de acest context tensionat, curtea observă că măsura de reziliere a contractului poate şi trebuie să aibă la bază neîndeplinirea culpabilă a unor obligaţii contractuale". Or, în speţă, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, măsura de reziliere a contractului pentru încălcarea de către intimata-reclamantă a prevederilor art. 7 alin. (18) şi 24 din contract este nelegală întrucât incidenţa prevederilor art. 7 alin. (18) este exclusă în situaţia în care nu s-a dovedit încălcarea acestei obligaţii contractuale, iar cu privire la măsurile de actualizare a proprietăţii funciare a fondului cinegetic şi reactualizare a tarifului s-au stabilit termene de realizare iar, executarea obligaţiei, conform celor stabilite, nu mai poate justifica o măsură de reziliere întrucât aceasta nu reprezintă altceva decât o sancţiune pentru neexecutare.

Şi în ceea ce priveşte critica recurenţilor-pârâţi D. şi Garda Forestieră Timişoara potrivit căreia instanţa de fond ar fi interpretat eronat motivele rezilierii, respectiv că în speţă nu s-au verificat respectarea obligaţiilor gestionarului ce-i revin potrivit art. 7 alin. (18) din contract, Înalta Curte reţine că aceasta nu este fondată. Astfel, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, măsura rezilierii s-a dispus în conformitate cu prevederile art. 16 şi art. 18 lit. b) din contractul de gestiune. Potrivit Art-16 "încetarea raporturilor contractuale înainte de termenul prevăzut în contract poate fi solicitată oricând de către gestionar sau poate fi stabilită în condiţiile prevăzute de art. 18". Articolul 18 stipulează "rezilierea de drept a contractului din iniţiativa administratorului se realizează fără sesizarea instanţei şi fără punere în întârziere, cu avizul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură în următoarele cazuri: b) gestionarul nu si-a îndeplinit oricare dintre obligaţiile contractuale prevăzute la art. 7 alin. (1), (2), (4), (6), (10), (16), (17), (18), (22) şi 23".

Prin procesul-verbal nr. x/16.10.2012 s-a propus rezilierea contractului pentru încălcarea de către intimata-reclamantă AJVPS Hunedoara a prevederilor art. 7 alin. (18) şi 24 din contract, iar avizul a fost acordat pentru reziliere, justificată de neîndeplinirea obligaţiei prevăzută de art. 7 alin. (18) din contract şi măsura de reziliere a fost dispusă în conformitate cu prevederile 16 şi 18 lit. b) din contract.

Aşadar, în cauză s-a constat că temeiul rezilierii l-a reprezentat încălcarea prevederilor art. 7 alin. (18) din contract, iar ipoteza avută în vedere de această normă o reprezintă existenţa unui control privind modul de gestionare a faunei cinegetice or, controlul efectuat care a stat la baza măsurii de reziliere a avut ca obiect lămurirea aspectelor legate de limitele şi suprafeţele funciare deţinute de I. în cadrul fondului cinegetic nr. 1 G. şi reevaluarea tarifului. Cum însă ipoteza avută în vedere de art. 7 alin. (18) din contract o reprezintă existenţa unui control privind modul de gestionare a faunei cinegetice cinegetice, iar un astfel de control nu a fost realizat, în mod corect instanţa de fond, în urma analizei actelor şi lucrărilor dosarului, a apreciat că măsura de reziliere a contractului este nelegală.

Nu în ultimult rând, contrar susţinerilor recurentului-pârât Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (fost Ministerul Apelor şi Pădurilor), instanţa de fond în mod corect a reţinut că Avizul de reziliere acordat prin Nota x/08.02.2013 nu avea niciun temei, aspect care atrage nelegalitatea acestuia. Asta în condiţiile în care acesta a fost acordat pentru reziliere justificată de neîndeplinirea obligaţiei prevăzute la art. 7 alin. (18) din contract, iar cum s-a reţinut şi în precedent, nu s-a stabilit nici o obligaţie care să se circumscrie ipotezelor limitativ prevăzute de art. 7 alin. (18) din contract şi, ca atare, nu există o neîndeplinire a acesteia şi implicit nici temei pentru acordarea unui aviz de reziliere.

Înalta Curte, având în vedere că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de către recurenţii-pârâţi, vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, iar potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, nu poate primi şi nu va mai analiza şi celelalte critici formulate de către recurenţii-pârâţi, deoarece acestea vizează modul de stabilire a situaţiei de fapt de către judecătorul de fond, iar nu o eventuală încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material.

7.2 Cu privire la recursul declarat de către intervenienta H., Înalta Curte constată că, deşi recurenta-intervenientă nu face o încadrare în drept a criticilor aduse, acestea se subsumează motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurenta-intervenientă este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea va cuprinde:

a) partea introductivă, în care se vor face menţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) şi (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de şedinţă, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanţei, numărul dosarului, data, numele, prenumele şi calitatea membrilor completului de judecată, numele şi prenumele grefierului, numele şi prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum şi menţiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere;

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;

c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal şi domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar, soluţia dată tuturor cererilor deduse judecăţii şi cuantumul cheltuielilor de judecată acordate".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ. şi nu se poate aprecia că judecătorul fondului nu ar fi răspuns tuturor apărărilor formulate în cauză.

Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă, iar nemotivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

În acest sens, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. Deşi s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanţă pentru admiterea acţiunii ar fi succintă, Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este şi el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Cu privire la obiectul acţiunii deduse judecăţii şi natura juridică a actului intitulat "Informare" înregistrat sub nr. x/14.03.2013 emis de ITRSV Timişoara Înalta Curte deja a făcut o analiză în precedent, răspunzând criticilor recurenţilor-pârâţi formulate în acest sens, astfel că nu va mai relua motivarea pentru a răspunde criticilor formulate de către recurenta-intervenientă pe acelaşi aspect, fiind evident că, în cauză, finalitatea urmărită prin acţiunea formulată, a fost aceea de anulare a măsurii de reziliere a contractului nr. x/2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 1 G. şi nu doar aceea de anulare a actelor menţionate prin cererea de chemare în judecată, fără nici o altă consecinţă, aşa cum susţine recurenta-intervenientă.

De altfel, Înalta Curte reţine că reclamanta şi-a precizat acţiunea prin memoriul depus la dosarul de fond la data de 09.07.2013 solicitând instanţei de fond printre altele şi repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii actelor administrative a căror anulare s-a solicitat, respectiv a restabilirii situaţiei anterioare luării şi aplicării măsurii de reziliere a contractului nr. x/20.06.2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 1 denumit G., din judeţul Hunedoara, astfel că nu se poate reţine că în cauză hotărârea instanţei de fond ar încălca dispoziţiile art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., principiul contradictorialităţii ori principiul legalităţii procesului. Se constată că instanţa de fond nu a depăşit limitele învestirii stabilite prin cererea reclamantei, cu atât mai mult cu cât prin cererea de intevenţie principală, intervenienta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată raportat şi la faptul că rezilierea contractului nr. x/20.06.2011 s-ar fi făcut cu îndeplinirea condiţiilor legale şi contractuale. În acest sens, instanţa de fond a procedat la soluţionarea cauzei în conformitate cu situaţia de fapt reţinută în cauză, cu prevederile contractului nr. x/20.06.2011 de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 1 denumit G., din judeţul Hunedoara, precum şi cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 406/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic, indicate de către părţi în actele procedurale depuse la fondul cauzei.

Cu privire la susţinerile recurentei-interveniente potrivită cărora soluţionarea cauzei s-ar fi făcut de către un judecător care este imparţial, situaţie în care ar fi fost încălcat şi dreptul al un proces echitabil consacrat de art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 al Convenţiei Europene, Înalta Curte reţine că potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public şi într-un termen rezonabil, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

În jurisprudenţa formată în interpretarea art. 6 CEDO, Curtea Europeană a reţinut că imparţialitatea instanţei se analizează nu doar raportat la elementul subiectiv, respectiv la percepţia pe care partea litigantă o are despre instanţă, dar şi la un element obiectiv, necesar a se verifica, pentru a se stabili dacă în mod rezonabil există vreun temei pentru a se naşte astfel de suspiciuni în mintea acelei părţi litigante.

Simplul fapt că recurenta-intervenientă este nemulţumită de modul în care a reţinut instanţa de fond situaţia de fapt şi de drept incidentă în cauză sau că motivarea hotărârii s-a comunicat la circa 10 luni de la soluţionarea cauzei, nu este de natură să conducă la concluzia că în cauză soluţionarea cauzei s-a făcut de către un judecător imparţial şi astfel i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, cu atât mai mult cu cât instanţa de fond a răspuns apărărilor formulate de către intervenientă, iar aceste apărări au fost supuse şi analizei instanţei de recurs prin cererea de recurs formulată în cauză.

În ceea ce priveşte încheierea interlocutorie pronunţată de către instanţa de fond la data de 09.03.2016, precum şi interesul legitim în cauză a reclamantei, contrar susţinerilor recurentei-interveniente, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond prin încheierea recurată că aceasta este o apărare de fond, o chestiune intrinsecă verificării condiţiilor de temeinicie a acţiunii prin raportare la dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind soluţionată odată cu fondul cauzei, după ce în prealabil instanţa de fond a acordat cuvântul pe acest aspect şi cu ocazia dezbaterii pe fond.

Astfel, prima instanţă a apreciat că acest aspect nu poate fi soluţionat decât odată cu analizarea fondului cauzei, motiv pentru care s-a pronunţat asupra interesului reclamantei în soluţionarea cauzei prin considerentele sentinţei recurate, a răspuns acestei apărări formulate de către intervenientă, fapt ce rezultă, cu evidenţă, din conţinutul sentinţei. Pe de altă parte, recurenta-intervenientă nu a invocat vreo vătămare care i-ar fi fost produsă şi care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură, conform dispoziţiilor art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte interesul propriu zis pe care îl are reclamanta în soluţionarea prezentei acţiuni, contrar susţinerilor recurentei-interveniente şi în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că interesul reclamantei este pe deplin justificat deoarece măsura rezilierii îi vatămă dreptul său de gestionare a faunei cinegetice din fondul cinegetic nr. 1 G..

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 18 lit. e) din contractul nr. x/01.10.2013 încheiat cu intervenienta din prezenta cauză:

"Rezilierea de drept a contractului din iniţiativa administratorului se realizează fără sesizarea instanţei şi fără punerea în întârziere, cu avizul autorităţii publice centrale în silvicultură, în următoarele cazuri:

e) în situaţia în care, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, definitivă şi investită cu titlu executoriu, administratorul este obligat să încheie cu un alt gestionar un contract de gestiune pentru acelaşi fond cinegetic;"

Aşadar, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, există posibilitatea concretă pentru ca reclamanta să valorifice soluţia de punere în executare a măsurii de restabilire a situaţiei anterioare măsurii de reziliere, nefiind relevante în cauză susţinerile intervenientei cu privire la buna sa credinţă de la momentul încheierii contractului de gestiune, pentru că nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond aceste aspecte.

În ceea ce priveşte criticile cu privire la aspectele de fond ale cauzei referitoare la faptul că rezilierea contractului nr. x/20.06.2011 s-ar fi făcut cu îndeplinirea condiţiilor legale şi contractuale, Înalta Curte a răspuns când a analizat recursurile pârâţilor, reţinând în esenţă că în cauză temeiul rezilierii l-a reprezentat încălcarea prevederilor art. 7 alin. (18) din contract, iar ipoteza avută în vedere de această normă o reprezintă existenţa unui control privind modul de gestionare a faunei cinegetice or, controlul efectuat care a stat la baza măsurii de reziliere a avut ca obiect lămurirea aspectelor legate de limitele şi suprafeţele funciare deţinute de I. în cadrul fondului cinegetic nr. 1 G. şi reevaluarea tarifului. Aşadar, cum însă ipoteza avută în vedere de art. 7 alin. (18) din contract o reprezintă existenţa unui control privind modul de gestionare a faunei cinegetice cinegetice, iar un astfel de control nu a fost realizat, nu se poate aprecia că rezilierea contractului nr. x/20.06.2011 s-ar fi făcut cu îndeplinirea condiţiilor legale şi contractuale.

În plus, nu pot fi primite nici susţinerile potrivit cărora verificarea Sesizării nr. x/05.10.2012 includea şi verificarea gestionării faunei cinegetice, respectiv vânatul găsit mort şi cauzele decesului, autorizaţiile de vânătoare şi dacă fondul de vânătoare a fost utilizat corect sau nu, atâta vreme cât din conţinutul acestei sesizări, rezultă că aceasta a vizat aspecte privind fişa fondului cinegetic G., respectiv aspecte referitoare la suprafaţă, proprietari, limite şi tarif de gestionare, iar verificările privind gestionarea faunei cinegetice menţionate de către recurentă exced scopului instituirii controlului, care viza tocmai verificarea acestei sesizări.

Nu în ultimul rând, cu privire la susţinerile recurentei-interveniente referitoare la starea conflictuală dintre proprietar şi gestionar, Înalta Curte constată că aceste susţineri nu se pot contura ca fiind veritabile critici de nelegalitate ale hotărârii pronunţate de către instanţa de fond şi exced controlului de legalitate ce face obiectul căii de atac a recursului.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenţii - pârâţi D., Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (fost Ministerul Apelor şi Pădurilor) şi Garda Forestieră Timişoara împotriva sentinţei nr. 211/2016 din 22 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Respinge recursul declarat de recurenta - intervenientă H. împotriva încheierii din 9 martie 2016 şi a sentinţei nr. 211/2016 din 22 septembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 martie 2020.