Mootness of civil action challenging administrative salary orders after subsequent granting of claimed indexations

Şedinţa publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05 decembrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. şi U. au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Vâlcea, prin care: în principal, au contestat în temeiul art. 8, rap. la art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004, refuzul pârâtului Ministerul Justiţiei de a soluţiona cererea reclamanţilor privind emiterea pentru fiecare dintre aceştia în parte, a unor noi ordine de salarizare, cu includerea în indemnizaţia de încadrare a indexărilor salariale de 2%, 5%, 11%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007, ce le-au fost acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, respectiv: sentinţa civilă nr. 563/17.06.2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2008, lămurită conform sentinţa civilă nr. 1406/20.10.2016, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2016 (pt. judecător A.), sentinţa civilă nr. 315/07.04.2007 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2008, lămurită conform sentinţei civile 1226/05.07.2016 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2016 (pt. judecător B.), sentinţa civilă nr. 317/07.04.2008 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2007, lămurită conform sentinţei civile 1678/21.11.2016 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2016 (pt. judecător U.) respectiv sentinţa civilă nr. 10/14.01.2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2007, lămurită conform sentinţei civile 1517/07.11.2016 pronunţată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr. x/2016 (pt. ceilalţi judecători), şi, în consecinţă, au solicitat instanţei să dispună:

I. Obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei sa emită alte ordine de salarizare individuale cu includerea in indemnizaţia de încadrare a indexărilor salariale de 2%, 5%, 11%, prevăzute de O.G nr. 10/2007 privind creşterile salariale, astfel cum ne-au fost acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile, drepturi aflate in plata, in baza unor ordine de salarizare emise in executarea unor hotărâri judecătoreşti pronunţate in favoarea unor judecători aflaţi in situaţii similare (cum ar fi, de exemplu, ordinele nr. 1561, nr. 1562 şi nr. 1563 din 07.05.2015, emise de Ministrul Justiţiei), sau care au fost luate in considerare de către ordonatorul principal de credite chiar şi in absenta unor hotărâri judecătoreşti de acordare a acestor drepturi, pentru a înlătura discriminările salariale existente in cadrul instituţiei, generate de existenta unor hotărâri prin care s-au acordat aceste creşteri salariale (cum este cazul personalului asimilat magistraţilor din cadrul CSM, Inspecţiei Judiciare etc.), sub sancţiunea plăţii în favoarea fiecărui reclamant a unei penalităţi de 100 RON/zi de întârziere.

II. Obligarea pârâţilor la unor despăgubiri materiale constând in sumele de bani rezultate din aplicarea indexărilor salariale de 2%, 5%, 11%, acordate prin titlurile executorii menţionate mai sus şi neachitate până in prezent, precum şi in continuare pana la emiterea ordinelor cu includerea efectiva a acestor drepturi in indemnizaţia de încadrare, urmând sa se tina cont in cazul promovărilor in funcţie şi al numirii in funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii in munca şi in funcţie avute la data promovării, care urmează sa fie incluse in indemnizaţia de încadrare bruta lunara, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea 554/2004

III. Obligarea pârâţilor la plata către fiecare reclamant, a diferenţei dintre drepturile salariale recalculate potrivit celor de mai sus şi drepturile salariale efectiv încasate, a dobânzii legale aferente fiecărei diferenţe lunare calculate de la data scadenţei fiecărei diferenţe lunare până la data plăţii efective şi integrale, precum şi la actualizarea acestor sume cu inflaţia calculată de la data scadenţei fiecărei diferenţe lunare până la data plăţii efective şi integrale.

Bl) În subsidiar, au solicitat instanţei să dispună:

I. revocarea Ordinului 3521/c/2016, ca fiind nelegal, si emiterea unor noi ordine de salarizare cu includerea in indemnizaţia de încadrarea indexărilor salariale de 2%,5%, 11%, prevăzute de O.G nr. 10/2007 privind creşterile salariale, astfel cum au fost acordate prin hotărârile judecătoreşti mai sus menţionate;

II. obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor materiale constând in sumele de bani rezultate din aplicarea indexărilor salariale de 2%, 5%, 11%,acordate prin titlurile executorii menţionate mai sus si neachitate pana in prezent, precum si in continuare pana la emiterea ordinelor cu includerea .efectiva a acestor drepturi in indemnizaţia de încadrare, aşa cum am solicitat la capătul II al cererii principale.

B2) Chiar si in ipoteza in care, prin absurd, s-ar face abstracţie de hotărârile judecătoreşti prin care li s-au acordat indexările salariale de 18% prevazute de O.G. nr. 10/2007, au solicitat obligarea acestuia de a emite noi ordine de salarizare, cu luarea în considerare a acestor drepturi.

Totodată, au solicitat şi revocarea ordinului nr. 3521/C/28.09.2016, emis de Ministerul Justiţiei, ca fiind nelegal, şi emiterea unor noi ordine de salarizare, cu includerea în indemnizaţia de încadrare a indexărilor salariale de 2%. 5%. 11%. prevăzute de O.G. nr. 10/2007 privind creşterile salariale.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1997 din 30 mai 2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, a respins acţiunea formulată de A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., S., T., U., Q. şi R., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Vâlcea.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, în termen, - iniţial, intitulat "apel", ulterior, recalificat de către instanţă drept "recurs" (încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu de la 28 septembrie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal) - reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., S., T., U., Q. şi R..

Au solicitat admiterea recursului, desfiinţarea sentinţei civile recurate şi, pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată şi obligarea pârâţilor la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale de 405 RON şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar, până la data plăţii efective.

În susţinerea recursului lor, de altfel, neîntemeiat în drept, fiind invocate generic dispoziţiile art. 471 şi urm. C. proc. civ., recurenţii- reclamanţi au criticat sentinţa recurată ca nelegală şi netemeinică, şi, în dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept ale recursului, au invocat, în esenţă, următoarele:

Hotărârea atacată este lovită de nulitate, existând contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că, arată recurenţii, pe de o parte, instanţa reţine că acţiunea este inadmisibilă, întrucât nu s-a urmat procedura administrativă de a contesta ordinele emise de Minister, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 284/2010, iar, pe de altă parte, instanţa a reţinut că acţiunea ar fi rămasă fără obiect, întrucât Ministerul ar fi emis Ordinul de salarizare 4680/C/2016, respectiv, O.M.J. nr. 219/C/2017, prin care s-au acordat majorările salariale pretinse prin acţiune, iar din dispozitiv rezultă că instanţa a soluţionat pe fond litigiul, prin respingerea acţiunii.

În continuare, recurenţii au dezvoltat, foarte amplu, critici în motivarea pe fond a recursului, cu reluarea aspectelor sesizate şi prin cererea de chemare în judecată, în esenţă, susţinând că sunt judecători la Judecătoria Rm. Vâlcea, iar salarizarea lor este reglementată prin Legea- cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ulterior, legiuitorul intervenind pentru înlăturarea diferenţelor salariale rezultate în urma aplicării acestei legi, astfel cum a fost ea modificată prin legi anuale de salarizare.

Au arătat că, în acest sens au fost adoptate Legea nr. 71/2015, prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014, şi O.U.G. nr. 20/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, cu prevederile conţinute de acestea, incidente cauzei, şi al căror conţinut a fost redat: articolul I alin. (51) şi art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014; art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 20/2016 potrivit căruia, la O.U.G. nr. 57/2015 se introduce un nou articol, 31, alin. (1), (3) şi (4).

Au mai susţinut recurenţii- reclamanţi că, Consiliul Superior al Magistraturii şi Ministerul Justiţiei nu au pus în aplicare dispoziţiile art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, şi art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, în forma indicată de O.U.G. nr. 20/2016, şi că ulterior a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015, act normativ prin care, la art. 31 din O.U.G. nr. 57/2015, după alin. (1), au fost introduse patru noi alineate: (11) - (14).

Prin aceste texte introduse prin O.U.G. nr. 43/2016 în cadrul aplicării O.U.G. nr. 57/2015 (astfel cum a fost iniţial modificată prin O.U.G. nr. 20/2016), recurenţii susţin că Guvernul a urmărit să elimine din procesul de egalizare a indemnizaţiilor raportarea la indemnizaţiile stabilite în baza legii, prin hotărâre judecătorească.

Astfel, egalizarea indemnizaţiilor nu se mai face prin raportare la aceste indemnizaţii maxime în plată, ci doar prin raportare la indemnizaţii stabilite în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Pe de altă parte, recurenţii au arătat că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale, cu reluarea de către recurenţi a unor întregi paragrafe din cuprinsul deciziei.

În raport de aceste considerente, recurenţii- reclamanţi susţin că salariul de bază/indemnizaţia de încadrare pentru reclamanţi trebuie stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, la nivelul maxim aflat în plată în cadrul familiei ocupaţionale justiţie, şi acest nivel maxim este calculat în funcţie de o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, astfel cum reiese din adresa nr. x/21.12.2016 a I.C.C.J.

Din aceste motive, în baza textelor de lege menţionate, recurenţii- reclamanţi au solicitat admiterea cererii, astfel cum a fost precizată, şi obligarea pârâtului la repararea prejudiciului până la data pronunţării hotărârii şi, ulterior, până la data încetării stării de discriminare, constând în plata diferenţelor salariale cuvenite, calculate în raport de valoarea de referinţă sectorială şi perioada de aplicare a acestora, anterior menţionate, precum şi repararea prejudiciului prin actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Recurenţii consideră că acest lucru se impune întrucât, prin refuzul pârâţilor de a proceda la acordarea indemnizaţiei de salarizare raportat la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul lor, în înţelesul art. 1531 din C. civ., condiţiile angajării răspunderii pârâtului fiind îndeplinite.

Prin urmare, susţin aceştia, au dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON) şi venitul efectiv plătit.

În fine, în privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite, cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtului la plata dobânzilor legale penalizatoare, recurenţii- reclamanţi au susţinut că prin Decizia I.C.C.J. - Completul competent să judece recursul în interesul legii nr. 2/2014 din 17 februarie 2014, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1535 alin. (1) C. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata- pârâtă CURTEA DE APEL PITEŞTI şi intimatul- pârât MINISTERUL JUSTIŢIEI au formulat întâmpinări, prin care, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului formulat, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia din 16 noiembrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 7 februarie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept indicat, precum şi din perspectiva obiectului şi a normelor legale incidente, a apărărilor expuse în întâmpinările formulate de către intimaţi, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În speţă, recurenţii- reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune vizând recunoaşterea stării de discriminare în materie salarială, în raport cu magistraţii, care au fost indemnizaţi, la o valoare de referinţă sectorială, de 405 RON, de la data 09.04.2015 până la data de 01.12.2015, şi de 445,5 RON, de la data 01.12.2015 până la 01.10.2016, data intrării în vigoare a Ordinului nr. 219/C/01.02.2017 al M.J., cu consecinţa acordării acestor drepturi şi reparării prejudiciului.

Având în vedere calificarea pe care prima instanţă a dat-o demersului judiciar al reclamanţilor, pe care l-a încadrat în prevederile generale ale Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recursul este admisibil, în temeiul art. 20 din actul normativ menţionat.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamanţilor, în esenţă, constatând că aceasta a rămas fără obiect, dat fiind că, în cursul judecăţii, Ministerul Justiţiei a procedat la emiterea O.M.J nr. 4680/C/2016 şi O.M.J nr. 219/C/2017, prin care s-au acordat majorările salariale pretinse prin acţiune, inclusiv, a celor rezultate din hotărâri judecătoreşti - fapt rezultat din cuprinsul acestora, indicându-se expres la art. 1 din O.M.J nr. 4680/C/2016 că se va proceda ulterior la emiterea ordinelor individuale de stabilire a drepturilor salariale, începând cu data de 9.04.2015, între timp, fiind emise şi astfel de ordine.

Criticând această soluţie din perspectiva primului motiv de casare invocat, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut că sentinţa atacată este lovită de nulitate, existând contradicţie între considerente şi dispozitiv şi, în sprijinul argumentaţiei lor au arătat că, pe de o parte, instanţa reţine că acţiunea este inadmisibilă, întrucât nu s-a urmat procedura administrativă de a contesta ordinele emise de minister, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 284/2010, iar, pe de altă parte, a reţinut că acţiunea ar fi rămasă fără obiect, întrucât Ministerul ar fi emis Ordinul de salarizare nr. 4680/C/2016, respectiv, Ordinul M.J. nr. 219/C/2017, prin care s-au acordat majorările salariale pretinse prin acţiune, iar din dispozitiv rezultă că instanţa a soluţionat pe fond litigiul.

Analizând hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate în cadrul acestui prim motiv de recurs invocat, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

În lumina dispoziţiilor legale mai sus- menţionate, una dintre ipostazele în care se ajunge la o nemotivare este aceea a contrarietăţii între considerente şi dispozitiv, în sensul că, motivarea hotărârii conduce la o anumită soluţie, însă, în dispozitiv, instanţa s-a oprit la o soluţie contrară, ceea ce, în speţă, nu se verifică.

Astfel, din examinarea considerentelor sentinţei recurate se observă că se regăsesc pe deplin, şi cu claritate, argumentele pentru care instanţa a constatat că acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect, sens în care, s-a reţinut faptul că, în cursul judecăţii, intimatul- pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinele de salarizare corespunzător majorărilor salariale pretinse de reclamanţi prin acţiune, inclusiv, a celor rezultate din hotărâri judecătoreşti.

Întreaga motivare a instanţei de fond se circumscrie, în principal, rămânerii fără obiect a acţiunii reclamanţilor, ca atare, fiind reţinută neîndeplinirea condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege pentru exercitarea acesteia.

Or, în condiţiile în care în dispozitivul hotărârii astfel pronunţate nu se regăseşte nicio menţiune că acţiunea este respinsă, ca inadmisibilă, ori, ca neîntemeiată, ci se respinge simplu, fără nicio altă menţiune, nu se poate susţine cu temei, cum eronat pretind recurenţii- reclamanţi, că există contradicţie între motivarea sentinţei recurate şi dispozitivul acesteia.

Întreaga argumentaţie a instanţei de fond conduce la soluţia de respingere a acţiunii, soluţie la care, de altfel, s-a şi oprit instanţa de fond, şi este cuprinsă, fără echivoc, în dispozitivul acesteia; în acest caz, hotărârea este pertinent motivată, fără a contrazice dispozitivul său, astfel că, nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de legiuitor în dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, într-adevăr, printr-un ultim considerent reţinut în motivare, instanţa a reţinut şi că, "Totuşi, în măsura în care aceştia- recurenţii- reclamanţi, s.n.- sunt nemulţumiţi de dispoziţiile noilor ordine emise, instanţa constată că reclamanţii pot urma, în mod separat, calea de contestare prev. de art. 7, alin. (1) şi (2) din cadrul Capitolului VIII -"Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei" - al Legii nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, "anterior menţionate."

Însă, acesta nu este definitoriu şi esenţial în argumentarea soluţiei, de altfel, nici nu este reţinut în cuprinsul considerentelor ca apt să conducă la soluţia pronunţată, aşa cum greşit susţin recurenţii, ci este doar un simplu argument, în plus, reţinut de instanţă, sub aspectul cererii de recunoaştere a stării de discriminare salarială, chiar şi urmare a noilor Ordine emise de Minister.

Acţiunea formulată de reclamanţi a fost respinsă pentru neîndeplinirea condiţiilor generale de admisibilitate prevăzute de lege- respectiv, art. 32 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în sensul că, instanţa a constatat că acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect prin emiterea O.M.J. nr. 4680/C/2016 şi, ulterior, O.M.J. nr. 219/C/2017, nemaifiind susţinută o pretenţie concretă dedusă judecăţii, şi nu ca nefiind îndeplinită o condiţie de admisibilitate din perspectiva căii de acţionare în instanţă alese de către reclamanţi, astfel cum, nelegal, pretind aceştia.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că sentinţa atacată respectă exigenţele cerute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru a fi considerată motivată, iară motivele cuprinse nu sunt contradictorii, cerinţe care sunt respectate în raport şi de prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 21 din Constituţia României. O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalităţii sale, asigurând, totodată, garanţiile necesare pentru efectivul acces la justiţie şi pentru evitarea arbitrariului în soluţionarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva temeiului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de reclamanţi este nefondat.

Cel de-al doilea motiv de casare indicat de recurenţii-reclamanţi ca fiind incident în raport de soluţia pronunţată de către prima instanţă este cel prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., referitor la "interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material".

Verificând sentinţa recurată, prin prisma acestui caz de casare, căruia se circumscriu criticile de nelegalitate formulate de recurenţi vizând modalitatea de soluţionare a cererii lor, Înalta Curte reţine următoarele:

Art. 32 alin. (1) C. proc. civ. prevede expres condiţiile de exercitare a acţiunii civile:

"(1) Orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia:

a) are capacitate procesuală, în condiţiile legii;

b) are calitate procesuală;

c) formulează o pretenţie;

d) justifică un interes".

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. c), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unei pretenţii legitime, a unui obiect concret urmărit, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Obiectul acţiunii civile este întotdeauna reprezentat de protecţia dreptului subiectiv civil, iar obiectul litigiului este reprezentat de pretenţia concretă pe care instanţa trebuie să o judece. Pretenţia concretă nu reprezintă altceva decât afirmarea dreptului a cărui protecţie se solicită, drept care, din punct de vedere al conţinutului său, trebuie să subziste pe întreaga durată a procesului.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect emiterea unui ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamanţi, în stabilirea obiectului procesual al cererii lor, se au în vedere şi evenimentele survenite ulterior formulării acţiunii, respectiv, actele administrative emise în vederea acordării majorărilor salariale pretinse prin acţiune.

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor de la dosar, la data de 21.12.2016 şi, respectiv, 01.02.2017, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 4680/C/2016 şi, ulterior, Ordinul nr. 219/C/2017, prin care a recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite reclamanţilor, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015. Totodată, susţine că reclamanţilor le-au fost achitate diferenţele salariale rezultate din aplicarea acestor ordine.

În raport de aceste împrejurări, Înalta Curte reţine că, aşa cum corect a constatat şi instanţa de fond, în prezent, recurenţii- reclamanţi nu mai justifică o pretenţie legitimă în susţinerea cererii lor, având în vedere că intimatul-pârât Ministerul Justiţiei şi-a îndeplinit obligaţiile, cu efectul recunoaşterii pretenţiilor reclamanţilor.

Prin urmare, interesul de a acţiona al recurenţilor- reclamanţi nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că, nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unei pretenţii, în sensul art. 32 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond, prin care s-a constatat a fi rămasă fără obiect acţiunea reclamanţilor este legală şi, reţinând că prima instanţă a apreciat în mod corect şi legal cu privire la respingerea acţiunii, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul, ca nefondat.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, reţinându-se că în mod corect s-a apreciat, de către instanţa de fond, cu privire la lipsa de obiect a acţiunii, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii- reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., S., T., U., Q. şi R. împotriva sentinţei civile nr. 1997 din 30 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2020.