Competence for material liability disputes of military personnel as special public officials under Law No. 188/1999

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea formulată şi înregistrată pe rolul Tribunalului Harghita înregistrată la 7 august 2019 sub nr. x/2019 şi modificată la 18 septembrie 2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Unitatea Militară Nr. 1788 Lunca de Sus şi Ministerul Apărării Naţionale, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună următoarele:

- anularea Deciziei de imputare nr. A 158 din 16 ianuarie 2019 emisă de Comandantul UM 1788 Lunca de Sus.

- anularea Hotărârii Comandatului UM 1788 Lunca de Sus nr. A 898 din 22 martie 2019, precum şi a Deciziei administrativ-jurisdicţională nr. 42/CJI 4279/2019 din 28 iunie 2019 emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul MAI.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin Sentinţa nr. 1591/2019, Tribunalul Harghita a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că obiectul acţiunii îl reprezintă Decizia de imputare nr. A 158 din 16 ianuarie 2019 emisă de comandantul UM 1788 Lunca de Sus, Hotărârea nr. A - 898 din 22 martie 2019 a acestuia şi Decizia administrativ-jurisdicţională nr. 42/CJI 4279 din 28 iunie 2019 emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor (CJI) din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.

Cum actul administrativ-jurisdicţional contestat a fost emis de o autoritate publică centrală, Tribunalul a apreciat că în speţă, competenţa materială aparţine curţii de apel conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în a cărei circumscripţie este domiciliul reclamantului.

Prin Sentinţa nr. 2 din 21 ianuarie 2020, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de apel a reţinut că atât militarii, astfel cum sunt prevăzuţi la art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, cât şi militarii aflaţi în misiune în afara graniţelor ţării, prevăzuţi de art. 9 din aceeaşi ordonanţă, reprezintă o categorie specială de funcţionari publici şi, odată calificate raporturile acestora cu unitatea angajatoare ca fiind raporturi de serviciu, dreptul comun aplicabil este Legea nr. 188/1999, nemaifiind relevantă, în stabilirea competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti, ierarhia autorităţii publice emitente a actului administrativ contestat.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei de imputare nr. A 158 din 16 ianuarie 2019 emisă de Comandantul UM 1788 Lunca de Sus, a Hotărârii Comandatului UM 1788 Lunca de Sus nr. A 898 din 22 martie 2019, precum şi a Deciziei administrativ-jurisdicţională nr. 42/CJI 4279/2019 din 28 iunie 2019 emisă de Comisia de jurisdicţie a imputaţiilor din cadrul MAI.

Înalta Curte reţine că, pentru determinarea instanţei competente material să soluţioneze prezentul litigiu, prezintă relevanţă natura dreptului pretins de către reclamant, dar şi cea a raporturilor juridice dintre reclamant şi instituţia pârâtă.

Potrivit art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, răspunderea materială a militarilor este angajată, în condiţiile prevăzute în cuprinsul său, pentru pagubele în legătură cu formarea, administrarea şi gestionarea resurselor financiare şi materiale, provocate de militari, din vina acestora şi în legătură cu îndeplinirea serviciului militar sau a atribuţiilor de serviciu în cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei, indiferent dacă, după producerea pagubei, persoanele a căror răspundere este angajată, mai au sau nu calitatea de militar.

Art. 7 din acelaşi act normativ stabileşte ce se înţelege prin termenul "militari", în sensul acestei ordonanţe: militari în termen, militari cu termen redus, rezervişti concentraţi sau mobilizaţi, elevi şi studenţi ai instituţiilor militare de învăţământ, militari angajaţi pe bază de contract şi cadre militare.

În consecinţă, prin O.G. nr. 121/1998 este instituită o procedură specială în ceea ce priveşte aceste categorii de personal, diferită de cea din dreptul comun, în vederea atragerii răspunderii materiale a acestora pentru pagubele cauzate în legătură cu munca lor ori în legătură cu obligaţia de restituire a sumelor nedatorate. Totuşi, prin acest act normativ nu este reglementată o competenţă specială, derogatorie, a instanţelor judecătoreşti, motiv pentru care aceasta se stabileşte în considerarea raporturilor de serviciu ale militarilor, astfel cum sunt enumeraţi la art. 7 din O.G. nr. 121/1998.

În acest sens, din Decizia nr. 10 din 16 aprilie 2018, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, rezultă că militarii reprezintă o categorie aparte de funcţionari publici, fiindu-le aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 cu titlu de drept comun, cu consecinţa atragerii competenţei secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a tribunalului în privinţa soluţionării tuturor cauzelor care au ca obiect raportul de serviciu al acestora, excepţie făcând situaţiile pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

De asemenea, şi în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 34 din 9 februarie 2016 s-a constatat că Legea nr. 188/1999 reprezintă cadrul general pentru funcţionarii publici, precizându-se în mod clar faptul că militarii sunt o categorie specială de funcţionari publici.

Prin Decizia nr. 23/2018 din 12 noiembrie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 109 din 12 februarie 2019 s-a statuat că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 43 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin Legea nr. 25/1999, raportat la art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile având ca obiect acţiuni în anularea deciziilor de imputare şi a hotărârilor comisiilor de jurisdicţie a imputaţiilor constituite la nivelul ministerelor şi autorităţilor publice centrale, promovate de militarii nominalizaţi de art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, de militarii aflaţi în misiune în afara graniţelor ţării prevăzuţi de art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998 şi de funcţionarii publici din structura instituţiilor publice prevăzute la art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, sunt de competenţa tribunalului, secţia contencios administrativ şi fiscal."

Prin considerentele deciziei mai sus amintite s-a concluzionat că elevii şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ sunt incluşi în noţiunea de "militari", în sensul art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, reprezentând o categorie specială de funcţionari publici şi, odată calificate raporturile acestora cu unitatea angajatoare ca fiind raporturi de serviciu, dreptul comun aplicabil este Legea nr. 188/1999, nemaifiind relevantă, în stabilirea competenţei materiale a instanţelor judecătoreşti, ierarhia autorităţii publice emitente a actului administrativ contestat.

Astfel fiind, competenţa materială de soluţionare a cauzei se stabileşte în raport cu dispoziţiile legii speciale, şi anume Legea nr. 188/1999, care la art. 109 prevede:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

În consecinţă, răspunderea materială a funcţionarilor publici şi, implicit, a tuturor militarilor, astfel cum au fost prevăzuţi de art. 7 din Ordonanţa Guvernului nr. 121/1998, derivă din raporturile de serviciu ale acestora, astfel că litigiile având ca obiect acţiuni în anularea deciziilor de imputare revin competenţei materiale de soluţionare în primă instanţă a tribunalelor, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, textul de lege privitor la competenţă din Legea nr. 554/2004, respectiv art. 10 alin. (1), stabileşte competenţa curţii de apel în primă instanţă în cazul litigiilor privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel, ceea ce atrage subsidiaritatea aplicării acestora în raport cu prevederile unor norme speciale în materie, derogatorii de la norma generală, iar o asemenea normă specială şi derogatorie în materie este prevăzută la art. 109 din Legea nr. 188/1999.

Prin urmare, faţă de calitatea reclamantului şi raporturile juridice deduse judecăţii, devin aplicabile dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, ce atrag competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a tribunalului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâţii Unitatea Militară 1788 Lunca de Sus şi Ministerul Apărării Naţionale în favoarea Tribunalului Harghita, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2020.

GGC - CL