Joint-liability tax decision reinstated; suspension denial upheld, case remanded for retrial.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 25 octombrie 2017, sub nr. x/2017, contestatoarea. C. A. SRL a solicitat anularea, în tot, a Deciziei date în soluţionarea plângerii prealabile nr. x/11 octombrie 2017 prin care a fost respinsă contestaţia în procedura prealabilă, respectiv a deciziei de angajare a răspunderii solidare din 21 iunie 2017; a solicitat totodată suspendarea executării deciziei de angajare a răspunderii solidare în temeiul dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2005 până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Încheierea de şedinţă din 27 noiembrie 2017 Curtea de Apel Craiova a respins cererea de suspendare a deciziei de angajare a răspunderii solidare din 21 iunie 2017, ca nefondată, pentru considerentele arătate pe larg în cuprinsul acesteia ce face parte integrantă din sentinţa atacată.

Prin Sentinţa civilă nr. 702/2017 din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice Craiova şi Agenţia Naţională De Administrare Fiscală-Direcţia Generală Regională A Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană A Finanţelor Publice Dolj şi a dispus anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/21 iunie 2017, dar şi a deciziei date în soluţionarea contestaţiei formulată împotriva acesteia nr. x/11 octombrie 2017.

3. Calea de atac exercitată în cauză:

Împotriva Încheierii din 27 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamanta SC A. SRL.

Împotriva Sentinţei nr. 702/2017 din 18 decembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.

3.1 Recursul reclamantei SC A. SRL

În opinia recurentei sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de suspendare, încheierea recurată fiind data cu încălcarea şi aplicarea greşita a normelor de drept material, astfel încât, în cauza, sunt-incidente dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta reclamantă a solicitat să se constate că raţionamentul primei instanţe este în prezent influenţat de împrejurările că aceiaşi instanţa de judecata, respectiv Curtea de Apel Craiova, în acelaşi dosar, s-a pronunţat între timp în pricina pe fondul cauzei, respectiv pe anularea actelor administrative, unde s-a concluzionat că actele atacate sunt nule.

Astfel, A. SRL a obţinut anularea în fond a deciziei de antrenare a răspunderii solidare, prin Sentinţa nr. 702 din 18 decembrie 2017 dosar nr. x/2017, dosar în care aceiaşi instanţa a respins cererea privind suspendarea actelor contestate, pentru aceleaşi motive de nelegalitate a acestor acte, pe care le-a invocat constant.

Având în vedere că aceleaşi motive au condus la încheierea deciziilor atacate cu privire la A. SRL, obţinerea unei hotărâri, în fond, favorabile echivalează cu o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ a cărui suspendare s-a cerut în prezenta cauză.

Cât priveşte paguba iminentă, executarea deciziilor atacate sunt de natură să producă reclamantei, în speţa noua, un prejudiciu viitor, previzibil, întrucât executarea acestei decizii, prin oricare din formele prevăzute de lege ar bloca activitatea societăţii, împiedicând astfel însăşi realizarea obiectului de activitate al societarii şi chiar aducând firma în stare de faliment, fapt ce ar prejudicia nu numai reclamanta ci şi beneficiarii creanţei.

Mai menţionează că în situaţia în care se trece la executare silită a actului administrativ, s-ar ajunge la o încetare de plăţi a societăţii, având în vedere că ar avea de plata suma de peste 2.000.000 RON, practic executarea însemnând întreruperea şi blocarea oricărei forme de activitate.

Astfel pârâta, trecând la executarea actelor administrative, cu siguranţa ar proceda şi la poprirea conturilor societăţii, fapt ce ar duce la imposibilităţi de plată către furnizorii curenţi, cu consecinţa încetării plăţilor către aceştia, faptul fiind în sine, intrarea societăţii în incidenţa de plăţi, paguba fiind iminenta, în sensul că nu ar putea sa mai lucreze cu instrumente bancare şi nici să onoreze obligaţiile de plată.

La momentul prezentei, recurenta susţine că are furnizori de achitat de peste 60.000 RON, ori lipsa plăţii creanţelor respective ar conduce la imposibilitate de aprovizionare şi deci la încetarea activităţii societăţii.

Cu privire la cazul bine justificat susţine că a făcut dovada existenţei acestei condiţii şi pe lângă motivele deja invocate solicită a se avea în vedere şi împrejurarea că în cauză a început executarea silită potrivit somaţiei comunicate în dosarul de executare silită x/18 iulie 2017 emisă de DGRFP Craiova.

3.2 Recursul pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova:

Apreciază recurenta că hotărârea instanţei de fond este nelegală, astfel încât motivele de nelegalitate se circumscriu prevederilor art. 483 şi art. 488 pct. 6 şi 8 din Noul C. proc. civ.

Critică hotărârea instanţei de fond pentru faptul ca a dat o greşita interpretare normelor legale aplicabile în speţă, a ignorat unele norme legale incidente, a reţinut greşit faptele şi susţinerile părţilor în raport de exigentele textelor de lege şi cuprinde motive contradictorii.

Susţine că sentinţa recurată este data cu încălcarea normelor de drept material cuprinse în art. 26 alin. (3) teza I din Legea nr. 207/2015, în condiţiile în care instanţa de fond retine ca şi neregularitate nemotivarea măsurii de emitere a deciziei fără audierea contestatoarei, dar în drept constata nulitatea deciziei în raport de disp. art. 26 alin. (3) teza I din Legea nr. 207/2015, conform cărora: "Prin excepţie de la prevederile art. 9 alin. (4) este nula decizia de atragere a răspunderii solidare emisa fără audierea persoanei căreia i s-a atras răspunderea."

Din interpretarea logico-sistematică a considerentelor deciziei atacate rezultă faptul că prima instanţă consideră legală aplicarea în speţă a prevederilor art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015, reţinând că, organul fiscal a menţionat că, decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă fără audierea persoanelor care se fac vinovate de starea de insolvabilitate a societăţii raportat la prevederile art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Aşadar, în mod nelegal, instanţa de fond a constatat nulitatea în raport de disp. art. 26 alin. (3) teza I din Legea nr. 207/2015, aplicând şi interpretând greşit prevederile acestui text de lege, în condiţiile în care reţine ca şi neregularitate nemotivarea deciziei de angajarea răspunderii solidare nr. x/21 iunie 2017 sub aspectul lipsei audierii reclamantei.

Învederează că, decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă fără audierea reclamantei raportat la prevederile art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015 care dispun că, "organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege".

Faţă de probele administrate în cauza, s-a dovedit legalitatea aplicării dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015 la emiterea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/21 iunie 2017.

Apreciază că urgenţa emiterii Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/21 iunie 2017, în deplină concordanţă cu textul de lege mai sus indicat, se datorează împrejurării că exista riscul închiderii procedurii de insolvenţă şi radierea debitoarei SC B. SRL din Registrul Comerţului, aşa cum s-a dispus de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2015.

Astfel, prin Sentinţa nr. 400 din 12 iunie 2017, Tribunalul Dolj a dispus închiderea procedurii de insolvenţă şi radierea societăţii debitoare. Sentinţa nr. 400 din 12 iunie 2016 a Tribunalului Dolj a fost publicată în buletinul procedurilor de insolvenţă la data de 26 iunie 2017 (BPI nr. 12520/26 iunie 2017), deci după data emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare din 21 iunie 2017. Hotărârea a fost atacată cu apel la data de 4 iulie 2017 de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj.

Contrar susţinerilor primei instanţe, arată că organele fiscale şi-au îndeplinit obligaţia de a emite şi motiva în fapt şi în drept Decizia de angajare a răspunderii solidare din 21 iunie 2017 în acord cu dispoziţiile art. 26 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 46 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, prevederi legale aplicabile în speţa. Aşadar, instanţa de fond, a reţinut nelegal ca Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. x/21 iunie 2017 este nemotivată, ignorând prevederile art. 26 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 46 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

Apreciază că, numai prin lipsa menţiunilor impuse de către art. 26 alin. (4) coroborate cu cele ale art. 46 din Legea nr. 207/2015 în cadrul deciziei emise de către organele fiscale, asistăm la o nemotivare a măsurii de emitere a deciziei de angajarea răspunderii solidare nr. x/21 iunie 2017 şi la o încălcare a dreptului la apărare al reclamantei.

În speţă, decizia de antrenare a răspunderii solidare este motivată în fapt şi în drept în acord cu dispoziţiile legale incidente şi pe cale de consecinţă, că reclamanta nu a suferit o vătămare a drepturilor sale prin emiterea deciziilor contestate.

Chiar dacă s-ar interpreta în sensul că ar exista o astfel de obligaţie (obligaţia de fi inserat în cuprinsul Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/21 iunie 2017, ca urgenţa emiterii acesteia se datorează împrejurării că exista riscul închiderii procedurii de insolvenţă şi radierea debitoarei SC B. SRL din Registrul Comerţului), solicită să se constate că legiuitorul nu a stabilit o sancţiune care să atragă nulitatea actului întocmit fără îndeplinirea acestei obligaţii. O eventuală nulitate relativă a actului implică din partea persoanei interesate dovedirea producerii unei vătămări care nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin anularea actului întocmit cu neindicarea acestui aspect.

Din cuprinsul cererii formulate, reclamanta nu a probat că prin neinserarea de către organul fiscal în cuprinsul deciziei de angajare a răspunderii solidare a celor arate anterior i s-ar fi produs o vătămare care nu ar putea să fie înlăturată decât prin anularea actului. De asemenea, contrar susţinerilor instanţei de fond, arată că reclamanta şi-a expus pct. de vedere cu privire la măsurile dispuse chiar prin contestaţia formulată pe cale administrativă cât şi prin cererea în faţa instanţei, în cuprinsul cărora a invocat apărările de care înţelege să se folosească.

Instanţa de fond, trebuia sa evalueze consecinţele unei încălcări a unui drept şi să ţină seama de faptul că o astfel de încălcare determină anularea deciziei adoptate la finalul procedurii administrative în cauză numai dacă, în lipsa acestei neregularităţi, procedura respectivă ar fi putut avea un rezultat diferit, nicidecum să constate nulitatea în raport de disp, art. 26 alin. (3) teza I din Legea nr. 207/2015.

Mai susţine recurenta că există o contradicţie între considerentele şi dispozitivul Încheierii din data de 27 noiembrie 2017 pronunţată în prezentul dosar cu privire la cererea de suspendare a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/21 iunie 2017, care face parte integrantă din Sentinţa recurată nr. 702 din 18 decembrie 2017 şi considerentele şi dispozitivul Sentinţei nr. 702 din 18 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova cu privire la fondul cauzei.

Astfel, prin Încheierea din data de 27 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în prezentul dosar, instanţa de fond a respins cererea de suspendare formulata de reclamanta şi reţine că măsura lipsei audierii reclamantei a fost justificata prin raportare la prevederile art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015, care permit emiterea deciziei în lipsa audierii. Concluzionând, instanţa, din analiza sumară a actului contestat, reţine cel puţin ca aparenţă în drept şi fapt, că emiterea acestuia s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile legale.

În schimb, prin Decizia nr. 702 din 18 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în prezentul dosar, instanţa de fond a concluzionat că decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă fără audierea, în prealabil a contestatoarei, organul fiscal nemotivând măsura de emitere a acesteia fără audierea contestatoarei, motiv pentru care, în raport de disp. art. 26 alin. (3) teza I din Legea nr. 207/2015 constată nulitatea acesteia.

4. Apărările formulate în cauză

Atât recurenta reclamantă cât şi recurenta pârâtă au formulat întâmpinări în cauză solicitând respingerea recursului părţii adverse ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Având în vedere că recursul reclamantei cuprinde, în motivare, aspecte relevante din hotărârea pronunţată de prima instanţă pe fondul cauzei, iar încheierea atacată se referă la suspendarea executării actului administrativ ce a fost evaluat din punct de vedere al legalităţii prin sentinţa pronunţată, Înalta Curte va analiza mai întâi recursul pârâtei care vizează aspectele de fond ale cauzei.

1.1 Recursul pârâtei împotriva Sentinţei civile nr. 702/2017 din 18 decembrie 2017:

Un prim motiv de nelegalitate invocat de recurenta pârâtă vizează contradicţia între considerentele încheierii de şedinţă din data de 27 noiembrie 2017 şi cele ale sentinţei civile atacate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Verificând aspectele invocate, se observă că prin încheierea de mai sus, prima instanţă a statuat asupra solicitării de suspendare a executării deciziei de antrenare a răspunderii, analizând doar formal motivele de nelegalitate invocate, fără a prejudeca fondul cauzei. Astfel au fost analizate doar existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente, fără a se face trimiteri concrete la cauzele de nulitate susţinute în cererea de chemare în judecată.

Ulterior, cu ocazia soluţionării pe fond a acţiunii a verificat motivele de nelegalitate invocate de parte, şi, găsind unul dintre ele întemeiat, a procedat la anularea deciziei atacate.

În acest context, nu e poate vorbi de o contradicţie între considerentele încheierii şi sentinţei pronunţate, aşa cum a fost concepută de legiuitor ca o cauză de casare a hotărârii în temeiul disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, pentru a constitui motiv de casare, considerentele contradictorii sau străine de natura pricinii trebuie să se regăsească în acelaşi act procedural şi să privească fondul cauzei cu care instanţa a fost învestită, făcând imposibil controlul judiciar.

Aşadar, în modul în care a fost formulată în prezentul recurs, critica privind considerentele contradictorii nu poate fi primită.

Un alt motiv de nelegalitate se referă la incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Concret, a fost invocată încălcarea disp. art. art. 26 alin. (3) teza I şi art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015.

Din verificarea considerentelor hotărârii atacate, Înalta Curte observă că singurul motiv ce a determinat prima instanţă să constate nulitatea absolută a deciziei de angajare a răspunderii a fost acela că a fost emisă fără audierea persoanei căreia i s-a atras răspunderea, fiind întocmită cu încălcarea dispoziţiilor imperative prev. de art. 9 alin. (1) şi art. 26 alin. (3) din Legea nr. 207/2015.

Acest punct de vedere nu este împărtăşit de instanţa de control judiciar având în vedere că în decizia atacată, autoritatea fiscală a justificat măsura emiterii deciziei fără audiere prin invocarea prevederilor de excepţie ale art. 9 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 207/2015 care dispun că: "organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situaţiei fiscale reale privind executarea obligaţiilor contribuabilului/plătitorului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege".

De altfel şi instanţa de fond a reţinut că decizia contestată conţine ca justificare această excepţie de la regulă, însă a statuat că "organul fiscal nu a arătat care sunt considerentele de fapt şi de drept care justifică emiterea deciziei într-una din situaţiile de excepţie prev. de art. 9 alin. (2) lit. a) - e) din Legea nr. 207/2015, ci s-a limitat în a reproduce conţinutul dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. a) din acelaşi act normativ", ceea ce echivalează cu o nemotivare a deciziei.

Dincolo de contrarietatea acestui argument, Înalta Curte constată că în decizie a fost indicat, în mod concret, considerentul de drept ce a condus autoritatea la adoptarea măsurii de excepţie a lipsei de audiere, respectiv art. 9 alin. (2) lit. a) şi anume urgenţa luării deciziei.

În ce priveşte considerentele de fapt, în decizia de angajare a răspunderii, aflată la dosar fond, s-a motivat că:

"în cauză există un prejudiciu adus bugetului de stat care constă în imposibilitatea recuperării creanţelor fiscale scadente având în vedere starea de insolvabilitate a debitorului SC B. SRL, definită conform prevederilor art. 265 din Legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală republicat, ca fiind acea situaţie în care patrimoniul debitorului (ansamblul bunurilor urmăribile din societate) are o valoare mai mică decât obligaţiile fiscale datorate, ori care nu are bunuri/venituri urmăribile ... Din baza de date ANAF Dolj - Programul Revisal, s-a constatat că o parte a personalului angajat de la B. SRL a fost preluat de A. SRL conform art. 25 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 207/2015, care la data de 21 iunie 2017 reprezenta 84% (din 19 persoane au fost preluate 16 persoane) din personal."

Mai mult, aceste considerente de fapt au fost precizate în decizia de soluţia de soluţionare a contestaţiei, în care organul fiscal a indicat că urgenţa adoptării măsurii se datorează împrejurării că exista riscul închiderii procedurii de insolvenţă şi radierea debitoarei SC B. SRL din Registrul Comerţului, aşa cum s-a dispus de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/2015.

În aceste împrejurări, nu poate fi confirmat raţionamentul instanţei de fond, în raport de faptul că decizia contestată cuprinde atât considerentele de fapt cât şi de drept ale măsurilor adoptate. Astfel, chiar dacă succintă, motivarea deciziei se regăseşte în conţinutul actului atacat, iar ea permite atât părţilor cât şi instanţelor judecătoreşti să verifice argumentele ce au stat la baza măsurilor dispuse.

Constatând că, prin acceptarea argumentului nulităţii absolute a deciziei pentru lipsa audierii, instanţa de fond nu a mai analizat aspectele invocate prin contestaţia dedusă judecăţii şi nici apărările pârâtelor din întâmpinare cu privire la condiţiile de atragere a răspunderii solidare, Înalta Curte va dispune casarea cu trimitere spre rejudecare a prezentului litigiu, pentru a fi soluţionate toate aspectele deduse judecăţii.

Casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare se impune din perspectiva prevederilor art. 497 C. proc. civ., având în vedere că recurenta pârâtă a solicitat expres ca judecată să fie reluată de la prima instanţă învestită, dar şi pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, în raport de faptul că la instanţa de fond nu au fost dezlegate toate motivele de nelegalitate invocate.

1.2 Recursul reclamantei împotriva încheierii de şedinţă din 27 noiembrie 2017:

Argumentul esenţial, utilizat de recurentă în susţinerea criticilor sale împotriva respingerii de către prima instanţă a solicitării de suspendare a executării deciziei, a fost acela că, prin hotărârea de fond aceasta a fost anulată, deci se confirmă existenţa cazului justificat care atrage aparenţa de nelegalitate.

Acest argument, însă, nu mai poate fi primit de vreme ce Înalta Curte a infirmat soluţia instanţei de fond în cele ce preced.

Se observă că singurul motiv de nelegalitate constatat de prima instanţă a fost acela că decizia a fost adoptată în lipsa audierii persoanei a cărei răspundere a fost angajată. Acest motiv de nelegalitate nu poate fi primit aşa cum s-a consemnat mai sus, iar celelalte motive invocate de parte nu pot conduce la concluzia că există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea deciziei, pentru a fi incidente prevederile art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, în susţinerea solicitării sale reclamanta a mai invocat la instanţa de fond împrejurarea că decizia ar fi fost emisă după data radierii societăţii debitoare şi că ar fi fost încălcate prevederile art. 229 C. proc. fisc. .

Analizând la nivel de aparenţă aceste susţineri, Înalta Curte observă că nu pot fi primite, având în vedere că decizia de angajare a răspunderii solidare a fost emisă la data de 21 iunie 2017, iar Sentinţa nr. 400 din 12 iunie 2016 a Tribunalului Dolj, de închidere a procedurii de insolvenţă, a fost publicată în buletinul procedurilor de insolvenţă la data de 26 iunie 2017, deci după data adoptării deciziei contestate. Mai mult, se constată că în conformitate cu prevederile art. 229 C. proc. fisc. în titlul executoriu emis se arată natura şi cuantumul debitului ce face obiectul executării, astfel că nu pot fi validate, al o analiză sumară, susţinerile părţii.

Celelalte aspecte invocate, referitoare la incidenţa condiţiilor legale de angajare a răspunderii, acestea constituie apărări cu caracter de temeinicie, privitoare nelegalitatea actului administrativ contestat.

Or, este de principiu că, până la anularea de către o instanţa judecătorească actul administrativ se bucura de prezumţia de legalitate. În caz contrar s-ar anticipa soluţia ce va fi data pe fondul cauzei, ajungându-se propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea ce ar contraveni dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, analizând cererea de suspendare prin prisma dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. contenciosului administrativ, instanţa, în soluţionarea cererii de suspendare, nu se poate apleca asupra fondului actului administrativ decât în măsura depistării unor vădite neregularităţi ce pot fi constatate la o analiza sumară a actelor atacate.

Cum acestea nu au fost exhibate în prezenta analiză, instanţa de control judiciar urmează să confirme soluţia instanţei de fond cu privire la constatarea inexistenţei cazului bine justificat.

În privinţa celei de-a doua condiţii, recurenta nu arată, în concret, care este paguba iminentă care pretinde ca i s-ar produce, nefiind făcută nici o dovadă în acest sens, în condiţiile în care scăderea patrimoniului ca urmare a achitării creanţei, are o cauză licită, fiind prevăzută de lege.

Mai mult, simpla menţionare a creanţei constatate şi a valorii ei nu duce, de facto, la constatarea că există o pagubă iminentă. Reclamanta nu face decât să insereze în cererea de recurs o serie de motive generale, care nu dovedesc nici pe departe paguba iminenta care i s-ar produce prin punerea în executarea actelor administrative contestate. Astfel, nu s-a făcut nicio dovadă că achitarea creanţei ar fi de natură să perturbe sau să blocheze activitatea societăţii, cu efecte iremediabile asupra patrimoniului acesteia.

În consecinţa, cele doua condiţii, prevăzute de legea contenciosului administrativ, trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, însă, în speţă, recurenta nu poate face dovada unei pagube iminente, după cum nu a făcut nici dovada cazului bine justificat, care să creeze o îndoială puternică asupra legalităţii actului a cărui suspendare se solicită.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte urmează să valideze soluţia instanţei de fond cu privire la respingerea solicitării de suspendare a executării deciziei atacate şi să respingă, ca nefondat, recursul reclamantei.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va dispune respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a încheierii pronunţate la 27 noiembrie 2017 de instanţa de fond.

Totodată, în conformitate cu prevederile 497 alin. (1) C. proc. civ. va fi admis recursul pârâtei şi va fi trimisă cauza spre rejudecare primei instanţa potrivit considerentelor prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Încheierii din 27 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova împotriva Sentinţei nr. 702/2017 din 18 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 martie 2020.

GGC - CL