Negative conflict of jurisdiction resolved by assigning public works contract termination dispute to civil section, ruling material incompetence exception inadmissible on appeal

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. SRL, în insolvenţă, prin administrator judiciar, B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), rezilierea contractului de executare lucrări pentru obiectivul de investiţii " Reabilitarea lucrărilor de CES zona Vităneşti" judeţul Vrancea din 21 noiembrie 2013, din culpa pârâtei.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin Sentinţa nr. 1993 din 2 iulie 2019, a respins ca nefondată cererea formulată, iar recursul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă sub nr. x/2018.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin Încheierea nr. 51 din 10 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea uneia dintre Secţiile de contencios administrativ şi fiscal, ale Curţii de Apel Bucureşti, având în vedere că a fost învestită cu soluţionarea unei cereri privind rezilierea unui contract de executare lucrări, contract încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

2.2. Prin Decizia nr. 1091 din 15 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că dacă litigiile care decurg din executarea contractelor administrative s-au judecat în fond de instanţa civilă de drept comun din Tribunal, tot o secţie civilă de drept comun de la nivelul Curţii de Apel va judeca şi calea de atac.

A apreciat, în interpretarea corectă a art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, că atunci când hotărârea pronunţată în prima instanţă de o secţie civilă priveşte un litigiu care decurge din executarea contractelor administrative calea de atac a recursului se judecă de instanţa superioară (în speţă Curtea de Apel) tot la o secţie civilă.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (1), art. 134 şi art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecăţii vizează rezilierea contractului de executare lucrări pentru obiectivul de investiţii " Reabilitarea lucrărilor de CES zona Vităneşti" judeţul Vrancea din 21 noiembrie 2013.

Se constată că prezenta cauză, aflată în conflict negativ de competenţă, are ca obiect recursul declarat de reclamantă împotriva Sentinţei nr. 1993 din 2 iulie 2019 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Aşadar, recursul este formulat împotriva unei hotărâri civile prin care fost soluţionată o cerere ce priveşte executarea unui contract de achiziţie publică.

Din această perspectivă, se constată că, în cauză, sunt relevante prevederile art. 8 alin. (2) din Legea 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora "(2) Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

Prin urmare, litigiile decurgând din executarea contractelor administrative au fost atribuite în competenţa instanţelor de drept comun, acesta fiind şi motivul pentru care prezentul litigiu a fost soluţionat, în primă instanţă, de secţia civilă a tribunalului.

Într-adevăr, art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 reglementează competenţa instanţei care soluţionează calea de atac a recursului, respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal, a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice, însă norma se referă doar la litigiile prevăzute de art. 53 alin. (1) - Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor - care se soluţionează în prima instanţă de secţia de contencios administrativ a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.

Aşadar, în raport cu modificările intervenite, prin Legea nr. 212/25 iulie 2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 554/2004 şi a altor acte normative, de a se stabili competenţa litigiilor care decurg din executarea contractelor administrative în favoarea instanţei civile de drept comun, art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 nu poate fi interpretat decât în sensul că recursul va fi soluţionat de secţia de contencios administrativ şi fiscal, a curţii de apel, în complet specializat în achiziţii publice, doar dacă calea de atac este formulată într-o cerere din materia ce formează obiectul specializării lor, respectiv în litigiile prevăzute la art. 53 alin. (1) din acelaşi act normativ, aşa încât nu este aplicabil în cauză.

Prin urmare, calea de atac şi termenul pentru declararea recursului sunt cele de drept comun, iar instanţa competentă în soluţionarea căii de atac este instanţa ierarhic superioară celei care a judecat în primă instanţă, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

De altfel, în calea de atac, competenţa funcţională nu se stabileşte prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, ci prin raportare la secţia care a pronunţat sentinţa care formează obiectul căii de atac.

În această fază procesuală o eventuală necompetenţă (exceptând competenţa generală) a primei instanţe ar putea fi invocată doar prin intermediul căii de atac formulate, cu condiţia invocării anterioare, la fond, a respectivei excepţii.

Or, în cauză, problema competenţei nu a fost pusă în discuţie şi clarificată în favoarea instanţei de contencios administrativ, la primul termen de judecată, în faţa primei instanţe, în condiţiile art. 130 şi art. 136 din C. proc. civ., iar ulterior depăşirii acestui moment procesual necompetenţa nu mai poate fi pusă în discuţie, nici de către părţi şi nici de către instanţă şi, cu atât mai puţin, nu mai poate fi pusă în discuţie direct în recurs de către instanţă din oficiu, aşa cum în mod greşit a procedat instanţa de trimitere.

În acelaşi sens fiind şi prevederile exprese ale art. 480 alin. (4) şi respectiv 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerentele, în temeiul art. 136 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe recurenta-reclamantă A. SRL prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2020.

GGC - CL