Challenge to land title certificate: One-year statutory deadline for third-party administrative act annulment under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, anularea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x, nr. 1701/09.12.1996 emis de pârât în favoarea S.C. B. S.A., pentru suprafaţa de 3630 mp, şi rectificarea încheierii de întabulare a terenului în suprafaţă de 2629614 mp, prin diminuarea şi radierea suprafeţei de 3630 mp ce aparţine reclamantului, în baza titlului de proprietate nr. x/24.06.2009.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 8 din 25 ianuarie 2018, a admis excepţia tardivităţii şi, în consecinţă, a respins, ca tardiv introdusă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în privinţa capătului de cerere având ca obiect anularea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x, nr. 1701/09.12.1996.

Totodată, a respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere şi, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, a constatat admisibilă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 invocată de reclamant, prin raportare la prevederile art. 21, art. 44 alin. (2) şi (3), art. 46, art. 47 alin. (1), art. 52 alin. (1) şi art. 135 alin. (5) din Constituţia României, înaintând excepţia spre soluţionare Curţii Constituţionale.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că pricina s-a judecat, în lipsa părţilor, de către un alt judecător care, în opinia sa, nu a cunoscut problemele dezbătute pe durata litigiului, încălcându-se astfel principiul continuităţii impus de art. 19 din C. proc. civ. câtă vreme procesul era în derulare şi nu era în stare de judecată a fondului cauzei.

Totodată, a apreciat că excepţia de tardivitate a cererii s-a admis nelegal, cu încălcarea art. 11 din Legea nr. 554/2004, pentru că nu există dovada comunicării certificatului contestat, instanţa fiind în eroare cu privire la comunicarea acestuia.

Or, existenţa certificatului în alte dosare nu îndeplineşte condiţia comunicării actului la cererea sa sau la plângerea prealabilă, astfel cum impune art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, pârâtul refuzând eliberarea actului la plângerea prealabilă.

În fine, a apreciat că procesul s-a judecat prematur, întrucât, prin încheierea din data de 21.11.2017, a fost prorogată discutarea cererii de introducere în cauză a societăţii "B." S.A., terţ beneficiar al certificatului de atestare supus anularii, care ulterior nu a mai avut loc dată fiind soluţionarea prematură a cauzei, iar comunicarea unui număr de 14 acte de procedură, depuse la dosar de pârât şi de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi, solicitată la data de 23.01.2018, nu s-a mai realizat.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând punctual criticilor formulate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimat şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea parţială a Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x, nr. 1701/09.12.1996 emis de pârât în favoarea S.C. B. S.A., pentru suprafaţa de 3630 mp, şi rectificarea încheierii de întabulare a terenului în suprafaţă de 2629614 mp, prin diminuarea şi radierea suprafeţei de 3630 mp ce aparţine reclamantului, în baza titlului de proprietate nr. x/24.06.2009.

Curtea de Apel Iaşi a admis excepţia tardivităţii şi, în consecinţă, a respins, ca tardiv introdusă, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant în privinţa capătului de cerere având ca obiect anularea parţială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, respingând, ca neîntemeiate, celelalte capete de cerere.

Totodată, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

În ceea ce priveşte critica referitoare la încălcarea principiului continuităţii completului de judecată care a soluţionat cauza se constată că este nefondată.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 2, casarea unei hotărâri se poate cere dacă hotărârea a fost pronunţată de alt judecător decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului sau de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluţionarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Dispoziţiile art. 19 din C. proc. civ. prevăd că " Judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive temeinice, în condiţiile legii ".

Prin dispoziţiile art. 214 din C. proc. civ. s-a statuat că,

"(1) Membrii completului care judecă procesul trebuie să rămână aceiaşi în tot cursul judecăţii.

2) În cazurile în care, pentru motive temeinice, un judecător este împiedicat să participe la soluţionarea cauzei, acesta va fi înlocuit în condiţiile legii.

(3) Dacă înlocuirea prevăzută la alin. (2) a avut loc după ce s-a dat cuvântul în fond părţilor, cauza se repune pe rol ".

Din dispoziţiile legale menţionate rezultă că legea instituie continuitatea ca principiu fundamental al procesului civil, principiu care se justifică prin necesitatea ca judecătorul să îşi formeze convingerea în cauză prin perceperea directă a întregii desfăşurări a procesului, inclusiv prin sesizarea unor aspecte de nuanţă care nu pot fi surprinse ori reproduse în mod fidel în cuprinsul actelor de procedură întocmite în dosar.

Cu toate acestea, legiuitorul permite, pentru motive temeinice şi în condiţiile legii, înlocuirea judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, respectiv în cazurile în care se admite cererea de recuzare, de abţinere sau de incompatibilitate, cât şi cele de imposibilitate obiectivă (deces, îmbolnăvire, promovare la o altă instanţă etc.), instituind şi un prag temporal până la care înlocuirea acestuia se poate produce fără consecinţe în plan procesual.

Din această perspectivă este necesar a se determina dacă au existat motive temeinice de înlocuire a judecătorului iniţial învestit şi dacă înlocuirea s-a produs înainte de a se acorda părţilor cuvântul în fond.

În cauză, se constată, potrivit extrasului din Hotărârea nr. 27 din 20 decembrie 2017 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Iaşi, că, începând cu data de 1 ianuarie 2018, în temeiul art. 23 alin. (8) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea Plenului Conbsiliuului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, s-a modificat compunerea mai multor complete de judecată, printre care şi a completului nr. 8 unde a fost repartizat aleatoriu acest litigiu .

Totodată, se observă că nu s-a procedat la soluţionarea pricinii pe fond, ci a fost analizată cu prioritate excepţia tardivităţii formulării acţiunii.

Prin urmare, nu se poate susţine o încălcare a prevederilor legale invocate.

Cea de-a doua critică a recurentului vizând soluţia asupra excepţiei tardivităţii cererii, de asemenea, se reţine că nu poate fi primită.

Recurentul-reclamant a solicitat prin demersul său judiciar, înregistrat la data de 17.08.2017, anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x, nr. 1701 emis la data de 09.12.1996, susţinând că în mod greşit, parţial, s-a recunoscut dreptul de proprietate de către pârât în favoarea S.C. "B." S.A. prin acest certificat, pentru suprafaţa de 3630 mp teren, întrucât această suprafaţă se regăseşte şi în titlul de proprietate nr. x/24.06.2009 emis de Comisia Judeţeană Iaşi pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, fiind imposibilă întabularea dreptului său de proprietate.

Recurentul susţine că în mod nelegal a fost admisă excepţia tardivităţii formulării acţiunii pentru că nu există dovada comunicării certificatului contestat.

Instanţa de control judiciar reţine că, recurentul fiind terţ faţă de actul atacat, termenul de formulare a cererii de anulare curge de la data la care acesta a luat cunoştinţă de acest act, în raport cu dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004, având în vedere că nu i-a fost comunicat.

Potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se pot introduce în termen de 6 luni, termen reglementat pentru situaţiile prevăzute la lit. a) - e).

Conform art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege, "pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă,….".

În temeiul art. 11 alin. (5), din aceeaşi lege, termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripţie, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere.

În raport cu dispoziţiile legale menţionate, termenele curg, pentru persoana care se consideră vătămată printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept, din momentul în care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de existenţa acestuia.

Data luării la cunoştinţă, în sensul art. 11 alin. (2) din Legea 554/2004, este data la care terţul putea şi trebuia, avea posibilitatea reală şi efectivă de a lua cunoştinţă de actul administrativ.

În acest sens, se reţine că reclamantului i-a fost opus Certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria x nr. x/09.12.1996 încă din anul 2002, făcându-se trimitere la acest act în litigiile în care părţi au fost reclamantul şi succesorii S.C. B." S.A, cum corect a sesizat prima instanţă, respectiv sentinţa civilă nr. 8993/08.05.2002 a Judecătoriei Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2001, în care reclamantul avea calitatea de pârât, Decizia nr. 154/24.01.2003 a Tribunalului Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2002, şi decizia civilă nr. 778/10.06.2003 a Curţii de Apel Iaşi, pronunţată în dosarul nr. x/2003.

Totodată, se reţine că aceste hotărâri judecătoreşti, inclusiv certificatul a cărui anulare se solicită şi încheierea de întabulare a dreptului de proprietate criticată, au fost depuse în dosarul nr. x/2012, având ca obiect acţiune în revendicare, în care recurentul din prezenta cauză avea calitatea de reclamant în contradictoriu cu S.C. "C." S.A. (succesoare a S.C. "B." S.A.) şi S.C. "D." S.R.L. În aceste condiţii, rezultă în mod clar că recurentul-reclamant a luat cunoştinţă de actul administrativ contestat cel mai târziu în anul 2012, respectiv din data de 25.10.2012 (dată de la care începe să curgă termenul), când respectivul act a fost depus în dosarul nr. x/2012, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 17.08.2017, aşadar, cu depăşirea termenului legal de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa de control judiciar constată că nu este întemeiată nici critica privind soluţionarea prematură a procesului, judecătorul fondului analizând în mod corect cu prioritate excepţia tardivităţii acţiunii, iar în raport cu soluţia preconizată nu se mai impunea discutarea introducerii în cauză a societăţii B. S.A. şi nici cererea părţii de comunicare a unor înscrisuri care, de altfel, poartă data de înregistrare 23.01.2018, când cauza a fost reţinută pentru soluţionarea excepţiei invocate.

În fine, în raport cu afirmaţia recurentului că litigiul a fost soluţionat în lipsa părţilor, Înalta Curte aminteşte prevederile art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a din C. proc. civ., care permit justiţiabililor judecata cauzei în lipsă, în condiţiile în care formulează o astfel de solicitare.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ..şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de reclamantul A. împotriva

Sentinţei nr. 8 din 25 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2020.