Eligibility for excise duty restitution on diesel: probative value of tax certificates versus electronic fiscal registry data under Article 4(1)(h) of Government Order No. 537/2014

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Argeş şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei soluţionării cauzei în favoarea acestei din urmă instanţe, prin Sentinţa nr. 1822 din 13 noiembrie 2017, reclamanta "A." SRL Piteşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română (ARR), anularea Deciziilor nr. 1815 din 14 aprilie 2017, nr. 1819 din 13 martie 2017 şi nr. 1820 din 13 martie 2017, cu restituirea sumei de 5.474 RON, înscrisă în actele administrative contestate.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr. 3 din 8 ianuarie 2018, dispunând anularea Deciziilor nr. 1815 din 13 martie 2017, nr. 1819 din 13 martie 2017 şi nr. 1820 din 13 martie 2017 şi obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma cuvenită, precum şi cheltuieli de judecată în sumă de 450 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Rutieră Română, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, a susţinut că pentru perioada pentru care societatea a solicitat aprobarea restituirii accizei, respectiv trimestrele I, II, şi IU/2016, operatorul economic în cauză nu a îndeplinit condiţiile textului de lege sus-menţionat, conform informaţiilor transmise de către Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în baza Protocolului de colaborare dintre aceste instituţii, pe de o parte, şi Ministerul Transporturilor şi Autoritatea Rutieră Română, pe de alta parte, protocol întocmit în temeiul art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 537/2014.

Recurenta a făcut trimitere la extrasul din sistemul informatic "REGISTRUL Accize - Verific transportator - Date ANAF", unde sunt actualizate informaţiile cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014, cu modificările şi completările ulterioare, ce au fost transmise instituţiei de către Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, din care rezultă că, din data de 1 iulie 2013 şi pană la data 24 octombrie 2016, reclamanta s-a aflat sub incidenţa acestor dispoziţii.

Astfel, a arătat că, întrucât în perioada pentru care reclamanta a solicitat aprobarea restituirii accizei aceasta nu a îndeplinit condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014, potrivit informaţiilor transmise instituţiei, autoritatea a soluţionat cererile acesteia nr. 2091 din 7 decembrie 2016, nr. 2101 din 8 decembrie 2016 şi nr. 2102 din 8 decembrie 2016 prin emiterea deciziilor de respingere a cererilor de restituire a accizei nr. 1815 din 13 martie 2017, nr. 1819 din 13 martie 2017 şi nr. 1820 din 13 martie 2017.

Potrivit recurentei, certificatele de atestare fiscală nu pot fi luate în considerare la verificarea eligibilităţii agentului economic în vederea restituirii de accize, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014, ca urmare a informaţiilor transmise de Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

În aceste condiţii, a apreciat că raţionamentul primei instanţe este unul eronat, aplicând greşit normele de drept material, iar în ceea ce priveşte obligarea autorităţii la restituirea sumei solicitate a precizat că Autoritatea Rutieră Română nu are competenţe legale să efectueze plata accizelor şi nici buget pentru aceste plăţi, acestea realizându-se de Ministerul Finanţelor Publice, conform art. 15 alin. (4) din H.G. nr. 537/2014.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii.

4. Apărarea intimatului-pârât

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă societatea A. SRL a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate, răspunzând punctual criticilor formulate.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, apărărilor formulate de intimată şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziilor nr. 1815 din 14 aprilie 2017, nr. 1819 din 13 martie 2017 şi nr. 1820 din 13 martie 2017 şi restituirea sumei de 5.474 RON, înscrisă în actele administrative contestate.

Curtea de Apel Piteşti a admis acţiunea reclamantei, dispunând anularea deciziilor contestate şi obligarea pârâtei să-i plătească suma cuvenită, precum şi cheltuieli de judecată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Instanţa de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei care, în esenţă, sunt centrate pe faptul că prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material, întrucât, în opinia acesteia, cererile intimatei privind restituirea accizei nu îndeplinesc condiţiile legale, ca urmare a informaţiilor transmise de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014 privind condiţiile, procedura şi termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi nivelul accizelor diferenţiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, "Sunt eligibile pentru restituirea de accize operaţiuni economice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:

"nu se află în procedura de executare silită, faliment, orice formă de reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională sau lichidare."

Contrar susţinerilor recurentei, cele trei cereri formulate de societatea intimată (2091 din 7 decembrie 2016, 2101 din 8 decembrie 2016 şi 2102 din 8 decembrie 2016) privind restituirea sumelor reprezentând diferenţa dintre nivelul standard al accizelor şi cel diferenţiat, prevăzute de Codul fiscal, respinse prin deciziile contestate, îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014, în temeiul cărora au fost solicitate.

În acest sens, se observă că intimata-reclamantă a depus, în susţinerea respectivelor cererilor, certificatele de atestare fiscală nr. x din 22 martie 2016, nr. y din 17 iunie 2016 şi nr. w din 9 noiembrie 2016, din care rezultă că nu a fost supusă procedurii de executare silită, şi certificatele constatatoare nr. x din 28 septembrie 2016, nr. x din 21 mai 2016 şi nr. x din 5 aprilie 2016 emise de O.N.R.C., care atestă faptul că nu s-a aflat în faliment sau în orice formă de organizare judiciară, dizolvare, închidere operaţională sau lichidare.

Totodată, a depus certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele, taxele locale şi alte venituri datorate bugetului local, dovedind că la momentul respectiv nu datora creanţe bugetare Primăriei Piteşti.

Susţinerile recurentei, în sensul că nu pot fi luate în considerare la verificarea eligibilităţii agentului economic în vederea restituirii de accize certificatele de atestare fiscală, având în vedere informaţiile transmise de Ministerul Finanţelor Publice prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, cu referire la extrasul din sistemul informatic la care a făcut trimitere, nu pot fi primite.

Or, certificatele de atestare fiscală au valoare probatorie mai mare decât menţiunile din sistemul informatic "REGISTRUL Accize - Verific transportator - Date ANAF" unde sunt actualizate informaţiile cu privire la îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014, cu modificările şi completările ulterioare, care pot fi eronate.

În acest condiţii, în mod corect judecătorul fondului a constatat că deciziile deduse judecăţii sunt nelegale şi, ca efect al anulării acestor acte principale, a dispus obligarea autorităţii şi la restituirea sumei solicitate, deşi excede atribuţiilor sale.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de pârâta Autoritatea Rutieră Română împotriva Sentinţei nr. 3 din 8 ianuarie 2018 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2020.

GGC - CP