Data protection authority's appeal inadmissible after annulled reply-letter ruling held final under Law No. 677/2001.

Şedinţa publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată iniţial la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi ulterior pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a declinării competenţei de soluţionare în favoarea acestei din urmă instanţe, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtă Autoritatea Naţională de Supraveghere a Datelor cu Caracter Personal, anularea răspunsului instituţiei 22866/7.10.2016, în temeiul art. 26 din Legea nr. 677/2001.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2390 din 16 iunie 2017, a respins excepţiile netimbrării şi lipsei procedurii prealabile.

Totodată, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a anulat Adresa de răspuns nr. x/07.10.2016 emisă de pârâtă, apreciind că autoritatea pârâtă, sesizată fiind de către reclamantă cu privire la o posibilă prelucrare nelegală a datelor sale personale, de către anumiţi operatori, prin plângerea înregistrată sub nr. x/09.09.2016, avea obligaţia legală de a cerceta concret aceste aspecte.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac exercitate aşa cum a fost formulată, având în vedere că, în opinia acesteia, soluţia pronunţată de prima instanţă este greşită atât în privinţa excepţiilor, cât şi pe fondul cauzei.

4. Apărarea intimatei-reclamante

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. a invocat excepţia nulităţii şi inadmisibilităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. şi ţinând cont de prevederile art. 499 teza a II-a din acelaşi cod, Înalta Curte va analiza cu prioritate admisibilitatea căii de atac exercitate în cauză.

1. Asupra admisibilităţii recursului

Înalta Curte constată că respectiva cale de atac promovată de recurentă nu este prevăzută de lege.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Conform art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ. şi art. 129 din Constituţia României, presupune, aşadar, că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În cauză, recurenta a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor menţionate, are caracter definitiv, în raport cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, care constituie temeiul cererii reclamantei, potrivit cărora,

"(1) Împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispoziţiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii, la instanţa de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor. Soluţia este definitivă şi irevocabilă.".

Se constată că, într-adevăr, recurenta-pârâtă nu s-a pronunţat asupra plângerii formulate de intimata-reclamantă printr-o decizie, ci printr-o adresă, însă nu se poate susţine că acest răspuns are o altă natură juridică decât cea a deciziei prevăzute de art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001.

Legea nr. 677/2001 stabileşte în sarcina recurentei-pârâte obligaţia de a soluţiona plângerile adresate de persoanele lezate, prin pronunţarea unei decizii care, indiferent de conţinutul său (admitere, respingere sau altă situaţie), se atacă potrivit prevederilor art. 26.

Legea nu prevede alternative procedurale pentru decizii, precum adrese, răspunsuri, adeverinţe, etc., emise în funcţie de soluţia dată plângerii şi nu face distincţie cu privire la regimul căilor de atac, raportat la intitularea actului administrativ prin care s-a răspuns plângerii.

Totodată, se observă că art. 25 din Lege nu distinge cu privire la felul deciziei emise de autoritatea de supraveghere, ci se referă la "oricare" decizie emisă în temeiul dispoziţiilor legii.

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar aminteşte principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem).

Aşa fiind, câtă vreme actul administrativ contestat este emis ca urmare a analizării unei plângeri formulate în condiţiile art. 25 din Legea nr. 677/2001, indiferent de denumirea, forma şi conţinutul actului, acesta urmează regimul juridic al deciziilor, fiind astfel incidente prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001.

Or, modalitatea în care recurenta-pârâtă a înţeles să finalizeze plângerea intimatei-reclamante, discutabilă de altfel, emiţând o adresă/răspuns în locul unei decizii, nu poate avea un alt efect, respectiv ignorarea prevederilor sus-menţionate.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva sentinţei nr. 2390 din 16 iunie 2017 a

Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2020.