Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1351/2020 AI generated

Authority’s appeal inadmissible; complaint-resolution order upheld under exclusive appeal regime.

Case Number Decizia nr. 1351/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant data protection supervisory authority's appeal as inadmissible, thereby upholding the first-instance judgment that had partially granted the claimant's action and ordered the authority to resolve her complaint within the statutory deadline. The dispute arose from the authority's failure to issue a formal decision on the claimant's data-protection complaint, instead responding by letter, which the claimant challenged in administrative litigation along with claims for moral damages. The court held that under the principle of legality of appeals (Article 457 Civil Procedure Code, Article 129 Constitution), the challenged administrative response, regardless of its form, constitutes a "decision" subject to the exclusive appeal regime under Article 26(1) of Law No. 677/2001, which renders the first-instance judgment definitive and not subject to appeal or recourse; consequently, the appeal was rejected as inadmissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) din C. proc. civ, art. 457 din C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ; Authority’s appeal inadmissible; complaint-resolution order upheld under exclusive appeal regime: The dispute arose from the authority's failure to issue a formal decision on the claimant's data-protection complaint, instead responding by letter, which the claimant challenged in administrative litigation along with claims for moral damages. The court held that under the principle of legality of appeals (Article 457 Civil Procedure Code, Article 129 Constitution), the challenged administrative response, regardless of its form, constitutes a "decision" subject to the exclusive appeal regime under Article 26(1) of Law No. 677/2001, which renders the first-instance judgment definitive and not subject to appeal or recourse; consequently, the appeal was rejected as inadmissible.

Keywords

AI generated
administrative complaint data protection action by staff article of civil procedure principle of legality e-justice

Cited Legislation

AI generated
art. 25 alin. (3) din Legea nr. 677/2001
677/2001, respectiv, la începerea investigaţiilor şi aplicarea dispoziţiilor legale, conform sesizării formulate împotriva operatorului de date cu caracter personal, cu înlăturarea dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, precum şi să se facă aplicarea dispoziţiilor art.
art. 18 alin. (2) din Legea nr. 677/2001
677/2001, precum şi să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin.
art. 248 alin. (1) din C. proc. civ
În temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ.
art. 457 alin. (1) din C. proc. civ
Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.
art. 457 din C. proc. civ
Principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ.
art. 483 alin. (1) din C. proc. civ
Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.
art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ
Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001
În cauză, recurenta a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor menţionate, are caracter definitiv, în raport cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, care constituie temeiul cererii reclamantei, potrivit cărora,
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 C. proc. civ.

Basis for rejecting the appeal as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, solicitând:

- anularea "Deciziei reprezentând răspunsul pârâtei cu privire la plângerea formulată şi înregistrată sub nr. x din data de 09.11.2016;

- obligarea pârâtei la emiterea "Deciziei", conform art. 25 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 677/2001, respectiv, la începerea investigaţiilor şi aplicarea dispoziţiilor legale, conform sesizării formulate împotriva operatorului de date cu caracter personal, cu înlăturarea dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din Legea nr. 677/2001, precum şi să se facă aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (5) şi (6) din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, pentru ca instanţa să dea efectivitate hotărârii judecătoreşti;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 RON reprezentând daune morale, în favoarea persoanei vizate, pentru faptul că, prin aplicarea greşită a dispoziţiilor de Drept UE, a fost îngrădit dreptul la petiţie, şi pe cale de consecinţă nu au fost apărate drepturile conform Directivei 95/46/CE, precum şi pentru faptul că pârâta, prin conduita sa, a creat o stare de nelinişte, nesiguranţă, şi incertitudine faţă de protecţia datelor cu caracter personal aşa cum sunt ele definite de Directiva 95/46/CE, cu aplicarea dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 677/2001.

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv la cele din faza administrativă.

Totodată, în subsidiar, reclamanţii au solicitat următoarele:

- sesizarea CJUE, cu privire la aspectele de drept ce trebuiesc lămurite, în aplicarea Dreptului UE faţă de dispoziţiile şi interpretările dreptului naţional, dacă instanţa consideră că nu are suficiente informaţii relevante din jurisprudenţa CJUE, în soluţionarea prezentei cereri.

- sesizarea Curţii Constituţionale a României cu privire la interpretările dispoziţiilor neclare şi lipsite de previzibilitate din legea nr. 677/2001, precum şi a altor dispoziţii incidente sesizate după depunerea întâmpinării, până la primul termen de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2009 din 30 mai 2017, a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, ca inadmisibilă, a respins excepţia nulităţii, excepţia netimbrării, excepţia lipsei procedurii prealabile, excepţia lipsei de obiect, excepţia inadmisibilităţii, invocate de pârâtă, ca neîntemeiate.

De asemenea, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului B., respingând acţiunea formulată de acesta, ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.

Totodată, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta să soluţioneze plângerea reclamantei, înregistrată sub nr. x/05.12.2016, în termenul prevăzut de art. 25 alin. (6) din Legea 677/2001, respingând în rest acţiunea, ca neîntemeiată, şi obligând pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac exercitate aşa cum a fost formulată, având în vedere că, în opinia acesteia, soluţia pronunţată de prima instanţă este greşită atât în privinţa excepţiilor neîndeplinirii procedurii prealabile şi inadmisibilităţii acţiunii, cât şi pe fondul cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

În temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ. şi ţinând cont de prevederile art. 499 teza a II-a din acelaşi cod, Înalta Curte va analiza cu prioritate admisibilitatea căii de atac exercitate în cauză.

1. Asupra admisibilităţii recursului

Înalta Curte constată că respectiva cale de atac promovată de recurentă nu este prevăzută de lege.

Potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Conform art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Principiul legalităţii căilor de atac, consacrat de art. 457 din C. proc. civ. şi art. 129 din Constituţia României, presupune, aşadar, că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Prevederile art. 634 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".

În cauză, recurenta a formulat recurs împotriva unei hotărâri care, potrivit dispoziţiilor menţionate, are caracter definitiv, în raport cu prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001, care constituie temeiul cererii reclamantei, potrivit cărora,

"(1) Împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispoziţiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii, la instanţa de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor. Soluţia este definitivă şi irevocabilă.".

Se constată că, într-adevăr, recurenta-pârâtă nu s-a pronunţat asupra plângerii formulate de intimaţii-reclamanţi printr-o decizie, ci printr-o adresă, însă nu se poate susţine că acest răspuns are o altă natură juridică decât cea a deciziei prevăzute de art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001.

Legea nr. 677/2001 stabileşte în sarcina recurentei-pârâte obligaţia de a soluţiona plângerile adresate de persoanele lezate, prin pronunţarea unei decizii care, indiferent de conţinutul său (admitere, respingere sau altă situaţie), se atacă potrivit prevederilor art. 26.

Legea nu prevede alternative procedurale pentru decizii, precum adrese, răspunsuri, adeverinţe, etc., emise în funcţie de soluţia dată plângerii şi nu face distincţie cu privire la regimul căilor de atac, raportat la intitularea actului administrativ prin care s-a răspuns plângerii.

Totodată, se observă că art. 25 din Lege nu distinge cu privire la felul deciziei emise de autoritatea de supraveghere, ci se referă la "oricare" decizie emisă în temeiul dispoziţiilor legii.

În aceste condiţii, instanţa de control judiciar aminteşte principiul ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus (unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem).

Aşa fiind, câtă vreme actul administrativ contestat este emis ca urmare a analizării unei plângeri formulate în condiţiile art. 25 din Legea nr. 677/2001, indiferent de denumirea, forma şi conţinutul actului, acesta urmează regimul juridic al deciziilor, fiind astfel incidente prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 677/2001.

Or, modalitatea în care recurenta-pârâtă a înţeles să finalizeze plângerea intimatei-reclamante, discutabilă de altfel, emiţând o adresă/răspuns în locul unei decizii, nu poate avea un alt efect, respectiv ignorarea prevederilor sus-menţionate.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurenta nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva sentinţei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva sentinţei nr. 2009 din 30 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2020.