Judicial interpretation of salary grading legislation as outside the scope of anti-discrimination jurisdiction under O.G. 137/2000

Şedinţa publică din data de 5 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, anularea Hotărârii CNCD nr. 43/18.01.2017 emisă în dosarul nr. x/2016 al CNCD, ca netemeinică şi nelegală, constatarea discriminării la care a fost supus începând cu încadrarea în serviciu şi ulterior până în prezent, înlăturarea acestei discriminări prin aplicarea corectă, nediscriminatorie a legii şi obligarea pârâţilor Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, în solidar, la plata de despăgubiri în cuantum de 1500 RON, pentru fiecare an de serviciu în care a fost discriminat, de la încadrare până la înlăturarea discriminării.

2. Hotărârile primei instanţe

2.1. Prin încheierea din data de 1 noiembrie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 republicată, a respins cererea formulată de reclamant de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "până la data intrării în aceste instituţii", cuprinsă în dispoziţiile legale prevăzute de art. 11 alin. (4) din Legea nr. 138/1999, art. 9 alin. (4) din O.G. nr. 38/2003, art. 11 alin. (5) din Anexa IV la Legea cadru nr. 330/2009, art. 11 alin. (1-6) din Anexa VII la Legea nr. 284/2010, art. 11 alin. (7) din Anexa VI a Legii Cadru nr. 153/2017.

2.2. Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 340 din 15 noiembrie 2017, a respins excepţiile privind netimbrarea cererii, lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad şi prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de acest pârât.

Totodată, a respins acţiunea formulată de reclamant astfel cum a fost precizată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs reclamantul A., pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce priveşte încheierea atacată, recurentul a susţinut că aceasta este netemeinică şi nelegală, făcând analiza, pe larg, a textelor legale supuse controlului de neconstituţionalitate.

3.2. Pe fond, recurentul a arătat că sentinţa atacată este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, reluând situaţia de fapt expusă în faţa primei instanţe şi motivele de nelegalitate ale actului contestat, cu referire la faptul că, în condiţiile în care Consiliul este un organ jurisdicţional, acesta trebuia să-şi decline competenţa în favoarea altei instanţe sau organ jurisdicţional, şi la obiectul sesizării, precum şi la actele normative incidente.

În esenţă, a susţinut, contrar celor reţinute de judecătorul fondului în sensul că nu a indicat în concret niciun criteriu de discriminare conform art. 2 alin. (1) diu O.G. nr. 137/2000 în funcţie de care să fi fost pus într-o situaţie de inferioritate în raport cu persoane aflate în situaţii comparabile, că a arătat în mod neîndoielnic faptul că este discriminat, modalitatea, cauza şi categoria comparabilă de persoane în raport de care este discriminat.

Totodată, a invocat, cu titlu de precedent judiciar, sentinţa nr. 2347/21.12.2015 a Tribunalului Sălaj, pronunţată în dosarul nr. x/2015, care defineşte acest tratament juridic diferenţiat cu ocazia stabilirii drepturilor salariale la prima numire în funcţie ca fiind discriminatoriu.

Potrivit recurentului, în cauză, este vorba de o discriminare indirectă, fiind întrunite cumulativ toate cele trei condiţii ale discriminării: inegalitate de tratament, absenţa unui scop legitim într-o societate democratică şi lipsa unui raport rezonabil de proporţionalitate, însă prima instanţă a reiterat parte din considerentele expuse de către pârâte, fără să arate motivele pentru care discriminarea pretinsă nu întruneşte condiţiile necesare şi la care a făcut trimitere.

În concluzie, a susţinut că, deşi precedentul judiciar nu constituie izvor de drept, cererea sa este întemeiată şi deplin motivată, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii.

4. Apărarea intimaţilor-pârâţi

Prin întâmpinările formulate, intimaţii-pârâţi Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi menţinerea sentinţei atacate, fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Regularitatea promovării recursului împotriva încheierii din data de 1 noiembrie 2017

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia tardivităţii recursului formulat împotriva încheierii din data de 1 noiembrie 2017, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, "Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Conform art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."

Înalta Curte constată că recursul vizând soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale (prin încheierea din 1 noiembrie 2017) a fost declarat şi motivat la data de 6 februarie 2018 (în cadrul memoriului de recurs vizând şi sentinţa atacată-dosar) cu mult peste termenul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

2. Cu privire la recursul formulat împotriva sentinţei nr. 340 din 15 noiembrie 2017

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrartiv cu o cerere vizând anularea Hotărârii nr. 43/18.01.2017 emise de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, constatarea discriminării la care a fost supus începând cu încadrarea în serviciu şi ulterior până în prezent, înlăturarea acestei discriminări prin aplicarea corectă, nediscriminatorie a legii şi obligarea pârâţilor Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad, în solidar, la plata de despăgubiri în cuantum de 1500 RON, pentru fiecare an de serviciu în care a fost discriminat, de la încadrare până la înlăturarea discriminării.

Curtea de Apel Bucureşti a respins atât excepţiile invocate, cât şi acţiunea formulată de reclamant astfel cum a fost precizată.

În cauză, criticile formulate de recurent vizează soluţia pe fondul cauzei.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.1. Cu privire la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acesta a fost invocat în mod formal, partea a făcut trimitere la aceste prevederi fără însă să formuleze critici care să vizeze nemotivarea sentinţei atacate sau că aceasta ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe respectă exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului explicând raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată.

1.2. Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate şi criticile care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit cu care casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin Hotărârea nr. 43/18.01.2017, contestată în prezenta cauză, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a admis excepţia de necompetenţă materială. invocată din oficiu, privind interpretarea şi aplicarea legilor conform art. 28-32 din Procedura internă de soluţionare a petiţiilor şi sesizărilor, în privinţa cererii reclamantului, prin care a solicitat să se reţină tratamentul discriminatoriu la care este supus prin neacordarea gradaţiei aferente perioadei cursurilor la instituţiile militare de învăţământ superior şi nerecunoaşterea perioadei cursurilor ca fiind vechime în gradaţie.

La adoptatea acestei hotărâri, Consiliul a avut în vedere că există o legislaţie interpretabilă în domeniu, iar interpretarea şi aplicarea legii este un atribut exclusiv al instanţelor de judecată, aşa încât nu poate avea o ingerinţă în activitatea puterii judecătoreşti, prin urmare a apreciat că aspectele sesizate nu intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000.

Instanţa de control judiciar reţine că judecătorul fondului a reţinut în mod corect că, în raport cu prevederile O.G. nr. 137/2000, nu există reglementată obligaţia Consiliului de declinare a cauzei în favoarea unei instanţe judecătoreşti sau a altei instituţii aşa cum a apreciat recurentul că s-ar fi impus să procedeze această autoritate, care a avut în vedere o necompetenţă generală în plan administrativ - jurisdicţional a Consiliului, consecinţa admiterii sale fiind aceea de respingere a sesizării, ca inadmisibile, întrucât aspectele sesizate nu intră sub incidenţa O.G. nr. 137/2000, şi nu de declinare a competenţei.

Prin petiţia adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (6673/07.11.2016), recurentul-reclamant a solicitat constatarea unei posibile fapte de discriminare săvârşită de angajatorul Inspectoratul General al Poliţiei Române prin Inspectoratul de PoliţieJudeţean Arad, pe de-o parte, prin refuzul de a acorda gradaţia aferentă pentru perioada cursurilor la instituţiile militare de învăţământ superior, ofiţerilor care nu au lucrat anterior absolvirii iar, pe de altă parte, considerarea acestor cursuri ca vechime în gradaţie, pentru absolvenţii instituţiilor militare de învăţământ superior, dacă aceştia au lucrat anterior în alte unităţi, susţinând că la baza discriminării sesizate stă conduita angajatorilor care i-au calculat mai multe sporuri în mod eronat încă de la angajare sau ulterior cu consecinţa diminuării soldei/salariului.

În susţinerea sesizării, reclamantul a invocat nerespectarea/aplicarea greşită de către angajator a următoarelor dispoziţii legale cu privire la sporul de gradaţie: art. 11 din Legea nr. 139/1999 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului militar din instituţiile publice de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, precum şi pentru acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituţii; art. 9 din

O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor; anexa 1 - Norme Metodologice la Ordinul M.A.I. nr. 132/2004 pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizarea poliţiştilor din M.A.I.; art. 11 din Anexa IV a Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; art. 11 din Anexa VII a Legii-cadru nr. 284/2010 în vigoare din 01.01.2011şi art. 3 alin. (3) şi (5) din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare.

Aşadar, practica pretins discriminatorie invocată de parte în privinţa drepturilor salariale constă în modalitatea de interpretare şi de implementare a legislaţiei la nivelul autorităţilor pârâte.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, potrivit cărora, prin discriminare se înţelege "orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

Din interpretarea acestui text legal se desprinde concluzia că, pentru existenţa unei discriminări directe, sancţionabile în condiţiile O.G. nr. 137/2000, este necesar să fie întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

1) să existe un tratament diferenţiat - deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă;

2) tratamentul diferenţiat să fie bazat pe criteriile enumerate de legiuitor sau a unui alt criteriu similar;

3) tratamentul diferenţiat să aibă drept scop sau efect - restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a unui drept.

În alin. (2) al aceluiaşi articol se prevede că dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înţelesul prezentei ordonanţe.

Totodată, conform art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

În aceste condiţii, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, se reţine că obiectul petiţiei sale excede prevederilor O.G. nr. 137/2000, act normativ care nu sancţionează orice tratament diferit şi doar acel tratament diferenţiat aplicat subiectului pasiv în considerarea faptului că face parte dintr-o categorie protejată de această ordonanţă.

Or, din conţinutul art. 16, art. 18, art. 19 şi art. 20 din O.G. nr. 137/2000, reiese că hotărârile emise de Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării sunt pronunţate doar în vederea investigării şi sancţionării contravenţionale a faptelor sau actelor de discriminare, fapte înţelese ca acţiuni ori inacţiuni ilicite care încalcă normele dreptului obiectiv, cauzând prejudicii unei persoane, aşadar, nu este abilitat Colegiul să emită hotărâri în exercitarea atribuţiei de interpretare a legislaţiei, acest aspect contravenind principiului separaţiei puterilor în stat prin interferarea în atribuţiile puterii judecătoreşti.

Prin urmare, tratamentul juridic diferenţiat invocat de recurent cu ocazia stabilirii drepturilor salariale la numire în funcţie, respectiv o eventuală interpretare eronată a legii de către angajator nu poate constitui un criteriu de discriminare, cum corect a sesizat şi judecătorul fondului.

Astfel, recurentul nu a indicat, în concret, niciun criteriu de discriminare prevăzut de către art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, în funcţie de care să fi fost pus într-o situaţie de inferioritate în raport cu alte persoane aflate în situaţii comparabile în privinţa salarizării.

De altfel, prin Decizia nr. 35/2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, de ICCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în exercitarea atribuţiei de interpretare a legislaţiei, la care a făcut trimitere prima instanţă, s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul civil nr. x/2015 şi a stabilit că "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (3), alin. (5) şi alin. (6) din anexa nr. VII la Legea - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 3 din Legea nr. 446/2006, privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea gradaţiilor nu se ia în calcul perioada cât un poliţist a urmat cursurile unei instituţii de învăţământ pentru formarea poliţiştilor.", rezultând, în aceste condiţii, că nu este vorba de situaţii similare şi de neacordare a unui drept recunoscut de lege.

În fine, nici invocarea unor hotărâri judecătoreşti cu tiltu de precedent judiciar nu poate conduce la o altă soluţie, având în vedere că acesta nu constituie izvor de drept, cum chiar partea a afirmat.

Prin urmare, toate criticile recurentuluii sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat împotriva încheierii din 1 noiembrie 2017 privind soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, ca tardiv formulat.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul împotrva sentinţei atacate, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat împotriva încheierii din 1 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge recursul, formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 340 din 15 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 martie 2020.