Timișoara repression appeals quashed and remanded for procedural violations in psychiatric expertise and defense rights

SECȚIILE UNITE

Asupra recursului în anulare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 9 din 15 iulie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, au fost condamnați inculpații:

- S.V. și

- C.M., la:

- câte 15 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., precum și degradarea militară conform art. 67 C. pen., pentru infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 176 alin. (1) lit. b), cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 13 C. pen. și

- câte 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 176 alin. (1) lit. b), cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 13 C. pen.

În baza art. 33 lit. a), a art. 34 alin. (1) lit. b) și a art. 35 C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate fiecărui inculpat, urmând ca aceștia să execute câte 15 ani și câte 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., precum și degradarea militară.

S-a dispus și aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

Inculpații au fost obligați la câte 25 milioane lei cheltuieli judiciare către stat.

Totodată, inculpații și partea responsabilă civilmente au fost obligați, în solidar, să plătească următoarele sume, cu titlu de despăgubiri:

- părții civile A.A., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile A.S., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile A.C., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile A.G., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile A.E., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile A.O., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile A.D., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile A.I., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile A.V., sumele de 150 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile D.A., suma de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile A.Do., suma de 30 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B.M., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B.I., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B.V., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B.G., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile V.B., sumele de 33 milioane lei reprezentând daune materiale și de 33 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile D. (B.) A., suma de 20 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B.R., suma de 20 milioane lei reprezentând daune materiale;

- părții civile B.S., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B. (G.) F., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B.Vi., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B. (V.) M., sumele de 75 milioane lei reprezentând daune materiale și de 75 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B.D., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B.M., sumele de 20 milioane lei reprezentând daune materiale și de 20 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile I.B., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B.N., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B.A., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B.Io., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B.T., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile R.B., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B.C., sumele de 10 milioane lei reprezentând daune materiale și de 10 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B.V.C., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile S.B., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile T.B., suma de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile G. (B.) M., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.C., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.V., sumele de 75 milioane lei reprezentând daune materiale și de 75 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.D., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.A., sumele de 150 milioane lei reprezentând daune materiale și de 150 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.Mi., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile Ci.M., sumele de 125 milioane lei reprezentând daune materiale și de 125 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.C., sumele de 75 milioane lei reprezentând daune materiale și de 75 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile D.C., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.Mo., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile Cs.M., sumele de 125 milioane lei reprezentând daune materiale și de 125 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.I., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.M.M., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile V.C., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile I.M., sumele de 250 milioane lei reprezentând daune materiale și de 250 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.G., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părților civile C.A. și C.R., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.I.A., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.C., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.C.L., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.Ma., sumele de 250 milioane lei reprezentând daune materiale și de 250 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.Va., sumele de 250 milioane lei reprezentând daune materiale și de 250 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.E., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile E.C., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.P.G., sumele de 20 milioane lei reprezentând daune materiale și de 20 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.T.G., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M. (C.) A., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.Co., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.S., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile Că.M., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile D.I.P., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile D.I., sumele de 250 milioane lei reprezentând daune materiale și de 250 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile D.P., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile D.V., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile V.D., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile E.A., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile I. (P.) G., sumele de 45 milioane lei reprezentând daune materiale și de 45 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile F.O.C., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile F.V., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile V.F., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile F.Ș.M., sumele de 150 milioane lei reprezentând daune materiale și de 150 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B. (F.) Ș., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile F.M.R., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile F.F., sumele de 75 milioane lei reprezentând daune materiale și de 75 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile F.M., suma de 150 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile G. (S.) E., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile G.F., suma de 40 milioane lei reprezentând daune morale;

- părților civile G.M. și G.C., suma de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile G.V., suma de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile G.E., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile F.G., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile G.I., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile G.A., sumele de 48 milioane lei reprezentând daune materiale și de 48 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile G.D., sumele de 80 milioane lei reprezentând daune materiale și de 20 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.G., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile G.Do., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile G.L., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile E.G., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părți civile G.R., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile H.I., sumele de 40 milioane lei reprezentând daune materiale și de 40 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile H.C., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile H.D., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile H.M., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile H.Ș., sumele de 250 milioane lei reprezentând daune materiale și de 250 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile I.H., sumele de 136 milioane lei reprezentând daune materiale și de 136 lei reprezentând daune morale;

- părții civile H.C.V., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile H.J., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile I.A., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile I.F., suma de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile I.C., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile I.P.N., sumele de 80 milioane lei reprezentând daune materiale și de 80 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile A.I., suma de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile I.O., suma de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile I.S., sumele de 75 milioane lei reprezentând daune materiale și de 75 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile I.E., sumele de 75 milioane lei reprezentând daune materiale și de 75 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile I.R., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile J.M., sumele de 80 milioane lei reprezentând daune materiale și de 80 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile J.I.C., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile J.V., sumele de 150 milioane lei reprezentând daune materiale și de 150 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile J.Z.V., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile K.R.G., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile K.R., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 80 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile K.A., sumele de 16 milioane lei reprezentând daune materiale și de 16 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile L.D., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile L.S., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile L.Ș., sumele de 20 milioane lei reprezentând daune materiale și de 40 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile L.G., sumele de 60 milioane lei reprezentând daune materiale și de 40 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile D.L., sumele de 150 milioane lei reprezentând daune materiale și de 150 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile L.A., sumele de 150 milioane lei reprezentând daune materiale și de 150 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile Ș. (L.) L., sumele de 150 milioane lei reprezentând daune materiale și de 150 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile L.Al., sumele de 150 milioane lei reprezentând daune materiale și de 150 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile L.Do., sumele de 150 milioane lei reprezentând daune materiale și de 150 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile S.L., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile L.I., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile B. (M.) A., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.P., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.L., sumele de 150 milioane lei reprezentând daune materiale și de 150 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile Ș.A.D., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.V., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile L.A.M., sumele de 30 milioane lei reprezentând daune materiale și de 30 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.M., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.A., suma de 15 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.R., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile A.M., suma de 15 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.S., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.Mă., suma de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.S., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.E., sumele de 75 milioane lei reprezentând daune materiale și de 75 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.I., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile I.M., sumele de 150 milioane lei reprezentând daune materiale și de 150 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.Io., sumele de 90 milioane lei reprezentând daune materiale și de 90 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.T., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.Ma., sumele de 250 milioane lei reprezentând daune materiale și de 250 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile Mu.I., sumele de 250 milioane lei reprezentând daune materiale și de 250 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile Mi.M., sumele de 55 milioane lei reprezentând daune materiale și de 55 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile Ma.I., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.D., sumele de 75 milioane lei reprezentând daune materiale și de 75 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M. (G.) D., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile Mi.I., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.L., prin mandatara sa V.L., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.C., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile N.P., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile N.D., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile N.G., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile N.C., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile O.I., sumele de 120 milioane lei reprezentând daune materiale și de 120 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile O.T.G., sumele de 120 milioane lei reprezentând daune materiale și de 120 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile O.E., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile O.M., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile I.O., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile O.V., sumele de 10 milioane lei reprezentând daune materiale și de 10 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile O.Io., sumele de 35 milioane lei reprezentând daune materiale și de 35 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile P.R.M., sumele de 20 milioane lei reprezentând daune materiale și de 80 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile P.R.D., suma de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile P. (S.) E., sumele de 20 milioane lei reprezentând daune materiale și de 20 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile P.L.M., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile P.L., sumele de 60 milioane lei reprezentând daune materiale și de 20 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile P.D., sumele de 75 milioane lei reprezentând daune materiale și de 75 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile D.P., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile P.C., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile P.N.G., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile P.I., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile I.P., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile P.V., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile P.Io., sumele de 35 milioane lei reprezentând daune materiale și de 35 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile P.A., sumele de 10 milioane lei reprezentând daune materiale și de 10 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile P.P., sumele de 15 milioane lei reprezentând daune materiale și de 15 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile Pâ.I., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile P.O., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile R.C., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile C.M., suma de 10 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile R.M., suma de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile R.E., suma de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile R.A., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile R.O., sumele de 150 milioane lei reprezentând daune materiale și de 150 milioane lei reprezentând daune morale;

- părților civile R.I. și M.R., sumele de 60 milioane lei reprezentând daune materiale și de 60 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile R.Mi., sumele de 150 milioane lei reprezentând daune materiale și de 150 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile S.I., suma de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile Ș.H.T., sumele de 250 milioane lei reprezentând daune materiale și de 250 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile S.M.I., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile S.E., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile S.I., sumele de 100 milioane lei reprezentând daune materiale și de 100 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile S.M., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile S.L.L., suma de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile S.M.G., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile S.P., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile S.M.A., sumele de 150 milioane lei reprezentând daune materiale și de 150 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile M.S., suma de 15 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile S.V.M., suma de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile S.I.H., suma de 30 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile Ș.I., sumele de 75 milioane lei reprezentând daune materiale și de 75 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile T.I., sumele de 150 milioane lei reprezentând daune materiale și de 150 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile T.A., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile T.V., sumele de 250 milioane lei reprezentând daune materiale și de 250 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile A.T., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile V.T., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile T.V., sumele de 75 milioane lei reprezentând daune materiale și de 75 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile T.An., sumele de 25 milioane lei reprezentând daune materiale și de 25 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile Ț.A., suma de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile V.S., sumele de 40 milioane lei reprezentând daune materiale și de 40 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile V.A., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile V.P., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile U.C., sumele de 200 milioane lei reprezentând daune materiale și de 200 milioane lei reprezentând daune morale;

- părții civile W.E., suma de 25 milioane lei reprezentând daune morale și

- părții civile Z.L., sumele de 50 milioane lei reprezentând daune materiale și de 50 milioane lei reprezentând daune morale.

S-a dispus ca toate aceste sume, reprezentând daune materiale și morale, să fie reactualizate, la data plății efective, în raport cu rata (coeficientul) inflației.

În baza art. 163 și a art. 357 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus indisponibilizarea bunurilor mobile și imobile ale inculpaților, prin instituirea sechestrului asupra acestora, până la concurența valorii stabilită prin sentință.

Au fost respinse cererile de despăgubiri formulate de părțile vătămate A.I.V., B.L.I., B.R.D., B.M., C.S., C.N., C.A., G.S., I.F., M.V., M.D., Ș.M.I. și S.N.S. și, totodată, s-a luat act că partea vătămată M.S. și-a retras cererea de despăgubiri.

S-a reținut, în esență, că în ședința Comitetului Politic Executiv al P.C.R. din 17 decembrie 1989 și în teleconferința din aceeași dată, N.C. a cerut ca demonstrațiile de la Timișoara să fie înăbușite cu orice preț, prin toate mijloacele, inclusiv prin folosirea armelor de foc.

În acest scop, i-a trimis la Timișoara, pe C.I., secretar al C.C. al P.C.R. cu probleme militare și de justiție și pe generalii S.V., prim locțiitor al ministrului apărării naționale; G.Ș., șeful Marelui Stat Major și C.M., comandant al Trupelor Chimice și al Garnizoanei București, cu sarcina expresă ca să lucreze împreună într-un comandament militar unic, condus de C.I., care să funcționeze la sediul Comitetului județean de partid.

Ajungând la Timișoara, generalii S.V. și C.M. s-au informat asupra situației, au preluat împreună cu ceilalți generali veniți de la București, comanda trupelor din Timișoara, le-au înarmat cu muniție de război și grenade lacrimogene și s-au implicat direct în operațiunea de oprimare a demonstranților, dând ordin să se deschidă focul asupra acestora, au controlat dacă și cum se execută ordinele primite, au verificat rezultatul acțiunilor represive, solicitând să li se comunice numărul morților și al răniților și au raportat, periodic, mersul operațiilor de înăbușire a revoluției.

Astfel, inculpatul S.V. a conlucrat tot timpul cu C.I., înlocuindu-l atunci când acesta lipsea, așa cum s-a întâmplat și în noaptea de 17 spre 18 decembrie 1989, când s-a înregistrat cel mai mare număr de morți și răniți, asigurând permanența recepționării comunicărilor și soluționarea lor, iar la data de 20 decembrie 1989 a fost numit de N.C., comandant militar unic al Timișoarei.

A dat ordinul să se deschidă foc de armă împotriva demonstranților și a asistat la ordinele de reprimare date de C.I.

A asigurat legătura între Comandamentul Trupelor Ministerului Apărării Naționale și Comandamentul Trupelor Ministerului de Interne, coordonând acțiunile acestora, efectuând în acest scop deplasări la comandamentele respective și la alte puncte unde se aflau forțe militare.

A informat pe C.I. despre faptul că au fost puse în mișcare și urmează să sosească la Timișoara, unități militare din alte localități din țară.

A ordonat urgentarea pregătirii și scoaterii în oraș a tancurilor, l-a ajutat pe C.I. să pună în executare ordinul de înarmare a gărzilor patriotice, au hotărât împreună constituirea a 8 dispozitive ale Ministerului de Interne, a întocmit hărți cu amplasamentul și cu obiectivele Trupelor Ministerului Apărării Naționale și ale Ministerului de Interne și a fost prezent când au fost aduse grenade lacrimogene la sediul Comitetului Județean Timiș.

A solicitat să fie informat, în noaptea de 17 spre 18 decembrie 1989, cu privire la numărul morților și al răniților, a informat pe inspectorul șef al Inspectoratului Județean Timiș al Ministerului de Interne, că în noaptea de 18 decembrie 1989, la catedrală, au fost împușcați copii și a dat dispoziție pentru ca sirenele întreprinderilor să nu mai poată fi folosite de demonstranți.

Cu privire la inculpatul C.M., ajutorul generalului G.Ș. în acțiunea de reprimare a demonstranților, s-a reținut că acesta a ținut permanent legătura cu Comandamentul militar local de la Comitetul județean de partid Timiș, s-a informat asupra situației din oraș, a fost de față când s-a dat ordinul de deschidere a focului, a inspectat dispozitivele militare, a participat la ședințele cu comandanții de unități, a ținut legătura cu ei, a luat măsuri ca să fie aduse de la aeroport și distribuite grenade cu gaze lacrimogene, a ordonat folosirea lor împotriva demonstranților, a ordonat, de asemenea, deschiderea focului la catedrală împotriva unor demonstranți pașnici, care purtau lumânări în mână, pe treptele catedralei, executând personal, foc de automat împotriva acestora, fiind rănită o femeie, a dat citire decretului privind instituirea stării de necesitate, făcând sublinieri și a adăugat amenințarea că se va recurge la măsuri extreme dacă într-o oră demonstranții nu se retrag.

În acțiunea de reprimare a demonstranților au fost ucise 72 persoane și 253 rănite.

Împotriva sentinței au declarat recurs, inculpații, partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naționale, precum și părțile civile C.S., R.M. și Ș.M.I.

Pentru inculpatul S.V. s-a susținut, în esență, că acesta nu a avut o participare directă la acțiunea de reprimare a demonstrațiilor de la Timișoara, că, oricum, măsurile respective s-au înscris în limitele impuse de obligativitatea executării ordinelor primite de la superiorul său, în respectarea unui sistem legitim în acea vreme.

Considerând că dosarul este incomplet, deoarece probele ce au fost administrate, nu pot conduce la stabilirea materialității faptelor în succesiunea lor reală, s-a solicitat restituirea cauzei la procuror, în vederea completării urmăririi penale, iar în subsidiar, trimiterea cauzei la prima instanță, spre rejudecare, pentru ca aceasta să administreze probele necesare.

Pentru inculpatul C.M. s-a susținut că probele administrate în cauză nu confirmă că acesta a dat ordin să se tragă cu muniție de război asupra manifestanților sau că s-ar fi implicat în executarea vreunui asemenea ordin și nici că a îndeplinit în mod excesiv dispozițiile primite în perioada în care s-a aflat la Timișoara, cu grupul de generali și ofițeri condus de C.I., solicitându-se, în principal casarea sentinței și achitarea, iar în subsidiar, trimiterea cauzei la prima instanță, în vederea rejudecării.

Partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naționale a susținut, în esență, că apare de neînțeles condamnarea inculpaților, deoarece aceștia nu au avut nici o contribuție la acțiunea de reprimare a demonstranților, iar persoanele care au avut rol în această acțiune, au fost condamnate definitiv într-o altă cauză.

Nici unul din cei doi inculpați nu a avut prerogativele comenzii, în sensul de a da ordine în nume propriu, unor subordonați ori eșaloane militare, în calitate de comandanți direcți ai acestora, oricum, este dubiu asupra implicării inculpaților.

S-a invocat și ordinul comandantului suprem de atunci, ca armata să intervină în evenimentele de la Timișoara și prevederile Constituției din 1965, subliniindu-se faptul că inculpații nu aveau obligația ori libertatea de a face aprecieri de valoare asupra ordinelor primite, ci să le execute.

S-a mai susținut că instanța nu a avut în vedere concluziile scrise ale Ministerului Apărării Naționale, de respingere a cererilor de despăgubiri în cauza de față, deoarece toate daunele cauzate au fost integral reparate prin Legea nr. 42/1990.

Partea civilă C.S. a susținut că sumele acordate prin sentință, pentru daune materiale și daune morale sunt insuficiente, neacoperind prejudiciul real suferit, solicitând a se majora cuantumul despăgubirilor, la o sumă pe care a lăsat-o la aprecierea instanței; partea civilă R.M. a solicitat majorarea cuantumului despăgubirilor, de la 50 milioane, la 700 milioane, iar Ș.M.I. a solicitat să i se acorde suma de 6.760.000 lei, despăgubiri pentru degradările produse la rulouri și la partea exterioară a apartamentului în care locuiește, ca urmare a focurilor de armă trase de militari.

Prin decizia nr. 8 din 25 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, Completul de 9 judecători, au fost respinse recursurile declarate de inculpații S.V. și C.M., de părțile civile C.S., R.M. și Ș.M.I. și de partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naționale.

Inculpații au fost obligați să plătească statului, câte 1.900.000 lei cheltuieli judiciare, în recurs, din care câte 1.200.000 lei reprezentând onorariile de avocat pentru apărarea din oficiu a fiecărui inculpat, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Partea responsabilă civilmente Ministerul Apărării Naționale a fost obligată să plătească statului, suma de 700.000 lei cheltuieli judiciare, în recurs.

Inculpații și partea responsabilă civilmente au fost obligați, în solidar, să plătească cu titlu de cheltuieli judiciare, în recurs:

- câte 900.000 lei, părților civile C.D.V., F.V., I.C., M.D.G., N.D., P.I., I.P., P.D., S.I., Ș.H.T., T.I.V., T.A. și T.I., precum și părților vătămate C.N.P., I.C. și S.Z. și

- câte 450.000 lei, părților civile A.C., A.E., B.I., B.T., C.D., C.I., F.M.D., G.F., G.A., G.D., I.F., J.M., K.R.G., L.D., L.S., L.Ș., L.G., Ș. (L.) L., B. (M.) A., M.I., I.M., M.D., O.T.G., O.E., P.L.M., P.L., W.E. și Z.L., precum și părților vătămate B.C., G. (P.) D., H.E. și V.D.

Cu privire la recursurile inculpaților și la recursul părții responsabile civilmente, se motivează, în esență, că, așa cum corect s-a reținut prin sentință, în urma actelor de reprimare la care au fost supuși demonstranții de la Timișoara, au fost ucise 72 persoane, iar altele 253 au fost rănite, din care unele foarte grav, rămânând infirme pentru toată viața.

Contrar celor susținute prin motivele formulate, cei doi inculpați s-au implicat în aducerea la îndeplinire a ordinului dat de N.C., pentru reprimarea demonstranților de la Timișoara, ei însuși recunoscând că au făcut parte din grupul de generali și ofițeri care s-au deplasat în acest scop la 17 decembrie 1989, sub conducerea fostului secretar al C.C. al P.C.R., C.I.

Că probele pe care se întemeiază sentința, sunt pertinente, iar din conținutul acestora rezultă că ambii inculpați au fost incluși în seara zilei de 17 decembrie 1989, imediat după ce au ajuns la Timișoara, în cele două comandamente care s-au constituit, C.M. făcând parte din comandamentul stabilit la Divizia 18 Mecanizată, cu cadre din Ministerul Apărării Naționale, iar S.V., din comandamentul de la Comitetul județean de partid Timiș, condus de C.I.

Referirile din sentință la declarațiile făcute de C.I. și la relatările numeroșilor martori audiați, care au fost implicați în evenimentele de la Timișoara, justifică pe deplin concluzia primei instanțe, că inculpații s-au informat asupra amplorii manifestațiilor, au participat la preluarea comenzii trupelor din garnizoană, la înarmarea lor cu muniție de război și grenade lacrimogene, la amplasarea acestora în punctele de întâlnire cu demonstranții, la instruirea lor cum să acționeze, au controlat cum sunt executate ordinele de reprimare, au luat măsuri de paralizare a rezistenței protestatarilor, s-au informat asupra rezultatului acțiunilor de represiune și au verificat numărul morților și răniților din spitale.

Majoritatea cazurilor de împușcare a protestatarilor s-au înregistrat în noaptea de 17 spre 18 decembrie 1989, adică în perioada în care operațiunea de reprimare a fost condusă pe linie militară de inculpatul S.V. Acesta a făcut parte din comandamentul ce a condus acțiunea de reprimare a demonstranților de la Timișoara și a exercitat, cu vădit exces de zel, atribuțiile ce i-au revenit în cadrul acestui comandament, ceea ce a și determinat numirea sa de către N.C., în seara zilei de 20 decembrie 1989, în funcția de comandant militar unic al municipiului Timișoara.

În ceea ce privește pe inculpatul C.M., s-a reținut că acesta a făcut parte din structurile de conducere a acțiunii de reprimare a demonstranților de la Timișoara, precum și că a exercitat și el, cu exces de zel, prerogativele ce i-au revenit, implicându-se în mod vădit în acțiunea ce a avut ca urmare împușcarea mortală a 72 persoane și rănirea altor 253, din care unele foarte grav.

Referitor la ambii inculpați, se menționează că prima instanță a ajuns la concluzia îndreptățită că ei au acționat în afara cadrului legal, că ordinul de a se deschide foc cu muniție de război, împotriva unei mulțimi de oameni pașnici, neînarmați, nu trebuia pus în executare, deoarece nu era emis în baza unei legi și a prevederilor constituționale, ci avea un caracter vădit nelegal.

În legislația existentă atunci, se motivează în continuare, nici un act normativ nu permitea escaladarea forței de ripostă a unei formațiuni militare până a se trage cu muniție de război, asupra populației protestatare, iar această lipsă de reglementare nici nu lasă loc la o interpretare contrarie, cât timp nici în legislația românească anterioară și nici în legislațiile altor state, nu sunt prevăzute astfel de modalități brutale de ripostă față de manifestările pașnice ale celor nemulțumiți.

S-a concluzionat corect de către prima instanță, că inculpații și partea responsabilă civilmente nu se pot prevala de nici o dispoziție legală, susceptibilă de a justifica folosirea armelor de foc cu muniție de război împotriva populației din Timișoara.

În legătură cu participarea celor doi inculpați la punerea în executare a ordinului de folosire a armelor de foc, se menționează că răspunderea lor a fost corect stabilită, atât în raport cu gradul de înțelegere și de apreciere asupra oportunității executării ordinului, propriu unui militar obișnuit sau chiar unui comandant de nivel mediu, ci și în raport cu pregătirea lor superioară, cu experiență îndelungată, ce o aveau în structurile ierarhice și de comandă și mai ales, în funcțiile importante ce le dețineau, primul, de prim adjunct al ministrului apărării naționale și celălalt, de comandant de armă și de garnizoană.

Ca urmare, se motivează, de asemenea, ar fi trebuit ca inculpații să atragă atenția lui C.I., care nu avea nivelul lor specific de pregătire și specializare, asupra consecințelor ce puteau rezulta vădit din punerea în executare nelimitată și necondiționată, prin prisma dispozițiilor legale, a prevederilor ordinului de a se folosi muniția de război împotriva demonstranților.

Or, nu numai că nu au procedat astfel, ci au acționat cu zel excesiv pentru executarea întocmai a ordinului, ceea ce explică numărul mare de victime prin împușcare, în seara de 17 decembrie 1989, astfel că aprecierea primei instanțe, că reprimarea de la Timișoara a fost, de fapt, „un masacru”, este deplin justificată.

S-a mai reținut că inculpații au avut de la început reprezentarea că protestele de la Timișoara erau generalizate și știau, atunci când s-au implicat în executarea acțiunii de reprimare, că victimele ce se vor produce, sunt din rândul unei mari mase de oameni, nemulțumiți de regimul politic de la acea dată și au avut reprezentarea deplină a ilicității participării lor la realizarea acestei acțiuni și a consecințelor grave susceptibile a se produce.

Prin punerea în executare a ordinului dat de N.C., inculpații s-au implicat cu exces de zel, făcându-se părtași la împușcarea a unui mare număr de persoane, din care 72 au murit, încât, justificat, prima instanță a reținut că ei au acționat în calitate de coautori și faptele lor au fost încadrate în infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1), raportat la art. 176 alin. (1) lit. b) (asupra a două sau mai multe persoane), cu aplicarea art. 75 lit. a) și a art. 13 C. pen., precum și în tentativă la această infracțiune, a concluzionat instanța de recurs.

În legătură cu latura civilă a cauzei, se motivează, în esență că, cuantumurile daunelor materiale și morale acordate părților civile, cărora li s-au admis cererile de despăgubiri, au fost determinate pe baza prejudiciilor concrete suferite de fiecare în parte, astfel cum acestea au fost stabilite prin probe și prin apreciere în raport cu gravitatea vătămărilor dovedite.

Se mai motivează că s-a stabilit corect și răspunderea solidară a inculpaților și părții responsabile civilmente pentru plata despăgubirilor acordate părților civile.

Cu privire la recursul părții civile C.S. se motivează că acesta este nefondat, deoarece nu s-a constituit parte civilă cu sume mai mari decât cele i s-au acordat; recursul părții civile R.M., de asemenea, este nefondat, căci nu a prezentat dovezi că a suferit, în afară de prejudiciul moral, și prejudiciul material, iar recursul lui Ș.M.I. este nefondat, pentru că nu poate să i se acorde despăgubiri pentru degradările la apartament, din moment ce inculpații nu au fost trimiși în judecată pentru infracțiunea de distrugere și nici nu s-au prezentat dovezi pentru justificarea pretențiilor formulate.

Împotriva sentinței nr. 9 din 15 iulie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală și deciziei nr. 8 din 25 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, Completul de 9 judecători, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare, cu privire la soluționarea laturii penale, invocând cazurile prevăzute de art. 410 alin. (1) partea I pct. 2, teza I, pct. 71 teza I și a II-a și partea a II-a pct. 8 C. proc. pen., întrucât:

1) Expertiza psihiatrică a inculpatului S.V. nu a fost efectuată în condițiile prevăzute de art. 117 alin. (2) C. proc. pen., iar actele de constatare și expertizele medico-legale efectuate de serviciile medico-legale, nu au fost examinate și avizate de Comisia de control și avizare.

Expertiza psihiatrică privind pe inculpatul S.V. a fost efectuată numai pe baza informațiilor dintr-o singură zi, fără să fi fost internat într-o clinică de specialitate pe timpul necesar în acest scop, încălcându-se dispozițiile art. 117 alin. (2) C. pen.

Sub cel de al doilea aspect se arată că, atât constatările, cât și expertizele medico-legale cu privire la persoanele ucise sau rănite în perioada 17 - 22 decembrie 1989, la Timișoara, nu au fost avizate de Comisia de control și avizare, nesocotindu-se, astfel, prevederile art. 9 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 446/1966, în vigoare la data judecării cauzei.

2) Instanța de fond, în mod nelegal a respins ca nefondată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Codului de procedură penală, prin care sentințele pronunțate în cauzele privind infracțiunile săvârșite de generali nu pot fi atacate cu apel, ci numai cu recurs, inculpații fiind privați de calea ordinară a apelului.

3) Inculpatului S.V. nu i-a fost respectat, de către instanța de recurs, dreptul de a fi asistat de un apărător ales.

Astfel, la termenul de 21 februarie 2000, s-a prezentat apărătorul ales al inculpatului S.V., depunând contractul de asistență juridică și împuternicirea avocațială, care atestă că a fost angajat la data de 20 februarie 2000, solicitând acordarea unui nou termen de judecată, pentru a avea posibilitatea studierii materialului probator al dosarului.

Totodată, a depus acte din care rezultă că inculpatul se afla în străinătate pentru consult medical, fiind netransportabil, solicitând și pentru acest motiv, amânarea judecării, indicând și adresa la care să fie făcută citarea.

Instanța considerând greșit că inculpatul a folosit abuziv dreptul de a fi apărat de un apărător ales, a respins cererea de amânare și a dispus ca apărarea să fie asigurată de apărătorul desemnat din oficiu, trecând la soluționarea recursurilor.

4) Faptelor reținute în sarcina inculpaților le lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs se arată, în esență, următoarele:

Nu reprezintă acte de executare sau acte indispensabile executării, specifice activității de autor (coautor), acțiunile prin care, în virtutea îndeplinirii unui ordin militar - acela al reprimării manifestației de la Timișoara, inculpații S.V. și C.M. s-au informat asupra amplorii manifestației, au preluat comanda trupelor de garnizoană, le-au înarmat cu muniție de război și cu grenade lacrimogene, le-au amplasat în punctele de întâlnire cu manifestanții, le-au instruit cum să acționeze, le-au controlat cum execută ordinele, au luat măsuri de paralizare a rezistenței protestatarilor, au urmărit care este rezultatul represiunii, evaluând numărul morților și răniților și raportând periodic despre mersul operațiunii de reprimare a revoltei, reținute de instanțe, ca fiind realizate de cei doi inculpați.

Participarea inculpaților la evenimentele de la Timișoara, chiar în modul reținut de instanțe, nu le atribuie automat calitatea de coautori la infracțiunea de omor deosebit de grav, cât timp nu este dovedit că acțiunile lor reprezintă acte de executare nemijlocită la uciderea celor 72 persoane și rănirea celorlalte 253 persoane.

Nefiind probată executarea actului ce constituie elementul material al infracțiunii, nu se poate reține nici existența raportului de cauzalitate între activitatea inculpaților și rezultatul produs, moartea sau rănirea acelor persoane.

Activitatea inculpaților nu poate fi desprinsă de contextul istoric și politic al momentului și calitatea lor de militari în cadrul armatei române. Executarea necondiționată a ordinelor în armată este principiul de bază pe care se întemeiază instituția militară. Ca subordonați ai comandantului suprem N.C., inculpații aveau obligația de a îndeplini ordinele acestuia.

Nu a fost vorba de propria lor voință în realizarea acțiunilor prin care au contribuit la desfășurarea evenimentelor din decembrie 1989 de la Timișoara, astfel că nu se poate reține vinovăția celor doi inculpați, sub forma cerută de lege, în săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

Este inadmisibilă răspunderea pentru fapta altuia și cu atât mai mult, răspunderea colectivă, adică răspunderea de grup pentru infracțiunea săvârșită de unul din membrii acestora.

Pe de altă parte, analiza atentă și obiectivă a tuturor probelor administrate, evidențiază lipsa de temeinicie a soluției de condamnare a inculpaților.

În continuare, se face referire la faptul că la ora la care grupul de generali, între care se aflau și inculpații, a ajuns la Timișoara, cu avionul, deja cordoanele de miliție, armată și securitate erau instalate și sute de persoane erau arestate.

Inculpații au constatat distrugeri provocate în oraș și au văzut că anumite grupări au atacat cordoanele de militari, au dezarmat un lucrător de miliție și, folosindu-i arma, au împușcat 3 militari.

Până la sosirea lor, a fost atacat, devastat și incendiat sediul Comitetului Județean Timiș și incendiate autoturisme și tehnică militară sau blocate și agresați militari.

La ședința Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al P.C.R. și teleconferința care a urmat, N.C. a insistat pentru înarmarea trupelor și gărzilor patriotice, cu muniție de război și a ordonat folosirea acesteia împotriva demonstranților.

De asemenea și E.C. a insistat să se procedeze astfel.

Față de amenințările lui N.C., că miniștrii de interne și al apărării naționale, precum și șeful Consiliului Securității Statului ar trebui să-i pună în fața plutonului de execuție, pentru neexecutarea ordinelor sale, teama de a nu fi împușcați a fost resimțită de către generalii trimiși la Timișoara, inclusiv de către cei doi inculpați, precum și de conducătorii locali.

Ordinul dat de N.C., de a se face uz de armă împotriva demonstranților, a fost transmis direct, comandanților din Timișoara, de către miniștrii apărării naționale și cel de interne.

Același ordin, de a se trage în demonstranți, a fost transmis generalului G.Ș., șeful Comandamentului operațiuni militare de la Divizia 8 mecanizată Timișoara și de C.

Se susține că inculpatul S.V. nu a ordonat (nici nu avea dreptul legal), să se facă uz de armă împotriva demonstranților, dar nici nu putea să revoce un astfel de ordin.

Inculpatul S.V. a îndeplinit, de fapt, activități de secretariat, în timp ce C.I. se odihnea sau era plecat din sediu pentru scurte perioade de timp, în restul timpului fiind doar un observator, fără putere de decizie.

În noaptea de 17 spre 18 decembrie 1989, când au avut loc cele mai violente acțiuni și s-au soldat cu cele mai multe victime, la conducerea comandamentului de la sediul Comitetului de partid a fost C.I.

Se menționează că din probele dosarului nu rezultă că inculpatul S.V. a dat ordine în timpul deplasărilor făcute în exteriorul sediului comandamentului.

Singurul ordin dat la Timișoara, de către acest inculpat, a fost cel de retragere în cazărmi a trupelor Ministerului Apărării Naționale, din Piața Operei, în noaptea de 20 spre 21 decembrie 1989, orele 3.00.

Deplasarea la Timișoara a trupelor unităților militare din alte localități, s-a efectuat pe baza unui ordin dat de ministrul apărării, anterior sosirii inculpatului S.V. la Timișoara.

Inculpatul nu a fost implicat nici în executarea ordinului dat de N.C., de înarmare și folosire a gărzilor patriotice.

Ordinul de neutilizare a sirenelor din întreprinderi, dat de inculpat, avea doar scopul de evitare a repetării confruntărilor de mare amploare între manifestanți și forțele de ordine, iar împrejurarea că S.V. a fost prezent la sediul comandamentului, când au fost aduse grenade lacrimogene din ordinul lui C.N., nu este de natură a-i atrage o vină.

Referitor la același inculpat, se mai arată că, aflând de numirea sa de comandant militar unic al garnizoanei Timișoara, de către N.C., acesta a întocmit un raport prin care refuza această funcție.

Cu privire la inculpatul C.M., se arată că măsurile luate de acesta, de a se folosi grenade lacrimogene, focuri de armă de avertisment și reținerea unor manifestanți, nu au fost de natură să afecteze integritatea corporală sau să cauzeze decesul unor persoane.

În condițiile de atunci, în care conducerea politică și militară a țării insista, sub amenințarea unor măsuri extreme, în folosirea armelor de foc împotriva demonstranților, militarii în termen, având o singură ședință de tragere, au executat foc și fără ordin, de frică.

Se mai arată că inculpatul C.M. a intervenit pentru eliberarea a doi manifestanți reținuți și că, în ședința cu comandanții de unități, respectiv în convorbirile telefonice cu aceștia, inculpatul le solicita să-și păstreze calmul și să nu facă uz de armă împotriva demonstranților.

În concluzie, se susține că în raport cu toate probele administrate în cauză, rezultă că activitățile desfășurate în Timișoara de către inculpații S.V. și C.M., nu au cauzat moartea celor 72 persoane și rănirea altor 253 și se cere admiterea recursului în anulare și rejudecarea cauzei, în limitele arătate în motivele formulate.

Recursul în anulare este fondat, în sensul și pentru motivele care se vor arăta în continuare.

Cu privire la primul aspect al motivului de la pct. 1, critica este fondată.

Potrivit art. 117 alin. (1) C. proc. pen., în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, în acest caz expertiza se efectuează în instituții sanitare de specialitate.

În vederea efectuării expertizei, organul de cercetare penală, cu aprobarea procurorului sau instanța de judecată, dispune internarea învinuitului sau inculpatului, pe timpul necesar. Această măsură este executorie și se aduce la îndeplinire, în caz de opunere, de organele de poliție.

În cauză, expertiza psihiatrică privind pe inculpatul S.V., dispusă de organul de urmărire penală, nu a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale.

Astfel, raportul medico-legal psihiatric s-a efectuat pe baza observațiilor dintr-o singură zi, fără ca inculpatul să fi fost internat pe timpul necesar în Spitalul „Gh. Marinescu”, așa cum s-a solicitat în ordonanța organului de urmărire penală.

La prima instanță, inculpatul S.V. a solicitat o nouă expertiză medico-legală psihiatrică care să fie efectuată în condițiile prevăzute de lege.

În ședința din 19 aprilie 1999, instanța a respins cererea formulată de inculpat, motivând că expertiza medico-legală, dispusă la urmărirea penală nu s-a efectuat în condițiile de internare într-o instituție sanitară de specialitate, deoarece inculpatul nu s-a prezentat la internare.

Totodată, instanța a considerat că nu se impune efectuarea noii expertize solicitate, întrucât inculpatului i-au fost efectuate toate examenele și analizele obligatorii, conform Decretului nr. 446/1966 și nu există îndoieli asupra stării psihice a acestuia.

Or, expertiza medico-legală psihiatrică în cauza respectivă fiind obligatorie, în condiții de internare, în cazul neexecutării de către inculpat a internării, organul de urmărire penală sau instanța de judecată trebuia să aducă la îndeplinire măsura, conform textului de lege la care ne-am referit, prin organele de poliție.

Însă nu numai că nu s-a procedat astfel, dar nici nu se dovedește că inculpatul ar fi fost încunoștințat în acest sens, deși s-a prezentat pentru a fi examinat de medicul legist.

Pe de altă parte, este îndoielnică susținerea că au fost efectuate toate examenele și analizele necesare, cu ocazia prezenței într-o singură zi a inculpatului, la institutul medico-legal și, oricum, această examinare nu echivalează cu internarea într-o instituție sanitară de specialitate impusă de lege.

În ceea ce privește motivarea neefectuării unei noi expertize, pe considerentul că nu ar exista îndoieli asupra stării psihice a inculpatului, de asemenea, nu poate fi acceptată, întrucât din dispozițiile art. 117 alin. (1) și (2) C. proc. pen., rezultă că în cazul infracțiunii de omor deosebit de grav, efectuarea expertizei psihiatrice în condiții de internare este obligatorie, fără a fi condiționată de existența îndoielii asupra stării psihice a inculpatului.

Așa fiind, raportul de expertiză efectuat cu privire la starea psihică a inculpatului S.V., fără internarea acestuia, ci doar pe baza examinării sale la institutul medico-legal, nu satisface cerințele textului de lege citat, împrejurare ce constituie, potrivit art. 410 alin. (1) partea a II-a pct. 8 C. proc. pen., motiv de casare în recursul în anulare.

Critica din aspectul secund al primului motiv de recurs în anulare, în sensul că hotărârile pronunțate în cauză sunt contrare legii, deoarece constatările și expertizele medico-legale privind victimele, au fost luate în considerare, deși nu au fost avizate de Comisia de control și avizare, nesocotindu-se prevederile art. 9 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 446/1966, este nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 2 alin. (3) din sus-menționatul decret, în cadrul Institutului de Medicină Legală „Prof. dr. Mina Minovici” și al filialelor sale, funcționează comisii de control și avizare a actelor medico-legale, iar conform art. 9 din același decret, numai actele de constatare sau expertizele medico-legale, efectuate de serviciile medico-legale în cazurile de omor, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte și de moarte suspectă, sunt supuse spre avizare, comisiei amintite.

Deci, actele medico-legale efectuate chiar de către Institutul de Medicină Legală „Prof. dr. Mina Minovici” sau filialele sale nu trebuie supuse spre confirmare, comisiei.

În cauză, se constată că actele medico-legale privind victimele de la Timișoara, au fost întocmite de Institutul de Medicină Legală București „Prof. dr. Mina Minovici” - Laboratorul Exterior Timișoara, astfel că potrivit textului amintit nu trebuie supuse spre confirmare, comisiei de la acel laborator. Totodată, nici nu s-au constatat elemente care să determine îndoieli asupra exactității concluziilor actelor respective.

Motivul 2 de recurs în anulare, prin care se susține că nelegal a fost respinsă, ca nefondată, excepția de neconstituționalitate formulată de inculpați, este întemeiat.

Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că la prima instanță, în ședința din 14 iunie 1999, apărătorul inculpatului S.V. a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale, prin care sentințele pronunțate de secția penală a Curții Supreme de Justiție, în cauzele privind infracțiunile săvârșite de generali, pot fi atacate numai cu recurs la Completul de 9 judecători, susținând că inculpatul fiind privat de calea ordinară a apelului, de care poate beneficia orice cetățean, s-a creat o discriminare inadmisibilă.

Apărătorul inculpatului C.M. și reprezentantul părții responsabile civilmente Ministerul Apărării Naționale, au fost de acord cu excepția de neconstituționalitate ridicată.

Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța de judecată.

Excepția trebuie să se refere la o lege sau ordonanță, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, de care depinde soluționarea cauzei, neputând face obiectul excepției, prevederile legale a căror constituționalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. (1) din Constituție sau prevederile au fost constatate ca neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Dacă excepția este contrară acestor dispoziții, instanța o respinge ca inadmisibilă, printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională.

În cazul în care excepția ridicată nu este inadmisibilă, instanța de judecată, în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, sesizează Curtea Constituțională printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților și opinia instanței și va fi însoțită de dovezile depuse de părți.

În cauză, se constată că instanța de fond, prin încheierea din 14 iunie 1999, a luat act de excepția de neconstituționalitate ridicată de inculpați, dar nu a examinat condițiile de admisibilitate ci, fără a avea competența legală, cu încălcarea art. 23 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a respins excepția, ca nefondată și, contrar dispozițiilor art. 302 alin. (2) C. proc. pen., nu a motivat soluția adoptată.

Așa fiind, se constată și existența cazului de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 C. proc. pen., hotărârea fiind contrară legii.

De asemenea, este fondată și critica formulată în motivul 3 al recursului în anulare, în legătură cu asistența juridică a inculpatului S.V.

Din verificarea actelor dosarului, se constată că la instanța de recurs, la termenele din 7 februarie 2000 și 21 februarie 2000, recurentul-inculpat S.V. nu a fost prezent și a trimis acte medicale din care rezultă că se afla la tratament medical, în străinătate.

Printr-o scrisoare, din 8 februarie 2000, transmisă prin fax, inculpatul a delegat pe G.R. să semneze, în numele său, contractul de asistență juridică cu apărătorii aleși, pentru a fi reprezentat de aceștia, întrucât starea sănătății îl pune în imposibilitate de a participa la judecarea cauzei.

La data de 20 februarie 2000, reprezentantul inculpatului a încheiat contractul nr. 359134, cu avocatul I.O., pentru asistență și reprezentarea inculpatului la judecarea recursului și, totodată, s-a întocmit împuternicirea (delegația) avocațială.

La termenul de judecată din 21 februarie 2000, apărătorul ales al inculpatului S.V. a solicitat amânarea judecării cauzei, pentru pregătirea apărării, iar instanța a respins cererea.

Se motivează că prin plecarea sa (inculpatului) în străinătate și poziția pe care a adoptat-o succesiv, în proces, inculpatul a demonstrat că folosește excesiv dreptul de a-și alege un avocat pentru a-i susține recursul, ceea ce constituie un abuz de drept.

Totodată, față de declarația apărătorului ales, că nu poate pune concluzii, deoarece nu a avut timpul necesar să se pregătească în acest scop, a dispus ca apărarea inculpatului să se facă de apărătorul desemnat din oficiu.

Concluzia Completului de 9 judecători, că inculpatul S.V. a folosit excesiv dreptul de a fi asistat de un apărător ales, ceea ce constituie un abuz de drept, este nejustificată.

Plecarea acestuia în străinătate a fost motivată de cauze medicale și necesitatea unui tratament, considerând că poate fi efectuat cu mai bune rezultate în străinătate.

Sub acest aspect, certificatul din 5 februarie 2000, precizează că inculpatul are o serioasă boală de inimă și a suferit un preinfarct cu un an în urmă, că se află sub supraveghere medicală permanentă, zilnică, era în imposibilitate de a călători cu avionul sau mașina pe distanțe lungi și nici nu putea fi transportat datorită stării sănătății sale, nu avea voie să facă eforturi și i se recomanda odihnă.

Pentru că era în imposibilitate de a se prezenta la instanță, inculpatul a manifestat preocuparea de a fi reprezentat de apărători aleși, mandatând prin scrisoarea din 8 februarie 2000, transmisă prin fax, pe G.R., „să semneze în numele său împuternicirile avocațiale necesare, pentru a fi reprezentat de apărătorii săi”.

Faptul că acea persoană a întocmit contractul de asistență juridică cu apărătorul ales I.O., după 12 zile, la 20 februarie 2000, cu o zi înainte de termenul de judecată, situație în care apărătorul, care nu l-a asistat pe inculpat în celelalte faze ale procesului, nu a avut posibilitatea să studieze numerosul material probator al celor 36 volume și a fost nevoit să solicite amânarea judecării cauzei, pentru pregătirea apărării, nu este imputabil inculpatului, care, așa cum s-a arătat, se afla în străinătate, în tratament medical și nu este de natură să justifice privarea acestuia de dreptul de a fi reprezentat de un apărător ales, garantat prin art. 6 C. proc. pen.

Potrivit aceluiași articol, organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenței juridice (printr-un apărător desemnat din oficiu), dacă inculpatul nu are apărător ales.

Mai este de observat că, prezentându-se avocatul I.O., ca apărător ales al inculpatului S.V., în conformitate cu art. 171 alin. (6) C. proc. pen., delegația apărătorului desemnat din oficiu a încetat de drept.

Rezultă, deci, că apărătorului ales al inculpatului S.V. nu i s-a dat posibilitatea să-și exercite mandatul și nici să pună concluzii, deoarece nu a putut pregăti apărarea din cauze neimputabile inculpatului.

Respingând cererea justificată a apărătorului ales, de amânare a judecării cauzei pentru pregătirea apărării și dispunând ca apărarea să se facă de către apărătorul din oficiu, instanța de recurs a încălcat dispozițiile legale amintite, cu privire la garantarea dreptului de apărare printr-un apărător ales, astfel încât, și sub acest aspect, hotărârea, fiind contrară legii, este supusă casării în recursul în anulare, conform art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 C. proc. pen.

De altfel, nici nu se poate considera că dreptul la apărare a fost asigurat în mod real prin apărătorul din oficiu, deoarece desemnarea acestuia de instanță s-a făcut în ziua când s-a soluționat cauza, fără ca acesta să poată studia cele 36 volume și a face o apărare calificată.

Analizând cauza și din oficiu, conform dispozițiilor art. 410 alin. (4) C. proc. pen., Curtea constată că instanța de recurs a încălcat și dispozițiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., întrucât nu a examinat întreaga cauză sub toate aspectele, motiv pentru care nu a fost sesizată încălcarea de către instanța de fond, a dispozițiilor art. 117 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Așa fiind, hotărârea instanței de recurs este contrară legii și, ca atare, supusă casării, conform art. 410 alin. (1) partea I pct. 71 C. proc. pen., și din acest punct de vedere.

Față de motivele de casare constatate, se va admite recursul în anulare și, în conformitate cu art. 4141 alin. (1), raportat la art. 38515 pct. 2 alin. (3) lit. c) C. proc. pen., se va trimite cauza, spre rejudecare, la prima instanță, cu privire la ambii inculpați, în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice referitor la inculpatul S.V., cu respectarea dispozițiilor art. 117 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și pentru a se examina, în limite legale, excepția de neconstituționalitate invocată de ambii inculpați.

Soluția de casare a hotărârilor atacate, pentru motivele menționate și de trimitere a cauzei, pentru rejudecare, la prima instanță, fac inutilă examinarea motivului 4 de recurs în anulare, prin care, în esență, se susține că lipsesc elementele constitutive ale infracțiunii, întrucât numai după ce se vor îndeplini cerințele legale, arătate în cazurile care au determinat casarea hotărârilor, se va putea examina fondul cauzei, de instanța de rejudecare.

Totodată, avându-se în vedere că Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a suspendat executarea hotărârilor atacate, în ceea ce privește latura penală a cauzei, până la soluționarea recursului în anulare, precum și soluția care se va pronunța asupra recursului în anulare, urmează a se dispune anularea formelor de punere în executare a hotărârilor cu privire la această latură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție.

Casează sentința nr. 9 din 15 iulie 1999 a Curții Supreme de Justiție, secția penală și decizia nr. 8 din 25 februarie 2000 a Curții Supreme de Justiție, Completul format din 9 judecători, privind pe inculpații S.V. și C.M.

Trimite cauza, pentru rejudecare, la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală.

Anulează formele de punere în executare a hotărârilor, cu privire la latura penală.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 martie 2004.

OPINIE SEPARATĂ

Referitor la permisibilitatea opiniei separate în acest cadru procesual, se poate spune pe baza unor dispoziții legale, că aceasta nu este exceptată nici de norma de procedură penală și nici de cea care privește organizarea și funcționarea acestei instanțe .

Astfel, în conformitate cu art. 4141 alin. (1) C. proc. pen., motivarea, judecarea și soluționarea recursului în anulare se fac potrivit dispozițiilor din cap. III secțiunea II, care se aplică în mod corespunzător și se completează cu dispozițiile din această secțiune.

Pe de altă parte, art. 8 alin. (3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, emis în baza art. 67 din Legea nr. 56/1993, interzice opinia separată, numai în cazul deciziilor de soluționare a recursurilor declarate în interesul legii, care sunt caracterizate drept acte colective ale întregii Curți. Per a contrario, în cazul deciziei de soluționare a unui recurs în anulare, chiar în cadrul secțiilor unite, legea permite exprimarea și, totodată, nealăturarea la soluția majoritară.

Pentru aceste considerente, cât și pentru argumentele care vor fi mai jos exprimate, în opinia separată formulată, se apreciază că hotărârile ce au fost pronunțate de instanțele de fond și de recurs în această cauză, sunt legale și temeinice și singura soluție corectă a recursului în anulare dedus judecății era aceea de respingere, ca nefondat.

În cuprinsul motivării nu ne vom referi decât la acele critici formulate de parchet, pe care soluția majoritară le-a apreciat ca fondate și sub aspectul cărora hotărârile au fost supuse casării.

Atât recursul în anulare, cât și hotărârea prin care s-a soluționat acest recurs, consideră că raportul de expertiză efectuat cu privire la starea psihică a inculpatului S.V., fără internare, ci doar pe baza examinării sale la Institutul medico-legal, nu satisfac cerințele art. 117 alin. (2) C. proc. pen., împrejurare ce constituie, potrivit art. 410 alin. (1) partea a II-a pct. 8 C. proc. pen., motiv de casare în recursul în anulare.

Dar existența cazului de casare amintit, nu presupune o desființare automată a unei hotărâri definitive, chiar și atunci când se invocă încălcarea art. 117 alin. (2) C. proc. pen.

Afirmația are în vedere împrejurarea că nerespectarea acestei prevederi legale nu este sancționată de legiuitor cu o nulitate absolută potrivit prevederilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., așa încât constatarea ei să conducă, fără discuție, la casare, cum, de altfel, s-a procedat în cauză.

Dacă se impută organului de urmărire penală, cât și instanțelor, că nu s-au conformat prevederilor art. 117 alin. (2) C. proc. pen., trebuia să se analizeze pe de o parte, natura nulității care afecta această încălcare, iar pe de altă parte, conduita persoanei căreia i s-a produs vătămarea, în raport cu prevederile art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen.

Fără a intra în considerente de ordin teoretic, trebuie totuși subliniat că nulitățile relative, în procesul penal, funcționează în condiții și limite stricte, stabilite în conținutul art. 197 C. proc. pen.

Astfel, în cauză, nu datorită unei omisiuni a organului de urmărire penală, expertiza medico-legală psihiatrică nu s-a făcut prin internarea inculpatului S.V., ci pe baza examinării sale în comisie, atâta timp, cât acesta nu a dat curs solicitării de a se prezenta la internare, în scopul de mai sus.

De subliniat că, la 19 noiembrie 1997, cu ocazia audierii sale în faza urmăririi penale, inculpatul a declarat că nu suferă de boli psihice, atitudine adoptată și ulterior, refuzând internarea pentru efectuarea expertizei medico-legale.

Dar indiferent de conduita organului de urmărire penală sau a inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 197 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul avea dreptul și în același timp obligația să se conformeze art. 197 alin. (4) C. proc. pen. și să invoce încălcarea dispozițiilor art. 117 alin. (2) C. proc. pen., chiar în cursul efectuării actului.

Or, din raportul medico-legal AI 17397 din 24 decembrie 1997, rezultă că la 11 decembrie 1997, dată la care a avut loc examinarea inculpatului, de comisia medico-legală, inculpatul s-a prezentat „în ținuta corectă, fiind cooperant și cu o atitudine politicoasă”.

În contextul dispozițiilor art. 197 alin. (4) C. proc. pen., acesta era momentul când inculpatul avea dreptul să invoce vătămarea drepturilor sale prin nerespectarea dispozițiilor art. 117 alin. (2) C. proc. pen. și să solicite refacerea expertizei medico-legale după spitalizarea sa, în sensul legii.

Deși prezent, la data examinării, inculpatul nu a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 117 alin. (2) C. proc. pen., după cum nu a invocat această încălcare nici ulterior, la 30 decembrie 1997, când s-a prezentat materialul de urmărire penală și nici la 11 mai 1998, cu ocazia audierii sale de instanța de fond.

Este adevărat că la 19 aprilie 1999, anterior judecării fondului, care a avut loc la 14 iunie 1999, prin apărător, inculpatul S.V. a solicitat internarea, în vederea refacerii expertizei medico-legale psihiatrice.

Desigur, instanța a respins corect această cerere, prin care se urmărea de fapt tergiversarea soluționării cauzei și a pronunțării unei eventuale hotărâri de condamnare, pentru mai multe considerente.

Mai întâi, pentru că inculpatul nu-și putea invoca propria culpă în încălcarea dispozițiilor art. 117 alin. (2) C. proc. pen., iar pe de altă parte, pentru că nulitatea relativă ce sancționează încălcarea acestei prevederi, nu era invocată în condițiile și termenele prevăzute expres de dispozițiile art. 197 alin. (4) C. proc. pen.

În ceea ce privește susținerea din motivele recursului în anulare, preluată de hotărâre, că organul de urmărire penală trebuie să aducă la îndeplinire măsura, conform textului de lege, prin organele de poliție, se impun următoarele observații:

Organele de poliție nu pot acționa decât în cadrul atribuțiilor stabilite prin lege, deoarece, în caz contrar, orice intervenție în forță atrage o încălcare flagrantă a drepturilor și libertăților cetățenești.

Mai mult, legea nu prevede în asemenea situație o procedură de urmat, iar reținerea și arestarea preventivă, ca, de altfel, oricare din măsurile preventive se iau numai în cazurile și condițiile expres, limitativ și imperativ prevăzute de lege.

Acestea sunt considerentele pentru care critica se impunea a fi respinsă.

De asemenea, tot respins se impunea a fi și motivul ce a vizat greșita respingere a excepției de neconstituționalitate, de către instanța de fond.

Referitor la această excepție s-a susținut prin recursul în anulare și considerentele hotărârii pronunțate, că instanța de fond a încălcat prevederile art. 23 din Legea nr. 47/1992, atâta timp, cât a respins ca nefondată, excepția și nu a sesizat Curtea Constituțională, cu judecarea ei, cu atât mai mult, cu cât nu s-a conformat art. 302 alin. (2) C. proc. pen. și nu a motivat soluția adoptată.

Împrejurarea că instanța de fond, conformându-se art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, a respins excepția de neconstituționalitate, ca nefondată, și nu ca inadmisibilă, nu este de natură a atrage casarea unei hotărâri definitive, deoarece, procedând în acest mod, s-ar institui un formalism excesiv - dăunător actului de justiție, aceasta, cu atât mai mult, cu cât în cauză nu se poate imputa o încălcare a dispozițiilor art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992.

Motivația afirmației are în vedere, printre altele, textul art. 128 din Constituție (în vigoare la data soluționării în fond a cauzei) și potrivit căruia, legiuitorul este acela care stabilește atât căile de atac, cât și modalitatea folosirii lor.

Aceasta înseamnă că existența unor proceduri determină și instituirea unor reglementări corespunzătoare, care să limiteze într-un fel sau altul, exercitarea căilor de atac.

Dar aceste aspecte nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare a legii, fiind, deci, de competența instanțelor judecătorești.

Împrejurarea că prima instanță a respins excepția, ca nefondată, și nu ca inadmisibilă, cât și lipsa motivării soluției de respingere a excepției de neconstituționalitate, nu erau de natură a conduce la casarea unei hotărâri definitive.

În ceea ce privește primul aspect, în cauză s-a pronunțat oricum o soluție de respingere a cererii formulate, fiind aplicabile dispozițiile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora, când excepția este inadmisibilă, se respinge și nu se mai sesizează Curtea Constituțională.

Referitor la lipsa motivării, potrivit aceluiași text sus-arătat, este adevărat că se pronunță o încheiere motivată, când excepția se respinge ca inadmisibilă.

Dar lipsa motivării în speță se poate suplini prin decizia care soluționează recursul în anulare, nefiind necesară o casare cu trimitere a unei hotărâri definitive, nici pentru omisiunea sesizării Curții Constituționale (în problema discutată), nici pentru pronunțarea unei soluții de respingere a excepției de neconstituționalitate, după cum nici pentru motivarea unei încheieri prin care s-ar dispune una din aceste măsuri.

Chiar acceptând considerentele recursului în anulare sau ale opiniei majoritare - în această problemă - practica Curții Constituționale a fost constantă în soluționarea ei prin respingere.

În esență s-au motivat aceste soluții, prin aceea că instituirea unor reguli speciale chiar la căile de atac nu constituie o discriminare, care ar însemna o încălcare a principiului constituțional, atâta timp, cât situațiile care diferențiază anumite persoane, sunt apreciate, ca atare, prin prisma propriilor interese subiective.

Așadar, în acest context inculpatul nu se poate plânge că i s-a creat o vătămare prin nesesizarea Curții Constituționale, cu judecarea excepției de neconstituționalitate invocată.

În cadrul unei hotărâri judecătorești definitive, a proceda astfel, înseamnă a institui un formalism excesiv în realizarea actului de justiție care poate avea numeroase consecințe negative, printre care instabilitatea actului de justiție sau căderea în derizoriu a unor hotărâri judecătorești definitive.

Ca și în primul caz, critica formulată în recursul în anulare trebuie examinată în raport cu motivul de casare prevăzut de art. 410 alin. (1) partea I pct. 7 C. proc. pen., dar hotărârea nefiind contrară legii, nu poate fi supusă casării în conformitate cu acest text invocat.

Nefondată este și critica formulată în recursul în anulare, privind încălcarea normelor referitoare la asistenta juridică a inculpatului, în recurs.

De subliniat că, potrivit art. 721 C. proc. civ., dispozițiile acestui cod se aplică și în alte materii, în măsura în care acestea nu cuprind dispoziții potrivnice.

În această situație își găsesc aplicarea în procesul penal, și normele cuprinse în art. 723 C. proc. civ. (care nu au corespondent în procedură penală) și potrivit cărora drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credință și potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege.

Prin prisma acestui principiu, consfințit, de altfel, și de art. 57 din Constituție, dispoziție potrivit căreia cetățenii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună credință, se poate constata că atitudinea adoptată de inculpatul S.V. în exercitarea dreptului la apărare, a fost abuzivă, situație în care, în mod corect, instanța de recurs nu i-a mai acordat un al treilea termen pentru apărare, procedând la judecarea recursului sau în prezența apărătorului desemnat din oficiu.

Este de observat că soluția primei instanțe a fost pronunțată la data de 15 iulie 1999 (sentința penală nr. 9 din 15 iulie 1999), fiind recurată de inculpat, prin apărător ales, la 19 iulie 1999.

Recursul inculpatului, împreună cu dosarul cauzei, au fost primite la Curtea Supremă de Justiție, Completul de 9 judecători, la 27 decembrie 1999, fiindu-i fixat un prim termen la 7 februarie 2000. Și la această dată, cauza a fost amânată la 21 februarie 2000, luându-se măsura asigurării apărării celor doi inculpați.

În toată această perioadă, de 7 luni, inculpatul nu a depus diligențe pentru a-și pregăti apărarea și nici pentru a-și angaja un apărător.

Mai mult, în octombrie 1999, inculpatul a plecat din țară, o lungă perioadă de timp și nu s-a conformat obligației de a-și anunța adresa, iar la termenul din 21 februarie 2000, a solicitat a fi citat la o adresă în Viena, deși se afla în Israel.

Din aceste împrejurări, mai sus detaliate, este evident că inculpatul a dispus de timpul și înlesnirile necesare pregătirii apărării, cunoscând natura procesului, calitatea pe care o avea și dreptul de a-și pregăti apărarea într-un termen rezonabil, pentru ca procesul să nu fie tergiversat și astfel să fie prejudiciate celelalte părți.

De altfel, potrivit art. 171 alin. (4) C. proc. pen. (în vigoare la data soluționării cauzei), când asistența juridică este obligatorie, dacă inculpatul nu și-a ales un apărător, instanța trebuie să ia măsuri pentru desemnarea unui apărător din oficiu. Conformându-se acestui text, la 7 februarie 2000 s-a luat măsura desemnării de apărători din oficiu, ambilor inculpați, iar la termenul din 21 februarie 2000 s-a prezentat apărător din oficiu pentru inculpatul S.V., în persoana avocatului L.B. - la acea dată, prodecan al Baroului București.

Mai mult, art. 171 alin. (7) C. proc. pen., condiționează amânarea cauzei, numai de împrejurarea dacă apărătorul care lipsește, nu poate fi înlocuit.

Considerentele de fapt și de drept expuse, demonstrează, fără echivoc, că instanța de recurs nu a încălcat dreptul la apărare al inculpatului, soluționând recursul în condițiile cunoscute, cum, de altfel, nu a încălcat nici prevederile art. 6 pct. 3 lit. a) și b) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Respectând principiul înscris în art. 6 C. proc. pen., instanța de recurs a asigurat inculpatului, deplina exercitare a dreptului la apărare, dar numai în condițiile și cu respectarea legii.

Susținerea, din considerentele opiniei majoritare, potrivit căreia mandatul apărătorului din oficiu a încetat la prezentarea apărătorului ales, nu este fundamentată în fapt, atâta timp, cât apărătorul ales a refuzat a pune concluzii, pe motiv că nu a avut timpul necesar pregătirii apărării; în mod justificat, cu respectarea dispozițiilor art. 171 C. proc. pen., instanța de recurs a dispus ca apărarea inculpatului S.V. să fie asigurată de către apărătorul din oficiu, desemnat la un termen anterior.

Ca atare, hotărârea definitivă atacată nu putea fi supusă casării, nici sub acest aspect, pentru totalitatea argumentelor expuse.

Opinia majoritară reproșează, în mod greșit, instanței de recurs și încălcarea dispozițiilor art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., pentru că nu a examinat întreaga cauză sub toate aspectele și nu a sesizat încălcările prevederilor art. 117 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, decizia pronunțată în recurs fiind caracterizată contrară legii.

Efectul devolutiv al recursului, principiu reglementat prin dispozițiile art. 3856 C. proc. pen., funcționează în cadrul unor limite, arătate în alin. (2) al aceluiași text.

Astfel, instanța de recurs examinează cauza numai în limita motivelor de casare prevăzute de art. 3859 C. proc. pen.

În același sens, alin. (3) al art. 3859 C. proc. pen., distinge, imperativ si limitativ, cazurile de casare care se iau întotdeauna în examinare, din oficiu sau numai când au influențat asupra hotărârii în defavoarea inculpatului.

Printre aceste cazuri, în nici una din situațiile reglementate expres, nu se regăsește cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 8 C. proc. pen., așa încât în această situație nu i se poate imputa instanței de recurs, încălcarea art. 3856 C. proc. pen.

De altfel, nu i se poate imputa instanței de recurs, nici nesesizarea încălcării art. 23 din Legea nr. 47/1992, atâta timp, cât, în această privință, nu există un caz expres de casare, iar hotărârea primei instanțe nu era contrară legii și a făcut și o corectă aplicare a dispozițiilor legale.

În fine, opinia majoritară prin care se admit recursurile ambilor inculpați, este greșită și pentru motivele ce urmează:

Deși prin considerentele deciziei se discută doar cazuri de casare ce privesc soluția de condamnare a inculpatului S.V., hotărârile sunt supuse casării în totalitate, prin admiterea și a recursului declarat de inculpatul C.M.

Această soluție surprinde, deoarece prin opinia majoritară nu se impută instanțelor nici o greșeală în ceea ce privește pe acest inculpat.

Mai mult, deși în cuprinsul considerentelor, opinia majoritară nu discută nimic referitor la inculpatul C.M., în final se precizează că „soluția de casare cu trimitere spre rejudecare, face inutilă examinarea ultimului motiv din recursul în anulare”.

În acest context nu se știe și nu se precizează care este motivul casării și al rejudecării cauzei pentru inculpatul C.M., cu atât mai mult, cu cât instanței de trimitere nu i s-au făcut recomandările necesare rejudecării, cu privire la cei doi inculpați, nefiind stabilite limitele rejudecării după casare.

Procedeul urmat denotă o greșită casare a unor hotărâri definitive, care au făcut o aplicare corectă a legii, fiind pronunțată, în schimb, o hotărâre ce încalcă vădit legea, sub aspectele discutate.

Pronunțarea unei soluții de casare cu trimitere, în contextul de fapt și de drept analizat, ignoră o împrejurare esențială, respectiv desfășurarea procesului timp de 14 ani (termenul pentru prescrierea răspunderii penale fiind de 15 ani).

Pe de altă parte, modalitatea în care opinia majoritară abordează criticile de un formalism excesiv susținute prin recursul în anulare, va prelungi nejustificat un proces penal încă mulți ani (având în vedere rejudecarea și căile de atac), fiind, astfel, încălcate flagrant normele înscrise în Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, la care România a aderat. Ar. 6 din menționata convenție stabilește imperativ dreptul la judecată - în mod echitabil, dar și în timp rezonabil.

Nerespectarea acestor norme prejudiciază peste 400 de părți civile care reprezintă persoane ucise sau sunt persoane mutilate în urma evenimentelor desfășurate în decembrie 1989 la Timișoara.

Acestea sunt considerentele pentru care, în opinia noastră, recursul în anulare se impunea a fi respins, ca nefondat, în temeiul art. 4141 C. proc. pen., combinat cu art. 38515 pct. 1 lit. b) din același cod.