Audit recovery order annulled; Court of Accounts appeal rejected as unfounded.

Şedinţa publică din data de 2 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21.06.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal reclamanta Autoritatea Naţională Fitosanitară a formulat contestaţie în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând anularea parţială a încheierii nr. 47/31.05.2016 si admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 3/31.03.2016, in sensul înlăturării măsurii stabilite in sarcina ANF la cap. II, pct. 1 de a recupera pe toate căile legale următoarele sume:

- suma de 400.646 RON, reprezentând drepturi salariale plătite necuvenit unui număr de 19 salariaţi în perioada iunie - decembrie 2015, precum si a accesoriilor, în suma estimata de 25.923 RON, calculate pana la data de 28.02.2016;

- sumele plătite nelegal începând cu data de 01.01.2016, stabilite de ANF ca diferenţa intre drepturile salariale plătite necuvenit conform anexei la OMADR nr. 639/2015 si cele prevăzute de Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, precum si ale prevederilor art. 4 din Legea nr. 139/2014 si art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 606/2009, inclusiv a accesoriilor aferente, calculate pana la momentul stingerii obligaţiilor astfel stabilite.

Prin sentinţa nr. 301 din 3 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Autoritatea Naţională Fitosanitară, instituţie publică în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, reprezentată prin Director General A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României.

S-a dispus anularea pct. II.1 din Decizia nr. III/31.03.2016 şi încheierii nr. 47/31.05.2016.

Împotriva sentinţei civile sentinţei civile nr. 301 din 3 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României.

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 18 februarie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Examinând recursul declarat în cauză în raport de criticile formulate şi probele administrate, Înalta Curte reţine caracterul nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Aspectele de nelegalitate invocate au fost încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. invocându-se greşita interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de fond faţă de soluţia de admitere a acţiunii dispusă în cauză.

Se invocă în mod greşit instanţa de fond a analizat ansamblul de reguli de fond şi de formă în baza cărora au fost emise actele contestate şi pe fond a făcut o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 71 din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Se susţine că măsura dispusă la pct. II1 din Decizia nr. 3/2016 menţinută prin încheierea nr. 47/2016 este legal emisă deoarece dispoziţiile OMADR nr. 639/2015 este aplicabil personalului din cadrului structurilor fără personalitate juridică din cadrul MADR şi nu personalului din instituţiile subordonate MADR, organe de specialitate juridică, ordonator terţiar de credite conform art. 4 din Legea nr. 139/2014.

Recurenta-pârâtă arată faptul că dispoziţiile art. 1 (8) din O.U.G. nr. 93/2014 şi art. I pct. 3 şi 4 din Legea nr. 71/2015, puse în aplicare prin emiterea OMADR nr. 639/2015 nu sunt aplicabile personalului din instituţiile subordonate MADR - organe cu personalitate juridică neputându-se reţine echivalenţa drepturilor salariale, pentru personalul din structurile aflate în subordinea Ministerului, au drepturile salariale din aparatul central.se solicită admiterea recursului casarea sentinţei atacate şi în rejudecare respingerea acţiunii ca neîntemeiate cu consecinţa menţinerii ca legal emise a actelor contestate emise de autoritatea-recurentă.

La dosar intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză soluţia de admitere a acţiunii fiind dată cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. II 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 83/2014 şi art. I pct. 3 şi pct. 4 din Legea nr. 71/2015.

În vederea aplicării art. 1 alin. (8) din O.U.G. nr. 83/2014 şi art. I.pct. 3 şi pct. 4 din' Legea nr. 71/2015, ordonatorul principal de credinţe a emis OMADR nr. 639/2015, care la art. 1 alin. (1) - (2) şi la art. 3 prevede următoarele:

"Salariile de bază de care beneficiază (...) personalul din cadrul structurilor care îndeplinesc prin delegare funcţii de gestionare şi implementare a asistenţei financiare nerambursabile pentru (...) Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (...), se stabilesc conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin (...) art. 3: începând cu data intrării in vigoare a prezentului Ordin, Direcţia Management Resurse Umane din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale va emite acte administrative privind stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale pentru personalul în cauză.

Soluţia de admitere pronunţată de instanţa de fond este dată cu interpretarea corectă a dispoziţiilor OMADR nr. 639/2015 în sensul că salariile de bază ale personalului autorităţii verificate în cauză au fost corect stabilite la nivelul celor din structura centrală, nefiind încălcate dispoziţiile legale privind salarizarea unitară a personalului din fonduri publice.

Iar legalitatea stabilirii salariilor de bază rezultă din situaţia premisă necontestată de recurenta-pârâtă aceea că personalul din cadrul autorităţii reclamante a îndeplinit prin delegare funcţii de gestionare şi implementare a asistenţei financiare pentru programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

În mod corect prima instanţă a analizat şi a contestat existenţa acestei situaţii premisă, respectiv faptul că personalul din cadrul reclamantei Autoritatea Naţională Fitosanitară a îndeplinit prin delegare funcţii de gestionare şi implementare.

Această situaţie determină legalitatea stabilirii salariilor de bază prin echivalare cu cele din cadrul Ministerului deoarece ambele categorii de personal îndeplinesc aceleaşi atribuţii neexistând temeiul legal invocat de recurentă Curţii de Conturi.

În mod corect instanţa de fond a înlăturat motivat interpretarea Curţii de Conturi în sensul nelegalităţii stabilirii salariilor de bază pe ideea că reclamanta are personalitate juridică şi nu reprezintă o structură subordonată din cadrul Ministerului.

În mod corect prima instanţă a apreciat legalitatea stabilirii salariilor de către MADR în sensul aplicării majorărilor salariale şi salariilor din cadrul Autorităţii Naţionale Fitosanitară în contextul recunoaşterii situaţiei delegării de atribuţii singura condiţie care justifică acordarea majorărilor salariale prevăzute de art. 71 din O.U.G. nr. 83/2014 astfel cum au fost completate prin Legea nr. 71/2015.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei civile nr. 301 din 3 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 2 martie 2020.