Recharacterization of interest-free affiliate loans as taxable income and dividend tax liability upon distribution rather than payment

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub numărul x/2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi Serviciul de Inspecţie Fiscală Contribuabili Mijlocii şi Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciul Soluţionare Contestaţii, admiterea acţiunii, desfiinţarea Deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 1716/515 din 4 noiembrie 2015 emise de Serviciul Soluţionare Contestaţii din cadrul DGRFP Timiş şi a Decizie privind soluţionarea contestaţiei nr. 5 din 18 noiembrie 2015 emise de SIFCM din cadrul AJFP Caraş-Severin şi drept consecinţă desfiinţarea parţială a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/17 august 2015, împreună cu Dispoziţia de măsuri nr. 96 din 17 august 2015 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/17 august 2015, toate emise de AIF din cadrul AJFP Caraş-Severin în ceea ce priveşte impozitul pe dividende, respectiv impozitul pe dividende, respectiv impozitul pe profit suplimentar şi accesoriile aferente sumelor contând în cheltuielile efectuate cu serviciile prestate de societatea B. SRL Craiova, apreciate nedeductibile, şi cel aferent sumelor reprezentând dobânzi considerate venituri impozabile suplimentare, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 217 din 12 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu.

S-a admis acţiunea formulată de către reclamanta SC A. SRL prin practician în insolvenţă C. prin administrator special D., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş -Severin - Activitatea de Inspecţie Fiscală şi Serviciul de Inspecţie Fiscală Contribuabili Mijlocii şi Direcţia Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciul Soluţionare Contestaţii.

A fost anulată Decizia nr. 1716/515 din 4 noiembrie 2015 emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii din cadrul DGRFP Timiş şi Decizia nr. 5 din 18 noiembrie 2015 emisă de SIFCM din cadrul AJFP Caraş-Severin.

S-a dispus anularea în parte a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/17 august 2015, a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/16 august 2015 şi Dispoziţiei de măsuri Dispoziţia de măsuri nr. 96 din 17 august 2015, acte emise de către AIF din cadrul AJFP Caraş Severin în ceea ce priveşte impozitul pe dividende, respectiv impozitul pe profit suplimentar şi accesoriile aferente sumelor constând în cheltuielile efectuate cu serviciile prestate de societatea B. SRL Craiova, apreciate nedeductibile, şi cel aferent sumelor reprezentând dobânzi considerate venituri impozabile suplimentare.

S-a dispus reclamanta la plata către expertul desemnat în cauză a diferenţei de onorariu expert în cuantum de 3.800 RON şi au fost obligate pârâtele la plata către reclamantă a sumei de 15.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva Sentinţei civile nr. 217 din 12 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş Severin.

4. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 18 februarie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursurile declarate în cauză în raport de criticile formulate şi probele administrate, Înalta Curte reţine caracterul lor nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

Recurentele-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş Severin au formulat recurs în cauză întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se interpretarea şi aplicarea greşită a legii de către prima instanţă pe soluţia de fond dispusă cu privire la soluţionarea excepţiei lipsei capacităţii de exerciţiu a reclamantei-intimate şi cu privire la soluţia de admitere a acţiunii reclamantei astfel cum a fost formulată.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., invocă următoarele aspecte de nelegalitate.

Primul vizează nelegala respingere a excepţiei lipsei capacităţii de exerciţiu a reclamantei-intimate, recurenta-pârâtă invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., respectiv încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii. În raport de acest motiv se arată că în mod greşit instanţa a respins excepţia invocată deoarece acţiunea reclamantei-intimate a fost formulată fără a exista prealabil acordul Comitetului Creditorilor, acesta fiind apreciat ca fiind o condiţie de exerciţiu a formulării acţiunii.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă DGRFP Timişoara invocă motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material de către prima instanţă în ceea ce priveşte soluţia de admitere în tot a acţiunii şi de anulare a actelor contestate, pe trei aspecte distincte, în raport de sumele contestate.

Primul motiv vizează interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 21 alin. (4) lit. f) din C. fisc. şi art. 44 din H.G. nr. 44/2003, în ceea ce priveşte cheltuielile în sumă de 71.121 RON apreciate eronat de prima instanţă ca fiind cheltuieli deductibile. În cauză, concluzia raportului de expertiză este greşită fiind contrară actelor care nu îndeplinesc condiţiile legale de a fi documente justificative în sensul probării cheltuielilor ca având caracter deductibil.

Al doilea motiv priveşte suma de 931.709 RON - venituri reprezentând dobânzi apreciate în mod nelegal de prima instanţă, în sensul ca fiind împrumuturi fără dobândă, în cauză fiind aplicate greşit dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din C. fisc. .

În cauză, reclamanta-intimată a acordat împrumuturi în RON şi în valută societăţii E. SRL Timişoara (persoană afiliată), fără să perceapă dobândă, în condiţiile în care are la rândul ei angajate atât credite bancare pe termen mediu şi lung, cât şi o linie de creditare pentru activitatea curentă pentru care plătea dobânzi.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că împrumuturile au fost înregistrate în evidenta contabilă în contul 461.06 - "Debitori diverşi E." şi ulterior în contul 26711 - "Sume datorate de entităţi afiliate". Fiecare plată s-a efectuat în baza unui contract încheiat între părţi (contract f.n./30 iunie 2011, nr. 102/04 octombrie 2011). Potrivit clauzelor contractuale "Creditorul nu percepe pentru creditul acordat comisioane şi dobânzi".

În aplicarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi alin. (2) din C. fisc. , coroborate cu prevederile pct. 38 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, în mod corect organele de inspecţie fiscală au procedat la reîncadrarea operaţiunilor de creditare efectuate de reclamantă în beneficiul persoanei afiliate şi au stabilit, pentru perioada 2011 - 2012, venituri suplimentare din prestări servicii (dobânzi) în sumă totală de 931.709 RON.

Se arată că în mod nelegal a fost însuşită concluzia raportului de expertiză, instanţa realizând o apreciere greşită asupra naturii tranzacţiei efectuate de reclamantă, respectiv acordarea de împrumuturi fără dobândă societăţii E. SRL.

Al treilea aspect priveşte impozitul pe dividende în sumă de 1.649.228 RON.

Se arată că în mod nelegal, în raport de disp. art. 67 din C. fisc. , instanţa de fond a apreciat această sumă ca nefiind datorată în condiţiile în care dividendele nu au fost plătite până la data scadenţei, reclamanta a distribuit dividende din profitul anilor 2009, 2010, 2011 şi 2012 din care o parte au fost achitate, iar o parte nu au fost achitate în termenul prevăzut de lege, aceasta avea obligaţia, potrivit prevederilor legale pentru dividendele distribuite în anul 2013 de a vira la bugetul statului impozitul pe dividende aferent până la data de 25 ianuarie 2014, astfel încât în mod temeinic şi legal organele fiscale au stabilit în sarcina acesteia un impozit pe dividende în sumă totală de 1.649.228 RON, reţinerile primei instanţe fiind neconforme cu probatoriul de la dosar şi dispoziţiile legale aplicabile în speţă.

În raport de Dispoziţia nr. 96 din 17 august 2015 emisă de AIF - AJFP Caraş-Severin se invocă lipsa calităţii procesuale pasive, nefiind emitentă a acestui act.

Prin recurs se solicită, pe fondul cauzei admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul respingerii acţiunii şi menţinerea ca legal emise a actelor contestate.

Recursul declarat de DGRFP Timişoara şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin a fost încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi vizează critici de nelegalitate privind interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material de către instanţa de fond pe fondul cauzei.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul respingerii acţiunii ca nefondate.

La dosar, reclamanta-intimată a formulat întâmpinare în care a invocat excepţia nulităţii recursurilor declarate în cauză şi în subsidiar pe fond, respingerea recursurilor ca nefondate apreciind ca legală sentinţa atacată atât în ceea ce priveşte soluţionarea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu cât şi în ceea ce priveşte soluţia dispusă pe fondul cauzei.

Curtea, pe excepţia nulităţii invocate de intimata-reclamantă cu privire la recursurile declarate de recurentele-pârâte urmează a o respinge.

Conform art. 489 C. proc. civ., "sancţiunea nemotivării recursului - (1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3); (2) Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Curtea apreciază că aspectele de nelegalitate invocate au fost încadrate corect de ambele recurente în disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocându-se greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material în ceea ce priveşte soluţia dispusă pe fondul cauzei.

Curtea va respinge excepţia nulităţii invocată de reclamanta-intimată, urmând a analiza pe fond, prin considerente comune ambelor recursuri, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând recursurile declarate, Curtea apreciază pentru următoarele considerente că ambele recursuri sunt fondate, în cauză fiind îndeplinite condiţiile motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în parte, în ceea ce priveşte soluţia pe fond dispusă, sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., cu privire la respingerea excepţiei lipsei capacităţii de exerciţiu, Curtea îl apreciază ca nefondat.

În cauză, prezenta acţiune a fost formulată şi însuşită, existând acordul administratorului judiciar, ţinând cont de starea de insolvenţă dedusă faţă de societate, conform Încheierii nr. 2232 din 18 octombrie 2013 a Tribunalului Timiş.

În cauză, lipsa acordului expres al Comitetului Creditorilor nu este de natură a determina lipsa capacităţii de exerciţiu a reclamantei de a formula prin administratorul judiciar prezenta acţiune, având în vedere subiectul şi interesul legitim de a fi lămurită situaţia creanţelor fiscale imputate.

Lipsa acordului prealabil nu este un motiv de admisibilitate a cererii, reclamanta-intimată, prin administrator având capacitatea de exerciţiu de a formula prezenta acţiune.

Curtea, analizând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., comun ambelor recursuri îl apreciază ca fondat, în parte sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea greşită a normelor de drept material.

În motiv nelegal, pe fond, acţiunea a fost admisă în totalitate, în raport de toate cele trei categorii de sume contestate în opinia Curţii fiind anulate corect actele contestate numai în ceea ce priveşte suma de 71.121 RON, fiind apreciat legal caracterul lor deductibil. Sub acest considerent nu poate fi reţinut aspectul de nelegalitate invocate, prima instanţă aplicând corect disp. art. 21 alin. (4) din C. fisc. coroborat cu disp. pct. 44 din H.G. nr. 44/2003.

Organele de inspecţie fiscală au stabilit cheltuieli nedeductibile în sumă de 71.121 RON reprezentând prestări servicii în domeniul construcţiilor achiziţionate de reclamantă de la SC B. SRL Craiova, plecând de la aprecierea că facturile de achiziţie nu îndeplinesc condiţiile legale pentru a avea calitatea de document justificativ, respectiv condiţiile pentru a avea calitatea de document justificativ, respectiv condiţiile prevăzute de art. 19 şi 21 C. fisc. şi a Normelor metodologice aprobate prin OMEF nr. 3512/2008.

Potrivit art. 19 şi art. 21 din C. fisc. :

"(1) Profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor potrivit normelor de aplicare".

"Art. 21: (1) Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

(4) Următoarele cheltuieli nu sunt deductibile: (...) f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau I intrării în gestiune, după caz, potrivit normelor".

Curtea, în acord cu prima instanţă, apreciază că în mod corect s-a apreciat că facturile în cauză, verificate din punct de vedere contabil, îndeplinesc condiţiile de a fi documente justificative.

La dosar s-a probat realitatea şi legalitatea achiziţiilor şi a raporturilor comerciale din perioada 2012-2013, expertiza efectuată concluzionând ca cele 6 facturi analizate îndeplinesc condiţiile din punct de vedere financiar contabil de a fi documente justificative.

În cauză, suspiciunea de fraudă privind pe SC B. a fost ulterioară raporturilor comerciale, în anul 2014 fiind urmată de sesizarea penală din 2015.

În cauză, în acord cu jurisprudenţa consolidată a Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu a fost probată o rea credinţă şi nu există probe că reclamanta-intimată a fost implicată într-un mecanism de fraudare.

Faţă de motivele expuse, Curtea apreciază că în mod legal prima instanţă a anulat actele fiscale cu privire la suma de 71.121 RON apreciată ca fiind o cheltuială deductibilă, sentinţa urmând a fi menţinută sub acest aspect.

Cu privire la aspectele de nelegalitate privind celelalte două sume, Curtea apreciază ca fondate ambele recursuri, în cauză fiind îndeplinite pe ambele sume care urmează a fi analizate, condiţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

În ceea ce priveşte suma referitoare la venituri reprezentând dobânzi în sumă de 931.709 RON apreciate de organele fiscale ca venituri suplimentare din prestări servicii (dobânzi) în sumă totală de 931.709 RON pentru care s-au calculat de organele fiscale care au recalificat (reîncadrat) tranzacţia şi au recalculat baza impozabilă pentru perioada 2011 - 2012 şi sumele de achitat suplimentar de 160 - 453 RON, plus accesorii.

Curtea apreciază că în cauză, soluţia de admitere este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2) din C. fisc. .

Conform art. 11 alin. (1) şi (2) din C. fisc. :

"(1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei. (3) În cadrul unei tranzacţii între persoane române şi persoane nerezidente afiliate, precum şi între persoane române afiliate, autorităţile fiscale pot ajusta suma venitului sau a cheltuielii oricăreia dintre persoane, după cum este necesar, pentru a reflecta preţul de piaţă al bunurilor sau al serviciilor furnizate în cadrul tranzacţiei. [...].

Potrivit dispoziţiilor pct. 38 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal:

"Când un contribuabil acordă un împrumut (credit) unei persoane afiliate sau atunci când acesta primeşte un astfel de împrumut-(credit), indiferent de scopul şi destinaţia sa, preţul pieţei pentru asemenea serviciu este constituit din dobânda care ar fi fost agreată de persoane independente pentru astfel de servicii furnizate în condiţii comparabile, inclusiv comisionul de administrare a creditului, respectiv împrumutului. [...]."

Aşadar, la stabilirea obligaţiilor unei entităţi economice, trebuie avut în vedere reflectarea conţinutului economic al tranzacţiilor efectuate de aceasta, în acest scop organul fiscal putând să nu ia în consideraţie anumite tranzacţii sau să reîncadreze forma acestora.

În cauză, reclamanta-intimată a acordat împrumuturi fără dobândă unei alte societăţi E. SRL, pentru motivul neprobat al susţinerii unor lucrări de investiţii, efectuate de această societate, lucrări în urma cărora s-ar fi urmărit obţinerea de venituri impozabile după finalizare de către societatea asociată.

Curtea apreciază că în mod corect organele fiscale au aplicat disp. art. 11 alin. (1) şi (2) din C. fisc. şi au procedat la reîncadrarea operaţiunilor de creditare efectuate de reclamantă în beneficiul persoanei afiliate şi au stabilit venituri suplimentare din prestări servicii (dobânzi) în sumă de 931.709 RON.

În cauză, au fost aplicate corect dispoziţiile pct. 38 din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal şi au reîncadrat tranzacţia efectuată în scopul aplicării legii fiscale.

În cauză, în mod nelegal prima instanţă şi-a însuşit apărarea reclamantei-intimate invocată la fond şi reiterată şi în recurs prin întâmpinare, Curtea înlăturând motivat această apărare.

Nivelul dobânzii calculate ca urmare a reîncadrării fiscale corecte a fost stabilit în raport de un criteriu legal - nivelul dobânzii BNR şi în raport de nivelul dobânzilor bancare raportat la celelalte credite în derulare ale reclamantei, neputându-se reţine aplicarea unor dobânzi variabile, contractuale stabilite diferite în materie comercială în funcţie de clauzele negociate de părţi.

Cu privire la concluzia raportului de expertiză pe suma de 931.709 RON, aceasta nu poate fi reţinută deoarece face referire la modalitatea de calcul.

Curtea apreciază că în cauză, în mod corect organele fiscale au luat în calcul drept preţ al pieţei pentru astfel de servicii, dobândă agreată de reclamanta pentru creditele contractate cu unităţile bancare, avându-se în vedere ponderea creditului acordat cu titlu gratuit către afiliaţi din total împrumut contractat în condiţiile pieţei libere şi contabilizat în conturile 1621, respectiv 5151 "Servicii furnizate în condiţii comparabile...".

La baza acestui raţionament a stat Fişa contului 461.06, Fişa contului 1621 şi Fişa contului 5191 puse la dispoziţie de reclamantă. Ponderea astfel calculată a fost aplicată asupra cheltuielilor cu dobânzile bancare pricepute de unităţile bancare ce au acordat creditele contestatoarei, preluate din Fişa contului 666.

În ceea ce priveşte impozitul pe dividende în sumă de 1.649.228 RON, Curtea apreciază că soluţia dispusă cu privire la această sumă dată de prima instanţă este nelegală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a disp. art. 67 din C. fisc. raportat la Hotărârea AGA din 12 decembrie 2014.

Conform art. 67 din C. fisc. :

"Reţinerea impozitului din veniturile din investiţii - (1) Veniturile sub formă de dividende, inclusiv sumele primite ca urmare a deţinerii de titluri de participare la fondurile închise de investiţii, se impun cu o cotă de 16% din suma acestora. Obligaţia calculării şi reţinerii impozitului pe veniturile sub formă de dividende revine persoanelor juridice, odată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi. Termenul de virare a impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face piaţa.

În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor pana la sfârşitul anului în care s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende se plăteşte pana la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor".

Potrivit art. 7 alin. (12) din C. fisc. , dividendele sunt definite ca fiind "o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică unui participant la persoana juridică, drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea persoană juridică", pe baza bilanţului contabil anual şi a contului de profit şi pierdere.

Dividendele sunt supuse impozitării, obligativitatea calculării, reţinerii şi vărsării impozitului pe dividende revenind persoanelor juridice o dată cu plata dividendelor către acţionari sau asociaţi.

În cazul dividendelor distribuite, dar care nu au fost plătite acţionarilor sau asociaţilor-, după caz, până la sfârşitul anului în care s-a aprobat bilanţul contabil, termenul de plată a impozitului pe dividende este până la 25 ianuarie inclusiv a anului următor.

În opinia Curţii, impozitul pe dividende în sumă de 1.649.228 RON a fost corect stabilit de recurentele-pârâte, în condiţiile în care dividendele nu au fost plătite până la data scadentă, existând o renunţare la încasarea lor de către asociaţi şi nu o revenire asupra distribuirii de dividende, cum în mod greşit a apreciat prima instanţă, prin însuşirea opiniei reclamantei şi a raportului de expertiză.

Prin Hotărârea AGA din 12 decembrie 2014, asociaţii societăţii reclamante au hotărât, în unanimitate, "renunţarea la dividendele existente în sold în evidenţele societăţii la data de 31 decembrie 2013 repartizate şi neîncasate".

Contrar aprecierii primei instanţe, Curtea constată că organele fiscale au procedat legal în sensul că întrucât a existat o renunţare la dividende repartizate şi neîncasate, este eronată operaţiunea de stornare a impozitului în sumă de 1.649.228 declarat în luna decembrie 2013.

Iar în aplicarea art. 67 alin. (1) din C. fisc. în mod corect s-a apreciat de recurentele-pârâte în sensul că reclamanta-intimată are obligaţia plăţii impozitului declarat în sumă de 1.649.228 RON, fiind eronată stornarea repartizării profitului la dividende, aceasta în condiţiile în care reclamanta a distribuit dividende din profitul anilor 2009, 2010, 2011 şi 2012, din care o parte au fost achitate, iar o parte nu au fost achitate în termenul prevăzut de lege. Pentru dividendele distribuite în anul 2013 şi neîncasate, reclamanta avea obligaţia plăţii impozitului pe dividende în sumă de 1.649.228 RON.

În ceea ce priveşte aspectul de nelegalitate privind calitatea procesual pasivă a DGRFOP Timişoara în raport de Dispoziţia nr. 96/2015, Curtea apreciază că în mod corect prima instanţă a stabilit cadrul procesual în raport de obiectul complex al acţiunii, în raport de fiecare autoritate emitentă a actelor fiscale contestate în cauză.

Faţă de considerentele expuse mai sus, Curtea, în baza art. 496 - 497 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursurile declarate de autorităţile-pârâte, va casa sentinţa atacată şi rejudecând, va dispune admiterea în parte a acţiunii astfel cum a fost formulată, va anula în parte Decizia nr. 1716/515 din 4 noiembrie 2015 şi Decizia nr. 5 din 18 noiembrie 2015, decizii emise în soluţionarea contestaţiilor pe care instanţa de fond le anulase în totalitate.

Va respinge cererea de anulare a următoarelor acte fiscale: decizia din 4 noiembrie 2015; decizia din 18 noiembrie 2015; decizia de impunere din 16 august 2015 şi a dispoziţiei de măsuri din 17 august 2015, în ceea ce priveşte două categorii de sume: prima în ceea ce priveşte veniturile reprezentând dobânzi în sumă de 931.709 RON şi a doua reprezentând impozitul pe dividende în sumă de 1.649.228 RON.

Va menţine celelalte dispoziţii din sentinţa recurată privind soluţionarea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu şi pe fond, soluţia de anulare în ceea ce priveşte suma de 71.121 RON, cheltuieli apreciate deductibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata - reclamantă SC A. SRL.

Admite recursurile declarate de recurentele-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş Severin împotriva Sentinţei civile nr. 217 din 12 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Dispune admiterea în parte a acţiunii.

Anulează în parte decizia din 4 noiembrie 2015 emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii din cadrul DGRFP Timiş şi deciziei din 18 noiembrie 2015 emisă de SIFCM din cadrul AJFP Caraş-Severin.

Respinge cererea de anulare a deciziei din 4 noiembrie 2015 emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii din cadrul DGRFP Timiş şi deciziei din 18 noiembrie 2015 emisă de SIFCM din cadrul AJFP Caraş-Severin, a raportul de inspecţie fiscală nr. x/17 august 2015, Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/16 august 2015 şi dispoziţia de măsuri din 17 august 2015, acte emise de către AIF din cadrul AJFP Caraş Severin, în ceea ce priveşte veniturile reprezentând dobânzi în sumă de 931.709 RON şi impozitul pe dividende în sumă de 1.649.228 RON.

Menţine celelalte dispoziţii privind soluţionarea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de exerciţiu şi pe fond, soluţia de anulare în ceea ce priveşte suma de 71.121 RON, cheltuieli apreciate deductibile.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 martie 2020.

GGC - CL