Nullity of tax administrative appeal for lack of original handwritten signature submitted via email

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17.09.2019, reclamantul A. a formulat în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, plângere împotriva rezoluţiei pronunţate în dosarul nr. C19-2949 la data de 09.09.2019 emisă de Inspecţia Judiciară şi al Rezoluţiei nr. 2138/01.07.2019 pronunţate în dosarul Inspecţiei Judiciare nr. 19-2503.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 29 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 200 alin. (4) C. proc. civ. a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..

1.2. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., fiind criticată încheierea pronunţată de instanţa de fond, însă cu referire la fondul cauzei sale.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte reţine că cererea de recurs nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute la art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., în sensul că cererea nu este semnată în original, cerinţă a cărei neîndeplinire este sancţionată cu nulitatea, potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (3) din C. proc. civ.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte reţine că instanţa de fond a verificat, în temeiul art. 200 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată formulată de reclamant şi a pus în vedere acestuia să depună la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON, cererea de chemare în judecată semnată în original, înscrisurile doveditoare, certificate pentru conformitate cu originalul, în exemplare suficiente şi pentru comunicare, şi constatând că reclamantul nu a îndeplinit obligaţiile care îi reveneau în termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. (2) C. proc. civ. a anulat cererea de chemare în judecată formulată de reclamant.

Împotriva acestei încheieri reclamantul a exercitat calea de atac a recursului.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ. "Cererea de recurs va cuprinde:

"semnătura părţii sau a mandatarului părţii în cazul prevăzut la art. 13 alin. (2), a avocatului sau, după caz, a consilierului juridic", iar dispoziţiile alin. (3) prevăd că "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Aceste dispoziţii se corelează cu dispoziţiile generale în materia depunerii cererilor adresate instanţelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că:

"Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă…, precum şi semnătura."

Potrivit art. 268 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Rolul semnăturii":

"(1) Semnătura unui înscris face deplină credinţă, până la proba contrară, despre existenţa consimţământului părţii care l-a semnat cu privire la conţinutul acestuia. Dacă semnătura aparţine unui funcţionar public, ea conferă autenticitate acelui înscris, în condiţiile legii.(2) Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă decât dacă este reprodusă în condiţiile prevăzute de lege."

Prin urmare, întrucât semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie scrisă de mâna acestuia, neputând să fie dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că recurentul a depus cererea de recurs prin e-mail, recursul nefiind semnat olograf.

Înalta Curte reţine că, la dosarul cauzei, nu se află un exemplar original al recursului care să cuprindă semnătura olografă a recurentului, desi prin citaţia comunicată acestuia s-a consemnat existenţa neregularităţii cererii de recurs, ce nu a fost îndreptată până la data prezentei examinări.

Având în vedere aspectele menţionate, confirmată de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, prin lipsa semnăturii în original a părţii care figurează ca titular al căii de atac exercitate în cauză.

Instanţa de control judiciar are în vedere şi soluţia de principiu adoptată de Plenul Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 ianuarie 2018, în sensul că, "În ipoteza în care o parte litigantă înaintează cererea de recurs exclusiv prin fax sau e-mail şi instanţa face demersuri pentru a obţine exemplarul purtând semnătura olografă, iar partea nu se conformează, sancţiunea aplicabilă este cea a anulării cererii de recurs".

Ca urmare a nerespectării cerinţei de formă prevăzute la alin. (1) lit. e) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia nulităţii recursului în raport cu dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. e), alin. (3) din C. proc. civ., întrucât recursul nu cuprinde semnătura părţii, care trebuie aplicată în original pe actele procesuale depuse la instanţa de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul formulat de A. împotriva încheierii din 29 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2020.