Violation of adversarial proceedings where first-instance court fails to serve taxpayer’s amended claims invoking automatic expiration of precautionary tax measures.

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.10.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generala Antifraudă Fiscală - Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală, anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/14.07.2016şi a actelor subsecvente emise în baza deciziei atacate: procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile x/18.07.2016 şi orice alte acte, necomunicate până în prezent.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1037 din 23 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă, în ceea ce priveşte capătul 2 de cerere şi, în consecinţă, a fost respins capătul 2 de cerere ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., astfel cum a fost completată în ceea ce priveşte capătul 1.

Constată că măsurile asiguratorii instituite prin decizia nr. x/14.07.2016 au încetat de drept la expirarea termenului de 6 luni de la emiterea acestei decizii.

Instanţa a respins în rest cererea completată, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a subliniat faptul că susţinerile referitoare la incidenţa în cauză a prevederilor art. 213 alin. (7) din C. proc. civ. nu sunt cuprinse niciunde în cererea de chemare în judecată, situaţie în care recurenta nu a putut formula concluzii cu privire la acest aspect, iar apărările recurentei-pârâte formulate în cauză au privit numai petitul principal.

Recurenta a prezentat pe larg situaţia de fapt a cauzei care a dus la luarea măsurilor asigurătorii, susţinând că măsurile s-au impus datorită conduitei contribuabilului care a condus la existenţa riscului ca societatea să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând colectarea.

1.4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă A. S.R.L. s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii pronunţate de instanţa de fond.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Analizând actele şi lucrările cauzei, Înalta Curte reţine ca fiind întemeiate criticile formulate de recurentă, motiv pentru care sentinţa instanţei de fond va fi casată, cu trimitere spre rejudecare aceleiaşi instanţe, având în vedere considerentele ce urmează.

Înalta Curte constată că susţinerile cu privire la incidenţa în cauză a prevederilor art. 213 alin. (7) nu au fost puse în discuţia părţilor de către instanţa de fond.

Din actele dosarului rezultă că instanţa de primă jurisdicţie s-a pronunţat pe cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată prin notele de şedinţă depuse de reclamantă, dosar fond, prin care intimata-reclamantă a invocat incidenţa în cauză a prevederilor art. 213 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în sensul de a se constata că măsurile asigurătorii luate prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii au încetat.

Înalta Curte constată că această cerere completatoare a cererii de chemare în judecată nu a fost comunicată pârâtei.

Din verificarea actelor dosarului rezultă că la termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2017, instanţa de fond nu a dispus comunicarea notelor de şedinţă către pârâtă, ci s-a dispus emiterea unei adrese către aceasta, dosar fond, prin care s-a solicitat ca pârâta să precizeze dacă între timp a fost emis titlul de creanţă în ceea ce priveşte sumele avute în vedere la momentul emiterii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Or, procedând într-o asemenea manieră, instanţa de primă jurisdicţie a încălcat principii fundamentale ce vizează drepturile părţilor prevăzute de art. 13 şi art. 14 din C. proc. civ., respectiv a fost încălcat dreptul la apărare al recurentei-pârâte şi contradictorialitatea dezbaterilor.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că este întemeiat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., situaţie în care sentinţa atacată va fi casată cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 1037 din 23 martie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2020.