Fraud sentence increased to 5 years; older cheque fraud time-barred, clemency grant annulled, third-party seizure appeals inadmissible

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 53/P/1997 din 9 martie 1999, Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului B.G.A. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de:

- art. 282 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen;

- art. 282 alin. (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen;

- art. 282 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen ;

- art. 282 alin. (2) din C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen;

- art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen;

- art. 288 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen;

- art. 291 teza I C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen;

- art. 290 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen;

- art. 290 C. pen,

toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin același rechizitoriu, în baza art. 45 alin. (1) raportat la art. 38 C. proc. pen., s-a dispus disjungerea cauzei față de inculpatele P.P.M. și D.F.M..

În sarcina inculpatului B.G.A., actul de sesizare a instanței a reținut următoarele:

I - În perioada 1991-1994, B.G.A., împreună cu diverși parteneri a înființat 10 societăți comerciale, având ca obiect de activitate, în principal, operațiuni de import-export și prestarea de servicii în domeniul turismului și agrementului.

Încă de la înființarea societăților comerciale, B.G.A. a fost numit administrator, având mandat pentru a contracta credite și a semna documentele legate de activitatea firmelor. Pentru derularea operațiunilor financiar-contabile, cele 10 societăți comerciale și-au deschis conturi la sucursalele și filialele B.R.D.

Deținând calitatea de administrator, B.G.A. a emis, în perioada martie-iunie 1992, 25, C.E.C.-uri cu limită de sumă, fără a avea disponibil suficient în cont și trecând pe filele C.E.C. o sumă mult mai mare decât aceea existentă efectiv în cont.

II - În aceeași calitate, în perioada decembrie 1994 - martie 1995, inculpatul B.G.A. a întocmit 24 ordine de plată false, contrafăcând ștampila B.R.D. București și semnătura administratorului de cont.

III și IV - Ordinele de plată false au fost trimise filialei Sinaia a B.R.D., de unde au și fost încasați banii.

V - Inculpatul a falsificat datele de valabilitate a șapte pașapoarte, ale căror fotocopii au fost transmise filialei Sinaia a B.R.D., în vederea cumpărării de valută.

VI - Același inculpat, pentru a justifica sumele în valută, a falsificat facturi ce purtau antetul unor unități hoteliere din Turcia și Maria Britanie, susținând că acolo au fost făcute cheltuielile de cazare de către persoanele trimise în străinătate în interes de serviciu.

VII - Pentru a induce în eroare organul de urmărire penală, inculpatul a întocmit 12 înscrisuri prin care a atestat în mod fals că societățile pe care le administrase au sesizat băncii, la timp, anumite nereguli. Falsul s-a realizat prin contrafacerea ștampilei de confirmare a băncii, fiind prezentate la dosar în februarie 1998, ca probe în apărare.

Pentru stabilirea situației de fapt și vinovăției, inculpatului i s-a administrat un material probator complex:

- B.R.D., sucursala municipiului București, a depus plângere penală și precizări cu privire la paguba pretins a fi produsă acesteia, respectiv, 534.567.312.380 lei, cuprinzând prejudiciul efectiv și dobânda.

- S-au luat mai multe declarații inculpatului, poziția acestuia fiind aceea de acceptare a unei posibile pagube produse băncii menționate, pe care s-a oferit a o acoperi, apreciind, însă, că aceasta, în măsura în care este reală, este consecința unei activități defectuoase și nu urmarea unei activități infracționale.

- La dosarul de urmărire penală s-au depus înscrisuri, după cum urmează:

*filele C.E.C. din carnetele C.E.C. cu limită de sumă;

*extrasele de cont ale societăților comerciale;

*actul de control întocmit de organele B.R.D.;

*documente bancare, constând în dispoziții și ordine de plată, fax-uri, telex-uri, note contabile;

*C.E.C.-uri de numerar;

*acte întocmite de B.R.D., sucursala municipiului București și Direcția contabilitate generală, privitoare la decontarea interbancară;

*diferite adrese;

*angajamente de plată ale inculpatului și contracte de ipotecă;

*actul de control privind valuta;

*situația participării la piața valutară a clienților B.R.D., pentru deplasarea în străinătate, în perioada ianuarie-iunie 1996;

*facturi;

*devize estimative;

*pașapoartele martorilor și fotocopiile acestora;

*declarații de plată valutară externă;

*adrese semnate de inculpat;

*tabel nominal cu ștampilele B.R.D., sucursala Sinaia;

*registrul de corespondență;

În faza de urmărire penală s-au efectuat două expertize contabile, precum și expertize criminalistice.

Expertizele contabile au avut următoarele obiective:

1 - Modul de organizare a operațiunilor de decontări interbancare în cadrul B.R.D.

2 - Cum a fost organizată activitatea de decontare a B.R.D., filiala Sinaia.

3 - Care au fost operațiunile efectuate la această filială de către cele 10 societăți comerciale administrate de inculpatul B.G.A., în perioada iunie 1994 – iunie 1996, legalitatea și realitatea acestora, cazuri de încălcare a regulamentului băncii și persoanele vinovate.

4 - Dacă operațiunile efectuate la filiala Sinaia a B.R.D. au fost evidențiate corect în celelalte unități ale băncii, cu care aceasta a avut corespondență.

5 - Dacă se constată cazuri de efectuare a unor plăți în descoperire de cont către societățile comerciale administrate de inculpat, care au fost documentele primare care au stat la baza acestora, ce simboluri au fost folosite și de care persoane anume.

6 - Dacă există un prejudiciu creat la B.R.D., care este mecanismul producerii lui și persoanele răspunzătoare de încălcarea normelor bancare.

7 – Dacă, pentru societățile comerciale menționate, s-au efectuat plăți în descoperire de cont și de alte sucursale ale B.R.D.

8 - Care a fost lanțul operațiunilor interbancare care au determinat efectuarea de plăți în descoperire de cont.

9 - Ce garanții materiale au fost instituite în favoarea B.R.D., după descoperirea fraudei, cine este persoana fizică sau juridică care a oferit aceste garanții și dacă aceasta a fost beneficiar al sumelor sustrase de la B.R.D.

10 - Legalitatea operațiunilor valutare efectuate, prin B.R.D., de către inculpat și cuantumul sumelor în valută transmise în străinătate în perioada 1992-1996.

11 - Stabilirea reglementărilor legale încălcate, precum și a persoanelor vinovate.

12 - Dacă pagubele produse sunt urmarea unor operațiuni greșite sau sunt rezultatul unor acțiuni frauduloase.

13 - Determinarea pagubelor produse B.R.D., persoanele care au beneficiat de sumele de bani necuvenite, stabilirea părților responsabile civilmente, care au contribuit și favorizat crearea de prejudicii, în sume absolute, cu actualizarea lor la data finalizării expertizei. În acest sens, s-a dispus:

- stabilirea sumelor de bani necuvenite, care au intrat în conturile celor 10 societăți comerciale, pe surse și procedee;

- să se stabilească dacă operațiunile de încasări și plăți prin unitățile bancare sunt înregistrate în contabilitatea celor 10 societăți comerciale;

- determinarea sumelor de bani, ridicate în numerar din conturile bancare, utilizarea lor, documentele întocmite, persoanele care au beneficiat de aceste sume;

- paguba efectivă produsă B.R.D.

Concluziile celor două expertize contabile au fost concordante, în sensul că prejudiciul produs B.R.D. este de 70.218.675.405 lei, responsabil fiind inculpatul.

Pentru verificarea unora dintre actele depuse, sub aspectul autenticității, s-au efectuat expertize criminalistice.

Expertiza criminalistică nr. 526 din 26 noiembrie 1998, având ca obiectiv impresiunile ștampilei ovale „CONTROLAT” și semnătura aplicată pe cele 24 ordine de plată, a concluzionat, în sensul că înscrisurile sunt fictive, contrafăcute prin modalitatea transferului impresiunii de ștampilă și a semnăturii de pe o altă dispoziție de plată, eventual reală.

Expertiza criminalistică nr. 503 din 10 noiembrie 1998, având ca obiect facturile hoteliere falsificate, a concluzionat în sensul că toate cele 86 facturi sunt contrafăcute prin procedeul multiplicării xerox a unui singur formular și că semnăturile sunt executate cu pastă neagră pe fiecare act în parte, în două reprize, de aceeași persoană. S-a mai concluzionat în sensul existenței continuității liniare a semnelor grafice de pe o filă pe alta.

De asemenea, în faza urmăririi penale au fost audiați următorii martori:

- C.M., I.M., B.P., N.I., C.O.I., și alții, în legătură cu activitatea financiar-bancară;

- J.P., V.E., V.G., A.E.L., și alții, referitor la situația pașapoartelor și a facturilor hoteliere falsificate;

- N.G. cu privire la data înregistrării celor 12 adrese falsificate, depuse în apărare.

În vederea recuperării prejudiciului, pe parcursul urmăririi penale, s-a luat măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului și a celor 10 societăți comerciale, părți responsabile civilmente în cauză.

Au fost sechestrate:

- o garsonieră, o casă și un teren situat în București, Hotelul I.Z.R. Sinaia, 2 terenuri situate în Ploiești, Complexul D.E.B. Eforie Nord, Bufetul I.N.T. Mamaia, Vila B. Eforie Nord, aparținând inculpatului B.G.A., o fermă piscicolă din Bușteni, 2 spații comerciale din Mărășești, un autoturism Dacia, televizoare și frigidere aparținând părții responsabile civilmente SC A.T.L. SRL;

- Hotelul F.E.L. Eforie Nord, Hotelul-restaurant U.N.I. Eforie Nord, Restaurantul P.E.R. Eforie Nord, Vila V. Eforie Nord, vestiar B.E.L. Eforie Nord și un autoturism Mercedes Benz aparținând părții responsabile civilmente, SC U.N.I. SRL;

- Hotelul B.E.L. Eforie Nord, Vila M.I.M. Eforie Nord, Grădina U.N.I. Eforie Nord, minigolf B.E.L. Eforie Nord, Braseria B.E.L. Eforie Nord, duș cald B.E.L. Eforie Nord și chioșc T.B.E.L. Eforie Nord, aparținând părții responsabile civilmente, SC B.E.L. SRL;

- obiecte de mobilier, birotică și aparatură electrocasnică, aparținând părții responsabile civilmente SC S.I.M. SRL.

Asupra tuturor bunurilor imobiliare sechestrate s-a luat inscripție ipotecară.

De asemenea, în baza art. 167 C. proc. pen., s-au poprit sumele de bani datorate, cu orice titlu, inculpatului și părților responsabile civilmente, existente în conturile acestora, deschise la unitățile bancare de pe teritoriul României. Au fost identificate și poprite sumele de 84.975.438 lei, 16.003 dolari S.U.A., 17.026 mărci germane și 71 lire sterline.

Totodată, în baza aceluiași text și în conformitate cu Acordul dintre Guvernul României și Guvernul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, referitor la reținerea și confiscarea bunurilor provenite și a instrumentelor folosite la comiterea infracțiunilor, s-a dispus poprirea sumelor de bani existente în conturile inculpatului B.G.A. deschise la M.B. Londra, A.I.B. și R.B. Scotland.

Prin rechizitoriu s-a susținut că:

1 - Fapta inculpatului care, în calitate de administrator al SC A.T.L. SRL, SC B.E.L. SRL și SC U.N.I. SRL, în perioada martie - iunie 1992, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a emis un număr de 25 cecuri cu limită de sumă, fără a avea disponibil suficient în cont și de a menționa, la rubrica „disponibil”, o sumă mai mare decât cea existentă efectiv în cont, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de falsificare de monedă sau alte valori, prevăzută de art. 282 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

2 - Fapta inculpatului care, în împrejurările descrise mai sus, a încredințat cele 25 C.E.C.-uri beneficiarilor, pentru a le încasa de la unitățile bancare, cunoscând că disponibilul din cont, la data emiterii filelor C.E.C., era în sumă mai mică decât cea trecută în C.E.C.-ul transmis acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de punere în circulație a valorilor falsificate, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

3 - Fapta inculpatului care, în calitate de administrator al acelorași societăți, în perioada decembrie 1994 - martie 1995, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a întocmit un număr de 24 ordine de plată în false, prin contrafacerea ștampilei B.R.D., sucursala municipiului București, cu mențiunea controlat și a semnăturii administratorului de cont de la rubrica „banca emitentului”, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de falsificare de monede sau alte valori, prevăzută de art. 282 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

4 - Fapta inculpatului care, în împrejurările menționate, a transmis B.R.D., filiala Sinaia, în vederea încasării, cele 24 ordine de plată întocmite în fals, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de punere în circulație a valorilor falsificate, prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

5 - Fapta inculpatului B.G.A. care, în calitate de administrator al societăților comerciale în grup, în înțelegere cu altă persoană, în perioada 1994 - iunie 1996, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a emis documentele de plată, fără a avea disponibil suficient în cont, precum și ordine de plată falsificate, transmise prin altă rețea decât cea bancară, inducând în eroare B.R.D. și cauzând acesteia un prejudiciu în sumă de 70.218.675.405 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

6 - Fapta inculpatului care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anilor 1995 – 1996, a alterat conținutul fotocopiilor unui număr de 7 pașapoarte, prin modificarea datei la care expira valabilitatea acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 282 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

7 - Fapta inculpatului care, în împrejurările menționate, a depus fotocopiile pașapoartelor falsificate la B.R.D., pentru a justifica cererile de cumpărare de valută, formulate în numele societăților pe care le administra, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 teza I C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

8 - Fapta aceluiași inculpat care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anilor 1995 - 1996, a falsificat facturi purtând antetul unor unități hoteliere din Turcia și Maria Britanie, consemnând că, la acestea, au fost cazate diferite persoane, trimise în străinătate în interes de serviciu, cu referire la societățile comerciale în grup, pe cale le-a depus la B.R.D., în vederea justificării multiplelor cereri de cumpărare de valută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

9 - Fapta inculpatului B.G.A. care, prin întocmirea a 12 înscrisuri în care a atestat nereal că societățile pe care le-a administrat au sesizat banca cu privire la neregulile constatate în cursul lunilor mai 1995, septembrie 1995 și ianuarie 1996, contrafăcând ștampila de confirmare a băncii, prin multiplicare xerox, după care, la data de 11 februarie 1998, a prezentat aceste înscrisuri organului de urmărire penală, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

Prin sentința nr. 55 din 3 decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția penală a condamnat pe inculpatul B.G.A:

1 - La 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 282 alin. (1) și de art. 282 alin. (2) C. pen, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, privind emiterea a 22 de C.E.C.-uri fără disponibil în cont.

A aplicat art. 64-71 C. pen.

2 - La 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 282 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, privind 24 ordine de plată.

A constatat grațiată în întregime și condiționat pedeapsa de 2 ani închisoare, conform art. 1 din Legea nr. 137/2001 și a atras atenția inculpatului asupra art. 8 din același act normativ.

A anulat înscrisurile falsificate.

3 - La 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 282 alin. (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, privind ordinele și dispozițiile de plată (inclusiv 24 ordine de plată falsificate) fără disponibil, prejudiciu de 76.757.151.805 lei.

A aplicat art. 64-71 C. pen.

4 - La 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, privind 7 pașapoarte.

A constatat grațiată în întregime și condiționat pedeapsa de 2 ani închisoare, în baza art. 1 din Legea nr. 137/2001 și a atras atenția inculpatului asupra art. 8 din același act normativ.

A anulat înscrisurile falsificate.

5 - La 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals, prevăzută de art. 291 teza 2 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, pentru folosirea pașapoartelor falsificate.

A constatat grațiată în întregime și condiționat pedeapsa de 2 ani închisoare, în baza art. 1 din Legea nr. 137/2001 și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 8 din același act normativ.

6 - La 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, privind facturile hoteliere.

A constatat grațiată în întregime și condiționat pedeapsa de 2 ani închisoare, în baza art. 1 din Legea nr. 137/2001 și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 8 din același act normativ.

A anulat înscrisurile falsificate.

7 - La 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, privind 12 adrese, prevăzută de art. 290 C. pen.

A constatat grațiată în întregime și condiționat pedeapsa de 2 ani închisoare, în baza art. 1 din Legea nr. 137/2001 și a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 8 din același act normativ.

A anulat înscrisurile falsificate.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. a) C. pen, a contopit cele două pedepse executabile, de câte 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen, cu aplicarea art. 64-71 C. pen.

Conform art. 145 alin. (1) din C. proc. pen., a menținut măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

A constatat acoperit prejudiciul cauzat părții civile B.R.D., prin emiterea a 22 C.E.C.-uri fără acoperire.

A obligat pe inculpat să plătească părții civile, B.R.D., suma de 2.253.225.811.840 lei, reprezentând pagubă efectivă și beneficiu, reactualizate, în solidar cu părțile responsabile civilmente, SC A.T.L. E.X. SRL (42.871.899.437 lei), SC A.T.L. SRL (338.361.209.644 lei), SC A.V.A. SRL (341.496.609.947 lei), SC B.E.L. SRL (153.088.173.864 lei), SC B.E.N. SRL (104.813.928.796 lei), SC B.E.S. SRL (442.658.220.657 lei), SC B.R.A. SRL (36.828.052.174 lei), SC I.N.V. SRL (139.313.590.161 lei), SC S.I.M. SRL (453.089.021.419 lei) și SC U.N.I. SRL (200.705.105.737 lei).

În conformitate cu dispozițiile art. 165, 166 și 167 C. proc. pen., a menținut sechestrul asigurător, inscripția ipotecară și poprirea, instituite ca măsuri asigurătorii pe bunurile aparținând inculpatului B.G.A., precum și pe bunurile fiecăreia dintre părțile responsabile civilmente menționate, pentru acestea din urmă numai până la concurența sumei datorate de fiecare.

Prin încheierea din 4 decembrie 2002, s-a dispus îndreptarea erorilor materiale din minuta sentinței nr. 55 din 3 decembrie 2002, în sensul că, în loc de Legea nr. 137/2001, se va consemna corect Legea nr. 137/1997, iar la pct. 4 alin. (1) se va menționa corect - 2 ani închisoare, în loc de 3 ani închisoare - cum greșit s-a dactilografiat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin plângerea penală din 17 iulie 1996, partea civilă, B.R.D., a sesizat organul de urmărire penală asupra unei fraude produse băncii printr-o activitate ilicită complexă și de durată a inculpatului B.G.A. și a altor persoane, a căror activitate era legată de conturile celor 10 societăți comerciale administrate de inculpatul menționat.

B.R.D. a solicitat începerea urmăririi penale și trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de delapidare, fals și uz de fals, furt și înșelăciune, precum și acoperirea prejudiciului produs acesteia prin săvârșirea infracțiunilor menționate, al cărui cuantum urma să fie precizat ulterior.

Inculpatul, atât în faza urmăririi penale, cât și în etapa cercetării judecătorești, a acceptat posibilitatea producerii unui prejudiciu părții civile, susținând că acesta nu este, însă, urmarea unei activități infracționale, ci a unor erori de înregistrare contabilă. Acesta a mai susținut că, deși era singura persoană cu drept de semnătură, uneori semna cecuri cu limită de sumă, disponibilul în cont și suma de plată fiind, însă, înscrisă de alte persoane. Pe de altă parte, disponibil în cont a avut întotdeauna, cuantumul acestuia neputând, însă, fi verificat în timp real, ca urmare a primirii cu întârziere a extraselor de cont, împrejurare adusă, de altfel, la cunoștința băncii. Inculpatul a mai susținut că nu a falsificat ordine sau dispoziții de plată și nu a avut nici o înțelegere frauduloasă cu alte persoane în acest scop. De asemenea, acesta a susținut că nu a falsificat pașapoarte sau alte acte pentru a obține valută, precum și că a constatat diferența mare dintre sumele rulate și venituri din activitatea de comerț și turism, pe care, însă, nu și-a putut-o explica. Totodată, invocând nerespectarea condițiilor de efectuare a acestora, inculpatul a contestat expertizele. Cu privire la cele 12 adrese, prin care a semnalat băncii unele nereguli, inculpatul a susținut că acestea sunt reale și, ca atare, concluziile expertizei criminalistice sunt eronate.

Examinând, însă, cele 25 file C.E.C., s-a constatat că 22 dintre acestea au fost emise pentru sume ce depășeau disponibilul din cont. În cazul celorlalte 3 file C.E.C., și anume, cele cu nr. 431222 din 19 mai 1992, emisă pentru suma de 3.000.000 lei, nr. 787037 din 8 iunie 1002, emisă pentru suma de 3.500.000 lei și nr. 075976 din 9 iunie 1992, emisă pentru suma de 124.473 lei, disponibilul în cont era suficient pentru onorarea la plată a acestora, așa încât înscrierea unei sume mai mari decât cea efectiv existentă în cont apare ca fiind lipsită de relevanță juridică.

Cu privire la ordinele de plată, instanța de fond a constatat că disponibilul din contul firmelor plătitoare era, în cele mai multe cazuri, sub nivelul sumelor înscrise în documentul de plată, iar 24 dintre acestea nu aveau număr de control și purtau semnătură neidentificată.

Cum toate operațiunile menționate aveau loc între firmele administrate de B.G.A. și în interesul acestuia, rezultă, cu evidență, că acestea nu puteau fi comise de alte persoane, fără acceptul inculpatului.

Plățile dispuse de inculpatul B.G.A. au consumat din resursele băncii 1.139.133.478 lei în contul „banilor aflați pe drum”, în timp ce încasările în numerar au fost de numai 27.746.316 lei.

Mai mult, nu exista interesul înlăturării acestor nereguli, așa încât puținele încercări de semnalare a acestora au fost imediat mușamalizate.

O împrejurare concretă, care demonstrează că B.G.A. este autorul celor 24 ordine de plată fictive, constă în aceea că, pe manșeta a patru din fax-urile transmise, este inscripționat A.T.L. București I D 4001 3112329, reprezentând numărul de telefon girat de inculpatul menționat, care, până la 1 octombrie 1997, a aparținut SC S.I.M. SRL.

Prin coroborarea conținutului declarațiilor referitoare la semnarea cecurilor cu limită de sumă cu datele rezultând din cecuri, ca înscrisuri, este infirmată apărarea inculpatului, în sensul că nu a dispus alimentarea nereală a conturilor, situație ce este confirmată și de concluziile expertizelor efectuate în cauză.

Este adevărat că, în raport cu mecanismul legal stabilit de protejare a operațiunilor bancare, activitatea infracțională a inculpatului nu se putea desfășura fără concursul funcționarilor băncii, care nu și-au respectat atribuțiile de serviciu, însă, vinovăția acestora nu este de natură a înlătura vinovăția numitului B.G.A., marele beneficiar al activității frauduloase menționate.

Pe de altă parte, la dosar există atât extrasele de cont, cât și registrul de evidență a telex-urilor și fax-urilor, precum și jurnalul zilnic de operațiuni, depuse în copie xerox, certificate de conducerea băncii, așa încât a fost înlăturată apărarea inculpatului, privitoare la imposibilitatea stabilirii situației de fapt, vinovăției și prejudiciului, în lipsa documentelor originale.

În această situație, chiar dacă, în unele cazuri, au lipsit documentele primare de plată, prejudiciul s-a putut stabili cert, pe baza celorlalte acte originale. De altfel, ordinele de plată în original, nefiind înregistrate la capitolul „debit” în contul plătitor, acesta fiind procedeul fraudulos, ele nu pot fi găsite în bancă, ci numai la plătitor și primitor, ambele fiind societăți comerciale administrate de inculpatul B.G.A., care nu are interes să le depună.

Pe de altă parte, atâta vreme cât era permisă și recomandată metoda transmiterii documentelor de plată prin telex și fax, în baza cărora se efectuau plăți, acestea au caracter de acte originale.

În același timp, prin declarațiile martorilor audiați în cauză, cu privire la împrejurări de fapt legate de activitatea bancară privind pe inculpat în perioada analizată și situația pașapoartelor falsificate, care au servit la crearea aparenței îndeplinirii condițiilor de participare la licitațiile valutare, s-au clarificat toate aspectele legate de actele ce au servit activității infracționale, cu referire la aspectele menționate, precum și cele privitoare la falsificarea pașapoartelor martorilor, care nu au fost niciodată în străinătate în interes de serviciu și, ca atare, nu au fost cazați la hotelurile menționate în facturile falsificate prin metoda relevată de expertizele criminalistice.

Totodată, expertizele criminalistice efectuate în cauză au dovedit falsificarea titlurilor de credit, dispozițiilor de plată, pașapoartelor, facturilor hoteliere, adreselor și ștampilelor menționate de către inculpatul B.G.A.

Analizând activitatea desfășurată de inculpat, în raport cu conținutul juridic și constitutiv al infracțiunilor cu a căror judecare a fost sesizată instanța de judecată, s-a apreciat că fapta inculpatului, de a emite 22 file C.E.C. cu limită de sumă pentru valori ce depășeau disponibilul din cont, având cunoștință de această situație, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

Fapta inculpatului B.G.A., constând în întocmirea unui număr de 24 ordine de plată în fals, prin contrafacerea ștampilei și semnăturii administratorului de cont, precum și folosirea lor în vederea efectuării de plăți, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

Fapta inculpatului B.G.A. care, în calitate de administrator al societăților comerciale menționate, a emis, în perioada 1994 – 1996, ordine și dispoziții de plată fără a avea suficient disponibil în cont sau falsificate, transmise prin altă rețea decât cea bancară, prin care a indus în eroare B.R.D. și a cauzat acesteia un prejudiciu efectiv de 70.218.675.405 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

Ca atare, cu referire la faptele menționate, instanța de fond a dispus schimbarea încadrării juridice.

Fapta inculpatului B.G.A. care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, în cursul anilor 1995 - 1996, a alterat conținutul fotocopiilor unui număr de 7 pașapoarte, prin modificarea datei la care expira valabilitatea acestora, întrunește elementele constitutive ale infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului menționat, care, în împrejurările arătate, a depus, la B.R.D., fotocopiile celor 7 pașapoarte falsificate, pentru a justifica cererile de valută formulate în numele societăților comerciale pe care le administra, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 teza I C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului B.G.A., care, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a plăsmuit, în cursul anilor 1995 – 1996, facturi purtând antetul unor unități hoteliere din Turcia și Marea Britanie, pe care le-a depus la B.R.D., în vederea justificării cererilor de valută, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Fapta inculpatului menționat, care a întocmit un număr de 12 înscrisuri în care a atestat nereal că societățile pe care le-a administrat au sesizat banca cu privire la anumite nereguli, contrafăcând ștampila de confirmare a băncii, după care, la data de 11 februarie 1998, le-a prezentat organului de urmărire penală, ca mijloace de probă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen.

Instanța de fond a constatat că faptele menționate au fost comise înainte ca inculpatul să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre acestea, așa încât a reținut existența pluralității sub forma unui concurs real de infracțiuni.

Având în vedere amploarea deosebită a activității infracționale, valoarea pagubei produse băncii, precum și datele favorabile inculpatului, ce caracterizează persoana acestuia, cu referire la lipsa de antecedente penale, conduita anterioară bună și angajamentul luat de a acoperi prejudiciul, instanța de fond a apreciat că, pentru reeducarea inculpatului, se impune aplicarea pedepselor maxime prevăzute de normele incriminatoare, cu excepția celei privitoare pentru falsificarea pașapoartelor, în care o pedeapsă medie apare ca fiind corespunzătoare scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Totodată, instanța a constatat, cu referire la unele dintre infracțiunile menționate, în raport cu data săvârșirii acestora, incidența în cauză a dispozițiilor Legii nr. 137/1997.

Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și inculpatul B.G.A.

Parchetul a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

1 - În mod greșit a schimbat încadrarea juridică din art. 282 alin. (1) și art. 282 alin. (2) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 din același cod, cu privire la faptele de a emite cecuri fără disponibil în cont sau cu disponibil mai mic decât cel trecut în fila C.E.C. și de a le introduce în circuitul bancar.

2 - Hotărârea este contrară legii și, pentru că există contradicție între minută și dispozitiv, acesta din urmă, la rându-i, fiind contrazis de motivarea soluției, prin aceea că inculpatului i s-a aplicat în baza art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale, privind 7 pașapoarte, pedeapsa de 2 ani.

În susținerea primului caz de casare, procurorul a arătat că, potrivit art. 282 alin. (1) și 2 C. pen, în vigoare până la apariția Legii nr. 140 din 14 noiembrie 1996, falsificarea, printre altele, a cecurilor emise de instituția bancară, se pedepsea cu închisoarea de la 2 la 4 ani și interzicerea unor drepturi, cu aceeași pedeapsă sancționându-se și punerea în circulație în orice mod a unor astfel de valori falsificate.

Potrivit art. 215 alin. (1) și (2) din același cod, era incriminată inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, printre altele, prin folosirea de mijloace frauduloase, în scopul de a obține, pentru sine sau pentru altul, un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă. Dacă mijlocul fraudulos constituie, prin el însuși, o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

Înțelesul noțiunii de falsificare, pe care legiuitorul l-a avut în vedere cu ocazia incriminării faptei de la art. 282 alin. (1) C. pen, se referă și la contrafacerea cecului, prin alterarea conținutului, adică a mențiunilor pe care acesta trebuie să le cuprindă, cum ar fi semnătura, ștampila, rubrica disponibil, suma plătită sau sold, prin emiterea valabilă a unui C.E.C. înțelegându-se semnarea și ștampilarea de către emitent, ceea ce presupune că făptuitorul își dă consimțământul pentru ca rubricile să fie completate, cunoscând disponibilul său bancar.

Cât privește latura obiectivă a infracțiunii, în cazul falsificării prin alterare, se modifică conținutul cecului, creându-se în felul acesta o aparență necorespunzătoare adevărului, pe care cecul respectiv are destinația de a o exprima.

Activitatea de falsificare de cecuri, încriminată în art. 281 alin. (1) C. pen, precum și cea de punere a acestora în circulație, încriminată în alin. (2) al aceluiași articol, constituie, în urma modificărilor și completărilor aduse Codului penal prin Legea nr. 140 din 14 noiembrie 1996, infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (4) teza I C. pen, care sancționează fapta de emitere a unui cec asupra unei instituții de credit sau a unei alte persoane, știind că, pentru valorificarea lui, nu există acoperirea necesară.

Cum, însă, pedeapsa prevăzută pentru infracțiunile de falsificare de monede sau de alte valori și punere în circulație a valorilor falsificate, în formele prevăzute în art. 282 alin. (1) și (2) C. pen, este mai ușoară decât pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (4)C. pen., în raport cu prevederile art. 13 C. pen, referitoare la aplicarea legii mai favorabile, faptele de emitere și de punere în circulație de cecuri fără acoperire, săvârșite anterior apariției Legii nr. 149/1996, trebuie încadrate, după caz, în art. 282 alin. (1) sau în art. 282 alin. (2) C. pen.

În cauză, în mod greșit, instanța de fond a concluzionat că fapta inculpatului de a emite 22 cecuri cu limită de sumă, pentru valori ce depășeau disponibilul din cont și prezentând ca adevărate fapte mincinoase, cu ajutorul cărora a indus în eroare banca și a obținut foloase materiale corespunzătoare prejudiciului creat în perioada 1994-1996, ar reprezenta infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

Instanța de judecată a creat o lex terția, constând în aceea că, printr-o compilație între două legi, care au fost în vigoare pe parcursul procesului penal, înainte și după 14 noiembrie 1996, a încadrat faptele comise de inculpat, sub aspectul elementelor constitutive, în infracțiunea de înșelăciune, prin aceasta înțelegându-se conținutul art. 215 alin. (4)C. pen., astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 140/1996, dar, pentru că sancțiunea prevăzută era prea aspră, a aplicat pedeapsa de la art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, aplicabil la data săvârșirii faptelor, ce pedepsea aceleași infracțiuni mai blând.

Astfel, deși voința legiuitorului a fost aceea de a completa cadrul infracțional al faptei de înșelăciune, iar nu pe acela al infracțiunii de fals, cu situația corespunzătoare faptelor comise în prezenta cauză, sub aspect sancționator, s-a considerat că infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen este mai gravă, pedepsindu-se ca atare.

Pe cale de consecință, prin aplicarea art. 13 C. pen. nu se putea stabili încadrarea juridică prevăzută de legea ce sancționează mai aspru, așa cum nici sancțiunea nu putea fi aplicată după limitele impuse de legea mai blândă, cum, în mod greșit, a procedat instanța.

Pe de altă parte, cu referire la elementele ce stau la baza corectei calificări a faptelor, instanța nu a avut în vedere cererea formulată cu ocazia judecării fondului, de schimbare a încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 282 alin. (1) și art. 282 alin. (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, în aceleași infracțiuni, cu reținerea și a alin. (3) teza I din același cod

Așadar, admiterea cererii și condamnarea inculpatului B.G.A., pentru această din urmă infracțiune, era singura soluție legală, motivat de împrejurarea că fapta inculpatului ar fi putut cauza o pagubă importantă sistemului financiar, dat fiind prejudiciul considerabil produs B.R.D. Forma agravantă a infracțiunii se referă la un rezultat, în ceea ce privește sistemul financiar, astfel încât alte probe noi în susținerea cererii nu se impun a fi făcute, întrucât prima teză prevede că, prin săvârșirea faptei, se creează numai posibilitatea producerii unei pagube importante sistemului menționat.

Cu ocazia schimbării încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 282 alin. (1) și (2) C. pen. în cele prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, instanța de fond nu s-a pronunțat și cu privire la această solicitare, deși era obligată să o facă.

În motivarea celui de al doilea caz de casare invocat, s-a arătat că falsificarea unui înscris oficial, prin contrafacerea scrierii ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natură să producă consecințe juridice, se pedepsește, conform art. 288 alin. (1) C. pen, cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani.

De asemenea, art. 309 C. proc. pen. stabilește că rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii.

În cauză, neconcordanța dintre motivarea soluției și dispozitivul hotărârii rezultă din aceea că instanța, în mod special, a avut în vedere elemente în raport cu care a apreciat că se impune aplicarea pedepselor maxime prevăzute de normele încriminatoare.

Pentru a sublinia această idee, în continuare, se precizează care este cuantumul maxim stabilit, printre altele, și pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen, și anume, 3 ani închisoare.

Pe cale de consecință, pentru infracțiunea de la pct. 4, în minuta sentinței, instanța l-a condamnat pe inculpat, în baza art. 288 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, privind alterarea conținutului copiilor a 7 pașapoarte, la 3 ani închisoare.

Cu toate acestea, prin încheierea din 4 decembrie 2002, s-a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că, în loc de 3 ani închisoare, s-a trecut pedeapsa de 2 ani închisoare, făcându-se astfel o greșită aplicare a legii, de natură a influența soluția.

Așadar, deși intenția inițială a instanței, materializată în minută, a fost aceea de a aplica, pentru toate infracțiunile comise, pedepse maxime, ulterior, după pronunțare, a fost modificat cuantumul uneia dintre pedepse, astfel încât să fie incidente dispozițiile actului de clemență și pentru această faptă.

Potrivit art. 195 C. proc. pen., erorile evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă, printre altele, din oficiu, de către instanța de judecată care a întocmit actul, iar art. 196 din același cod enumeră omisiunile vădite care pot face obiectul îndreptării.

Dispoziția referitoare la cuantumul pedepsei la care inculpatul a fost condamnat, pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen, nu poate fi considerată eroare materială și, în consecință, nu poate forma obiectul unei îndreptări efectuată în acest fel.

Această concluzie se impune, deoarece, în situația condamnării, mențiunile referitoare la pedeapsă sunt obligatoriu precise și exacte, pe cale de consecință, trebuie cuprinse în minută, respectiv, în dispozitiv, ele fiind arătate expres la art. 357 alin. (1) C. proc. pen., care stabilește că dispozitivul trebuie să cuprindă, printre altele, „soluția dată de instanță cu privire la infracțiune”.

La termenul de judecată din 16 februarie 2004, procurorul a renunțat la primul motiv de recurs, privitor la greșita schimbare a încadrării juridice din infracțiunile prevăzute de art. 281 alin. (1) și art. 281 alin. (2) C. pen, ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, în infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen și a precizat celelalte motive după cum urmează:

1 - Prima instanță trebuia să dispună încetarea procesului penal, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., cu referire la infracțiunea de înșelăciune, constând în emiterea a 22 file cec false.

În acest sens, procurorul a susținut că termenul prescripției speciale, în raport cu limitele de pedeapsă, închisoarea de la 1 la 3 ani, prevăzute de norma încriminatoare și data săvârșirii infracțiunii, respectiv, martie - iunie 1992, s-a împlinit în luna martie 2002, anterior pronunțării hotărârii criticate.

2 - În mod greșit instanța de fond a constatat grațiată în întregime și condiționat pedeapsa, de 2 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen.

S-a susținut că infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată a fost comisă la data de 11 februarie 1998, în raport cu împrejurarea că aceasta se consumă la data la care făptuitorul folosește înscrisul falsificat, iar nu data la care înscrisul a fost contrafăcut.

În cauză, inculpatul a întocmit 12 înscrisuri prin care a atestat nereal că societățile comerciale pe care le administra au sesizat băncii anumite nereguli și le-a prezentat procurorului la data de 11 februarie 1998. De altfel, în mod legal prima instanță nu a reținut, în privința acestei infracțiuni, aplicarea art. 13 C. pen, însă a pronunțat o hotărâre nelegală, prin aplicarea Legii nr. 137/1997, deși aceasta privea numai infracțiunile săvârșite până la data de 26 mai 1997.

Ca atare, se impune înlăturarea aplicării Legii nr. 137/1997, inculpatul urmând să execute, în regim de detenție, pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen, ce urmează a fi contopită cu pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen, aplicată acestuia pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și 2 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen.

În raport cu amploarea activității infracționale, durata acesteia și prejudiciul imens cauzat părții civile, se impune aplicarea unui spor la pedeapsa rezultantă pronunțată.

În concluzie, procurorul a solicitat admiterea recursurilor declarate în cauză, casarea în întregime a încheierii din 4 decembrie 2002 și în parte a sentinței criticate, numai cu privire la soluția asupra infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen și încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Totodată, procurorul a solicitat să se dispună înlăturarea aplicării Legii nr. 137/1997, cu referire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen, ce urmează a fi contopită cu pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen, stabilită pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen și aplicarea unui spor la pedeapsa rezultantă stabilită.

Cu referire la infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2), de art. 291 teza II C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen și de art. 290 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, procurorul a solicitat trimiterea cauzei, spre rejudecare, la instanța de fond.

Inculpatul a invocat împlinirea prescripției speciale, cu referire la toate infracțiunile deduse judecății și a solicitat încetarea procesului penal pe acest temei. În acest sens, cu referire la infracțiunea prevăzută de art. 290 C. pen, privind cele 12 adrese false, prezentate procurorului la 11 februarie 1998, inculpatul a susținut că, în mod corect, s-a constatat grațiată pedeapsa de 2 ani închisoare, în temeiul art. 1 din Legea nr. 137/1997, în raport cu împrejurarea că adresele menționate au fost emise în perioada 25 mai 1995 - 11 ianuarie 1996. Totodată, inculpatul a susținut că în mod greșit a fost obligat la plată în cuantumul menționat, în raport cu împrejurarea că, pentru motivele invocate la judecarea în fond a cauzei, prejudiciul efectiv produs părții civile nu este de 76.757.151.805 lei, ci cu 36.522.872.999 lei mai mic.

După sesizarea Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu judecarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și inculpatul B.G.A. împotriva hotărârii primei instanțe, numitele S.E. și I.R., aceasta din urmă în nume personal și ca mandatar a numitului N.B.B., au formulat plângere împotriva ordonanței de aplicare a sechestrului asigurător din 5 noiembrie 1998.

Petenta S.E. a susținut că, prin ordonanța menționată, s-a aplicat sechestrul asigurător asupra imobilului situat în București, sectorul 4. Măsura este nelegală, deoarece imobilul este proprietatea sa, iar aceasta nu are nici o legătură cu infracțiunile săvârșite de inculpatul B.G.A.

În concluzie, aceasta a solicitat anularea tuturor formelor și actelor prin care s-a dispus măsura sechestrului asigurător asupra imobilului menționat.

Petenta I.R. a susținut că, prin ordonanța atacată, s-a luat măsura aplicării sechestrului asigurător asupra imobilului situat în Bușteni, județul Prahova.

Măsura a fost dispusă ilegal, în raport cu împrejurarea că imobilul menționat este proprietatea acestora, iar petenta nu are nici o legătură cu activitatea infracțională a inculpatului B.G.A.

În concluzie, petenta a solicitat anularea actelor și formelor prin care s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului.

Examinând cauza, prin prisma criticilor formulate, se constată următoarele:

I - Cu privire la anularea măsurii sechestrului asigurător.

Potrivit art. 163 C. proc. pen., „măsurile asigurătorii se iau, în cursul procesului penal, de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată și constau în indisponibilizarea, prin instituirea unui sechestru, a bunurilor mobile și imobile, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, precum și pentru garantarea executării pedepsei amenzii”.

Prin art. 168 din același cod a fost reglementată posibilitatea contestării măsurii asigurătorii, în sensul că, „în contra măsurii asigurătorii luate și a modului de aducere la îndeplinire a acesteia, învinuitul sau inculpatul, partea responsabilă civilmente, precum și orice altă persoană interesată, se pot plânge organului de cercetare penală, care a dispus luarea măsurii asigurătorii ori procurorului care supraveghează cercetarea penală, până la sesizarea instanței de judecată, după care plângerea se adresează acelei instanțe. Hotărârea instanței de judecată poate fi atacată separat cu recurs”.

Dispozițiile menționate constituie o armonioasă reglementare, în sensul garantării și realizării concomitente a interesului social al respectării ordinii juridice legal constituite și a interesului individual, privitor la respectarea drepturilor patrimoniale, de natură a da eficiență dispozițiilor art. 44 cu referire la art. 16 din Constituția României, precum și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, cu referire la art. 6 și art. 13 din Convenție.

Astfel, cu referire la cererea petenților S.E. și I.R., privitoare la anularea formelor de punere în executare a măsurii sechestrului asigurător, legea procesuală penală a reglementat posibilitatea contestării măsurii procesuale cu caracter real a indisponibilizării bunurilor, stabilind organul la care aceasta poate fi îndreptată, termenul până la care poate fi formulată, precum și posibilitatea provocării controlului judiciar prin exercitarea recursului împotriva hotărârii instanței de judecată de respingere a plângerii.

Din dispozițiile citate, rezultă că formularea plângerii, fie la organul de cercetare penală sau procuror, fie la instanța de judecată, după cum instanța de judecată a fost sau nu a fost sesizată cu soluționarea procesului penal, este condiționată, în speță, de calitatea de persoană interesată, ce urmează a fi dovedită sub aspectul vătămării unui drept subiectiv ocrotit de dreptul substanțial.

Rezultă, totodată, că formularea plângerii este cantonată în timp până, cel mai târziu, la momentul soluționării în fond a procesului penal.

Hotărârea primei instanțe poate fi atacată separat cu recurs.

În raport cu dispozițiile art. 3852 C. proc. pen., cu referire la art. 362 din același cod, calitatea de subiect al recursului este condiționată de cea de parte în procesul penal.

Petenții menționați nu au formulat plângere împotriva măsurii sechestrului asigurător nici la organul de cercetare penală sau procuror, nici la instanța de fond, după sesizarea acesteia prin rechizitoriu.

Or, potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

Ca atare, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea controlului judiciar al hotărârii atacate este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii procesuale.

În cauză, Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizat de petenții menționați cu neobservarea condițiilor prevăzute de art. 3852 C. proc. pen., cu referire la art. 168 alin. (2) din același cod.

Ca atare, în raport cu considerentele ce preced și, ca urmare, a admiterii excepției, recursurile declarate de petenții S.E. și I.R. urmează a fi respinse ca inadmisibile.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) și (4) C. pen., aceștia vor fi obligați, potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare în recurs.

II - Cu privire la prescripția răspunderii penale.

A - Prin recursurile declarate de procuror și inculpatul B.G.A. se susține că, cu referire la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului menționat, pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, comisă în perioada martie-iunie 1992, făcând parte din pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen, stabilită prin sentința atacată, a intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

Potrivit art. 121 C. pen, prescripția înlătură răspunderea penală.

Infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, în vigoare la data săvârșirii acesteia, era pedepsită cu închisoare de la 1 la 3 ani.

Potrivit art. 122 C. pen, termenul de prescripție a răspunderii penale este de 5 ani.

Conform art. 124 din același cod, înlăturarea răspunderii penale, pentru acest motiv, are loc, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul prevăzut de art. 122 este depășit cu încă jumătate.

În cauză, termenul de prescripție specială a răspunderii penale se împlinește după trecerea a 7 ani și 6 luni de la data săvârșirii infracțiunii.

Termenul de prescripție a răspunderii penale de 5 ani, în raport cu data săvârșirii infracțiunii continuate în perioada martie - iunie 1992, a fost depășit cu încă jumătate în luna decembrie 2000.

Ca atare, în cauză a intervenit prescripția răspunderii penale, anterior soluționării procesului penal în primă instanță, așa încât hotărârea atacată este supusă, sub acest aspect, cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 16 C. proc. pen.

În consecință, criticile formulate fiind întemeiate, Înalta Curte urmează a admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și inculpatul B.G.A. împotriva sentinței nr. 55 din 3 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală, a casa în parte sentința atacată, cu referire la condamnarea inculpatului pentru infracțiunea menționată, a descontopi pedeapsa rezultantă în pedepsele componente, a înlătura condamnarea pentru această infracțiune și a dispune încetarea procesului penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen.

B - Prin recursul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, acesta a susținut că a intervenit prescripția specială pentru toate infracțiunile reținute în sarcina acestuia.

Procurorul a susținut că nu s-a împlinit termenul de prescripție specială, cu referire la celelalte infracțiuni decât cea de înșelăciune în formă continuată, săvârșită în perioada martie-iunie 1992, ca urmare a suspendării cursului prescripției conform art. 128 C. pen.

Potrivit art. 128 C. pen, cursul termenului de prescripție a răspunderii penale „este suspendat pe timpul cât o dispoziție legală sau o împrejurare de neprevăzut ori de neînlăturat împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale”.

Prin art. 69 alin. (1) din Constituția României, devenit art. 72 după revizuirea legii fundamentale, percheziționarea, reținerea sau arestarea inculpaților este condiționată de ridicarea imunității parlamentare.

Această măsură de protecție are ca scop să împiedice ca un parlamentar să fie privat de posibilitatea de a-și exercita mandatul, ca urmare a unor proceduri judiciare represive și arbitrare, inspirate din alte motive decât cele privind corecta aplicare a legii penale.

Enumerând măsurile judiciare supuse încuviințării, textul constituțional nu face nici o distincție în privința datei comiterii faptelor, ce justifică luarea acestor măsuri, așa încât relevanța juridică a imunității parlamentare este dată de momentul luării măsurii judiciare, care trebuie să se plaseze în interiorul duratei mandatului, independent de data comiterii infracțiunii.

Conform art. 9 C. proc. pen. - „acțiunea penală are ca obiect tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni”, condiție care nu se poate realiza decât prin trimiterea în judecată și pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.

Ca atare, dispoziția din legea fundamentală menționată constituie cauză de suspendare a cursului prescripției răspunderii penale, în sensul art. 128 C. pen, cu referire la cazul „pe timpul cât o dispoziție legală (...) împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale”.

Astfel, conform art. 235 și art. 262 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., acțiunea penală se pune în mișcare prin ordonanță, în cursul urmăriri penale sau rechizitoriu, când urmărirea penală este completă.

Or, posibilitatea trimiterii în judecată a unui parlamentar este paralizată, ca urmare a opunerii de către învinuit a imunității parlamentare.

Inculpatul B.G.A. a beneficiat de imunitate parlamentară începând cu data de 29 noiembrie 1996, când, în Monitorul Oficial al României, a fost publicată Hotărârea Camerei Deputaților nr. 36 din 27 noiembrie 1996, de validare a alegerilor parlamentare din 3 noiembrie 1996.

Ridicarea imunității parlamentare a inculpatului, în considerarea calității sale de deputat, a fost solicitată de organul de urmărire penală competent la data de 29 aprilie 1997. După o primă respingere a cererii, prin Hotărârea nr. 7 din 2 martie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 91 din 3 martie 1999, Camera Deputaților a încuviințat ridicarea imunității parlamentare.

Ca atare, în raport cu dispozițiile art. 128 C. pen, cu referire la art. 69 alin. (1) din Constituția României, nerevizuită, cursul prescripției a fost suspendat pentru un an, 11 luni și 3 zile, corespunzător perioadei menționate.

În consecință, în raport cu suspendarea cursului prescripției răspunderii penale, prescripția, corespunzătoare unui termen de 9 ani 5 luni și 3 zile, se împlinește după cum urmează:

- pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, faptă constând în falsificarea a 24 ordine de plată în perioada decembrie 1994 – martie 1995, termenul de prescripție se împlinește în cursul lunii august 2004;

- pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, cu referire la transmiterea ordinelor de plată falsificate în vederea încasării, faptă comisă în perioada 1994-iunie 1996, termenul de prescripție se împlinește în cursul lunii noiembrie 2005;

- pentru infracțiunea de fals în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, cu referire la falsificarea fotocopiilor a șapte pașapoarte, faptă comisă în perioada 1995-1996, termenul de prescripție se împlinește în anul 2005;

- pentru infracțiunea de uz de fals prevăzută de art. 291 teza II, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, cu referire la folosirea copiilor alterate a celor șapte pașapoarte, faptă comisă, de asemeni, în perioada 1995-1996, termenul de prescripție a răspunderii penale se împlinește în anul 2005;

- pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, cu referire la falsificarea facturilor hoteliere, faptă comisă în perioada 1995-1996, termenul de prescripție a răspunderii penale se împlinește, de asemenea, în anul 2005;

- pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C. pen, cu referire la întocmirea a 12 înscrisuri prin care inculpatul a atestat în fals că societățile comerciale pe care le administra au sesizat băncii anumite nereguli, prezentate procurorului la data de 11 februarie 1998, termenul de prescripție se împlinește în cursul lunii iulie 2007.

Așadar, în raport cu considerentele ce preced, criticile formulate de inculpat în recurs, sub aspectul examinat, se constată a fi neîntemeiate.

III - Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, constând în emiterea a 24 ordine de plată falsificate și la pedeapsa de executat.

Potrivit art. 41 alin. (2) C. pen - „infracțiunea este continuată când o persoană săvârșește în diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni”.

În cauză nu s-a contestat săvârșirea infracțiunii menționate, în formă continuată.

Fiind o unitate infracțională, infracțiunea continuată se sancționează cu o singură pedeapsă dar, potrivit art. 42 C. pen. -„infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor, potrivit art. 34 C. pen.”.

Așadar, caracterul continuat al unei infracțiuni constituie o cauză facultativă de agravare a răspunderii penale.

În cauză, deși instanța de fond a aplicat pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru această infracțiune, se apreciază că, în raport cu multitudinea actelor intrând în conținutul omogen al infracțiunii de înșelăciune, modalitatea de săvârșire a acesteia, valoarea pagubei produse, instanța trebuia să dea eficiență dispozițiilor art. 42 C. pen, ceea ce îndreptățește criticile formulate în recurs și sub acest aspect, în sensul adăugării unui spor la pedeapsa aplicată.

În consecință, recursul procurorului urmează a fi privit ca fondat și sub acest aspect și a se aplica un spor, conform dispozitivului, la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.G.A. prin sentința atacată.

IV - Cu privire la greșita a aplicare a dispozițiilor Legii nr. 137/1997, cu referire la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului în baza art. 290 C. pen.

La data de 11 februarie 1998, inculpatul B.G.A. a prezentat procurorului un număr de 12 înscrisuri, prin care se atesta în mod fals că societățile comerciale pe care le administra au sesizat băncii anumite nereguli.

Pentru săvârșirea acestei infracțiuni, instanța de fond a aplicat o pedeapsă de 2 ani închisoare (pct. 7 din sentință) și, conform art. 1 din Legea nr. 137/1997, a constatat că aceasta este grațiată în întregime și condiționat.

Procurorul a susținut că, în raport cu data săvârșirii faptei, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată excede ariei de aplicare a actului de clemență menționat.

Inculpatul a susținut că, în raport cu faptul că ultimul înscris fals a fost făcut la data de 11 ianuarie 1996, în mod corect prima instanță a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 137/1997.

Potrivit art. 290 C. pen - „falsificarea unui înscris sub semnătură privată, prin vreunul din modurile arătate în art. 288 C. pen., dacă făptuitorul folosește înscrisul falsificat ori îl încredințează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecințe juridice, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Din economia textului menționat rezultă că, în realizarea elementului material al infracțiunii, este necesar ca înscrisul falsificat să fie folosit fie de autorul falsului însuși, fie să fie încredințat altei persoane spre folosire, în vederea producerii de consecințe juridice.

Ca atare, simpla falsificare a unui înscris sub semnătură privată nu are, în sine, caracter infracțional, fapta dobândind acest caracter numai în momentul folosirii acestuia, în una din cele două modalități prevăzute de art. 290 C. pen, în vederea producerii de consecințe juridice.

Prin urmare, în cauză, infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată s-a produs la data de 11 februarie 1998, dată la care inculpatul a prezentat procurorului cele 12 înscrisuri menționate.

Potrivit art. 11 din Legea nr. 137/1997, „dispozițiile prezentei legi se aplică numai faptelor comise până la data de 26 mai 1997”.

Cum data săvârșirii infracțiunii menționate este ulterioară celei stabilite prin Legea nr. 137/1997, criticile formulate de procuror se constată a fi întemeiate, în mod greșit instanța de fond constatând grațiată pedeapsa de 2 ani închisoare, în temeiul art. 1 din acest act normativ.

În consecință, cum și această critică este întemeiată, urmează a se fi casată hotărârea atacată și cu referire la aplicarea beneficiului grațierii, în sensul înlăturării.

V - Cu privire la îndreptarea erorii materiale prin încheierea din 4 decembrie 2002 și casarea cu trimitere a sentinței pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) și art. 291 teza I C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Procurorul a susținut că neconcordanța dintre motivarea sentinței și dispozitiv rezultă din aceea că instanța de fond, în mod special, a avut „în vedere și gravitatea deosebită a infracțiunilor comise, constând în numărul mare de infracțiuni comise, întinderea prejudiciului și existența unui adevărat modus operandi, apreciindu-se că „se impune aplicarea pedepselor maxime pentru asigurarea reeducării inculpatului și realizarea prevenției generale”.

S-a mai susținut că, pentru a sublinia această idee, instanța a precizat care este cuantumul maxim stabilit, printre altele și pentru infracțiunea prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen, și anume, 3 ani.

Pe cale de consecință, pentru infracțiunea de la pct. 4, în minuta sentinței, instanța l-a condamnat pe inculpatul B.G.A. la 3 ani închisoare și, cu toate acestea, prin încheierea din 4 decembrie, s-a dispus îndreptarea erorii materiale, în sensul că în loc de 3 ani s-a trecut pedeapsa de 2 ani închisoare, făcându-se astfel o greșită aplicare a legii, de natură a influența soluția.

Concluzionând, procurorul a susținut că, deși intenția inițială a instanței, materializată în minută, a fost aceea de a aplica, pentru toate infracțiunile comise, pedepse maxime, ulterior, cuantumul uneia din pedepse a fost modificat.

Or, în considerentele sentinței atacate, prima instanță a arătat că, „păstrând proporția între complexitatea și numărul actelor materiale și cuantumul pedepsei, singura infracțiune, pentru care se apreciază că este suficientă și o pedeapsă medie, este aceea de falsificare a celor șapte pașapoarte (în celelalte cazuri fiind în discuție sute de înscrisuri fictive sau contrafăcute)”.

Așadar, considerentele primei instanțe nu susțin criticile formulate de procuror, cu referire la cuantumul pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 alin. (1) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen, privind șapte pașapoarte, așa încât recursul se constată a fi nefondat, sub aspectul examinat.

VI - Cu privire la soluționarea acțiunii civile în procesul penal.

Cuantumul sumelor la care inculpatul a fost obligat, în solidar cu părțile responsabile civilmente, este stabilit astfel cum a rezultat din expertizele contabile, concordante, efectuate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, ținându-se seama de prejudiciul efectiv și beneficiul nerealizat, ambele actualizate în raport cu rata inflației, defalcate pe fiecare dintre părțile civilmente obligate în solidar.

Pe de altă parte, pentru cercetarea situației economico-financiare a complexului de gestiuni afectate de săvârșirea infracțiunilor menționate, au fost efectuate expertize contabile în condițiile legii, aspectele avute în vedere fiind lămurite în mod convingător.

Ca atare, criticile formulate de inculpat, cu referire la soluționarea acțiunii civile în procesul penal, se constată a fi neîntemeiate.

Examinând cauza în raport cu dispozițiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată alte cazuri de casare susceptibile a fi luate în considerare din oficiu.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și inculpatul B.G.A. împotriva hotărârii primei instanțe, pe care o va casa în parte, cu referire la condamnarea inculpatului menționat pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de înșelăciune în perioada martie - iunie 1992, aplicarea beneficiului grațierii, cu referire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată comisă în data de 11 februarie 1998, pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune, constând în emiterea a 24 ordine de plată falsificate și pedeapsa de executat.

Rejudecând cauza, se va descontopi pedeapsa rezultantă, de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen în pedepsele componente. Constatând intervenită prescripția penală, va înlătura condamnarea inculpatului pentru infracțiunea de înșelăciune comisă în perioada martie – iunie 1992 și, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., va înceta procesul penal pentru infracțiunea menționată.

Conform art. 42 C. pen, se adaugă un spor de 2 ani închisoare la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului B.G.A., în baza art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, privind emiterea a 24 ordine de plată falsificate, stabilind, pentru această infracțiune, pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Constatând greșita aplicare a Legii nr. 137/1997, va înlătura beneficiul grațierii, conform art. 1 din actul normativ, privind pedeapsa de 2 ani închisoare la care inculpatul B.G.A. a fost condamnat în baza art. 290 C. pen, faptă comisă la data de 11 februarie 1998.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) și 35 alin. (1) C. pen, va contopi cele două pedepse executabile, dispunând ca inculpatul B.G.A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Celelalte dispoziții ale sentinței atacate vor fi menținute.

Totodată, conform art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de S.E. și I.R., ca inadmisibile, și, în baza art. 192 alin. (2) și (4) din același cod, va obliga recurentele la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și inculpatul B.G.A. împotriva sentinței nr. 55 din 3 decembrie 2002 a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Casează în parte sentința atacată, cu referire la:

- condamnarea inculpatului B.G.A., pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, comisă în perioada martie – iunie 1992;

- aplicarea beneficiului grațierii pentru pedeapsa de 2 ani închisoare, la care a fost condamnat inculpatul menționat, pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 C. pen, comisă la data de 11 februarie 1998;

- pedeapsa aplicată inculpatului, pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, constând în emiterea a 24 ordine de plată falsificate și la pedeapsa de executat.

Rejudecând cauza;

Decontopește pedeapsa rezultantă, de 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen, în pedepsele componente de:

- 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen, pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, constând în emiterea a 22 file C.E.C. fără disponibil în cont, în perioada martie – iunie 1992;

- 3 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen, pentru infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, privind emiterea a 24 ordine de plată falsificate.

Înlătură condamnarea inculpatului B.G.A. pentru infracțiunea de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (2) C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen (pct. 1 din sentință) comisă în perioada martie – iunie 1992 și, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal pentru această infracțiune, constatând intervenită prescripția răspunderii penale.

Înlătură beneficiul grațierii, conform art. 1 din Legea nr. 137/1997, privind pedeapsa de 2 ani închisoare la care inculpatul B.G.A. a fost condamnat în baza art. 290 C. pen, faptă comisă la data de 11 februarie 1998.

Conform art. 42 C. pen, adaugă un spor de 2 ani închisoare la pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului B.G.A. în baza art. 215 alin. (1) și 2 C. pen, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13 C. pen, stabilind, pentru această infracțiune, (pct. 3 din sentință) pedeapsa de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b), 35 alin. (1) C. pen, dispune ca inculpatul B.G.A. să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge recursurile declarate de S.E. și I.R. împotriva aceleiași sentințe, ca inadmisibile.

În temeiul art. 192 alin. (2) și (4) C. proc. pen., obligă pe recurentele S.E. și I.R. să plătească statului câte 1.000.000 lei cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 22 martie 2004.