Judicial recruitment exam challenge dismissed for lack of interest after appellant appointed as prosecutor

Şedinţa publică din data de 27 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 11.08.2016, sub nr. x/2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii (C.S.M.), a solicitat anularea parţială a Hotărârii nr. 1071/27.10.2015, referitor la prevederea ce validează rezultatul obţinut la proba interviului, nota 6,58 - respins; constatarea nelegalităţii art. 22 alin. (6), teza a doua, din Hotărârea C.S.M. nr. 279 din 5.04.2012, pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură; constatarea nulităţii absolute a hotărârii prin care Plenul C.S.M. a respins plângerea prealabilă ce a avut ca obiect revocarea parţială a Hotărârii nr. 1071/27.10.2015; înscrierea sa pe lista candidaţilor admişi la concursul de admitere în magistratură - sesiunea 2015; continuarea procedurilor legale în vederea ocupării unui post de magistrat şi recunoaşterea tuturor drepturilor ce decurg din calitatea de candidat admis la concursul de admitere în magistratură.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 22/2017 din 18 ianuarie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul C.S.M., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a arătat că hotărârea a fost pronunţată fără a se judeca fondul. Prima instanţă a interpretat în mod greşit prevederile Hotărârii C.S.M nr. 279/2012 - art. 22 alin. (6), care arată că nota obţinută la proba interviului este definitivă. Aceste prevederi se referă la lipsa dreptului la contestaţie împotriva notei obţinute în faţa unei comisii de contestaţii (similar primelor două probe) în procedura de concurs şi nu la imposibilitatea verificării de către instanţele judecătoreşti a respectării prevederilor legale de către autoritatea publică referitor la procedurile desfăşurate în vederea ocupării posturilor de magistrat.

Pe fondul cauzei, prima instanţă nu numai că nu s-a pronunţat pe toate motivele de nelegalitate, dar nici măcar nu le-a enumerat în considerente ignorând textele de lege aplicabile, refuzând practic să judece - instanţa nu s-a pronunţat cu privire la motivele invocate în cererea introductivă şi în cererea precizatoare în legătură cu faptul că membrii comisiei de examinare din cadrul probei interviului nu au specializarea necesară, prevăzută de art. 8 alin. (4) din Regulamentul de concurs.

Referitor la lipsa baremului de corectare, prima instanţă, de asemenea, nu s-a pronunţat. Art. 1 al Regulamentului de concurs prevede că admiterea în magistratură se face pe bază de concurs, cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii; astfel, lipsa unui barem de corectare riguros şi public încalcă grav aceste principii; art. 3 alin. (2) şi (4) al aceluiaşi Regulament mai prevede obligaţia C.S.M. de a stabili, prin hotărâre, modul de desfăşurare a concursului şi de a publica modalitatea de desfăşurare.

Recurentul a invocat disp. art. 28 alin. (1) din Legea 554/2004, art. 14 şi 15 C. civ. şi a susţinut că prin neraportarea la un barem de corectare şi prin nepublicarea acestuia, C.S.M. şi-a rezervat posibilitatea de a face selecţia în mod total discreţionar şi după aprecieri subiective, exercitând astfel dreptul legal de a face selecţia viitorilor magistraţi în mod abuziv, contrar bunei-credinţe, excesiv şi total nerezonabil.

A mai arătat că nu a solicitat reevaluarea, astfel încât judecătorul să ia locul examinatorului într-un cadru procesual identic cu cel al unui examen şcolar şi să acorde alte note, substituindu-se evaluatorilor, ci a solicitat verificarea respectării prevederilor legale, raportat la procedura de concurs pentru ocuparea posturilor de magistrat (CEDO, cauza Van Marle şi alţii contra Olandei - pot fi supuse, prin natura lor, unei decizii jurisdicţionale aspecte ce ţin de arbitrariu, deturnarea de putere şi viciile de procedură); ceea ce contestă este lipsa competenţelor de evaluare, raportat la criteriile de evaluare (stabilite ulterior şi fără legătură cu specializările acestora); altfel spus, cei cinci specialişti din comisia de interviu pot face, în mod legal, o evaluare, dar în arealul propriilor specializări.

Consideră că şi în acest caz C.S.M. a exercitat dreptul legal de a evalua candidaţii, contrar bunei credinţe, în mod excesiv şi nerezonabil, prin faptul că a considerat că persoanele numite în comisia de evaluări pot face evaluări obiective şi temeinice şi privitor la aspecte ce exced limitelor specializărilor profesionale ale acestora.

Precizează că criteriile de evaluare nu sunt prevăzute în nicio hotărâre a C.S.M., iar această lacună legislativă a permis comportamentul abuziv şi contrar bunei-credinţe de a fi stabilite în orice fel. Aceste criterii, astfel cum ele rezultă din fişa de evaluare şi din minuta publicată de membrii comisiei de interviu, se obiectivează în condiţii de îndeplinit pentru a putea accede într-un post de magistrat, dar respectivele condiţii nu sunt legale, nefiind prevăzute în niciun act normativ, iar comisiei de evaluare nu i se poate recunoaşte atributul legislativ, întrucât nu se înscrie între subiectele de drept care pot adopta acte normative. Prin urmare, lipsa profilului legal de personalitate, aptitudinal, caracterial face ca întreaga activitate a comisiei de interviu să se desfăşoare în afara legii. Faptul că prin regulamentul de concurs îi este atribuit comisiei dreptul de a stabili criteriile de evaluare nu se poate interpreta decât în sensul că membrii comisiei stabilesc, în baza specializărilor pe care le posedă, modalităţile, felul în care evaluează îndeplinirea/neîndeplinirea unor condiţii indispensabile accederii în funcţia de magistrat (stabilite legal) şi nu stabilirea înseşi a condiţiilor, o atare interpretare fiind incompatibilă cu exigenţele statului de drept. De altfel, privitor la primele două probe, C.S.M. a stabilit prin hotărâre condiţiile de îndeplinit şi modalităţile de evaluare, iar privitor la cea de-a treia probă, C.S.M. nu putea să delege atributul legislativ unei simple comisii de evaluare.

Se mai arată în cererea de recurs că pentru anul 2016, C.S.M. a modificat prevederile Regulamentului exact în sensul criticilor formulate prin acţiune, pentru ca pe viitor comisia să poată acţiona aşa cum a acţionat în 2015, dar în baza noii metodologii modificate.

Este evident că C.S.M. nu a respectat nici principiul securităţii juridice atunci când comisia a avut o modalitate de evaluare total neprevizibilă şi neaccesibilă prin faptul că a încălcat metodologia şi nu a făcut publice criteriile de evaluare, nu au existat un barem de corectare, un profil al magistratului şi, evident, nici nu au fost publicate.

Criteriile de evaluare, cele din fişele de evaluare, nu au fost publicate şi nici stabilite de C.S.M., criteriile de evaluare, cele din minuta întocmită, nu au fost nici ele publicate ori stabilite de C.S.M.; acestea din urmă nici nu aveau, în mod obiectiv, cum să fie publicate, întrucât membrii comisiilor de interviu au recunoscut ulterior că au făcut o evaluare în afara fişelor stabilite, adăugând şi alte criterii, neraportându-se la niciun act normativ. Au fost încălcate, astfel, art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (2) şi alin. (4) din Hotărârea C.S.M. nr. 279/2012, art. 15 alin. (1) din Legea 303/2004, art. 1, art. 14 şi art. 15 C. civ.

4. Apărările intimatului pârât

Intimatul pârât C.S.M. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

La termenul de judecată din 14.11.2019, instanţa de recurs a invocat, din oficiu, excepţia lipsei de interes faţă de împrejurarea că recurentul a fost numit procuror în anul 2017 şi a solicitat acestuia un punct de vedere cu privire la această excepţie.

Pentru termenul de judecată din 27.02.2020, recurentul a depus la dosar punctul de vedere referitor la excepţia invocată, prin care a solicitat respingerea excepţiei, întrucât numirea sa ca procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat s-a făcut ca urmare a promovării concursului de admitere în magistratură organizat în anul 2017, altul decât cel contestat prin prezenta acţiune, care s-a desfăşurat în anul 2015.

A susţinut că, în situaţia în care, pe fond, s-ar admite cererea de chemare în judecată, acest lucru ar duce la continuarea procedurilor referitoare la concursul de admitere în magistratură organizat în anul 2015, respectiv s-ar trece la etapa exercitării opţiunii pentru ocuparea uneia dintre funcţiile disponibile, recurentul putând opta inclusiv pentru ocuparea unei funcţii de judecător.

Înalta Curte constată că este întemeiată excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, având în vedere următoarele considerente:

Recurentul reclamant a participat la concursul de admitere în magistratură organizat în perioada 30.06 - 6.10.2015, în temeiul art. 33 alin. (1) din Legea 303/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru ocuparea unui număr de 53 de locuri de auditori de justiţie, din care 28 pentru judecători şi 25 pentru procurori. În urma susţinerii probei interviului a fost declarat respins, iar prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1071/27.10.2015 au fost validate rezultatele acestui concurs, recurentul reclamant fiind declarat respins.

Ulterior, a participat la concursul de admitere în magistratură organizat în perioada 4.07 - 12.10.2017, în baza aceloraşi dispoziţii legale, fiind declarat admis. Prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1285/14.12.2017 au fost validate rezultatele acestui concurs, iar prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 1286/14.12.2017 au fost înaintate Preşedintelui României propunerile de numire în funcţia de judecător, respectiv de procuror, a candidaţilor declaraţi admişi. Printre aceştia s-a numărat şi recurentul reclamant care a fost numit în funcţia de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat.

Prin prezenta acţiune, reclamantul a solicitat anularea parţială a Hotărârii C.S.M. nr. 1071/27.10.2015, referitor la prevederea ce validează rezultatul obţinut la proba interviului, nota 6,58 - respins, constatarea nelegalităţii art. 22 alin. (6), teza a doua, din Hotărârea C.S.M. nr. 279/2012, constatarea nulităţii absolute a hotărârii prin care Plenul C.S.M. a respins plângerea prealabilă ce a avut ca obiect revocarea parţială a Hotărârii nr. 1071/27.10.2015, înscrierea sa pe lista candidaţilor admişi la concursul de admitere în magistratură - sesiunea 2015, continuarea procedurilor legale în vederea ocupării unui post de magistrat şi recunoaşterea tuturor drepturilor ce decurg din calitatea de candidat admis la concursul de admitere în magistratură.

Conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată şi susţinută numai dacă autorul acesteia: (...) d) justifică un interes.

Art. 33 din acelaşi cod prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara.

Potrivit doctrinei, prin interes se înţelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia - cerere în justiţie sau apărare de fond ori procedurală.

Această condiţie de exercitare a acţiunii civile trebuie să existe nu numai la declanşarea acţiunii judiciare, deci nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, ci pe tot parcursul procesului, ori de câte ori se apelează la una sau alta dintre formele procedurale care alcătuiesc conţinutul acţiunii - cereri, excepţii, exercitarea căilor de atac, etc.

Referitor la cerinţele legale ale condiţiei interesului se reţine deci, că acesta trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Condiţia determinării interesului echivalează cu cerinţa existenţei interesului însuşi, întrucât are în vedere stabilirea folosului practic pe care îl poate obţine partea în cazul admiterii formei procedurale exercitate.

Interesul este legitim atunci când nu contravine normelor imperative ale legii sau regulilor de convieţuire socială şi este personal când folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii judiciare aparţine celui care recurge la acţiune.

Condiţia ca interesul să fie născut şi actual se referă la faptul că interesul trebuie să existe în momentul în care se exercită acţiunea civilă, independent de forma sa concretă de manifestare, în sensul că partea nu ar mai obţine folosul practic urmărit dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune, fiind ca atare, prejudiciată. Un interes eventual, ca de altfel şi un interes care a trecut, a fost depăşit, nu poate permite formularea unei cereri în justiţie.

Recurentul a susţinut că în continuare justifică un interes în soluţionarea recursului pentru că, în situaţia în care s-ar admite cererea de chemare în judecată, acest lucru ar duce la continuarea procedurilor referitoare la concursul de admitere în magistratură organizat în anul 2015, respectiv s-ar trece la etapa exercitării opţiunii pentru ocuparea uneia dintre funcţiile disponibile, recurentul putând opta inclusiv pentru ocuparea unei funcţii de judecător.

Cu privire la această susţinere instanţa de control judiciar reţine, pe de o parte, că prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat, printre altele, continuarea procedurilor legale în vederea ocupării unui post de magistrat, rezultând că folosul practic material urmărit prin introducerea cererii de chemare în judecată este acela de a fi numit în funcţia de judecător sau de procuror, deci de a ocupa un post de magistrat. Or, în prezent, ocupă un post de magistrat, respectiv de procuror, împrejurarea că nu a fost numit în funcţia de judecător nefiind de natură să justifice continuarea demersului judiciar declanşat prin introducerea cererii de chemare în judecată, respectiv prin exercitarea căii de atac.

Pe de altă parte, recurentul invocă, de fapt, un interes eventual, anularea parţială a Hotărârii C.S.M. nr. 1071/27.10.2015, referitor la prevederea ce validează rezultatul obţinut la proba interviului, nota 6,58 - respins - nefiind suficientă pentru exercitarea opţiunii în vederea ocupării unui post de judecător.

În acest sens, instanţa de control judiciar are în vedere disp. art. 25 alin. (4) din Regulamentul pentru organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură conform cărora, candidaţii clasificaţi în ordinea descrescătoare a notelor obţinute la concurs, stabilite conform art. 24 (nota obţinută la concurs este suma notelor obţinute în cele două etape, calculată în raport cu următoarea pondere: nota de la prima etapă 75%, interviul 25%), formulează, în această ordine, (...) opţiune pentru unul din posturile scoase la concurs.

Aceasta înseamnă că recurentul ar putea opta pentru ocuparea unuia dintre cele 28 de locuri de auditori de justiţie pentru judecători numai în măsura în care nota obţinută la concurs şi opţiunile exprimate de ceilalţi candidaţi admişi i-ar permite încadrarea în cele 28 de locuri.

Or, anularea hotărârii C.S.M. sub aspectul declarării lui ca respins la proba interviului impune reluarea acestei probe pentru acordarea unei note care să fie luate în calcul la stabilirea notei obţinute la concurs.

În condiţiile în care exprimarea opţiunii pentru ocuparea unei funcţii de judecător depinde de rezultatul obţinut la interviul ce ar urma să fie reluat, de nota obţinută la concurs şi de opţiunile celorlalţi candidaţi admişi este evident că interesul invocat de recurent este unul eventual.

De altfel, aşa cum s-a arătat, la momentul exercitării acţiunii civile interesul reclamantului era acela de a ocupa un post de magistrat, indiferent că este vorba despre un post de judecător sau de procuror, astfel cum rezultă din modul de formulare a capetelor cererii de chemare în judecată, iar la momentul soluţionării recursului acest folos material era deja obţinut.

Mai mult, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea 303/2004, cu modificările şi completările ulterioare, funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent şi asistent judiciar sunt incompatibile cu orice alte funcţii publice sau private, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior, aşa cum acestea sunt definite de legislaţia în vigoare.

De asemenea, art. 171 din aceeaşi lege prevede că dispoziţiile legale privind incompatibilităţile şi interdicţiile judecătorilor şi procurorilor se aplică şi auditorilor de justiţie.

Aceasta înseamnă că reclamantul nu ar putea, concomitent, să exercite funcţia de procuror şi să deţină calitatea de auditor de justiţie, fiind evident că invocatul interes de a opta pentru ocuparea unei funcţii de judecător este unul eventual în condiţiile în care este deja numit în funcţia de procuror şi numai în măsura în care, eventual, va renunţa la această funcţie ar putea deţine calitatea de auditor de justiţie.

Pentru considerentele expuse, constatând întemeiată excepţia invocată din oficiu, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, va respinge acţiunea reclamantului ca fiind lipsită de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 22/2017 din 18 ianuarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţă atacată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea reclamantului A. ca fiind lipsită de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 februarie 2020.