Timeliness of compensation voucher exercise under Law 247/2005 where agency refused to register timely voluntary manifestation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 22.02.2016, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat obligarea pârâtului Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la continuarea aplicării prevederilor legale în materie de fond funciar, prin emiterea titlurilor de despăgubire aferente deciziei de despăgubire nr. 6707/23.04.2009 şi să se ia act de faptul că reclamanţii au fost în imposibilitatea exercitării dreptului la opţiune.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 279 din data de 23 noiembrie 2016 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii invocată de pârât şi a respins ca tardivă acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C., aceştia criticând modul de soluţionare a excepţiei tardivităţii cererii de chemare în judecată.

Astfel, instanţa de fond a analizat tardivitatea cererii prin prisma dispoziţiilor art. 18 alin. (1), (4) şi (7) din Legea nr. 247/2005 - titlul VII, fără a ţine cont de situaţia particulară a reclamanţilor, care s-au aflat în imposibilitate de a depune clarificările solicitate de pârâtă până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2010 vizând cotele succesorale.

Practic, reclamanţii au depus dosar la autoritatea pârâtă, acesta a rămas nesoluţionat datorită greşelii din actele notariale de succesiune, iar după ce au fost depuse clarificările, dosarul a fost respins sub aspectul prescripţiei, fără a se lua în calcul motivul de suspendare a termenului.

În opinia recurenţilor în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 2532 alin. (9), art. 2548 alin. (3) C. civ. şi art. 41 din Legea nr. 165/2013, iar pârâta nu putea invoca un termen de decădere sau prescripţie.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a sentinţei instanţei de fond.

În esenţă, intimata a arătat că s-a reţinut în mod corect tardivitatea demersului reclamanţilor (dosar depus la A.N.R.P. la 2.09.2013) prin raportare la data emiterii deciziei nr. 6707/23.04.2009, întrucât termenul de 3 ani este unul de decădere, nesusceptibil de suspendare sau întrerupere.

De asemenea, hotărârea primei instanţe este în acord şi cu soluţiile pronunţate de Î.C.C.J. prin deciziile nr. 31/17.10.2016 şi nr. 40/14.11.2016.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea hotărârii recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele şi pentru motivele ce vor fi expuse în continuare:

Prezentul demers judiciar vizează solicitarea reclamanţilor de obligare a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la continuarea aplicării prevederilor legale în materie de fond funciar, prin emiterea titlurilor de plată aferente deciziei de acordare despăgubiri nr. 6707/23.04.2009 emise în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 247/2005.

Decizia sus-menţionată a fost comunicată reclamanţilor la data de 4.02.2010 şi, în raport de dispoziţiile art. 181 alin. (4) Cap. V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, atât autoritatea pârâtă cât şi instanţa de fond au apreciat că cererea acestora depusă la data de 2.09.2013 a fost tardiv formulată, având în vedere şi natura termenului instituit de textul de lege menţionat, astfel cum s-a stabilit prin decizia Î.C.C.J. - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 31/2016.

Potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (4) Cap. V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 anterior menţionate "titlurile de despăgubire se valorifică în termen de 3 ani de la data emiterii, care însă nu expiră mai devreme de 12 luni de la prima şedinţă de tranzacţionare a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea".

Prin înscrisurile depuse în recurs şi în special prin copia bonurilor de la fila x, recurenţii-reclamanţi au dovedit faptul că la data de 19.06.2012 s-au prezentat la sediul autorităţii pârâte în vederea exercitării dreptului de opţiune şi valorificării titlului deţinut. Dosarul reclamanţilor a fost verificat şi restituit acestora, cu recomandarea verbală de a clarifica cotele succesorale, fără însă ca acesta să primească un număr de înregistrare cu dată certă.

Această situaţie de fapt nu a fost contestată de către intimata-pârâtă, însă aceasta a înţeles să dea eficienţă juridică doar cererii depuse de reclamanţi la data de 16.07.2013, împreună cu sentinţa nr. 643/2012 pronunţată în dosarul nr. x/2010, prin care au fost anulate declaraţiile notariale referitoare la cotele succesorale, pentru ca, în final, răspunsul autorităţii să fie unul de respingere a cererii ca tadiv formulată, astfel cum rezultă din adresa nr. x/20.06.2014.

Raportat la aceste date şi la înscrisurile depuse de părţi, Înalta Curte reţine că în cauză nu se repune în discuţie natura termenului de 3 ani reglementat de art. 181 alin. (4) Cap. V din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, aceasta fiind stabilită prin deciziile nr. 31/17.10.2016 şi nr. 40/14.11.2016 şi pronunţate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi nici o eventuală suspendare sau întrerupere a termenului prin sentinţa Judecătoriei Botoşani, astfel cum în mod eronat a apreciat instanţa de fond.

Relevanţă în cauză prezintă refuzul autorităţii pârâte de a înregistra în mod legal manifestarea de voinţă a reclamanţilor din data de 19.06.2012, exprimată cu respectarea termenului de 3 ani.

Sub acest aspect, se impune a se efectua probatorii consistente cu privire la procedura de înregistrare a cererilor de emitere a titlurilor de plată aferente deciziilor de acordare despăgubiri emise în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 şi de completare a dosarelor cu actele necesare, asigurând respectarea drepturilor persoanelor interesate şi a manifestării lor de voinţă din perspectiva jurisprudenţei C.E.D.O.

Pentru considerentele expuse, întrucât instanţa de fond s-a pronunţat pe excepţie, fără a cerceta fondul acţiunii, în vederea respectării dreptului la dublul grad de jurisdicţie, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea recurată şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A., B. şi C., împotriva sentinţei nr. 279 din 23 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 februarie 2020.