Electronic bus route license transfer via demerger is unlawful alienage; seniority score recalculated by Digital Agenda Agency, appeals partly upheld.

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.07.2013, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (C.N.M.S.I.), Autoritatea Rutieră Română (A.R.R.) şi S.C. B. S.R.L., anularea parţială a rezultatului atribuirii electronice organizate la data de 28.02.2013 referitor la cursele 3, 4, 5, 6 ale traseului interjudeţean cod 413 Bucureşti - Târgu Jiu, în ceea ce priveşte stabilirea drept câştigătoare a S.C. C. S.R.L.; obligarea C.N.M.S.I. la recalcularea punctajelor aferente criteriului 4 din Anexa 18 a Ordinului MTI nr. 980/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care au stat la baza stabilirii rezultatului atribuirii traseului 413 şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestui pârât la modificarea rezultatului atribuirii acestui traseu, în sensul declarării reclamantei drept câştigătoare a atribuirii curselor 3, 4, 5 şi 6 ale traseului în cauză; anularea licenţelor de traseu seria x nr. x şi seria x nr. x eliberate operatorului de transport S.C. C. S.R.L., cu valabilitate de la 31.01.2013 şi până la 30.04.2013, pentru traseul interjudeţean cod 413 cursele 4 şi 5; anularea actului administrativ prin care pârâta A.R.R. a stabilit vechimea neîntreruptă mai mare de 8 ani pe traseul cod 413 pentru S.C. C. S.R.L. şi anularea licenţelor de traseu seria x nr. x, seria x nr. x, seria x nr. x şi seria x nr. x şi a graficelor de circulaţie aferente, valabile de la 01.05.2013 şi până la 30.06.2019, ce au fost eliberate la data de 22.03.2013 către S.C. C. S.R.L. pentru cursele 3, 4, 5 şi 6 ale traseului 413 Bucureşti -Târgu Jiu; obligarea pârâtei A.R.R. la eliberarea licenţelor de traseu şi a graficelor de circulaţie aferente pentru cursele 3, 4, 5 şi 6 ale traseului 413 Bucureşti - Târgu Jiu către reclamantă, ca urmare a recalculării punctajelor şi modificării rezultatului atribuirii electronice a traseului în cauză; cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3986/2016 din 5 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Agenda Digitală a României (A.A.D.R.), A.R.R. şi S.C. B. S.R.L.; a anulat licenţele de transport seria x nr. x şi seria x nr. x eliberate pârâtei S.C. B. S.R.L., cu valabilitate până la 30.04.2013 pentru traseul interjudeţean cod 413 cursele 4 şi 5; a anulat în parte rezultatul procedurii organizate la 28.02.2013, de atribuire electronică a traseului interjudeţean cod 413 Bucureşti - Târgu Jiu, cursele 3, 4, 5 şi 6 în ceea ce priveşte calculul punctajului aferent criteriului nr. 4 al Anexei 18 a Ordinului MTI nr. 980/2011 pentru pârâta S.C. B. S.R.L. şi declararea drept câştigător al procedurii a acestei pârâte şi a obligat pârâta A.R.R. să procedeze la recalcularea acestui punctaj, potrivit considerentelor prezentei hotărâri.

A anulat licenţele de traseu seria x nr. x, seria x nr. x, seria x nr. x şi seria x nr. x şi graficele de circulaţie aferente, valabile pentru perioada 01.05.2013 - 30.06.2016, emise pe numele pârâtei S.C. B. S.R.L. la data de 22.03.2013, pentru cursele 3, 4, 5 şi 6 ale traseului 413 Bucureşti - Târgu Jiu şi a respins celelalte capete de cerere, ca nefondate. A obligat pârâta A.R.R. la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, în sumă de 250 RON (parţial, taxa judiciară de timbru).

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 3986/2016 din 5 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., precum şi pârâtele Autoritatea Rutieră Română şi S.C. B. S.R.L.

3.1. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a arătat că sentinţa a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 62 din Ordinul MTI nr. 980/2011 şi a art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004. Acest text de lege lasă la îndemâna judecătorului inclusiv posibilitatea obligării autorităţii publice să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă. Cererea de declarare a sa drept câştigătoare a atribuirii curselor 3, 4, 5 şi 6 se circumscrie întocmai acestor dispoziţii legale.

Printr-o simplă verificare a rezultatului atribuirii se poate constata că reclamanta a înregistrat un punctaj pentru cursele 3 şi 6 de 55 puncte, adică cu 6 puncte mai mult decât i-ar reveni pârâtei S.C. B. S.R.L., iar pentru cursele 4 şi 5 de 55 puncte, adică cu 7 puncte mai mult decât i-ar reveni acestei pârâte, ceea ce presupune ca la rubrica "observaţii" din actul administrativ - rezultatul atribuirii - reclamanta să fie notată cu menţiunea "câştigător", întrucât însumează cel mai mare punctaj dintre toţi ofertanţii.

Recurenta susţine că nu poate îmbrăţişa punctul de vedere al instanţei conform căruia s-ar substitui autorităţii în exercitarea atribuţiilor expres prevăzute de lege, pentru că declararea sa drept câştigătoare este consecinţa logică şi firească a emiterii actului administrativ, conform art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004 şi corespunde scopului edictat de legiuitor prin aceste prevederi.

3.2. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 şi 8 din C. proc. civ., pârâta S.C. B. S.R.L a arătat că sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii şi motive străine de natura cauzei şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material ce se regăsesc la art. 65 alin. (2) din Ordinul MTI nr. 980/2011, la art. 3 pct. 3 şi art. 36 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 69/2012.

Argumentul principal al Curţii de Apel Bucureşti se referă la faptul că transmiterea licenţelor de traseu în urma divizării societăţii D. S.R.L. către pârâta S.C. C. S.R.L. reprezintă o înstrăinare, în sensul art. 36 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 69/2012, interzisă de Regulamentul nr. 1071/2009, de Regulamentul nr. 1072/2009 şi de disp. O.G. nr. 27/2011.

Recurenta apreciază că, dincolo de ce a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la aşa-zisa înstrăinare, Curtea de Apel Bucureşti nu putea face abstracţie în niciun fel de ceea ce constituie obiectul propriu-zis al judecaţii, astfel cum acesta a fost circumscris de reclamantă. Dispoziţiile legale invocate de instanţă cu ocazia rejudecării cauzei după casare sunt aplicate vădit greşit pentru simplul fapt că ele reglementează o cu totul altă situaţie de fapt şi de drept şi o altă instituţie juridică.

În acest sens a invocat disp. art. 36 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 69/2012 care priveşte stabilirea încălcărilor cu caracter contravenţional ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condiţiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier şi de abrogare a Directivei 96/26/CE a Consiliului, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa transportului rutier internaţional de mărfuri, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21 octombrie 2009 privind normele comune pentru accesul la piaţa internaţională a serviciilor de transport cu autocarul şi autobuzul şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 561/2006 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere şi ale normelor de aplicare a acesteia, precum şi a sancţiunilor contravenţionale şi a altor măsuri aferente aplicabile în cazul constatării încălcărilor".

Rezultă că legiuitorul, prin acest act normativ, stabileşte sancţiunile contravenţionale, precum şi alte măsuri aferente, inclusiv de ordin administrativ, aplicabile în cazul constatării încălcărilor cu caracter contravenţional, astfel că H.G. nr. 69/2012 nu are nicio incidenţă cu privire la atribuirea traseelor şi nu reglementează în niciun fel domeniul atribuirii traseelor. Sintagma "înstrăinare" ce se regăseşte în art. 36 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 69/2012 este total irelevantă în cauză, acest articol nereglementând instituţia juridică a anulării licenţelor de traseu, ci pe cea a retragerii licenţei de traseu, care constituie o măsură administrativă ce ţine de competenţa Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

Reclamanta nu a făcut niciun demers legal la acest inspectorat pentru retragerea licenţelor de traseu ale pârâtei care nu a săvârşit nicio abatere în sensul definit de H.G. nr. 69/2012.

A mai susţinut că instanţa de fond nu indică într-un mod circumstanţiat care sunt dispoziţiile legale încălcate din Regulamentul nr. 1071/2009, Regulamentul 1072/2009 şi din O.G. nr. 27/2011.

Recurenta a invocat hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile derulate în materie comercială, cu relevanţă în speţă, respectiv: sentinţa comercială nr. 330/21.01.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, prin s-a admis cererea formulată de S.C. D. S.R.L. şi s-a dispus înregistrarea în Registrul Comerţului a menţiunilor cu privire la divizarea parţială a acestei societăţi. Întreaga operaţiune de divizare parţială a fost definitivată la data de 29.01.2013, aşa cum rezultă din certificatul de înregistrare de menţiuni, prin care se certifică înregistrarea în Registrul Comerţului a dispoziţiilor cuprinse în sentinţa civilă nr. w/2013 a Tribunalului Bucureşti şi a hotărârilor organelor de conducere colectivă ale celor două societăţi participante la operaţiune, care privesc aprobarea acesteia.

Este vorba de licenţele de traseu seria x nr. x şi seria x nr. x, iar prin efectul succesiunii în drepturi, S.C. C. S.R.L, actualmente S.C. B. S.R.L. a devenit titularul vechimii pe traseul cod 413.

În decizia de casare nr. 2043/21.06.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu ia în seamă sentinţa comercială nr. 330/2013, deoarece nu ar avea autoritate de lucru judecat şi nici hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2013, nr. y/2015 şi nr. w/2013, întrucât prin acestea instanţele nu au dat o rezolvare definitivă fondului raporturilor juridice deduse judecăţii.

A apreciat că instanţa de fond, în rejudecare, era obligată să verifice toate aspectele ce aveau relevanţă în cauză, inclusiv aspectul ce privea caracterul definitiv al hotărârilor pronunţate în aceste dosare, sens în care a invocat caracterul definitiv al acestor hotărâri şi al sentinţei comerciale nr. 330/2013, precum şi obligativitatea şi opozabilitatea acestor hotărâri, raportat la art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.. Reclamantei i-au fost respinse în mod definitiv toate acţiunile judecătoreşti ce au privit contestarea divizării.

Atât timp cât operaţiunea de divizare parţială, care cuprinde în mod explicit transferul licenţelor de traseu în litigiu, nu a fost desfiinţată printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu poate fi exclusă din considerentele prezentului litigiu numai pentru că instanţa supremă consideră că netransmiterea autovehiculelor cu care s-au executat cursele corespunzătoare licenţelor sau transferarea către recurentă de către S.C. D. S.R.L. a unui activ negativ sunt elemente definitorii pentru a încadra sau nu operaţiunea de divizare în cea de înstrăinare.

Luarea în considerare a soluţiilor pronunţate în dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2015 nu era necesar să constituie prin ele însele un motiv de respingere a acţiunii reclamantei, dar în niciun caz să fie folosite ca argumente contra operaţiunii de divizare parţială care, cu toate că nu a fost analizată pe fond de cele două instanţe (din cauza unor impedimente legale) a fost soluţionată de instanţa supremă fără a fi sesizată în vreun fel, prin Decizia nr. 2043/21.06.2013. În această situaţie ne aflam în prezenţa depăşirii de către instanţa de recurs (Î.C.C.J.) a competenţei sale materiale şi în prezenţa depăşirii atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Instanţa de fond, prin sentinţa recurată, preluând susţinerile prezentate mai sus ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ce se regăsesc în decizia de casare nr. 2043/2016, a depăşit ea însăşi competenţa materială a altei instanţe şi a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, în sensul definit de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Motivarea sentinţei recurate nu asigură dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme cererile recurentei şi ceea ce a constituit motivarea sa în fapt şi în drept nu au fost examinate legal de către instanţa sesizată care, în rejudecare, trebuia să se pronunţe într-un mod circumstanţiat atât cu privire la fiecare capăt de cerere al reclamantei, cât şi cu privire la ceea ce a constituit motivarea în fapt şi în drept a recurentei. De asemenea, sentinţa cuprinde motive contradictorii şi motive străine de natura cauzei.

Cu privire la capătul de cerere vizând anularea licenţelor de traseu seria x nr. x şi seria x nr. x eliberate pârâtei S.C. C. S.R.L., cu valabilitate până la 30.04.2013 pentru traseul interjudeţean cod 413 cursele 4 şi 5, menţionează că trebuia respins având în vedere că aceste licenţe şi-au produs efectele şi, pe cale de consecinţă, nu mai erau în fiinţă începând cu 30.04.2013. Eventual, instanţa se putea pronunţa în legătură cu nelegalitatea sau legalitatea emiterii acestor licenţe pentru S.C. C. S.R.L., actualmente S.C. B. S.R.L., dar acest lucru nu este posibil pentru că reclamanta nu a învestit instanţa cu un capăt de cerere distinct în acest sens.

Referitor la capătul de cerere formulat în contradictoriu cu C.N.M.S.I, actualmente A.A.D.R., având ca obiect anularea parţială a rezultatului atribuirii electronice organizate la data de 28.02.2013 referitor la cursele 3, 4, 5, 6 ale traseului interjudeţean cod 413 Bucureşti - Târgu Jiu, în ceea ce priveşte stabilirea drept câştigătoare a S.C. C. S.R.L., a solicitat instanţei să aibă în vedere toate susţinerile din prezentul recurs, ce au relevanţă inclusiv pentru capătul de cerere privind anularea parţială a rezultatului atribuirii, care a fost în mod nelegal admis de instanţa de fond.

Recurenta a apreciat că în mod vădit nelegal instanţa a admis capătul de cerere privind obligarea C.N.M.S.I. la recalcularea punctajelor aferente criteriului 4 din Anexa 18 a Ordinului MTI nr. 980/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care au stat la baza stabilirii rezultatului atribuirii traseului 413.

Sub acest aspect motivarea instanţei contravine legii, sentinţa fiind dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material ce se regăsesc la art. 57 şi 58 din Ordinul MTI nr. 980/2011, din care rezultă, în ceea ce priveşte calculul punctajului cuvenit societăţii recurente, că acesta se poate face numai cu ocazia atribuirii. Or, instanţa de fond, în rejudecare, nu a stabilit efectuarea unei noi proceduri de atribuire şi nici nu putea s-o facă având în vedere că nu a fost învestită de reclamantă în acest sens.

Instanţa de fond, în rejudecare, a obligat A.R.R. să procedeze la recalcularea acestui punctaj potrivit considerentelor hotărârii, dar reclamanta a solicitat recalcularea punctajului în contradictoriu cu pârâtul (C.N.M.S.I), actualmente A.A.D.R. şi nu cu pârâta A.R.R.

Privitor la capătul de cerere formulat în contradictoriu cu pârâta A.R.R. vizând anularea licenţelor de traseu seria x nr. x, seria x nr. x, seria x nr. x şi seria x nr. x şi a graficelor de circulaţie aferente, valabile de la 01.05.2013 şi până la 30.06.2019, ce au fost eliberate la data de 22.03.2013 către S.C. C. S.R.L pentru cursele 3, 4, 5 şi 6 ale traseului 413 Bucureşti - Târgu Jiu, recurenta a susţinut că instanţa de fond, în rejudecare, nu a făcut altceva decât să admită pe cale de consecinţă şi acest capăt de cerere.

3.3. În motivarea cererii de recurs întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., pârâta A.R.R. a arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 2043/2016, a stabilit în mod echivoc limitele rejudecării, respectiv lămurirea circumstanţelor de fapt şi de drept esenţiale dezlegării pricinii. Această lămurire vizează cauza în ansamblul ei, instanţa de recurs nefăcând distincţie limitativ numai asupra anumitor aspecte ce trebuie analizate în rejudecare.

În mod eronat instanţa a apreciat că decizia de casare cuprinde dispoziţii obligatorii ce se impun cu autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte chestiunea transmiterii licenţelor de traseu în urma divizării S.C. D. S.R.L. către pârâta S.C. C. S.R.L., în sensul că această operaţiune reprezintă o înstrăinare în sensul art. 36 alin. (1) lit. c) din HGR nr. 69/2012, interzisă de Regulamentul (CE) nr. 1071/2009, Regulamentul (CE) nr. 1.072/2009, Regulamentul (CE) nr. 1.073/2009 şi O.G. nr. 27/2011.

Din considerentele deciziei de casare şi din dispozitiv nu rezultă în mod explicit faptul că instanţa supremă a tranşat definitiv problema de drept privind transmiterea celor două licenţe de traseu în urma divizării şi nu există dispoziţii exprese în sarcina instanţei de rejudecare cu privire la autoritatea de lucru judecat a chestiunii vizând transmiterea celor două licenţe de traseu. Din contră, decizia de casare stabileşte fără echivoc faptul că circumstanţele de fapt şi de drept esenţiale dezlegării pricinii nu au fost lămurite de prima instanţă.

Cu toate acestea, judecătorul fondului, în mod vădit nefondat, şi-a însuşit argumentele instanţei de recurs şi le-a transpus în considerentele sentinţei recurate.

Recurenta consideră că atât timp cât Decizia nr. 2043/2016 nu este definitivă, nu există niciun impediment pentru instanţa de rejudecare în efectuarea unei noi judecăţi pe aceleaşi pretenţii. Este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., întrucât soluţia instanţei de fond nu cuprinde motivele proprii pe care se întemeiază, preluând motivarea instanţei supreme, deşi în rejudecare fusese învestită să lămurească circumstanţele de fapt şi de drept esenţiale dezlegării pricinii. Totodată, hotărârea cuprinde şi motive contradictorii, întrucât, pe de o parte, instanţa de fond a reţinut că în rejudecare a fost învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată în ansamblul său în ceea ce priveşte toate capetele de cerere, dar, în realitate, a analizat cauza pornind de la transpunerea motivelor de casare din Decizia nr. 2043/2016, deşi indicaţiile instanţei de casare au fost fără echivoc în sensul lămuririi circumstanţele de fapt şi de drept esenţiale dezlegării pricinii.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a arătat că nu sunt incidente în cauză prevederile Regulamentelor: (CE) nr. 1071/2009, (CE) nr. 1072/2009, (CE) nr. 1073/2009 şi ale O.G. nr. 27/2011, întrucât Regulamentul (CE) nr. 1071/2009 reglementează accesul la ocupaţia de operator de transport rutier de marfă sau de persoane; Regulamentul (CE) nr. 1072/2009 are ca domeniu de aplicare transportul rutier internaţional de mărfuri contra cost în numele unui terţ pentru deplasările efectuate pe teritoriul Comunităţii; Regulamentul (CE) nr. 1073/2009 are ca domeniu de aplicare transportul rutier internaţional de persoane cu autocarul şi autobuzul pe teritoriul Comunităţii efectuat de către operatorii de transport; O.G. nr. 27/2011 privind transporturile rutiere constituie cadrul general pentru organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere de mărfuri şi persoane pe teritoriul României, nu conţine dispoziţii cu privire la interzicerea operaţiunii de transmitere, în urma divizării, a licenţelor de traseu din patrimoniul unui operator de transport în patrimoniul unui alt operator de transport.

Or, în speţă, în discuţie nu este accesul la ocupaţia de operator de transport rutier de marfă sau de persoane ori transportul rutier internaţional de mărfuri sau de persoane, pentru a pune în discuţie transmiterea celor două licenţe de traseu din patrimoniul S.C. D. S.R.L. în patrimoniul S.C. C. S.R.L.

Temeiul legal în baza căruia au fost eliberate licenţele de traseu seria x nr. x şi LT nr. x pentru traseul interjudeţean cod 413 cursele 4 şi 5 este reprezentat de Rezoluţia nr. 1420/08.01.2013 a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Recurenta a prezentat modul în care a avut loc divizarea parţială a S.C. D. S.R.L., litigiile care s-au desfăşurat în legătură cu această divizare, susţinând că nu se poate reţine nerespectarea interdicţiei transmiterii licenţelor de traseu între cele două societăţi, având în vedere că, în fapt, nu s-a produs o transmitere/înstrăinare a acestora, ci ca efect al divizării parţiale a S.C. D. S.R.L. şi a transferului unei părţi din patrimoniul acesteia către S.C. C. S.R.L, societatea beneficiară a dobândit calitatea de titular, precum şi toate drepturile şi interesele cu privire la şi/sau derivând din licenţele de traseu seria x nr. x şi seria x nr. x, valabile de la data de 01.07.2008 până la data de 30.04.2013.

Această operaţiune a fost aprobată în mod legal prin Rezoluţia nr. 1420/08.01.2013 a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, care are regimul legal al încheierii judecătorului delegat, natura juridică a unei hotărâri judecătoreşti ce trebuie respectată întocmai de orice persoană sau instituţie. Câtă vreme această rezoluţie este legală, temeinică şi executorie de drept, iar sentinţa comercială nr. 330/21.01.2013 a Tribunalului Bucureşti este executorie şi definitivă prin nerecurare, pe cale de consecinţă, şi licenţele de traseu seria x eliberate operatorului de transport S.C. C. S.R.L., cu valabilitate până la data de 30.04.2013 pentru traseul interjudeţean 413 cursele 4 şi 5 sunt legale, sens în care instanţa în mod nefondat a dispus anularea lor.

Ca o consecinţă a constatării în mod irevocabil de către o instanţă de judecată a legalităţii divizării S.C. D. S.R.L., prin transferul unei părţi din patrimoniul său către pârâta S.C. C. S.R.L., această pârâta a devenit titulara drepturilor şi obligaţiilor aferente licenţelor de traseu seria x nr. x şi seria x nr. x, inclusiv titulara dreptului de a beneficia de vechimea neîntreruptă pe traseul interjudeţean cod 413 la data de 31.12.2012, prin prisma activităţii desfăşurate de antecesorul S.C. D. S.R.L. În acest context nu se poate susţine că atribuirea electronică a traseului interjudeţean 413 din data de 28.02.2013, derulată prin Sistemul electronic de atribuire a traseelor naţionale, operat şi gestionat de C.N.M.S.I (actuala A.A.D.R.) a fost viciată motivat de faptul că la stabilirea vechimii neîntrerupte pe traseu în privinţa S.C. C. S.R.L. au fost avute în vedere inclusiv licenţele de traseu deţinute anterior de S.C. D. S.R.L.

În consecinţă, în mod vădit nefondat, instanţa a anulat în parte rezultatul atribuirii electronice din data de 28.02.2013 a traseului interjudeţean cod 413, cursele 3, 4, 5 şi 6, în ceea ce priveşte calculul punctajului aferent criteriului nr. 4 al Anexei 18 a OMTI nr. 980/2011 pentru pârâta S.C. B. S.R.L. şi declararea drept câştigătoare a acestei pârâte. Pentru aceleaşi considerente, soluţia instanţei, de anulare a licenţelor de traseu eliberate pârâtei S.C. B. S.R.L. seria x nr. x, LT nr. x, LT nr. x şi LT nr. x, întrucât ar fi fost emise în baza unui rezultat al procedurii de atribuire electronică viciat, este vădit nefondată.

Referitor la soluţia de obligare a A.R.R. să procedeze la recalcularea punctajului aferent criteriului nr. 4 al Anexei 18 a OMTI nr. 980/2011 pentru pârâta S.C. B. S.R.L., potrivit considerentelor sentinţei, apreciază că este vădit nefondată, în contextul în care atribuirea unui traseu interjudeţean cuprins în Programul de transport interjudeţean 2013-2019 constă în atribuirea în sistem electronic a acestuia, în cadrul unei şedinţe de atribuire organizate în temeiul prevederilor H.G. nr. 1439/2009 (în prezent, H.G. nr. 1132/2013), de către C.N.M.S.I. (actuala A.A.D.R.), autoritate care lucrează în regim de putere publică, întrucât conform disp. art. 5 lit. a) din H.G. nr. 1439/2009 (art. 5 pct. 1 lit. e) din H.G. nr. 1132/2013 în prezent) este instituţia care gestionează şi operează sistemul informatic de atribuire electronică a traseelor naţionale din programele de transport interjudeţene.

Criteriile de evaluare a operatorului de transport şi punctajele care se acordă în cazul atribuirii traseelor/curselor interjudeţene sunt prevăzute în anexa 18 din Ordinul MTI nr. 980/2011, cu modificările şi completările ulterioare. Sistemul informatic de atribuire electronică a traseelor, operat şi gestionat de C.N.M.S.I. (actuala A.A.D.R.), calculează punctajele pentru fiecare ofertă, în funcţie de criteriile de evaluare mai sus menţionate pe care acestea le îndeplineşte.

Precizează că A.R.R. nu are atribuţii sau competenţe în ceea ce priveşte acordarea punctajelor la criteriile de evaluare prevăzute în Anexa 18 la Ordinul MTI nr. 980/2011 şi nici în ceea ce priveşte introducerea respectivelor criterii/punctaje în Sistemul de atribuire electronică a traseelor, acestea fiind atribuţii exclusive ale C.N.M.S.I. (actuala A.A.D.R.). Mai mult, solicitarea reclamantei de recalculare a punctajelor aferente criteriului 4 din Anexa 18 a OMTI nr. 980/2011 a fost formulată de reclamantă în contradictoriu cu C.N.M.S.I. şi nu în contradictoriu cu A.R.R.

4. Apărările intimaţilor

4.1. Intimata pârâtă A.A.D.R. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursurilor apreciind că nu cuprind critici care să se încadreze în motivele de nelegalitate menţionate de art. 488 C. proc. civ., fiind făcută doar o prezentare a unor texte de lege şi exprimată nemulţumirea recurenţilor faţă de soluţia instanţei.

Pe fondul recursurilor a solicitat respingerea acestora ca nefondate precizând că art. 62 şi art. 65 din OMTI nr. 980/2011, art. 3 şi art. 36 din H.G. nr. 69/2012 nu instituie drepturi şi obligaţii în sarcina A.A.D.R., care nu a avut nicio implicare în procedura de divizare a unor societăţi comerciale, iar actele supuse proiectului de divizare au fost transmise instituţiei abilitate să emită licenţele de transport, în speţă A.R.R.

Singura instituţie care avea pârghii legale să verifice îndeplinirea de către operatorii de transport a criteriilor stabilite în Anexa 18 din O.M.T.I. nr. 980/2011 este A.R.R. A.A.D.R., în calitate de operator al Sistemul informatic de atribuire electronică în transporturi, asigură suportul tehnic în vederea aplicării prin mijloace electronice a procedurilor de atribuire. Nu este abilitată nici să verifice activitatea A.R.R. şi nici să intervină asupra unor informaţii care nu-i aparţin, fiind doar operator tehnic al unei platforme informatice. Practic, softul gestionat de A.A.D.R. realizează un punctaj pe baza informaţiilor transmise exclusiv de către A.R.R.

Referitor la recursul reclamantei a susţinut că este corectă soluţia de respingere a cererii acesteia de recunoaştere a calităţii de câştigător, prin raportare la art. 62 din OMTI nr. 980/2011, iar în ceea ce priveşte recursul pârâtei S.C. B. S.R.L. a menţionat că acest recurent invocă o serie de articole din acte normative ce reglementează şi sancţionează transportul rutier interjudeţean pe teritoriul României, fără să aducă vreo critică asupra unei obligaţii instituite în sarcina intimatei pârâte A.A.D.R.

A susţinut că recursul pârâtei A.R.R. este de asemenea, nefondat, întrucât atribuirea se face prin sistemul informatic operat de A.A.D.R., dar nu există niciun dubiu că această atribuire se realizează tot de către A.R.R., în calitate de instituţie care iniţiază şi organizează aceste şedinţe de atribuire trasee.

În acest sens a invocat disp. art. 55 alin. (1), art. 57 alin. (1) din O.M.T.I. nr. 98/2011, art. 5 pct. 1 lit. e) din H.G. nr. 1123/2013 precizând că sintagma "prin Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale" înseamnă prin utilizarea, prin accesarea sistemului şi nu de către acest sistem.

În cazul admiterii recursurilor sau a unuia dintre ele solicită instanţei să pună în vedere A.R.R. să stabilească punctajul aferent criteriului nr. 4 din Anexa 18 a O.M.T.I. nr. 98/2011 pe baza documentelor pe care le deţine şi să-l introducă în sistemul electronic prin canalul securizat (VPN).

4.2. Recurenta pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursurile depuse de reclamantă şi de pârâta A.R.R. prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă arătând că ceea ce solicită aceasta prin recursul propriu-zis excede capetelor de cerere ce fac obiectul acţiunii. Astfel, aşa cum rezultă din acţiune, reclamanta nu a învestit instanţa în contradictoriu cu A.R.R. în ceea ce priveşte capătul de cerere prin care solicita obligarea la modificarea rezultatului atribuirii traseului în speţă, în sensul declarării sale drept câştigătoare a atribuirii curselor 3, 4, 5 şi 6 ale traseului în cauză. Este evident că în recurs nu se poate modifica obiectul judecăţii.

În întâmpinare au fost reluate susţinerile din cererea de recurs a pârâtei S.C. B. S.R.L., iar cu privire la recursul A.R.R. a menţionat că achiesează la susţinerile din recursul respectiv.

4.3. Recurenta pârâtă A.R.R. a formulat întâmpinare la recursurile declarate de reclamantă şi de pârâta S.C. B. S.R.L. prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă precizând că ceea ce solicită reclamanta prin cererea de recurs este în totală contradicţie cu obiectul cererii de chemare în judecată. Astfel, prin cererea de recurs a solicitat obligarea A.R.R. şi C.N.M.S.I. (actuala A.A.D.R.) la modificarea rezultatului atribuirii în sensul declarării sale drept câştigătoare şi obligarea A.R.R. la eliberarea licenţelor de traseu şi a graficelor de circulaţie, în timp ce prin acţiune a solicitat exclusiv în contradictoriu cu C.N.M.S.I. (actuala A.A.D.R.) obligarea acestei instituţii la recalcularea punctajelor şi modificarea rezultatului atribuirii traseului în discuţie.

Pe fondul recursului reclamantei a susţinut, în esenţă, că nu are atribuţii sau competenţe în ceea ce priveşte acordarea punctajelor la criteriile de evaluare prevăzute în Anexa 18 la Ordinul MTI nr. 980/2011 şi nici în ceea ce priveşte introducerea respectivelor criterii/punctaje în Sistemul de atribuire electronică a traseelor, acestea fiind atribuţii exclusive ale C.N.M.S.I. (actuala A.A.D.R.).

Referitor la recursul pârâtei S.C. B. S.R.L. a solicitat admiterea acestuia apreciind că sunt întemeiate toate cele trei motive de casare invocate de această recurentă.

4.4. Recurenta reclamantă a formulat întâmpinări la recursurile declarate de pârâţi prin care a solicitat respingerea acestora ca nefondate.

În privinţa recursului A.R.R. a susţinut că recurenta se află în eroare gravă asupra efectelor Deciziei nr. 20143/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care s-a pronunţat în mod definitiv asupra chestiunii de drept litigioase, respectiv dacă transmiterea drepturilor aferente licenţei de traseu, ca parte a patrimoniului societăţii supuse divizării, către una dintre societăţile rezultate din divizare, se încadrează sau nu în noţiunea de "înstrăinare" avută în vedere de legiuitor. Asupra acestei probleme de drept - interdicţia de a transfera licenţele de traseu prin procedura divizării au devenit incidente disp. art. 501 alin. (1) C. proc. civ.

A mai arătat că judecătorul fondului nu s-a mărginit doar la a prelua dispoziţiile instanţei de casare, ci a analizat fiecare capăt de cerere luând în considerare apărările tuturor părţilor. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este de asemenea, nefondat, fiind incidente în cauză normele legale reţinute de instanţa de fond, iar noţiunea de titular al licenţei de traseu se circumscrie în mod necesar aceleia de câştigător al atribuirii electronice a traseului.

Referitor la celălalt recurs a susţinut că instanţa de fond a motivat pe larg soluţia, atât în fapt, cât şi în drept, iar pârâta nu indică în mod concret care sunt apărările neanalizate de instanţă şi care ar fi determinat o altă soluţie decât cea pronunţată.

5. Răspunsurile la întâmpinări

5.1. Intimata pârâtă A.A.D.R. a formulat răspuns la întâmpinările depuse de recurenţi prin care şi-a menţinut apărările cuprinse în întâmpinarea pe care a depus-o la dosar.

5.2. Recurenta pârâtă A.R.R. a formulat răspuns la întâmpinările depuse de ceilalţi doi recurenţi şi de pârâta A.A.D.R. prin care reluat motivele de fapt şi de drept cuprinse în întâmpinarea pe care a formulat-o.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Cu privire la excepţia nulităţii recursurilor se constată că aceasta este nefondată, cei trei recurenţi menţionând în cererile de recurs motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursurile şi dezvoltarea acestora, fiind respectate disp. art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Cu privire la fondul recursurilor

Analizând sentinţa recurată, în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările din întâmpinări şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantă şi de pârâta A.R.R. sunt fondate, iar recursul pârâtei S.C. B. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prezenta acţiune a fost soluţionată în primul ciclu procesual, în sensul respingerii ca neîntemeiate, prin sentinţa civilă nr. 1118/03.04.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care a apreciat nefondată susţinerea că A.R.R. nu avea competenţa de a stabili vechimea neîntreruptă pe traseele interjudeţene, având în vedere că potrivit H.G. nr. 1289/2011 A.R.R. este instituţia cu rol de organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii pentru transportul rutier, desemnat pentru eliberarea licenţelor de traseu operatorilor de transport care efectuează transport rutier de persoane prin servicii regulate.

Potrivit disp. art. 55 şi 59 din Normele aprobate prin OMTI nr. 980/2011, A.R.R. întocmeşte Programul de transport interjudeţean de persoane prin servicii regulate şi stabileşte calendarul atribuirii electronice în Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale. În vederea atribuirii curselor din Programul de transport interjudeţean, A.R.R. comunică C.N.M.S.I. toate datele gestionate privind parcul deţinut de către operatorii de transport (vechime parc, mod deţinere, grad confort, capacitate autovehicule, dotare cu AC), perioadele de deţinere neîntreruptă a licenţelor de traseu de către operatorii de transport, lista operatorilor ce se află sub incidenţa Legii 85/2008 privind insolvenţa şi lista operatorilor ce înregistrează obligaţii restante la bugetul statului. Conform art. 59 alin. (5), art. 57 alin. (1) şi art. 62 din OMTI nr. 980/2011, după atribuirea cursei/traseului prin Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale în baza criteriilor de evaluare, aceeaşi autoritate eliberează licenţa de traseu şi graficul de circulaţie anexă.

Referitor la susţinerea reclamantei potrivit căreia licenţa de traseu este documentul nominal al operatorului de transport rutier, nefiind transmisibilă, astfel că în mod nelegal la calculul vechimii pe traseu a S.C. C. S.R.L. s-a luat în considerare şi vechimea operatorului S.C. D. S.R.L., a cărui succesoare în drepturi, ca urmare a divizării, este societatea pârâtă, ceea ce a condus la acordarea unui punctaj mai mare, Curtea a reţinut că, prin raportare la Anexa nr. 18 a OMTI nr. 980/2011, criteriile de evaluare pe baza cărora s-au calculat punctajele ofertelor solicitanţilor participanţi la şedinţa de atribuire din data de 28.02.2013 şi s-au stabilit câştigătorii au fost: vechimea parcului auto, acordându-se punctaj de la 0 la 20 de puncte autovehiculelor cu vechime între 16 şi 0 ani; structura parcului auto, acordându-se punctaj de 10 puncte autovehiculelor deţinute în proprietate sau cu contract de leasing; gradul de confort al autovehiculelor, clasificate pe categorii, acordându-se între 5 şi 14 puncte, în funcţie de clasificarea obţinută (între categoria a IV şi categoria I); vechimea neîntreruptă pe traseu, acordându-se un punctaj de la 0 la 12 puncte pentru operatorii care au deţinut licenţa de traseu pentru traseul solicitat între 6 luni şi 8 ani sau mai mult.

Modul de calcul al punctajului este stabilit de Anexa 19 a Ordinului MTI nr. 980/2011, punctajul final fiind obţinut din cumularea punctajelor obţinute la criteriile 1-5 din Anexa 18 a OMTI nr. 980/2011.

Invocarea de către reclamantă a art. 3 pct. 3 şi art. 36 alin. (1) din H.G. nr. 69/2012 este nelegală, raţiunea legiuitorului fiind în sensul interzicerii "înstrăinării" înţeleasă ca operaţiune oneroasă (speculativă, aducătoare de profit), situaţie în care, în mod evident, transmiterea drepturilor aferente licenţei de traseu, ca parte a patrimoniului societăţii supuse divizării către una dintre societăţile rezultate din divizare, nu se încadrează.

A reţinut instanţa fondului că transmisiunea drepturilor aferente licenţei de traseu (în speţă dreptul de a se lua în calcul perioada deţinerii acestei licenţe la stabilirea vechimii neîntrerupte pe traseu) face irelevante şi criticile reclamantei referitoare la depăşirea datei de referinţă ce reprezintă ultima zi din anul anterior anului atribuirii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, recurs care a fost admis prin Decizia nr. 2043/21.06.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu consecinţa casării sentinţei şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instante.

Instanţa de recurs a reţinut că nelegalitatea hotărârii vizează în special aprecierea potrivit căreia transmiterea drepturilor aferente licenţei de traseu, ca parte a patrimoniului societăţii supuse divizării, către una dintre societăţile rezultate din divizare, nu se încadrează în noţiunea de "înstrăinare" avută în vedere de legiuitor. În ceea ce priveşte transmiterea licenţelor de traseu în procedura divizării, prima instanţă a avut în vedere transmiterea drepturilor aferente licenţei de traseu, făcând referire doar la art. 3 pct. 3 şi art. 36 alin. (1) din H.G. nr. 69/2012, fără însă a proceda la interpretarea lor şi la finalizarea expunerii referitoare la susţinerile reclamantei.

Concluzia că raţiunea legiuitorului a fost de a interzice "înstrăinarea" înţeleasă ca operaţiune oneroasă, cât şi împrejurarea că transmiterea drepturilor aferente licenţei de traseu în procedura divizării nu se încadrează în noţiunea de "înstrăinare" este incompletă şi lipsită de claritate, dar şi eronată, întrucât aplicarea în cauză a dispoziţiilor legale incidente, ţinând seama de elementele de conţinut ale proiectului de divizare, conduce la concluzia că transmiterea licenţelor de traseu în procedura divizării se încadrează în noţiunea de "înstrăinare" avută în vedere de legiuitor. Din această perspectivă, au fost invocate disp. art. 62 şi art. 65 alin. (2) din Ordinul MTI nr. 980/2011, precum şi cele art. 3 pct. 3 şi art. 36 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 69/2012.

Conform art. 62 din acest ordin, eliberarea licenţei de traseu şi a graficului de circulaţie anexă la aceasta se face de către A.R.R., după atribuirea cursei/traseului prin sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale. Art. 65 alin. (2) precizează că "licenţa de traseu este documentul nominal al operatorului de transport rutier, nefiind transmisibilă".

În accepţiunea art. 3 pct. 3 din H.G. nr. 69/2002, înstrăinarea către un alt operator rutier a licenţei de transport sau a oricăror alte documente necesare efectuării transporturilor rutiere reprezintă o încălcare foarte gravă a prevederilor Regulamentului CE nr. 1071/2009, ale Regulamentului CE nr. 1072/2009, ale Regulamentului CE nr. 1073/2009 şi ale O.G. nr. 27/2011 şi constituie contravenţie dacă aceasta nu a fost săvârşită în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiune. De asemenea, art. 36 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 69/2012 prevede că I.S.C.T.R. retrage licenţa de traseu eliberată pentru efectuarea transportului rutier contra cost de persoane prin servicii regulate în cazul înstrăinării către un alt operator a licenţei de traseu.

Arată Î.C.C.J. că normele legale prezentate evidenţiază caracterul nominal al licenţei de traseu şi instituie interdicţia înstrăinării, fără a distinge în privinţa modalităţii de transmitere a acestui document. Mai mult, sunt reglementate şi efectele juridice ale nerespectării interdicţiei de înstrăinare, respectiv retragerea licenţei de traseu şi aplicarea unor sancţiuni contravenţionale sau penale, după caz.

A reţinut Î.C.C.J. că esenţial în a stabili dacă transferul activelor reprezentate de licenţele de traseu se încadrează sau nu în noţiunea de "înstrăinare" este conţinutul Proiectului de divizare a S.C. D. S.R.L., publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a nr. 5330/18 decembrie 2012, din care rezultă că operaţiunea de divizare parţială a avut ca obiect transferul activelor reprezentate de licenţele de traseu seria x nr. x, cu valabilitate la data de 01.07.2008 până la data de 30.04.2013, şi seria x nr. x, cu valabilitate de la data de 01.07.2008 până la data de 30.04.2013. Conform Anexelor 3, 4 şi 5 la Proiectul de divizare, nu au fost transferate către S. C. S.R.L. imobilizările corporale reprezentate de autovehiculele cu care S.C. D. S.R.L. a participat la şedinţele de atribuire a traseului 413 şi cu care a executat cursele aferente acestui traseu, în condiţiile în care deţinerea neîntreruptă a licenţei de traseu s-a putut realiza tocmai ca urmare a exploatării acestor autovehicule. Totodată, prin divizare a fost transferat un activ negativ, respectiv "-12502 RON", compus din active circulante (casă şi conturi la bănci) în valoare de 7.472 RON şi datorii în valoare de 19.974 RON (Anexa 2 la Proiectul de divizare).

În aceste circumstanţe, Înalta Curte a reţinut, în dezacord cu prima instanţă, că operaţiunea comercială constând în transferul activelor reprezentate de licenţele de traseu deţinute de S.C. D. S.R.L., în procedura divizării, se încadrează în noţiunea de "înstrăinare" avută în vedere de legiuitor.

Invocarea de către intimate a sentinţei nr. 330/21.01.2013 pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2013, prin care s-a dispus înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor privind divizarea parţială a S.C. D. S.R.L. nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât aceasta nu are autoritate de lucru judecat, instanţa neînţelegând să dezlege chestiunea litigioasă legată de calificarea transmiterii licenţelor ca fiind "înstrăinare", prin raportare la legislaţia specială în materie.

De asemenea, nici hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2013, nr. y/2015 şi nr. w/2013 nu prezintă relevanţă din perspectiva analizată, întrucât prin acestea instanţele nu au dat o rezolvare definitivă fondului raporturilor juridice supuse judecăţii.

Referitor la nelegalitatea emiterii de către A.R.R., la data de 31.03.2013, a licenţelor de traseu seria x nr. x şi LT nr. x, la solicitarea S. C. S.R.L., reclamanta a susţinut că Rezoluţia nr. 1420/08.01.2013 a Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sentinţa pronunţată la data de 21.01.2013 de Tribunalul Bucureşti şi Proiectul de divizare a S.C. D. S.R.L. publicat în Monitorul Oficial nu puteau reprezenta temeiul emiterii licenţelor de traseu, întrucât singurul fundament legal pentru emiterea licenţei de traseu este rezultatul procedurii de atribuire în sistemul informatic, conform art. 57 alin. (1), art. 59 alin. (5), art. 62 şi art. 65 alin. (2) din Ordinul MTI nr. 980/2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Dispunând respingerea acţiunii reclamantei, inclusiv în privinţa solicitării de anulare a acestor două licenţe, prima instanţă nu a procedat la o examinare efectivă a motivelor de nelegalitate invocate. A arătat Î.C.C.J. că în aceste circumstanţe nu se poate şti dacă prima instanţă a omis pur şi simplu să examineze conţinutul acestei cereri sub aspectele ei esenţiale sau dacă a dorit să o respingă, din ce raţiuni. Suplimentar, Î.C.C.J. a mai observat că prima instanţă nu a oferit un răspuns specific şi explicit nici la argumentele decisive de care reclamanta s-a prevalat în susţinerea nelegalităţii modalităţii de stabilire a vechimii neîntrerupte pe traseu mai mare de 8 ani pentru S. C. S.R.L., dar şi a incidenţei în cauză a prevederilor art. 63 din Ordinul MTI nr. 980/2011, cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce impune casarea sentinţei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că circumstanţele de fapt şi de drept esenţiale dezlegării pricinii nu au fost lămurite de prima instanţă.

În rejudecare, instanţa a pornit analiza cauzei de la dispoziţiile deciziei de casare, ce se impune cu autoritate de lucru judecat, înlăturând orice alegaţii ale pârâţilor, invocate în susţinerea efectelor divizării S.C. D. S.R.L. privind faptul că în realitate nu a operat o "înstrăinare" în sensul dispoziţiilor legale reţinute de instanţa supremă, având în vedere că acestea tind la înlăturarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti, aspect nepermis de art. 430 - 432 C. proc. civ.

Referitor la licenţele de transport seria x nr. x şi seria x nr. x, cu valabilitate până la 30.04.2013, pentru traseul interjudeţean cod 413, cursele 4 şi 5, eliberate pe numele pârâtei S.C. B. S.R.L. (fosta S.C. C. S.R.L.), instanţa a reţinut că acestea au fost atribuite electronic ultima dată în anul 2008, în urma şedinţei de atribuire a Programului de transport interjudeţean 2008-2013, ocazie cu care câştigător a fost stabilit operatorul de transport S.C. D. S.R.L., societate supusă divizării în anul 2012. În urma divizării, a transferat către S.C. C. S.R.L. activele reprezentate de cele două licenţe de traseu.

Având în vedere că transmiterea celor două licenţe de traseu din patrimoniul S.C. D. S.R.L. în patrimoniul pârâtei S.C. C. S.R.L. a reprezentat o înstrăinare interzisă de actele comunitare, dar şi de legislaţia internă (H.G. nr. 69/2012), Curtea a constatat că în realitate nu a avut loc un transfer valabil între patrimoniile celor două societăţi din punctul de vedere al textelor menţionate, operaţiune care să fi putut fi avută în vedere de A.R.R. cu ocazia emiterii de noi licenţe pentru pârâta S.C. C. S.R.L., fără parcurgerea procedurii de licitaţie electronică prevăzută de art. 57 din Ordinul MTI nr. 980/2011, chiar dacă atribuirea licenţelor s-a realizat doar pentru restul perioadei de valabilitate a acestora, între 31.01.2013 şi 30.04.2013.

Fiind vorba despre o înstrăinare interzisă de lege, de la momentul divizării S.C. D. S.R.L. cele două licenţe de traseu atribuite acesteia în urma licitaţiei din anul 2008 şi-au pierdut valabilitatea, pentru restul perioadei de valabilitate fiind necesară atribuirea licenţelor aferente curselor 4 şi 5 în baza unei licitaţii electronice, iar nu prin atribuire directă, în baza proiectului de divizare şi a hotărârii judecătoreşti privind divizarea. În consecinţă, Curtea a anulat cele două licenţe eliberate pe numele S.C. C. S.R.L., cu valabilitate până la 30.04.2013 pentru traseul interjudeţean cod 413, cursele 4 şi 5 şi, ca efect al constatării nelegalităţii acestora, a observat că întreaga procedură de atribuire din cadrul Programului de transport interjudeţean 2013-2019 a fost viciată, dat fiind faptul că valorificarea de către pârâta A.R.R. a acestor licenţe, anulate de instanţă, a constituit motivul pentru care pârâta S.C. B. S.R.L. a fost declarată câştigătoare.

În privinţa vechimii neîntrerupte pe traseu, pârâta S.C. B. S.R.L. a fost punctată cu punctaj maxim de 12 puncte pentru că a prezentat pentru cursa 1 licenţa seria x nr. x, valabilă de la 23.05.2011, pentru cursa 2 licenţa seria x, valabilă din 23.05.2011, pentru cursele 4 şi 5 licenţele sus amintite, ca urmare a sentinţei Tribunalului Bucureşti privind divizarea S.C. D. S.R.L, cu valabilitate din 31.01.2013. Aşadar, la stabilirea vechimii neîntrerupte pe traseu în privinţa S.C. B. S.R.L. au fost avute în vedere inclusiv licenţele deţinute anterior de S.C. D. S.R.L., dându-se relevanţă transferului patrimonial ocazionat de divizarea acestei societăţi. În realitate, prin raportare la considerentele Deciziei Î.C.C.J. nr. 2043/2016, vechimea pe traseu a S.C. D. S.R.L. nu putea fi luată în considerare la stabilirea vechimii neîntrerupte pe traseu, întrucât licenţele deţinute de această societate nu erau transmisibile prin divizare.

Curtea a reţinut că autoritatea avea obligaţia de a aprecia punctajul prin raportare la vechimea neîntreruptă pe traseu dovedită cu licenţele ataşate la dosarul cauzei, fără luarea în considerare a licenţelor anulate şi fără valorificarea vechimii deţinute anterior de S.C. D. S.R.L. Punctajul ce ar fi trebuit acordat pârâtei pentru criteriul în discuţie (în forma legii în vigoare la momentul licitaţiei) ar fi trebuit să fie cel aferent unei vechimi de 1 an şi mai mult de 6 luni, iar nu cel aferent vechimii maxime, de 12 puncte.

Curtea a constatat că în urma anulării rezultatului procedurii, consecinţa legală nu este aceea de desemnare drept câştigătoare a societăţii reclamante, ci de obligare a pârâţilor la reevaluarea ofertei depuse de S.C. B. S.R.L., prin recalcularea punctajului cuvenit acesteia, potrivit considerentelor prezentei hotărâri. Este corectă apărarea pârâtei A.R.R., în sensul că instanţa de judecată nu poate dispune desemnarea drept câştigătoare a reclamantei şi emiterea către aceasta a licenţelor de traseu, având în vedere că aceste atribuţii revin, potrivit art. 62 din Ordinul MTI nr. 980/2011, exclusiv în sarcina A.R.R., instanţa neputându-se substitui autorităţii în exercitarea atribuţiilor expres prevăzute de lege în sarcina acesteia.

1.1. Cu privire la recursul formulat de reclamantă se reţine că a invocat pronunţarea sentinţei cu încălcarea şi aplicarea greşită a disp. art. 62 din Ordinul MTI nr. 980/2011 şi art. 18 alin. (1) din Legea 554/2004 care prevede că instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverinţă sau orice alt înscris. Astfel, apreciază că se circumscrie întocmai acestor dispoziţii obligarea de către instanţă a A.R.R. şi C.N.M.S.I. la declararea reclamantei drept câştigătoare a atribuirii curselor 3, 4, 5 şi 6, precum şi obligarea A.R.R. la eliberarea licenţelor de traseu şi a graficelor de circulaţie aferente acestor curse.

În sprijinul recursului, reclamanta a invocat Decizia nr. 1706/28.03.2019 a instanţei supreme, prin care au fost respinse recursurile formulate împotriva unei sentinţe de obligare, printre altele, a A.R.R. şi A.A.D.R. (fostul C.N.M.S.I.) să procedeze la declararea reclamantei din acel litigiu drept câştigătoare a şedinţei de atribuire a unor curse ale unui traseu interjudeţean.

Înalta Curte reţine, pe de o parte, că în sistemul juridic intern jurisprudenţa nu este izvor de drept, iar pe de altă parte, că prima instanţă a făcut o aplicare corectă a prevederilor legale menţionate, raportându-se la petitele acţiunii. Astfel, reclamanta a solicitat, printre altele, obligarea C.N.M.S.I. la recalcularea punctajelor aferente criteriului 4 din Anexa 18 a Ordinului MTI nr. 980/2011, care au stat la baza stabilirii rezultatului atribuirii traseului 413 şi obligarea acestui pârât la modificarea rezultatului atribuirii acestui traseu, în sensul declarării reclamantei drept câştigătoare a atribuirii curselor 3, 4, 5 şi 6.

În condiţiile în care a solicitat obligarea pârâtului C.N.M.S.I. la recalcularea punctajelor, se impune ca procedura de atribuire să îşi urmeze cursul reluat de la acest moment al procedurii, iar stabilirea câştigătorului să fie făcută de către autorităţile competente, conform atribuţiilor ce le revin, în urma parcurgerii tuturor etapelor procedurii şi nu de către instanţă, fără ca aceasta să însemne aplicarea greşită a prevederilor legii contenciosului administrativ menţionate.

Deşi s-a precizat că jurisprudenţa nu constituie izvor de drept, este util a se evidenţia faptul că în litigiul soluţionat prin decizia invocată de recurenta reclamantă, s-a solicitat obligarea celor doi pârâţi să declare reclamanta drept câştigătoare a şedinţei de atribuire pe baza dispoziţiei instanţei, fără să se solicite ca aceştia să procedeze la reluarea uneia sau a mai multor etape ale procedurii. Or, în prezenta cauză, reclamanta a solicitat recalcularea punctajului, deci obligarea pârâtului să reia procedura de la această etapă, astfel încât numai după finalizarea procedurii se poate stabili ofertantul câştigător de către autoritatea cu competenţe în domeniu.

Înalta Curte apreciază însă că recursul reclamantei se impune a fi admis în considerarea faptului că prin cererea de chemare în judecată, în conformitate cu principiul disponibilităţii care guvernează procesul civil, nu a solicitat obligarea A.R.R. la recalcularea punctajului, ci obligarea C.N.M.S.I., dar instanţa de fond a obligat A.R.R. la această recalculare.

1.2. Referitor la recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. se reţine că primul motiv de casare invocat este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. vizând depăşirea de către instanţă a atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Recurenta a încadrat în acest motiv critica potrivit căreia, prin Decizia nr. 2043/21.06.2013, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depăşit competenţa sa materială şi atribuţiile puterii judecătoreşti, iar instanţa de fond, prin sentinţa recurată, preluând susţinerile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din respectiva decizie de casare, a depăşit ea însăşi competenţa materială a altei instanţe şi atribuţiile puterii judecătoreşti.

În concret, recurenta a susţinut că, atât timp cât operaţiunea de divizare parţială, care cuprinde în mod explicit transferul licenţelor de traseu în litigiu, nu a fost desfiinţată printr-o hotărâre judecătorească definitivă nu poate fi exclusă din considerentele prezentului litigiu numai pentru că instanţa supremă consideră că netransmiterea autovehiculelor cu care s-au executat cursele corespunzătoare licenţelor sau transferarea către recurentă de către S.C. D. S.R.L. a unui activ negativ sunt elemente definitorii pentru a încadra sau nu operaţiunea de divizare în cea de înstrăinare.

Luarea în considerare a soluţiilor pronunţate în dosarele nr. x/2013 şi nr. y/2015 nu era necesar să constituie prin ele însele un motiv de respingere a acţiunii reclamantei, dar în niciun caz să fie folosite ca argumente contra operaţiunii de divizare parţială care, cu toate că nu a fost analizată pe fond de cele două instanţe (din cauza unor impedimente legale) a fost soluţionată de instanţa supremă, fără a fi sesizată în vreun fel, prin Decizia nr. 2043/21.06.2013.

În privinţa acestui motiv de casare, instanţa de control judiciar constată, pe de o parte, că recurenta pârâtă înţelege să critice decizia de casare prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, fără să precizeze care este temeiul juridic care îi conferă posibilitatea de a formula critici la adresa unei hotărâri definitive pronunţate de o instanţă de recurs, în afara cadrului procesual stabilit prin formularea unei cereri de revizuire sau a unei contestaţii în anulare împotriva acesteia. În lipsa unui temei juridic, recurenta pârâtă procedează la criticarea, în cadrul căii de atac formulate împotriva sentinţei pronunţate în al doilea ciclu procesual, cu ocazia rejudecării cauzei, a deciziei prin care instanţa de recurs a casat sentinţa din primul ciclu procesual, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Pe de altă parte, reţine că recurenta pârâtă nu are în vedere disp. art. 501 alin. (1) din C. proc. civ. conform cărora în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.

Prin preluarea susţinerilor din decizia de casare, instanţa de fond a respectat acest text de lege care îi impunea să se conformeze dezlegării problemelor de drept date de instanţa de recurs. În consecinţă, nu se poate reţine în niciun caz motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Cel de-al doilea motiv de recurs invocat este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. referitor la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte reţine că această critică privind nemotivarea sentinţei este nefondată, judecătorul motivându-şi în mod corespunzător soluţia pronunţată, nefiind vorba despre o simplă preluare a argumentelor reclamantei. Împrejurarea că instanţa, în urma administrării probatoriului, a examinării susţinerilor părţilor şi a respectării deciziei de casare, a stabilit că acţiunea este întemeiată în parte, validând mai multe dintre argumentele prezentate de reclamantă, nu este de natură să ducă la concluzia că instanţa nu a trecut prin propriul filtru argumentele părţilor. Din considerentele sentinţei recurate rezultă că instanţa a avut raţionamentul său juridic pe care l-a expus în mod clar, răspunzând motivelor de fapt şi de drept invocate de părţi.

Critica se întemeiază pe aprecierea eronată că instanţa, cu ocazia rejudecării, ar fi trebuit să analizeze toate argumentele expuse de recurenta pârâtă şi nu are în vedere împrejurarea că dezlegarea, prin decizia de casare, a problemei de drept vizând înstrăinarea licenţelor de traseu nu permitea instanţei de rejudecare să examineze acele argumente prin care pârâta voia să demonstreze că nu a avut loc o înstrăinare a licenţelor, întrucât instanţa era obligată să se conformeze deciziei de casare. Prin urmare, nu poate fi vorba despre nemotivarea sentinţei, despre neanalizarea tuturor apărărilor formulate de pârâtă, nefiind incident motivul de casare invocat.

Mai susţine recurenta că licenţele în discuţie şi-au produs efectele, nu mai erau în fiinţă începând cu data de 30.04.2013, astfel că instanţa nu poate anula ceva ce nu mai exista.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că este nerelevant faptul că la momentul soluţionării cauzei expirase perioada de valabilitate a licenţelor a căror anulare s-a solicitat. Ceea ce prezintă relevanţă este producerea de efecte juridice în perioada de valabilitate, efecte pe care reclamanta le consideră vătămătoare în sensul legii contenciosului administrativ, astfel că se impune a se stabili dacă licenţele au fost emise cu respectarea cadrului legal.

Cel de-al treilea motiv de recurs invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. referitor la faptul că hotărârea a fost dată cu interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În cadrul acestui motiv, recurenta susţine că sentinţa a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material - art. 65 alin. (2) din Ordinul MTI nr. 980/2011, art. 3 pct. 3 şi art. 36 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 69/2002, hotărâre care nu are nicio incidenţă cu privire la atribuirea traseelor şi nu reglementează în niciun fel domeniul atribuirii traseelor. Sintagma "înstrăinare" ce se regăseşte în art. 36 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 69/2012 este total irelevantă în cauză, acest articol nereglementând instituţia juridică a anulării licenţelor de traseu, ci pe cea a retragerii licenţei de traseu.

Aceste susţineri nu pot fi reţinute având în vedere considerentele deciziei de casare din care rezultă că prevederile legale sus amintite prezintă relevanţă în speţă. Astfel, se menţionează în decizia de casare că aplicarea în cauză a dispoziţiilor legale incidente, ţinând seama de elementele de conţinut ale proiectului de divizare, conduce la concluzia că transmiterea licenţelor de traseu în procedura divizării se încadrează în noţiunea de "înstrăinare". Din această perspectivă, arată instanţa supremă, prezintă relevanţă disp. art. 62 şi art. 65 alin. (2) din Ordinul MTI nr. 980/2011, precum şi cele ale art. 3 pct. 3 şi art. 36 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 69/2002. Aceste norme legale evidenţiază caracterul nominal al licenţei de traseu şi instituie interdicţia înstrăinării, fără a distinge în privinţa modalităţii de transmitere a acestui document.

Afirmaţia recurentei că aceste prevederi sunt aplicate greşit de instanţă cu ocazia rejudecării pentru că reglementează o cu totul altă situaţie de fapt şi de drept şi o altă instituţie juridică - cea a retragerii licenţei de traseu - este contrazisă de decizia de casare prin care s-a stabilit în mod definitiv că operaţiunea comercială constând în transferul activelor reprezentate de licenţele de traseu deţinute de S.C. D. S.R.L., în procedura divizării, se încadrează în noţiunea de "înstrăinare" avută în vedere de legiuitor, tocmai în urma analizării cadrului legal pe care recurenta îl consideră inaplicabil în litigiul de faţă şi a conţinutului Proiectului de divizare parţială a acestei societăţi comerciale.

Faptul că instanţa de fond nu indică într-un mod circumstanţiat dispoziţiile încălcate din Regulamentul nr. 1071/2009, Regulamentul nr. 1072/2009 şi din O.G. nr. 27/2011 este irelevant, o asemenea indicare nefiind necesară din moment ce art. 3 pct. 3 din H.G. nr. 69/2002 prevede că următoarele fapte reprezintă încălcări foarte grave ale prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.072/2009, ale Regulamentului (CE) nr. 1.073/2009 şi ale Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 şi constituie contravenţii, dacă acestea nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni: (...) 3. înstrăinarea către o altă întreprindere de transport rutier în cont propriu/un alt operator de transport rutier/un alt operator economic care desfăşoară activităţi conexe transportului rutier a licenţei de transport/licenţei comunitare şi/sau a autorizaţiei de transport internaţional, a certificatului de transport în cont propriu, a licenţei pentru activităţi conexe transportului rutier, după caz, ori a oricăror alte documente necesare efectuării transporturilor rutiere, precum şi utilizarea acestora de către o persoană fizică sau juridică, alta decât titularul.

Prin urmare, înstrăinarea unei licenţe de transport constituie, implicit, o încălcare a prevederilor regulamentelor şi ale ordonanţei de guvern enumerate de art. 3 pct. 3 din H.G. nr. 69/2002, fără a fi necesar ca instanţa care a stabilit că a avut loc această înstrăinare să precizeze despre ce prevederi este vorba, câtă vreme dispoziţiile legale interne fac o referire generică la normele comunitare şi la O.G. nr. 27/2011.

Recurenta pârâtă susţine că instanţa de fond, în rejudecare, era obligată să verifice toate aspectele ce aveau relevanţă în cauză, inclusiv aspectul ce privea caracterul definitiv al hotărârilor pronunţate în dosarele nr. x/2013, nr. y/2015 şi nr. w/2013, sens în care a invocat caracterul definitiv al acestor hotărâri şi al sentinţei comerciale nr. 330/2013, precum şi obligativitatea şi opozabilitatea acestor hotărâri, raportat la art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanţa de fond nu avea o asemenea obligaţie cu privire la hotărârile judecătoreşti invocate, din moment ce în decizia de casare s-a menţionat în mod clar, aşa cum s-a arătat anterior, că invocarea de către intimate a sentinţei nr. 330/21.01.2013 pronunţate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2013, prin care s-a dispus înregistrarea în registrul comerţului a menţiunilor privind divizarea parţială a S.C. D. S.R.L. nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât aceasta nu are autoritate de lucru judecat, instanţa neînţelegând să dezlege chestiunea litigioasă legată de calificarea transmiterii licenţelor ca fiind "înstrăinare", prin raportare la legislaţia specială în materie. De asemenea, nici hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarele nr. x/2013, nr. y/2015 şi nr. w/2013 nu prezintă relevanţă din perspectiva analizată, întrucât prin acestea instanţele nu au dat o rezolvare definitivă fondului raporturilor juridice supuse judecăţii.

Examinarea de către instanţa de rejudecare a acestor hotărâri, pentru a stabili în ce măsură sunt relevante în soluţionarea litigiului, prin prisma caracterului lor definitiv, ar fi echivalat cu nerespectarea disp. art. 501 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa de control judiciar stabilind în mod definitiv că nu au relevanţă.

Cât priveşte disp. art. 251 din Legea nr. 31/1990 conform cărora nulitatea unei fuziuni sau divizări poate fi declarată numai prin hotărâre judecătorească, invocate în cererea de recurs, se constată că prezentul litigiu nu are ca obiect legalitatea operaţiunii de divizare parţială a S.C. D. S.R.L., astfel că nu pot fi reţinute în soluţionarea favorabilă a recursului.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a fost invocat şi prin prisma încălcării şi aplicării greşite a disp. art. 57 şi 58 din OMTI nr. 980/2011 din care rezultă, în ceea ce priveşte calculul punctajului cuvenit societăţii recurente, că acesta se poate face numai cu ocazia atribuirii. Or, instanţa de fond, în rejudecare, nu a stabilit efectuarea unei noi proceduri de atribuire şi nici nu putea s-o facă având în vedere că nu a fost învestită de reclamantă în acest sens.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar apreciază că demararea unei noi proceduri de atribuire nu era necesară, câtă vreme ceilalţi participanţi la procedură nu au contestat actele administrative emise în cauză, astfel încât demersul judiciar al reclamantei nu poate profita operatorilor de transport concurenţi, care au achiesat la actele emise de autorităţile publice şi în acest mod au devenit străini de procedura derulată pentru atribuirea traseelor din Programul de transport interjudeţean 2013 - 2019. Nu a fost identificat un impediment legal pentru reluarea procedurii de atribuire de la etapa al cărei rezultat s-a dovedit a fi viciat, ca urmare a nerespectării cadrului legal, în speţă etapa evaluării criteriului privind "vechimea neîntreruptă pe traseu" a operatorilor care au deţinut licenţa pentru traseul interjudeţean cod 413 cursele 4 şi 5, astfel că şi această critică a pârâtei este nefondată.

1.3. În privinţa recursului declarat de pârâta A.R.R. se reţine că primul motiv de casare invocat este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta susţinând că soluţia instanţei de fond nu cuprinde motivele proprii pe care se întemeiază, preluând motivarea instanţei supreme, deşi în rejudecare fusese învestită să lămurească circumstanţele de fapt şi de drept esenţiale dezlegării pricinii. Totodată, hotărârea cuprinde şi motive contradictorii, întrucât, pe de o parte, instanţa de fond a reţinut că în rejudecare a fost învestită cu soluţionarea cererii de chemare în judecată în ansamblul său, în ceea ce priveşte toate capetele de cerere, dar, în realitate, a analizat cauza pornind de la transpunerea motivelor de casare din Decizia nr. 2043/2016, deşi indicaţiile instanţei de casare au fost fără echivoc în sensul lămuririi circumstanţelor de fapt şi de drept esenţiale dezlegării pricinii.

Judecătorul fondului, în mod vădit nefondat, şi-a însuşit argumentele instanţei de recurs şi le-a transpus în considerentele sentinţei recurate. Recurenta consideră că atât timp cât Decizia nr. 2043/2016 nu este definitivă, nu există niciun impediment pentru instanţa de rejudecare în efectuarea unei noi judecăţi pe aceleaşi pretenţii.

Din cuprinsul considerentelor deciziei de casare şi din dispozitiv nu rezultă în mod explicit faptul că instanţa supremă a tranşat definitiv problema de drept privind transmiterea celor două licenţe de traseu în urma divizării şi nu există dispoziţii exprese în sarcina instanţei de rejudecare cu privire la autoritatea de lucru judecat a chestiunii vizând transmiterea celor două licenţe de traseu.

Referitor la aceste susţineri, Înalta Curte constată că se impun următoarele precizări:

În primul rând, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii. Alin. 2 al aceluiaşi articol stabileşte că hotărârile prevăzute la alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului sau a recursului sau, după caz, la data pronunţării. În raport cu aceste dispoziţii legale este de domeniul evidenţei că Decizia nr. 2043/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este o hotărâre definitivă de la data pronunţării.

În al doilea rând, instanţa de casare a tranşat definitiv problema de drept privind transmiterea celor două licenţe de traseu în urma divizării parţiale a S.C. D. S.R.L., astfel cum rezultă din considerentele deciziei, potrivit cărora operaţiunea comercială constând în transferul activelor reprezentate de licenţele de traseu deţinute de S.C. D. S.R.L., în procedura divizării, se încadrează în noţiunea de "înstrăinare" avută în vedere de legiuitor.

În consecinţă, susţinerile recurentei privind derularea acestei proceduri de divizare, litigiile vizând legalitatea acestei operaţiuni sunt irelevante în soluţionarea cauzei, din moment ce s-a stabilit în mod definitiv de către instanţa supremă că este vorba despre o înstrăinare interzisă de lege. Referitor la aprecierea că nu sunt incidente prevederile celor trei regulamente anterior menţionate şi ale O.G. nr. 27/2011, se constată că aceasta nu poate fi reţinută, date fiind considerentele deja expuse în privinţa caracterului nefondat al recursului pârâtei S.C. B. S.R.L.

În al treilea rând, este lipsită de temei legal susţinerea că judecătorul fondului, în mod vădit nefondat, şi-a însuşit argumentele instanţei de recurs şi le-a transpus în considerentele sentinţei recurate, câtă vreme art. 501 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru instanţa care judecă fondul.

Este adevărat că decizia instanţei de recurs impune casarea sentinţei recurate cu trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că circumstanţele de fapt şi de drept esenţiale dezlegării pricinii nu au fost lămurite de prima instanţă. Dar lămurirea de către instanţa de rejudecare a acestor circumstanţe trebuie să se facă pornindu-se de la problema de drept care a fost dezlegată definitiv de instanţa de control judiciar, aceea că operaţiunea comercială constând în transferul activelor reprezentate de licenţele de traseu deţinute de S.C. D. S.R.L., în procedura divizării, se încadrează în noţiunea de "înstrăinare" avută în vedere de legiuitor. În niciun caz, cu ocazia rejudecării, instanţa de fond nu ar putea să procedeze la reanalizarea acestei chestiuni de drept.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. este nefondat, prima instanţă arătând care sunt considerentele care au stat la baza pronunţării soluţiei criticate, considerente care nu sunt contradictorii.

Al doilea motiv de casare invocat, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este fondat în ceea ce priveşte obligarea pârâtei A.R.R. să procedeze la recalcularea punctajului potrivit considerentelor hotărârii.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată, pe de o parte, că reclamanta nu a solicitat obligarea acestei pârâte la recalcularea punctajului, ci a solicitat obligarea C.N.M.S.I. la recalcularea punctajelor aferente criteriului 4 din Anexa 18 a Ordinului MTI nr. 980/2011, cu modificările şi completările ulterioare, care au stat la baza stabilirii rezultatului atribuirii traseului 413 şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestui pârât la modificarea rezultatului atribuirii acestui traseu, în sensul declarării reclamantei drept câştigătoare a atribuirii curselor 3, 4, 5 şi 6 ale traseului în cauză.

Pe de altă parte, legislaţia incidentă în materie nu reglementează obligaţia A.R.R. de a calcula punctajele în cadrul procedurii de atribuire a traseelor interjudeţene.

Astfel, potrivit art. 5 lit. a) din H.G. nr. 1439/2009 (în prezent H.G. nr. 1132/2013) în realizarea obiectului său de activitate, C.N.M.S.I. are următoarele atribuţii principale: a) gestionează şi operează sistemul e-guvernare disponibil la adresa www.x.ro, Sistemul electronic de achiziţii publice şi Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a autorizaţiilor de transport internaţional rutier de marfă şi pentru atribuirea electronică a traseelor naţionale din programele de transport prin servicii regulate judeţene, interjudeţene limitrofe şi interjudeţene. În consecinţă, sistemul informatic operat şi gestionat de C.N.M.S.I. calculează punctajele pentru fiecare ofertă în funcţie de criteriile de evaluare, recurenta A.R.R. neavând atribuţii în ceea ce priveşte acordarea punctajelor la criteriile de evaluare prevăzute de Anexa 18 la OMTI nr. 980/2011.

Sub acest aspect, sentinţa este dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare invocat de recurentă, obligaţia de recalculare a punctajelor revenind pârâtei A.A.D.R. care urmează sa aibă în vedere considerentele hotărârii judecătoreşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L., va admite recursurile formulate de reclamantă şi de pârâta A.R.R., va casa în parte sentinţa şi, rejudecând, va obliga pârâta A.A.D.R. să procedeze la recalcularea punctajului potrivit considerentelor prezentei hotarari şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În temeiul art. 453 alin. (2) din C. proc. civ., va compensa cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3986/2016 din 5 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursurile formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi de pârâta Autoritatea Rutieră Romană împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează în parte sentinţa şi, rejudecând:

Obligă pârâta Agenţia pentru Agenda Digitală a României să procedeze la recalcularea punctajului potrivit considerentelor prezentei hotărâri.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Compensează cheltuielile de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 februarie 2020.