Judicial transfer refusal: failure to assess personal and institutional criteria under CSM Regulation No. 193/2006

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. x/2019, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii solicitând:

1. Anularea Hotărârii nr. 76/22.01.2019 emisă de secţia pentru Judecători a C.S.M., prin care s-a respins solicitarea de transfer de la Tribunalul Bacău la Tribunalul Neamţ, precum şi a răspunsului nefavorabil primit la plângerea prealabilă purtând nr. 228/11.03.2019, pe motiv că la pronunţarea acestei hotărâri a fost săvârşit un exces de putere aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 prin încălcarea drepturilor reclamantei, nefiind respectate dispoziţiile art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor aprobat prin HCSM 193/2006.

2. Obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii să emită un act administrativ prin care să dispună transferul său de la Tribunalul Bacău la Tribunalul Neamţ, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 84 din 17 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a fost anulată Hotărârea nr. 76/22.01.2019 emisă de către secţia pentru judecători a CSM şi adresa nr. x/2019 reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă şi a fost obligat pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii să emită o hotărâre prin care să dispună transferul reclamantei de la Tribunalul Bacău la Tribunalul Neamţ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 84 din 17 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a solicitat casarea sentinţei atacate, şi, în rejudecare, respingerea cererii de anulare a adresei nr. x/2019 emisă de Consiliul Superior al Magistraturii ca inadmisibilă şi respingerea cererii de anulare a Hotărârii nr. 76/22.01.2019 a secţiei pentru judecători, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat se arată următoarele:

Invocă excepţia de fond, absolută şi peremptorie a inadmisibilităţii cererii de anulare a adresei nr. x/2019, emisă de Consiliul Superior al Magistraturii, reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă, şi solicită respingerea ca atare a acestei cereri, întemeiat pe dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea 554/2004, coroborate cu art. 7 şi 8 din acelaşi act normativ, pe motiv că acesta nu este act administrativ, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, întrucât nu naşte, nu modifică sau nu stinge raporturi juridice. Astfel, obiectul acţiunii în contencios administrativ îl poate constitui exclusiv actul administrativ vătămător, nu şi răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva acestuia. Rolul plângerii prealabile, aşa cum este reglementată de art. 7 din acelaşi act normativ, este acela de a da posibilitatea autorităţii publice să revină asupra actului pretins vătămător prin revocarea acestuia, răspunsul la această solicitare nefiind dat în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii. Acesta este şi motivul pentru care secţia pentru judecători nu a adoptat o hotărâre atunci când a analizat plângerea prealabilă formulată ci a răspuns reclamantei printr-o adresă.

Pe fondul cauzei, arată că actul administrativ atacat nu este emis cu exces de putere, şi nu a condus la o vătămare a vreunui drept al reclamantei, iar instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept material incidente în speţă, dând o interpretare greşită motivării şi soluţiei din actul administrativ atacat.

Un prim element de nelegalitate a sentinţei atacate derivă din aplicarea greşită a prevederilor art. 3 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 193/2006, prin stabilirea unei ordini de prioritate a criteriilor regulamentare, în condiţiile în care legea nu prevede o astfel de ierarhie.

De asemenea, verificarea legalităţii acului administrativ atacat, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, presupune un control de legalitate al respectării procedurii şi etapelor de adoptare a acestuia, însă, nu şi un control de oportunitate, întrucât instanţa nu are o viziune de ansamblu asupra mobilităţii personalului din sistemul judiciar.

În acest sens, în jurisprudenţa instanţei supreme s-a reţinut că transferul la o altă instanţă trebuie să corespundă şi nevoilor sistemului judiciar, aspect de oportunitate ce intră în marja de apreciere a Consiliului Superior al Magistraturii (Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-decizia nr. 29/16.01.2018).

Totodată, în considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 685/2018 se arată la pct. 138 "De asemenea, instanţelor judecătoreşti nu le este permis (...) să verifice oportunitatea emiterii actelor legislative/administrative" (Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea 1, nr. 181 din 14 martie 2017, şi Decizia nr. 757 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2018).

În acest context, arată că secţia pentru judecători a analizat, în mod echitabil, toate criteriile de transfer, cu asigurarea unui just echilibru între interesul general privind buna funcţionare a instanţelor şi interesele de ordin particular ale solicitanţilor, având în vedere şi faptul că, pe de o parte, normele care reglementează instituţia transferului au caracter supletiv şi conferă doar o vocaţie în sensul arătat, fără a crea în mod automat un drept solicitantului, iar pe de altă parte, că gestionarea resurselor umane în sistemul judiciar reprezintă atributul Consiliului Superior al Magistraturii, astfel încât ocuparea posturilor vacante trebuie să se raporteze la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, pentru evitarea provocării unor grave disfuncţionalităţi în activitatea instanţelor şi parchetelor.

În speţă, raportat la volumul de activitate şi schema de personal ale instanţei de la care s-a solicitat transferul şi la numărul cererilor de transfer formulate de la această instanţă, consideră că în mod corect s-a apreciat că în sesiunea de transferuri din data de 22.01.2019 este oportună admiterea unei singure cereri de transfer de la Tribunalul Bacău. Totodată, interesul profesional şi implicit interesul general al bunei funcţionări al instanţei a fost acela ca un judecător care a fost transferat la o anumită instanţă să îşi desfăşoare activitatea la instanţa respectivă cel puţin pentru o anumită perioadă de timp şi nu să solicite transferul după doar 1 lună de activitate.

Eroarea materială observată de instanţa de fond în sensul că s-a reţinut că au solicitat transferul de la Tribunalul Bacău la Tribunalul Neamţ trei judecători, în realitate fiind formulate 2 cereri de transfer de la Tribunalul Bacău la Curtea de apel Bacău, respectiv o cerere de transfer de la Tribunalul Bacău la Tribunalul Neamţ (cererea reclamantei) nu afectează în nici un fel legalitatea soluţiei dispuse.

Astfel, esenţial este faptul că au fost formulate trei cereri de transfer de la Tribunalul Bacău. In aceste condiţii, concluzia secţiei pentru judecători în sensul că ar fi oportună admiterea unei singure cereri de transfer de la Tribunalul Bacău, pentru a nu crea disfuncţionalităţi în buna desfăşurare a activităţii acestei instanţe, este corectă.

In concluzie, instanţa la care au solicitat transferul cei trei judecători nu avea relevanţă asupra situaţiei posturilor vacante la această instanţă, esenţială fiind împrejurarea că la Tribunalul Bacău urmau să se vacanteze trei posturi de judecători în ipoteza admiterii celor trei cereri de transfer.

Totodată, împrejurarea invocată de către instanţa de fond în sensul că reclamanta avea o vechime mai mare în grad profesional (de 3 ani şi 7 luni) faţă de doamna judecător B. (1 an), respectiv doamna judecător C. (de 2 ani şi 6 luni) nu influenţează în niciun fel legalitatea respingerii transferului, în condiţiile în care vechimea în funcţia de judecător şi vechimea la instanţă a reclamantei erau inferioare în raport vechimea judecătorilor menţionaţi.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, arată că motivele personale invocate au fost analizate de secţia pentru judecători, acestea nefiind singurele criterii regulamentare avute în vedere şi nu există nicio împrejurare pentru care să se acorde prioritate exclusiv acestor criterii. Acest aspect reiese chiar din cuprinsul hotărârii atacate, unde se specifică ceea ce s-a avut în vedere de către secţie la soluţionarea cererii, fără a fi ignorate motivele personale invocate de contestatoare.

Mai arată că nu au fost prezentate motivele personale ale reclamantei în cuprinsul hotărârii contestate şi al actelor ce au stat la baza adoptării ei pentru a asigura respectarea dreptului la viaţă privată, cu toate acestea, criteriile subiective reglementate de art. 3 din Regulament au fost avute în vedere în mod efectiv, fiind coroborate cu datele obiective privind situaţia posturilor, încărcătura pe judecător de la instanţele implicate în procedura transferului şi necesitatea asigurării bunei funcţionări a acestor instanţe.

Contrar susţinerilor reclamantei şi ale instanţei de fond, consideră că nu se poate vorbi de o practică neconstantă şi neunitară a Consiliului Superior al Magistraturii în materia cererilor de transfer privind cererile de transfer formulate de alţi judecători care aveau o vechime la instanţă identică cu a reclamantei, respectiv de 1 lună.

Pentru aceleaşi motive este neîntemeiată şi discriminarea invocată de reclamantă şi reţinută ca atare de instanţa de fond, conform art. 2 alin. (1) - (3) din O.G. nr. 137/2000, în cauza de faţă nefiind îndeplinită niciuna din condiţiile anterior enumerate, întrucât nu există premisa existenţei unor situaţii similare sau comparabile în raport de care să se poată pune problema aplicării unui tratament diferit. Situaţiile de fapt în raport de care reclamanta invocă aplicarea unui tratament discriminatoriu nu pot fi reţinute ca similare sau comparabile, fiecare cerere de transfer fiind analizată în funcţie de criteriile regulamentare, respectiv de situaţia instanţelor de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, precum şi de motivele profesionale şi personale ale fiecărui solicitant.

Sub acest aspect, chiar jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că autorităţile beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă şi în ce măsură diferenţele între diversele situaţii justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcţie de anumite circumstanţe, de domeniu şi de context (în acest sens, a se vedea hotărârile din 23 iulie 1968, 16 septembrie 1996 şi 6 iulie 2004, pronunţate în cauzele "Aspecte privind regimul lingvistic în şcolile belgiene" împotriva Belgiei, paragraful 10, Gaygusuz împotriva Austriei, paragraful 42, Bocancea şi alţii împotriva Moldovei, paragraful 24).

În final, susţine că hotărârea atacată nu a fost adoptată cu exces de putere, termen definit prin art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, respingerea cererii de transfer a fiind adoptată în limitele competenţelor legale şi cu respectarea dispoziţiilor prevăzute la art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor regulamentare indicate anterior.

De asemenea, prezumţia de legalitate a unor acte administrative, prin care s-a apreciat asupra oportunităţii unor cereri de transfer, nu poate fi răsturnată decât pentru cauze de încălcare a procedurii de transfer, nicidecum prin analiza oportunităţii transferurilor cu ocazia sesiunilor organizate de către Consiliu în acest scop.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a adresei nr. x/2019 reprezentând răspunsul la plângerea prealabila, solicită, în principal decăderea recurentului pârât din dreptul de a invoca excepţia respectivă, aceasta nefiind invocata la instanţa de fond, în cuprinsul întâmpinării, iar în subsidiar, respingerea excepţiei ca neîntemeiată, întrucât nu prezintă relevanţă faptul că răspunsul la plângerea prealabilă are forma unei adrese, atâta timp cât forul emitent al actului iniţial atacat, secţia pentru judecători a CSM - a analizat plângerea prealabila la data de 05.03.2019 si a hotărât cu majoritate respingerea acesteia.

Pe fondul recursului a arătat că instanţa de fond nu a stabilit arbitrar o ordine de prioritate a criteriilor regulamentare, în condiţiile în care legea nu prevede o astfel de ierarhie, ci a avut în vedere practica înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, în sensul că nu este instituită o ordine de preferinţă sau o pondere a criteriilor de la art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor (HCSM 193/2006), enumerând Decizia 1305/2016, Decizia 4036/2018, Decizia 3582/2018, Decizia 3086/2016. Astfel, a reţinut că analiza cererii de transfer nu a fost realizata prin prisma tuturor criteriilor prevăzute de Hotărârea 193/2006.

Gestionarea resurselor umane reprezintă într-adevăr atributul CSM, însă marja de apreciere de care dispune nu putea fi exercitată cu încălcarea punctelor de vedere a 4 instanţe implicate în transfer: Tribunalul Bacău şi Tribunalul Neamţ în ceea ce o priveşte pe intimata reclamantă şi Judecătoria Piatra-Neamţ- cu privire la colegele transferate D. si E., Curtea de Apel Bacău cu privire la jud. E. si intimata reclamantă.

Recurentul numai la nivel declarativ afirmă că a analizat in mod echitabil toate criteriile de transfer, însă faptic se observă că a ales dintre criteriile stabilite de art. 3 din Regulamentul privind transferul doar unul singur la departajarea celor 3 judecători care au solicitat transferul de la Tribunalul Bacău şi anume vechimea în grad, iar pe de altă parte nu a manifestat consecvenţă în aplicarea acestui criteriu.

Astfel, atunci când s-a analizat comparativ situaţia celor 3 judecători, s-a schimbat criteriul vechimii în gradul aferent instanţei la care solicita transferul aplicat în primă etapa cu privire la doi dintre judecători cu criteriul vechimii la instanţa de la care solicita transferul aplicat între judecătorul selecţionat în prima etapă si reclamantă.

În mod temeinic instanţa de fond a reţinut că emitentul actului contestat a prezentat comparativ situaţia statistică referitoare la volumul de activitate, numărul posturilor vacante si al posturilor temporar vacante numai pentru Tribunalul Bacău si Tribunalul Neamţ, însă a omis a prezenta situaţia Curţii de Apel Bacău.

Lipsa motivării în ceea ce priveşte analiza primului criteriu prevăzut de art. 3 din HCSM 193/2006 nu echivalează cu o simpla "eroare materială", aşa după cum a alegat recurentul, ci conduce la nulitatea actului atacat, în condiţiile existentei unei vătămări a dreptului la sănătate (cu observarea actelor medicale depuse), viaţa privată si la carieră, motivarea constituind o condiţie de legalitate a însuşi actului administrativ.

Pentru a evidenţia de ce a fost omisă prezentarea situaţiei posturilor vacante de la Curtea de Apel Bacău, la care au solicitat transferul d-na jud. F. (căreia i-a şi fost admis transferul) si d-na judecător B., şi arbitrariul materializat în actul contestat, arată că din "Situaţia posturilor la instanţele din raza Curţii de Apel Bacău" se poate observa că pe coloana cu nr. 5 ca la Curtea de Apel Bacău era vacant si disponibil pentru transfer doar 1 singur post, spre deosebire la Tribunalul Neamţ unde erau 3 posturi vacante, fiind ignorate raţiunile si necesităţile sistemului judiciar în ansamblul său.

Chestiunea nerespectării prevederilor regulamentare atrage nelegalitatea hotărârii, întrucât nerespectarea criteriilor prestabilite nu reprezintă o problemă de oportunitate, aplicarea sau nu a criteriilor prestabilite nu intră in marja de apreciere a organului administrativ, iar aplicarea regulamentului reprezintă o obligaţie ce asigură soluţionarea obiectivă şi imparţiala a cererilor de transfer.

Împrejurarea reţinuta de instanţa de fond, în sensul că ulterior respingerii transferului său s-a admis o altă cerere de transfer de la Tribunalul Bacău chiar de pe secţia a II-a de contencios administrativ si Fiscal unde activa reclamanta (d-na judecător B.), precum si delegarea unui judecător la o alta instanţa (dna judecător G.), este zadarnic criticată de recurent, întrucât demonstrează că transferul reclamantei nu ar fi condus la disfuncţionalităţi în buna desfăşurare a activităţii Tribunalului Bacău.

Cu referire la motivele personale, corect a reţinut instanţa de fond că acestea au fost complet ignorate de emitentul actului atacat, iar critica recurentului este în disonanţă cu ceea ce s-a reţinut în actul administrativ contestat, care nu face referire la astfel de motive nici măcar într-o formă protejată a conţinutului afişat pe site-ul recurentului.

Aşa fiind, nemotivarea actului atrage sancţiunea anulării acestuia, faţă de multiplele vătămări produse: agravarea stării de sănătate probată prin actele medicale, cheltuieli cu recuperarea medicală, petrecerea a 3 ore zilnic din timpul liber pe navetă, acumularea de oboseală psihică si fizică, imposibilitatea de a desfăşura activităţile curente ale vieţii private.

În final, solicită a se observa şi faptul că, în urma sesiunii de transfer din 22.01.2019 la Tribunalul Neamţ a rămas un post vacant neocupat, în prezent fiind chiar 2 posturi neocupate, în timp ce intimata reclamantă continuă să efectueze de peste 11 luni naveta de 3 ore zilnic, astfel că oboseala acumulată în acest interval îi diminuează eficienţa, concentrarea şi puterea de muncă. În consecinţă, nici interesul public si nici drepturile personale (la sănătate, la viaţa privată si de familie) nu sunt protejate corespunzător prin neacordarea transferului, iar echilibrul între interesul public si interesul privat a fost rupt.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare recurenta-reclamantă a susţinut netemeinicia apărărilor formulate de recurentul- pârât prin întâmpinare.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 30 octombrie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 12 februarie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate, prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, cu majoritate, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Într-o primă critică, recurentul pârât a invocat, pentru prima dată în recurs, excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a adresei nr. x/2019 emisă de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentând răspunsul la plângerea prealabilă formulată de reclamantă, pe motiv că nu este act administrativ, aşa cum acest termen este definit de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 54/2004, iar obiectul acţiunii în contencios administrativ îl poate constitui exclusiv actul administrativ vătămător, nu şi răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva acestuia.

În ceea ce priveşte obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte observă că reclamanta a solicitat, printr-un singur capăt de cerere, anularea hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în exercitarea unor atribuţii referitoare la cariera judecătorilor, pronunţată în temeiul art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, precum şi a răspunsului aceleiaşi autorităţi la plângerea prealabilă, formulând critici care privesc deopotrivă hotărârea privind transferul şi răspunsul la plângerea prealabilă.

Excepţia inadmisibilităţii vizează exclusiv neregularitatea actului de sesizare a instanţei, în opinia recurentului pârât constituie o excepţie de fond absolută şi peremtorie care poate fi invocată oricând în cursul procesului. Aşa fiind, instanţa de recurs ar trebui să analizeze pentru prima dată apărări de fond pentru a stabili natura juridică a actelor atacate şi analizate în prima instanţă în temeiul unor critici care excedează obiectului recursului, acela de a examina conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere că legalitatea actelor care au format obiectul controlului jurisdicţional nu a fost analizată în mod distinct de către prima instanţă, iar prin răspunsul la plângerea prealabilă au fost argumentate motivele de legalitate şi oportunitate care fundamentează hotărârea de respingere a cererii de transfer, considerate în ansamblul lor ca manifestări ale excesului de putere, Înalta Curte apreciază că nu poate disocia obiectul judecăţii, acesta fiind privit atât de reclamantă cât şi de prima instanţă ca formând un tot unitar.

Într-o altă ordine de idei, în contextul în care prima instanţă nu a pus în discuţie, din oficiu, criteriile de determinare a obiectului acţiunii în contencios administrativ prin prisma art. 8 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, dispoziţia de anulare a refuzului autorităţii de a admite plângerea prealabilă nu constituie în sine o încălcare a dispoziţiilor de drept material care să atragă incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar nici o neregularitate de ordin procedural care, examinată din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin(1) pct. 5 C. proc. civ. să fie aptă să cauzeze recurentului pârât vreo vătămare.

Pe fondul recursului, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul pârât a susţinut, în esenţă, că hotărârea secţiei pentru judecători a analizat, în mod echitabil, toate criteriile de transfer, asigurând un just echilibru între interesul general privind buna funcţionare a instanţelor şi interesele de ordin personal ale solicitanţilor, aceasta nefiind emisă în exces de putere.

Pe fond, prima instanţă a apreciat că din analiza coroborată a tuturor criteriile de transfer cuprinse în art. 3 din Hotărârea CSM nr. 193/2006, având la bază probele administrate în cauză, se impunea admiterea cererii de transfer a reclamantei de la Tribunalul Bacău la Tribunalul Neamţ, exercitarea dreptului de apreciere a secţiei pentru judecători realizându-se cu încălcarea principiului proporţionalităţii, astfel cum acest principiu este concretizat în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, care, definind excesul de putere, face referire la exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea drepturilor sau libertăţilor cetăţenilor.

Înalta Curte, fără a nega rolul sau marja de apreciere a secţiei pentru Judecători în îndeplinirea atribuţiilor legale şi regulamentare ale Consiliului superior al Magistraturii în gestionarea resurselor umane, raportat la raţiunile şi necesităţile sistemului judiciar, împărtăşeşte opinia primei instanţe, în sensul că prin admiterea cererii de transfer a reclamantei nu putea produce ruperea echilibrului necesar între măsurile individuale şi interesul public ocrotit, concluzia primei instanţe fiind confirmată de faptul că ulterior sesiunii de transferuri din 22.01.2019, prin care cererea reclamantei a fost respinsă, de la Tribunalul Bacău au mai fost transferaţi, respectiv delegaţi la altă instanţă doi judecători.

În temeiul art. 3 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006 din 9 martie 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, "La soluţionarea cererilor de transfer ale judecătorilor şi procurorilor la alte instanţe sau parchete vor fi avute în vedere următoarele criterii: volumul de activitate al instanţei sau parchetului de la care se solicită transferul şi la care se solicită transferul, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante la instanţele ori parchetele implicate şi dificultăţile de ocupare a acestora; vechimea efectivă în funcţia de judecător sau procuror; vechimea la instanţa sau parchetul de la care se solicită transferul; vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului la care se solicită transferul; specializarea judecătorului/procurorului, specializările complementare, vechimea în cadrul secţiei/completului corespunzător specializării, precum şi disponibilitatea de a activa în alte secţii/complete decât cele corespunzătoare specializării ale instanţei/parchetului la care solicită transferul, în raport cu cerinţele acesteia; domiciliul solicitantului; locul de muncă al soţului sau soţiei; distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei sau parchetului la care funcţionează judecătorul ori procurorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia; starea de sănătate şi situaţia familială".

Examinând criticile formulate Înalta Curte apreciază, contrar celor susţinute de către recurentul pârât, că analiza cererii de transfer a reclamantei nu a fost realizată prin prisma tuturor criteriilor relevante prevăzute de Hotărârea nr. 193/2006, iar criteriile analizate nu a fost judicios aplicate.

Aşa cum în mod corect a observat prima instanţă, emitentul actului contestat a prezentat comparativ situaţia statistică referitoare la volumul de activitate, numărul posturilor vacante şi al posturilor temporar vacante pentru Tribunalul Bacău şi Tribunalul Neamţ, deşi secţia pentru judecători avea de soluţionat trei cereri de transfer concurente de la Tribunalul Bacău la Curtea de Apel Bacău şi la Tribunalul Neamţ, instanţele implicate în acest caz fiind Curtea de apel Bacău, Tribunalul Bacău şi Tribunalul Neamţ, având în vedere că emitentul actului a apreciat ca fiind oportună admiterea unei singure cereri de transfer de la Tribunalul Bacău.

Cu referire la criteriul vechimii în grad profesional, prima instanţă a evidenţiat că, fără a arăta motivele, pârâtul nu a avut în vedere acest criteriu şi în privinţa reclamantei, deşi era favoarea sa, întrucât, astfel cum rezultă din situaţia înaintată de către pârât, intimata reclamantă A. avea la data formulării cererii de transfer o vechime în grad profesional de 3 ani şi 7 luni, faţă de vechimea în grad profesional de 2 ani şi 6 luni a doamnei judecător C..

În ceea ce priveşte apărarea pârâtului din cuprinsul întâmpinării referitoare la împrejurarea că motivele de ordin personal invocate de către reclamantă au fost avute în vedere de către secţia pentru judecători, însă pentru respectarea dreptului la viaţă privată acestea nu au fost inserate în cuprinsul hotărârii, prima instanţă a apreciat-o ca fiind lipsită de suport faptic, întrucât singura referire la motivele personale invocate de către reclamantă se regăsesc în preambulul Hotărârii nr. 76/2019, fără însă ca aceste motive să fie şi efectiv analizate de către emitentul actului.

Nu se regăsesc în cuprinsul hotărârii secţiei pentru judecători niciun fel de referiri la motivele de ordin personal şi profesional invocate de contestatoare, prezentate în detaliu şi dovedite cu înscrisuri, circumscrise criteriilor expres prevăzute la art. 3 din Regulament, respectiv: domiciliul solicitantului, distanţa între domiciliu şi sediul instanţei, greutăţile navetei şi timpul afectat acesteia, starea de sănătate şi situaţia familială. Din această perspectivă actul contestat nu a fost motivat, nu cuprinde considerentele pentru care s-a apreciat că motivele personale invocate sunt lipsite de relevanţă sau nu sunt apte să susţină admiterea cererii de transfer.

Înalta Curte reţine că prima instanţă a efectuat o analiză corelată a criteriilor prevăzute de art. 3 din Hotărârea CSM nr. 193/2006, reţinând în mod judicios că motivele personale invocate de către reclamantă în susţinerea cererii sale şi care trebuiau observate în analizarea cererii sunt:

-domiciliul reclamantei se află în localitatea în care este situat sediul instanţei la care s-a solicitat transferul, reclamanta deţine în proprietate, conform înscrisurilor depuse, un imobil în această localitate.

-având în vedere distanţa dintre domiciliul şi sediul instanţei la care funcţionează judecătorul şi posibilităţile reale de navetă, inclusiv timpul afectat acesteia, reclamanta este nevoită să facă o navetă zilnică de 120 de km, pentru care trebuie să aloce un timp considerabil (aproximativ 3 ore), situaţie de natură a-i agrava şi starea de sănătate, astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar, din care rezultă contraindicaţia navetei.

- criteriul situaţiei familiale, prima instanţă a apreciat că şi acesta este unul de natură a fundamenta admiterea cererii de transfer, reclamanta dovedind cu înscrisuri medicale afecţiunea mamei sale care reclamă prezenţa sa alături de aceasta şi pe care timpul alocat navetei zilnice în reduce considerabil.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că secţia pentru judecători a nesocotit prevederile art. 3 din Regulament, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (deciziile 721/13.02.2013, nr. 6219/17.09.2013, nr. 2523/16.06.2015, nr. 1813/7.05.2018, nr. 4036/20.11.018).

În jurisprudenţa care s-a cristalizat la nivelul Înaltei Curţi s-a revelat că soluţionarea unei cereri de transfer doar prin prisma unor criterii referitoare la volumul de activitate al instanţelor implicate în procedura de transfer, la numărul posturilor vacante la respectivele instanţe, la vechimea efectivă în funcţia de judecător/vechimea la instanţa de la care se solicită transferul, fără a se ţine cont de faptul că, în raport de art. 3 din Regulament, respectivele criterii nu au caracter absolut şi nu justifică excluderea de plano a criteriilor de ordin personal, echivalează cu o motivare deficitară - premisa constatării excesului de putere în sensul definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Altfel spus, au rămas neanalizate de către autoritatea emitentă a actelor contestate tocmai acele criterii care circumscriu nevoia reală a judecătorului în declanşarea procedurii de transfer.

Mai mult, autoritatea emitentă nu a oferit nicio justificare în privinţa motivelor pentru care a apreciat că avizele exprimate de instanţele implicate în transfer nu converg pentru adoptarea unei soluţii favorabile intimatei-reclamante, deşi aceste avize fac parte din documentaţia întocmită de direcţia de specialitate în cazul tuturor cererilor de transfer şi justificau admiterea cererii reclamantei şi în raport de raţiunile şi nevoile judiciar.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind întemeiate criticile formulate prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., cu majoritate, va respinge recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei nr. 84 din 17 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2020.

Opinie separată redactată conform dispoziţiilor art. 426 alin. (1) C. proc. civ.

În opinie minoritară, examinând legalitatea sentinţei recurate din perspectiva criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, se constată că recursul este fondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Instanţa de fond a fost investită cu soluţionarea contestaţiei împotriva Hotărârii nr. 76/22.01.2019 emisă de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a respins solicitarea de transfer de la Tribunalul Bacău la Tribunalul Neamţ precum şi a răspunsului nefavorabil primit la plângerea prealabilă purtând nr. 228/11.03.2019, întrucât la pronunţarea acestei hotărâri a fost săvârşit un exces de putere aşa cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 prin încălcarea drepturilor reclamantei, nefiind respectate dispoziţiile art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor (HCSM 193/2006) solicitând, totodată, şi obligarea pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii să emită un act administrativ prin care să dispună transferul său de la Tribunalul Bacău la Tribunalul Neamţ, cu cheltuieli de judecată.

În esenţă, criticile intimatei-reclamante au vizat neanalizarea coroborată a criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulamentul privind transferul judecătorilor, dându-se eficienţă, unui singur criteriu, respectiv vechimii în gradul profesional, hotărârea contestată fiind emisă cu exces de putere.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a găsit întemeiate criticile de nelegalitate invocate de intimata-reclamantă, dispunând anularea hotărârii contestate.

În opinie minoritară, soluţia primei instanţe prin care s-a reţinut că exercitarea dreptului de apreciere a secţiei pentru judecători s-a realizat în cazul supus evaluării prin încălcarea principiului proporţionalităţii, astfel cum este definit în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a fost dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Astfel, în analiza criticilor de nelegalitate care vizează depăşirea limitelor marjei de apreciere de care beneficiază secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii în analiza criteriilor utile de transfer, în opinie minoritară se reţine că instanţa de fond ar fi trebuit să pornească de la premisa că raportul juridic de drept administrativ este supus principiului proporţionalităţii între interesul public pe care autoritatea publică are misiunea de a-l aduce la îndeplinire şi măsurile individuale dispuse în scopul satisfacerii interesului public, principiu care impune ca actele administrative să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar pentru a atinge scopul urmărit, iar inconvenienţele cauzate destinatarului să nu fie excesiv de împovărătoare.

Astfel, analiza unei cereri de transfer prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament trebuie să asigure luarea unei decizii obiective în condiţii de transparenţă, legalitate şi oportunitate, în raport de circumstanţele concrete ale fiecărei cereri de transfer, cu menţinerea unui echilibru între interesul public pe care Consiliul Superior al Magistraturii are obligaţia să îl ocrotească în exercitarea rolului său de garant al independenţei justiţiei şi interesul persoanei care a formulat cererea de transfer.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că, în speţă, intimatul nu s-a îndepărtat de la scopul legii şi nu a acţionat în mod nerezonabil ori cu încălcarea limitelor marjei de apreciere atunci când a respins cererea de transfer formulată de contestatoare.

Motivele de nelegalitate şi netemeinicie formulate de contestatoare în susţinerea contestaţiei, subsumate criticilor vizând motivarea deficitară a hotărârilor contestate, în sensul neexaminării efective a cererii de transfer prin prisma criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, cu consecinţa generării excesului de putere din partea emitentului, sunt neîntemeiate.

Contrar susţinerilor contestatoarei, Înalta Curte reţine că soluţionarea cererii de transfer s-a realizat prin raportare la criteriile prevăzute în mod cumulativ de dispoziţiile art. 3 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/9.03.2006 cu modificările şi completările ulterioare, în scopul de a asigura un just echilibru între interesul public al bunei funcţionări a justiţiei şi interesul individual al contestatoarei.

Astfel, din cuprinsul hotărârii contestate rezultă că de la Tribunalul Bacău au fost formulate trei cereri de transfer de către doamnele judecător B., C. şi A. - intimata contestatoare din prezenta cauză.

Analizând situaţia existentă la nivelul Tribunalului Bacău, atât din perspectiva posturilor vacante (la data de 3.01.2019, la Tribunalul Bacău existând 3 posturi vacante), cât şi din perspectiva volumului de activitate (încărcătura pe judecători la Tribunalul Bacău în primul trimestru al anului 2018 fiind de 333 dosare faţă de media naţională de 321 dosare, încărcătura pe schemă de 312 dosare faţă de media naţională de 288 dosare), secţia pentru Judecători a apreciat că este oportună admiterea unei singure cereri de transfer, pentru a nu se crea disfuncţionalităţi în buna desfăşurare a activităţii acestei instanţe.

Din analiza comparativă a celor trei cereri de transfer, secţia pentru Judecători a apreciat, în temeiul art. 3 din Regulament, că este prioritară cererea formulată de doamna judecător C., judecător la Tribunalul Bacău cu o vechime în funcţia de judecător de 12 ani şi 3 luni, o vechime la instanţa de la care se solicită transferul de 5 ani şi 8 luni şi o vechime în grad profesional de 2 ani şi 6 luni, în vreme ce doamna judecător B. avea o vechime în funcţia de judecător de 15 ani şi 3 luni, o vechime la instanţă de 5 ani şi 8 luni şi o vechime în grad profesional de 1 an, iar intimata contestatoare A. avea o vechime în funcţia de judecător de 9 ani şi 3 luni, o vechime la instanţă de o lună şi o vechime în grad profesional de 3 ani şi 7 luni.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, recurenta-pârâtă a analizat în mod echitabil cele 3 cereri de transfer, cu asigurarea unui just echilibru între interesul general privind buna funcţionare a instanţei şi interesele de ordin particular ale solicitanţilor.

Sub acest aspect, se impune a se menţiona faptul că motivele de ordin personal şi familial invocate de către intimata-contestatoare (criteriul distanţei dintre domiciliu şi sediul instanţei la care funcţionează, precum şi posibilităţile reale de navetă şi timpul afectat acestuia) reprezintă criterii care trebuie avute în vedere la soluţionarea cererii de transfer, însă acestea nu constituie, prin ele însele, motive determinate în admiterea cererii, fiind supuse cerinţei coroborării cu celelalte criterii regulamentare, astfel încât prin admiterea unei cereri de transfer să se asigure buna funcţionare a instanţelor implicate în procedură.

În speţă, deşi motivele personale invocate de intimata-contestatoare nu au fost inserate în cuprinsul hotărârii contestate, acestea au fost analizate la soluţionarea cererii de transfer, fiind coroborate cu celelalte criterii prevăzute de art. 3 din Regulament, apreciindu-se în mod rezonabil că interesul profesional, dar şi interesul general al bunei funcţionări al Tribunalului Bacău este ca un judecător care a fost transferat la cererea sa la această instanţă să îşi desfăşoare activitatea o anumită perioadă de timp, iar nu să solicite transferul după doar o lună de activitate, cum este cazul intimatei-contestatoare.

Constatând, aşadar, că hotărârea contestată satisface exigenţele vizând motivarea, fiind efectuată o justă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 3 din Regulamentul privind transferul, în raport de circumstanţele concrete profesionale ale titularului cererii de transfer, în opinie separată se reţine că autoritatea publică şi-a exercitat dreptul de apreciere în limita marjei de apreciere permisă de lege, fără a se constata un exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Concluzionând, în opinie separată, găsind întemeiate criticile întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se impune admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.