Recovery of State Aid for Discrepancies Between National Legislation and EU Regulations: Liability of Beneficiary Under O.U.G. 66/2011 vs. Systemic Irregularities

Şedinţa publică din data de 14 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2015, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti-Ilfov, anularea Deciziei nr. x/23.11.2015 de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanţate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis privind proiectul x denumire "Educaţia managerială - factor cheie pentru creşterea competitivităţii" codul SMIS22908, beneficiar A. S.A., şi exonerarea reclamantei de la plata sumei de 103.832,90 RON, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2831 din 30 septembrie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucuresti-Ilfov, a anulat Decizia nr. 8/28.01.2016 şi Decizia nr. x/23.11.2015 de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanţate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis privind proiectul x denumire "Educaţia managerială - factor cheie pentru creşterea competitivităţii" codul SMIS22908, beneficiar A. S.A., a exonerat reclamanta de la plata sumei de 103.832,90 RON şi a obligat pârâta la plăta către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.177,88 RON.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Bucureşti-Ilfov, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a arătat că pârâtul Ministerul Fodnurilor Europene a invocat admiterea excepţiei lipsei calităţii procuesuale pasive iar prin încheierea din data de 23.09.2016, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a solicitat respingerea excepţiei şi că, de asemenea, recurentul-pârât a solicitat respingerea excepţiei, însă nu s-a pronunţat asupra admiterii sau respingerii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de Ministerul Fondurilor Europene.

AM POSDRU este o structură fără personalitate juridică aflată în subordinea MFE fapt ce probează calitatea procesuală pasivă a MFE.

În ceea ce priveşte cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., recurentul susţine că, în mod eronat prima instanţă a reţinut că au fost invocate în drept doar dispoziţiile Legii nr. 554/2004, Regulamentul CE nr. 800/2008, Regulamentul CE 659/2009, Regulamentul CE nr. 794/2004, O.U.G. nr. 66/2011.

Arată că, în drept, a invocate şi alte dispoziţii legale pe care instanţa de fond le-a înlăturat: Ordinul M.M.F.P.S. nr. 309/2009, contractul de finanţare x, O.U.G. nr. 77/2014.

Consideră că instanţa de fond a interpretat greşit probele depuse la dosar şi normele de drept material.

Astfel, în mod eronat s-a constatat că O.U.G. nr. 66/2011 a stat la baza întocmirii deciziei contestate, întrucât la baza emiterii acesteia a stat O.U.G. nr. 77/2014.

Urmare a verificărilor efectuate, au fost identificate cheltuieli neeligibile ca urmare a acordării unui ajutor de stat ilegal la care se adaugă dobânda, reprezentând cheltuieli decontate şi nemenţionate în schema de ajutor de stat "Bani pentru formare profesională".

Aceste cheltuieli nu au fost conforme prevederilor art. 1 alin. (2) şi (3) din contractul de finanţare şi nici ale art. 39 alin. (4) din Regulamentul CE nr. 800/2008.

Nu există nicio clauză contractuală care să absolve intimata de îndeplinirea obligaţiei asumate prin semnarea contractului de finanţare iar instanţa de fond a eludat clauzele contractuale şi nu a indicat temeiul legal pentru care a dispus anularea deciziei atacate.

Regula generală este aceea ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obţinut nejustificat iar ajutorul de stat ilegal nu poate fi recuperate decât de la beneficiarului ajutorului de stat, întrucât legiuitorul roman a prevăzut acest mod de recuperare.

Apreciază că sentinţa recurată nu respectă dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., nefiind indicate motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate în cauză de către cei doi pârâţi.

Cu privire la cheltuielile de judecată la care a fost obligat, apreciază că trebuie făcută aplicarea disp. art. 425 alin. (2) C. proc. civ.

În consecinţă, a solicitat admiterea recursului.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, considerând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, faţă de considerentele hotărârii pe care le apreciază ca fiind corecte, contrar criticilor formulate prin cererea de recurs.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia nr. x/23.11.2015 emisă de recurent, s-a dispus recuperarea sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanţate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis privind proiectul x denumire "Educaţie managerială - factor cheie pentru creşterea competitivităţii", beneficiar fiind intimata A. S.A.

Suma stabilită drept creanţă bugetară reprezintă cheltuieli suplimentare efectuate de către intimat, care nu ar fi fost menţionate în schema de ajutor de stat "Bani pentru formare profesională" aprobată prin OMMFPS nr. 309/2009 şi nici în Regulamentul CE nr. 800/2008, motiv pentru care au fost declarate neeligibile.

Instanţa de recurs apreciază că este neîntemeiată critica avansată de recurentă, întemeiată pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. referitoare la faptul că nu a fost soluţionată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Ministerul Fondurilor Europene.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prevede, ca şi motiv de recurs, pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Sancţiunea nulităţii este prevăzută la art. 175 C. proc. civ. astfel: "Actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus părţii o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea acestuia".

Or, în contextul procedural de faţă, în cadrul consorţiului procesual, unul dintre pârâţi nu poate invoca faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unei excepţii procedurale invocate de alt pârât, întrucât era necesar să se dovedească faptul că omisiunea invocată i-a produs o vătămare care să conducă la anularea actului procedural (în speţă, la casarea hotărârii recurate).

Ministerul Fondurilor Europene a formulat cerere de completare a dispozitivului care a fost respinsă iar soluţia pronunţată asupra acestei cereri nu a fost recurată de instituţia interesată.

De altfel, emitentul actului contestat este chiar recurentul-pârât, fiind lipsit de relevanţă din punct de vedere al contenciosului administrativ, faptul că este o structură fără personalitate juridică, astfel că nu se poate afirma că ar fi suferit o vătămare prin faptul că instanţa de fond a omis a se pronunţa asupra calităţii procesuale a altui pârât.

De asemenea, nu se vor reţine alegaţiile din finalul cererii de recurs prin care se susţine că recurentul nu are calitate procesuală pasivă, tocmai pentru faptul că această instituţie este emitentul actului contestat, astfel că este irelevantă împrejurarea potrivit căreia AM POSDRU este o structură aflată în subordinea MFE, problema suportării unui eventual prejudiciu antamând faza executării hotărârii.

În consecinţă, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. nu va fi reţinut ca întemeiat.

Recurentul a invocat, în cadrul cererii de recurs, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din această perspectivă, sunt vizate ipotezele de motivare insuficientă şi contradictorie a hotărârii primei instanţe.

Din analiza considerentelor hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea primei instanţe răspunde la argumentele prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde (şi) "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În conformitate cu jurisprudenţa CEDO, chiar dacă dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impun instanţelor naţionale să-şi motiveze deciziile (cauza Boldea vs. Romania), această obligaţie nu presupune existenţa unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia.

Argumentele invocate de recurent, vizând interpretarea normelor legale incidente, deduc controlului judiciar al instanţei de recurs legalitatea soluţiei instanţei de fond prin prisma dreptului substanţial, analiză pe care Înalta Curte o va dezvolta cu ocazia analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţă, acest motiv de nelegalitate al hotărârii recurate nu va fi reţinut ca întemeiat.

În cadrul dezvoltării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că a invocat, în drept, dispoziţii legale pe care instanţa de fond le-a înlăturat respectiv: Ordinul Ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale nr. 309/2009 privind aprobarea schemei de ajutor de stat pentru formar profesională general şi specific "Bani pentru formare profesionala"; contractual de finanţare x; O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996.

Apreciază că instanţa a interpretat greşit probele şi normele de drept material, constatându-se în mod eronat că O.U.G. nr. 66/2011 a stat la baza întocmirii deciziei contestate.

Verificând decizia contestată, instanţa reţine că la pct. 4 din cuprinsul acesteia, intitulat "Baza legală a verificării", este menţionată, alături de alte acte normative, inclusiv O.U.G. nr. 66/2011, respectiv prevederile art. 20 alin. (1), art. 20 alin. (4) coroborat cu art. 21 alin. (1), art. 32 lit. a) coroborat cu art. 33 alin. (1), art. 3 alin. (1), astfel că susţinerile recurentul nu se confirmă.

Mai mult, şi în finalul întâmpinării depuse la dosarul de fond, intimatul a invocat inclusiv O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, astfel că se impunea respectarea normelor din respectiva ordonanţă de urgenţă, contrar afirmaţiilor recurentului care indică şi în recurs acest act normativ .

În consecinţă, în mod just, prima instanţă a analizat legalitatea actelor contestate prin prisma respectării procedurii prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, chiar şi în condiţiile în care este vorba despre ajutorul de stat reglementat de O.U.G. nr. 77/2014.

Potrivit prevederilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, "Autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene şi beneficiarii sunt obligaţi, în activitatea lor, să elaboreze şi să aplice proceduri de management şi control care să asigure corectitudinea acordării şi utilizării acestor fonduri, precum şi respectarea principiilor bunei gestiuni financiare, aşa cum este aceasta definită în legislaţia comunitară."

Art. 20 alin. (1) dispune în sensul că: "(1) Activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare se efectuează de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, prin structuri de control organizate în acest scop în cadrul acestora."

Din conţinutul Deciziei de recuperare a sumelor nr. x/23.11.2015 rezultă că echipa de control a procedat la efectuarea unei verificări a cazului de suspiciune de nereguli având la bază constatările emise de Autoritatea de Audit de pe lângă Curtea de Conturi a României precum şi din cadrul Raportului de audit de sistem al Comisiei Europene cu implicaţii financiare privind proiectul x finanţat în cadrul schemei de ajutor de stat pentru formare general şi specific "Bani pentru formare profesională".

Suspiciunea de neregulă a vizat "Stabilirea prin Ghidul solicitantului aferent cererilor de ajutor de stat şi decontarea în cadrul proiectelor a unor cheltuieli care contravin art. 39 din Regulamentul CE nr. 800/2008. (…) Având în vedere că prevederile Ghidului solicitantului sunt aplicabile tuturor proiectelor depuse în cadrul schemelor de ajutor de stat lansate, deficienţa are caracter sistemic, pentru toate proiectele aprobate la finanţare în cadrul acestor scheme de ajutor de stat care intră sub incidenţa Regulamentului (CE) nr. 800/2008."

Astfel, în Ghidul solicitantului şi Ordinul MMFES nr. 1652/2010 s-a menţionat că beneficiarul putea să includă în bugetul proiectului şi să declare eligibile alte cheltuieli suplimentare (maximum 5% din cheltuielile directe) reprezentând salarii pentru echipa de implementare, cheltuieli aferente managementului de proiect, cheltuieli financiare şi juridice, informare şi publicitate, în condiţiile în care aceste categorii de cheltuieli nu erau menţionate în schema de ajutor de stat aprobată şi nu erau prevăzute la art. 39 alin. (4) din Regulamentul (CE) nr. 800/2008.

Deficienţele cu caracter sistemic sunt definite în cadrul art. 2 alin. (1) lit. a)^1) din O.U.G nr. 66/2011 ca fiind " nereguli cu caracter sistemic/de sistem - nereguli generate de modul în care sunt îndeplinite cerinţele-cheie ale sistemelor de management şi control care se produc ca urmare a unor deficienţe de proiectare a procedurilor de management şi control, a unor erori sistematice de aplicare a procedurilor de management şi control sau din necorelarea prevederilor legislaţiei naţionale cu reglementările comunitare;"

O definiţie a neregulii se regăseşte în cuprinsul art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE) 2988/1995 ca fiind:

"(2) Constituie abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate."

În acelaşi sens este şi definiţia dată noţiunii de "neregularitate" prin prevederile art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006: "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general."

În cazul de faţă, intimata-reclamantă nu a săvârşit nicio neregulă în sensul dat de legislaţia europeană, care este mai restrictivă în ceea ce priveşte definirea acestei noţiuni, în raport de legislaţia naţională care impune recuperarea doar de la beneficiar, a unor sume acordate acestuia cu nerespectarea legislaţiei, însă ca urmare a aplicării eronate a dispoziţiilor normelor comunitare chiar de către autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.

Instanţa de recurs, în acord cu instanţa de fond, apreciază că beneficiarul a respectat întocmai dispoziţiile din Ghidul solicitantului şi din Ordinul MMFES nr. 1652/2010 privind aprobarea formatului standard al bugetului, anexe ale contractului de finanţare astfel că nu i se poate imputa nicio acţiune sau inacţiune care să conducă la declararea ca neeligibile a cheltuielilor efectuate, neregula constând, de fapt, în necorelarea legislaţiei naţionale cu reglementările comunitare.

Sunt de menţionat şi prevederile art. 10 alin. (7) din Normele Metodologice de aplicare a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011 aprobate prin H.G. nr. 875/2011 potrivit cărora, "(7) În cazul în care se constată o neregulă determinată de necorelarea dintre legislaţia naţională şi reglementările comunitare, în Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare se menţionează că sumele reprezentând creanţe bugetare se recuperează de autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene - în conturile programelor europene respective şi/sau în conturile de la bugetul de stat aferente acestora şi nu se completează rubrica "Debitor" - din:

a) sume alocate în bugetul ordonatorilor principali de credite în cadrul cărora funcţionează autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, conform prevederilor legale aplicabile, în cazul beneficiarilor, alţii decât cei prevăzuţi la art. 40 alin. (2) din ordonanţă;

b) conturile de venituri ale bugetelor în care a fost efectuată rambursarea cheltuielilor, pe baza referatului prevăzut la art. 21 alin. (2), în cazul beneficiarilor prevăzuţi la art. 40 alin. (2) din ordonanţă.

(8) În stabilirea existenţei unei necorelări între legislaţia naţională şi reglementările comunitare, consultarea entităţii publice/structurii de specialitate competente prevăzute la alin. (1) este obligatorie."

De asemenea, art. 21 alin. (4) din acelaşi act normative prevede şi situaţia următoare: "În cazul în care se constată nereguli care provin din necorelări între legislaţia naţională şi reglementările comunitare pentru care, din acest motiv, nu se poate stabili un debitor, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene întocmesc şi prezintă referatele la unităţile de trezorerie a statului la care au virat iniţial sumele respective în conturile de venituri ale statului sau, după caz, întocmesc deschiderea de credite bugetare, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (7) lit. a), în termen de 10 zile lucrătoare de la data emiterii Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare."

Devin incidente şi dispoziţiile art. 27^4 din Normele Metodologice menţionate anterior: "În cazul în care ca urmare a desfăşurării subactivităţii de stabilire a debitorului prevăzute la art. 27^2 se stabileşte că neregula provine din necorelări între legislaţia naţională şi cea comunitară, în aplicarea prevederilor art. 10 alin. (7) şi (8), se va menţiona, la pct. 12 din Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, respectiv la pct. 13 din Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, ca "Debitor": bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor speciale, după caz, şi se vor întreprinde demersurile prevăzute la art. 21 alin. (4)."

Faţă de aceste prevederi legale, instanţa de recurs constată că legiuitorul a oferit soluţii, în cazul în care neregulile provin din necorelări între legislaţia naţională şi reglementările comunitare, astfel că nu se impunea recuperarea sumelor prevăzute în decizia contestată de la beneficiar, căruia nu i se poate imputa nicio culpă prin faptul că a respectat normele naţionale şi clauzele contractuale.

Instanţa de fond a indicat prevederile legale pe care le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei, indicând şi normele comunitare aplicabile speţei. De asemenea, judecătorul primei instanţe a învederat faptul că legislaţia naţională, care prevede posibilitatea recuperării sumelor rezultate din orice nereguli (inclusiv cele sistemice), numai de la beneficiar, indiferent de persoana responsabilă, contravine scopului pentru care a fost adoptat Regulamentul (CE) 1083/2006.

Acestea sunt principalele considerente pentru care prima instanţă a anulat actele contestate, astfel că recurentul a avut posibilitatea de a formula critici împotriva acestora şi de a supune controlului judiciar argumentele ce se regăsesc în cuprinsul hotărârii recurate.

Or, cu toate că motivele prezentate în hotărârea recurată sunt de natură a explicita soluţia de anulare a actelor administrative, în cererea de recurs nu s-a indicat argumentul faţă de care recurentul ar aprecia că nu sunt aplicabile normele europene cu privire la natura abaterii aplicarea unei sancţiuni doar în cazul unei acţiuni sau omisiuni a agentului economic, în condiţiile în care în Regulamentul (CE) nr. 800/2008 nu este prevăzută o procedură specială de recuperare, astfel că nu se poate afirma că s-a derogat de la dispoziţiile acestuia.

Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de fond nu avea posibilitatea de a ignora dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011, în condiţiile în care acest act normativ a fost prevăzut atât în cuprinsul deciziei contestate cât şi în finalul întâmpinării.

Tocmai în vederea respectării supremaţiei dreptului european prevăzută de art. 148 din Constituţia României era necesar ca, în stabilirea naturii abaterii şi, implicit, în analiza modului de recuperare a ajutorului de stat acordat potrivit dispoziţiilor din O.U.G. nr. 77/2014, recurentul-pârât să ţină cont, în acest caz particular (de necorelare a legislaţiei naţionale cu cea comunitară), de procedura descrisă în O.U.G. nr. 66/2011 şi Normele Metodologice de aplicare a acesteia, menţionată mai-sus.

Faţă de aceste considerente, se apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi motivată corespunzător astfel că nu se impune reformarea acesteia.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată acordate la judecata cauzei pe fond, recurentul susţine că instanţa nu a făcut aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, şi criticile formulate de recurent vizând aplicarea în mod greşit, de către prima instanţă, a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile legale menţionate, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate, justificat, de partea care a câştigat procesul.

Instanţa reţine că, în recurs nu pot fi formulate critici privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond, întrucât proporţionalitatea onorariului avocaţial cu valoarea ori complexitatea cauzei şi cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanţei în faţa căruia se solicită acordarea acestor cheltuieli, astfel încât onorariul să reflecte valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul soluţionării fazei procesuale pentru care este cerut, motiv pentru care criticile nu pot fi primite în recurs, aceasta fiind o cale de atac în cadrul căreia pot fi invocate numai critici de nelegalitate.

În acest sens, în şedinţa din 20 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin Decizia nr. 3, în dosarul nr. x/2019, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă şi a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prevederile legale invocate de recurent, care apreciază că Ministerul Fondurilor Europene ar trebui să plătească cheltuielile de judecată, nu sunt incidente întrucât se referă la răspunderea pentru prejudiciile ce decurg din îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor delegate şi nicidecum la cheltuielile ocazionate de desfăşurarea unui proces. Partea care a pierdut procesul este recurentul-pârât, emitent al actului contestat x astfel că se află în culpă procesuală.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 453 C. proc. civ., fiind parte care a pierdut procesul, se va obliga recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8151,56 RON către intimata-reclamantă constând în onorariul de avocat.

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge recursul declarat de pârâtul ORGANISMUL INTERMEDIAR REGIONAL PENTRU PROGRAMUL OPERAŢIONAL SECTORIAL DEZVOLTAREA RESURSELOR UMANE REGIUNEA BUCUREŞTI-ILFOV împotriva sentinţei civile nr. 2831 din data de 30 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8151,56 RON către intimata-reclamantă A. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 ianuarie 2020.