Inadmissibility of revision challenge against constitutional court ruling based on subsequent jurisdictional clarification and procedural defects
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the applicant’s petition for revision as inadmissible, leaving the prior decision rejecting the appeal against the Constitutional Court’s ruling in force. The dispute concerned the validity of a legal challenge regarding whether the Constitutional Court acts as a judicial instance and whether unconstitutionality objections can be raised in presidential election procedures, with the applicant arguing that a subsequent Constitutional Court decision declaring its own judicial status rendered the earlier procedural dismissal obsolete. The court ruled that revision under Article 509(1) points 5, 6, and 8 of the Code of Civil Procedure is barred because the initial decision was a procedural dismissal for inadmissibility rather than a judgment on the merits, and the applicant failed to prove that a specific unconstitutionality objection was pending in the original case to trigger revision under point 11.
Legislator headnote
AI generatedart. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, art. 509 alin. (1) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ, art. 513 alin. (3) C. proc. civ, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Inadmissibility of revision challenge against constitutional court ruling based on subsequent jurisdictional clarification and procedural defects: The dispute concerned the validity of a legal challenge regarding whether the Constitutional Court acts as a judicial instance and whether unconstitutionality objections can be raised in presidential election procedures, with the applicant arguing that a subsequent Constitutional Court decision declaring its own judicial status rendered the earlier procedural dismissal obsolete. The court ruled that revision under Article 509(1) points 5, 6, and 8 of the Code of Civil Procedure is barred because the initial decision was a procedural dismissal for inadmissibility rather than a judgment on the merits, and the applicant failed to prove that a specific unconstitutionality objection was pending in the original case to trigger revision under point 11.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited as the legal basis limiting the proceedings to admissibility and justifying the dismissal of the revision request as inadmissible.
Full text
Şedinţa publică din data de 26 februarie 2020
Asupra cererii de revizuire de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de revizuire
Prin decizia nr. 4446 din 3 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurentul A. împotriva hotărârii nr. 45 din 26 septembrie 2019 pronunţate de Curtea Constituţională a României în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibil.
2. Motivele şi temeiul legal al cererii de revizuire
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.12.2019, sub nr. x/2019, revizuentul A., în contradictoriu cu intimaţii Curtea Constituţională a României şi Biroul Electoral Central, a solicitat admiterea cererii de revizuire îndreptate împotriva deciziei nr. 4446 din 3 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, în temeiul dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 5, 6, 8 şi 11 C. proc. civ., expunând, în esenţă, criticile arătate în continuare.
Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., revizuentul a arătat că înscrisul doveditor descoperit care nu a putut fi prezentat dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa la data formulării recursului, şi nici la termenul de recurs din 3 octombrie 2019, este Hotărărea nr. 66 pronunţată de Curtea Constituţională la 1 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial nr. 907 din 8.11.2019.
În opinia sa, această hotărâre este un înscris doveditor cu o importanţă covârşitoare în dezlegarea pricinii, de natură a răsturna situaţia juridică stabilită prin decizia a cărei retractare o solicită.
Astfel, în considerentele deciziei civile nr. 4446 din 1 octombrie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a reţinut că în mod corect a fost respinsă, ca inadmisibilă, de către Curtea Constituţională, prin Hotărârea nr. 45 din 26 septembrie 2019, obiecţia sa de neconstituţionalitate, motivat de faptul că aceasta a fost ridicată de către recurent direct în faţa Curţii Constituţionalitate, cu nesocotirea dispoziţiilor imperative prevăzute de art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, republicată, precum şi că hotărârile/deciziile pronunţate de Curtea Constituţională nu se subsumează noţiunii de hotărâre judecătorească.
Or, aceste considerente nu mai sunt valabile, odată ce Curtea Constituţională a constatat prin Hotărărea nr. 66 din 1 octombrie 2019 că este instanţă de judecată în cadrul atribuţiei sale prevăzute la art. 146 lit. f) din Constituţie, consecinţa directă fiind aplicarea prevederilor alin. (1), (2) şi (3) din art. 126 din Constituţia României cu denumirea marginală "Instanţele judecătoreşti".
Cu privire la reţinerea înscrisului, în modalitatea nepublicării/nedezvăluirii sale, a susţinut revizuentul că partea potrivnică, în speţă Curtea Constituţională, nu a depus întâmpinare faţă de recursul său şi nici nu a menţionat nimic cu privire la faptul că şi-a schimbat jurisprudenţa într-un mod diametral opus, respectiv în sensul invocat în mod constant de către recurent. A mai precizat şi că, în conformitate cu datele oficiale afişate pe site-ul www.x.ro, Hotărârea nr. 66 din 1 octombrie 2019 a fost publicată la 1 lună şi 8 zile de la momentul pronunţării.
Cu privire la motivele de revizuire prevăzute de pct. 6 şi 8 ale art. 509 alin. (1) C. proc. civ., în sensul schimbării hotărârii unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere, revizuentul a arătat următoarele:
- hotărârile Curţii Constituţionale au efecte erga omnes, astfel încât Hotărârea nr. 66 pronunţată de Curtea Constituţională are efecte şi asupra sa, cu toate că nu a fost parte în proces;
- hotărârea nr. 66 pronunţată de Curtea Constituţională la data de 1 octombrie 2019 este potrivnică cu hotărârea nr. 45 pronunţată de Curtea Constituţională la data de 26 septembrie 2019 în ceea ce priveşte chestiunea juridică "dacă Curtea Constituţională, în această procedură, este instanţă de judecată şi dacă, pe cale de consecinţă, pot fi ridicate în faţa ei excepţii de neconstituţionalitate".
În susţinerea motivului de revizuire prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., revizuentul arată că, prin recursul promovat împotriva Hotărârii nr. 45 pronunţată de Curtea Constituţională la data de 26 septembrie 2019 a invocat faptul că, în cadrul atribuţiei sale prevăzute la art. 146 lit. f) din Constituţie privind procedura pentru alegerea Preşedintelui României, Curtea Constituţională este instanţă de judecată şi că se pot ridica în faţa ei excepţii de neconstituţionalitate, iar ulterior, la 1 octombrie 2019, Curtea Constituţională i-a dat dreptate în acest sens, printr-un reviriment jurisprudenţial, fapt ce echivalează cu soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate invocate în cauză.
În consecinţă, a solicitat revizuentul A. să fie declarată admisibilă calea extraordinară de atac promovată în cauză şi, în rejudecarea recursului, să se admită cererea sa de sesizare a instanţei de contencios constituţional, cu consecinţa retrimiterii dosarului la Curtea Constituţională a României în vederea soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate invocate, cu consecinţa de a fi înlăturată, astfel, o piedică insurmontabilă în ceea ce priveşte dreptul de a fi ales, drept de sorginte constituţională pentru următoarea campanie electorală pentru alegerea Preşedintelui României.
3. Apărările intimaţilor
3.1. Prin întâmpinare, intimata Autoritatea Electorală Permanentă (citată în cauză în locul Biroului Electoral Central) a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, având în vedere că hotărârea a cărei revizuire se solicită nu evocă fondul.
3.2. Legal citată, intimata Curtea Constituţională nu a formulat întâmpinare în cauză.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire formulată în cauză
Examinând cererea de revizuire formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., sub aspectul admisibilităţii şi al faptelor pe care se întemeiază, prin prisma motivelor invocate de revizuent, respectiv a dispoziţiilor art. 509 pct. 5, 6, 8 şi 11 C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge, ca inadmisibilă, pentru considerentele arătate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Revizuentul şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5, 6, 8 şi 11 din C. proc. civ., potrivită cărora:
"Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: […]
5. după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor;
6. s-a casat, s-a anulat ori s-a schimbat hotărârea unei instanţe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;
8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri; […]
11. după ce hotărârea a devenit definitivă, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra excepţiei invocate în acea cauză, declarând neconstituţională prevederea care a făcut obiectul acelei excepţii.".
O primă condiţie de admisibilitate a căii de atac extraordinare a revizuirii întemeiate pe art. 509 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. vizează sfera hotărârilor judecătoreşti ce pot face obiectul său, avându-se în vedere împrejurarea că, în această materie, prevederile legale incidente sunt de strictă interpretare şi aplicare, nefiind permis a se extinde dincolo de limitele impuse de normele procedurale reglementate de art. 509-513 C. proc. civ.
În prezentul dosar, cererea de revizuire a fost îndreptată împotriva deciziei nr. 4446/2019 a ÎCCJ-SCAF, pronunţată în dosarul nr. x/2019, prin care a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul A. împotriva hotărârii nr. 45 din 26 septembrie 2019, pronunţată de Curtea Constituţională a României în dosarul nr. x/2019.
În accepţiunea doctrinară şi cea jurisprudenţială ce au fost conturate în interpretarea noţiunii de "hotărâre care evocă fondul" s-a stabilit că o astfel de cerinţă este îndeplinită de acele hotărâri pronunţate în recurs în care are loc o nouă judecată, fiind astfel vorba despre o hotărâre dată în rejudecare, după casarea cu reţinere.
În cauză, însă, fiind pronunţată o hotărâre de respingere a recursului ca inadmisibil, nu s-a realizat o nouă judecată în calea de atac.
Astfel, în condiţiile în care prin decizia a cărei revizuire se solicită s-a respins cererea de recurs formulată de A., ca inadmisibilă, acest aspect nu poate conduce la încadrarea deciziei atacate cu revizuire în categoria hotărârilor care evocă fondul.
Prin urmare, este inadmisibilă calea de atac extraordinară exercitată de A. în cauza de faţă, în temeiul motivelor de revizuire prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., întrucât ea are ca obiect o hotărâre care nu se încadrează în rândul celor care pot fi atacate cu revizuire, conform prevederilor art. 509 alin. (1) C. proc. civ.
Şi din perspectiva următorului motiv de revizuire invocat de titularul revizuirii, cel prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se reţin aceleaşi considerente de inadmisibilitate.
Astfel, fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituţia autorităţii de lucru judecat. Trebuie precizat faptul că principiul autorităţii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerea între două hotărâri judecătoreşti, adică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească ulterioară, dată în alt proces.
Or, în cauză, pe lângă faptul că revizuentul a afirmat o pretinsă contrarietate între două hotărâri pronunţate de Curtea Constituţională şi care nu se subsumează noţiunii de hotărâre judecătorească, Înalta Curte constată că revizuentul invocă în fapt nemulţumirea referitoare la modul în care i-a fost soluţionată cererea de către instanţă, în încercarea de a provoca o nouă judecare a cauzei, ceea ce este inadmisibil, cât timp revizuirea este o cale extraordinară de atac, care permite retractarea unei hotărâri numai pentru cazurile strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 509 C. proc. civ.
În fine, aceleaşi considerente de inadmisibilitate se reţin şi în privinţa art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., întrucât partea care exercită revizuirea nu a făcut dovada că, în cauza în care a fost pronunţată decizia a cărei revizuire o solicită, a formulat o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, iar decizia Curţii Constituţionale de admitere a respectivei excepţii de neconstituţionalitate a fost pronunţată după rămânerea definitivă a hotărârii a cărei revizuire se cere.
Pentru toate aceste considerente, reţinând că nu au fost îndeplinite cumulativ cerinţele de admisibilitate instituite prin dispoziţiile imperative ale art. 509 alin. (1) pct. 5, 6, 8 şi 11 C. proc. civ., urmează a fi pronunţată, în consecinţă, soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire formulată în dosarul de faţă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate
În raport de prevederile art. 513 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiată, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire îndreptată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 4446 din 3 octombrie 2019 pronunţată de ÎCCC-SCAF în dosarul nr. x/2019.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 4446 din 3 octombrie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca inadmisibilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2020.