Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1127/2020 AI generated

Constitutional challenge to procedural code rejected as irrelevant to administrative exam dispute; appeal dismissed

Case Number Decizia nr. 1127/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the plaintiff's appeal as unfounded, upholding the lower court's ruling that refused to refer the plaintiff's constitutional exception to the Constitutional Court; the lower court's decision remains in force. The underlying dispute concerned an administrative action against a ministry regarding the legality of an examination session and related administrative orders, in which the plaintiff sought to challenge articles 33 and 35 of the Civil Procedure Code as unconstitutional under Article 52 of the Romanian Constitution. The court held that, under Article 29(1) of Law No. 47/1992, referral to the Constitutional Court requires the challenged provision to have a direct, concrete connection to the case's merits, and the procedural provisions at issue lacked such relevance to the administrative claim.

Legislator headnote

AI generated

art. 35 C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, art. 33 din C. proc. civ, art. 35 din C. proc. civ; Constitutional challenge to procedural code rejected as irrelevant to administrative exam dispute; appeal dismissed: The underlying dispute concerned an administrative action against a ministry regarding the legality of an examination session and related administrative orders, in which the plaintiff sought to challenge articles 33 and 35 of the Civil Procedure Code as unconstitutional under Article 52 of the Romanian Constitution. The court held that, under Article 29(1) of Law No. 47/1992, referral to the Constitutional Court requires the challenged provision to have a direct, concrete connection to the case's merits, and the procedural provisions at issue lacked such relevance to the administrative claim.

Keywords

AI generated
challenge of administrative decisions constitution Civil Procedure Code procedural orders objection of unconstitutionality examination of the merits

Cited Legislation

AI generated
art. 35 C. proc. civ
33 şi art. 35 C. proc. civ.
art. 29 din Legea nr. 47/1992
Examinând legalitatea încheierii atacate, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a prevederilor art. 29 din Legea nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Astfel, verificând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.
art. 33 din C. proc. civ
Dispoziţiile invocate ca fiind neconstituţionale sunt prevederile art. 33 din C. proc. civ., care reglementează situaţia acţiunilor în constatare şi a condiţiilor necesare a fi îndeplinite pentru ca astfel de acţiuni să fie admisibile şi cele ale art.
art. 35 din C. proc. civ
civ., care reglementează situaţia acţiunilor în constatare şi a condiţiilor necesare a fi îndeplinite pentru ca astfel de acţiuni să fie admisibile şi cele ale art. 35 din C. proc. civ., referitor la constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, găsind nefondate criticile din recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art.
art. 496 alin. (1
civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1)

Used as the procedural basis for rejecting the appeal on its merits.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 26 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea depusă în cadrul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 6 august 2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 şi 35 din C. proc. civ., normă pe care a apreciat-o ca fiind neconstituţională în raport de prevederile art. 52 alin. (1) din Constituţia României.

2. Hotărârea atacată

Prin încheierea nr. 179 din 29 noiembrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Oradea a respins cererea formulată de reclamantul A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 33 şi art. 35 C. proc. civ. raportat la prevederile art. 52 din Constituţia României, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului şi, în consecinţă, sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost invocată.

În motivare, recurentul-reclamant a susţinut că, pronunţând o soluţie de inadmisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, deşi, în opinia sa, cererea formulată este admisibilă, instanţa de fond i-a încălcat dreptul constituţional de acces la justiţie şi la un proces echitabil prevăzut de art. 21 din Constituţia României şi art. 6 paragraf 1 din CEDO.

4. Apărările formulate în cauză

Legal citat, intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (în prezent Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei) nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând legalitatea încheierii atacate, în ceea ce priveşte modul de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, prin prisma criticilor formulate de recurent şi a prevederilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în motivarea cererii de recurs, recurentul reiterează sub o altă formă argumentele prezentate în faţa instanţei de fond, fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că încheierea recurată este neîntemeiată.

Cu toate acestea, Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentului se circumscriu motivului de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Astfel, verificând în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. soluţia pronunţată de către prima instanţă, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 modificată şi republicată, Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

Dispoziţiile invocate ca fiind neconstituţionale sunt prevederile art. 33 din C. proc. civ., care reglementează situaţia acţiunilor în constatare şi a condiţiilor necesare a fi îndeplinite pentru ca astfel de acţiuni să fie admisibile şi cele ale art. 35 din C. proc. civ., referitor la constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept.

Obiectul demersului judiciar al reclamantului-recurent îl reprezintă verificarea legalităţii sesiunii de examinare organizate de pârâtul minister în data de 27 septembrie 2018, obligarea pârâtului la organizarea de sesiuni de examinare în marile centre universitare din România şi anularea prevederilor unor acte administrative, respectiv ordine emise de către MDRAP.

În raport de dispoziţiile legale expuse, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate invocate, în sensul că textele de lege a căror neconstituţionalitate se solicită nu au legătură în concret cu soluţionarea cauzei.

Înalta Curte constată că prin noţiunea de legătură cu fondul cauzei, legiuitorul a avut în vedere o legătură materială şi/sau procedurală cu obiectul dedus judecăţii, iar nu o legătură generică, de ansamblu.

Astfel, articolele a căror neconstituţionalitate se solicită a se constata, respectiv art. 33 şi art. 35 din C. proc. civ., nu prezintă o relevanţă imediată în soluţionarea cererii principale, în raport de obiectul dedus judecăţii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în privinţa modalităţii de soluţionare a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, încheierea recurată este temeinică şi legală şi că, în mod judicios, prima instanţă a considerat că excepţia de neconstituţionalitate a art. 33 şi art. 35 din C. proc. civ. nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate a prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, găsind nefondate criticile din recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din acelaşi Cod, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva încheierii nr. 179 din 29 noiembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2020.