VAT registration threshold exceeded by single real estate transaction: continuity of economic activity under Law 571/2003

Şedinţa publică din data de 25 februarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26.09.2014, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii ANAF - Direcţia Generală a Finanţelor Publice Cluj, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj a solicitat:

1. anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 546/11.08.2014 emisă de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj privind soluţionarea contestaţiei împotriva deciziei de impunere nr. x/03.02.2014 si a raportului de inspecţie fiscal aferent;

2. anularea Deciziei de impunere suplimentară privind taxa pe valoarea adăugată stabilită de inspecţia fiscală la persoane fizice care realizează venituri impozabile din activităţi economice nedeclarate organelor fiscale nr. x/03.02.2014 şi a raportului de inspecţie fiscală aferent nr. 10885/03.02.2014 emise de către pârâta de rândul II;

3. acordarea cheltuielilor de judecata ocazionate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 94 din data de 1 martie 2017 Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de A., prin avocatul ales B. din cadrul Baroului Cluj în contradictoriu cu pârâţii ANAF - DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ şi ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ, a anulat decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 546/11.08.2014 emisă de DGRFP Cluj, a admis contestaţia formulată de reclamant, a anulat decizia de impunere nr. x/03.02.2014 şi RIF x/03.02.2014 emise de AJFP Cluj şi a obligat pârâtele, în solidar, la plata în favoarea reclamantului, a sumei de 30635 RON, cheltuieli de judecată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj în nume propriu şi în reprezentarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către A..

Apreciază că soluţia pronunţată este netemeinică, nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale incidente în cauză.

Susţine că sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi nu au fost analizate argumentele prezentate de instituţie.

De asemenea, în esenţă, arată că, din conţinutul documentelor existente la dosarul cauzei, rezultă că la data de 23.07.2008 a fost încheiat contractual de vânzare-cumpărare nr. 3068 astfel că, în mod corect organele de inspecţie fiscală au constatat că în luna iulie 2008 intimatul a depăşit plafonul de scutire de TVA în valoare de 35.000 euro, prevăzut de disp. art. 152 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, acesta având obligaţia ca, în conformitate cu prevederile art. 153 alin. (1) lit. b), să solicite înregistrarea ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată.

În opinia recurentei, intimatul, încă din anul 2007 desfăşoară activităţi economice cu caracter de continuitate, iar plafonul se constituie atât din operaţiunile scutite cu drept de deducere şi cele scutite fără drept de deducere, prevăzute de art. 142 alin. (2) lit. f).

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, apreciază că în mod greşit instanţa a obligat insituţia la plata acestora, desi nu era în culpă procesuală iar partea nu a câştigat în mod irevocabil procesul.

Pe de altă parte, apreciază ca nejustificat de mare cuantumul onorariului avocaţial acordat prin sentinţă.

În consecinţă, solicit admiterea recursului.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, considerând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi motivată corespunzător, faţă de considerentele hotărârii pe care intimatul le apreciază ca fiind corecte, contrar criticilor formulate prin cererea de recurs.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Prin Decizia de impunere nr. x/03.02.2014 s-au reţinut în sarcina intimatului reclamant obligaţii suplimentare fiscal în cuantum de 1.505.293 RON, stabilite în urma raportului de inspecţie fiscală emis la data de 03.02.2014.

În urma verificărilor, organele de inspecţie fiscală au stabilit că intimatul a desfăşurat, în perioada mai 2007- martie 2010, activităţi economice cu caracter de continuitate, constând în efectuarea de 33 tranzacţii imobiliare, operaţiuni ce se încadrează în prevederile art. 127 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 571/2003.

S-a reţinut că activitatea realizată de intimat reprezintă operaţiuni impozabile din punct de vedere a taxei pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 126 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, coroborate cu cele ale pct. 2 alin. (1) şi (2) din Titlul VI din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004.

Întrucât organele de inspecţie fiscală au apreciat că intimatul avea obligaţia să solicite înregistrarea ca plătitor de TVA, începând cu data de 01.09.2008, potrivit prevederilor art. 153 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, obligaţie pe care nu a adus-o la îndeplinire, s-a procedat la stabilirea obligaţiilor fiscale suplimentare.

Un prim motiv de nelegalitate valorificat de recurentă este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din această perspectivă, sunt vizate ipotezele de motivare insuficientă şi contradictorie a hotărârii primei instanţe.

Din analiza considerentelor hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea primei instanţe răspunde la argumentele prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde (şi) "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În conformitate cu jurisprudenţa CEDO, chiar dacă dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impun instanţelor naţionale să-şi motiveze deciziile (cauza Boldea vs. Romania), această obligaţie nu presupune existenţa unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia.

Instanţa de fond, desi nu a oferit o argumentare amplă, a indicat principalul argument pe care l-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei de anulare a actelor administrativ-fiscale contestate, astfel că se poate deduce raţionamentul juridic şi se dă posibilitatea efectuării controlului judiciar.

Argumentele invocate de recurentă, vizând interpretarea normelor legale incidente, deduc controlului judiciar al instanţei de recurs legalitatea soluţiei instanţei de fond prin prisma dreptului substanţial, analiză pe care Înalta Curte o va dezvolta cu ocazia analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de recurs, în acord cu judecătorul fondului, a stabilit în mod corect situaţia de fapt fiscală, reţinând că intimatul reclamant a realizat, în cursul lunii martie 2009, tranzacţii în valoare de 3.753.798 RON, depăşind plafonul de 35.000 euro şi avea obligaţia de a solicita înregistrarea în scopuri de TVA, în termen de 10 zile de la atingerii sau depăşirii plafonului, potrivit prevederilor art. 153 din Legea nr. 571/2003, urmând a fi înregistrat ca plătitor de TVA începând cu data de 01.05.2009, conform dispoziţiilor art. 152 alin. (6) din acelaşi act normativ.

În ceea ce priveşte unica tranzacţie efectuată în anul 2008, se apreciază că nu reprezintă o operaţiune economică ce are caracter de continuitate şi astfel, nu exista niciun motiv pentru a intra în calculul depăşirii plafonului de 35.000 euro începând cu luna iulie 2008, aşa cum eronat au procedat organele de inspecţie fiscală.

În opinia Înaltei Curţi, prima instanţă a apreciat în mod just faptul că depăşirea plafonului de 35.000 euro s-a realizat în luna martie 2009, astfel cum a concluzionat şi expertul care a întocmit raportul de expertiză la judecata cauzei în fond.

În perioada 01.01.2007-31.12.2007, intimatul nu avea obligaţia de se înregistra ca plătitor de TVA, întrucât cele două vânzări de terenuri arabile erau scutite de plata taxei, potrivit prevederilor art. 141 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 571/2003, astfel că aceste operaţiuni nu au caracter de continuitate.

Unica tranzacţie desfăşurată în anul 2008, care cuprinde vânzarea a două terenuri construibile, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/23.07.2008, are caracter ocazional astfel că nu poate fi considerată activitate economică şi, pe cale de consecinţă, intimatul nu avea calitatea de persoană impozabilă în anul 2008, astfel că nu avea obligaţia de a se înregistra ca plătitor de TVA începând cu data de 01.09.2008.

De altfel, se remarcă faptul că singura critică concretă adusă hotărârii pronunţate de instanţa de fond este indicarea cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ceea ce a condus la respingerea excepţiei nulităţii recursului, invocată de intimat.

Argumentele prezentate de către recurentă, pe care aceasta le încadrează, în mod formal, în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt, în cea mai mare parte, reiterări ale cuprinsului întâmpinării depuse la dosarul de fond, iar unele alegaţii nici nu au legătură cu motivul de nelegalitate al actelor contestate, reţinut de către prima instanţă (de exemplu, modul de calcul al taxei pe valoarea adăugată, cota redusă de 5%).

Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, şi criticile formulate de recurentă vizând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 453 C. proc. civ., fiind parte care a pierdut procesul, în mod corect a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată, către reclamant.

În conformitate cu prevederile legale menţionate, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate, justificat, de partea care a câştigat procesul.

Instanţa reţine că, în recurs nu pot fi formulate critici privind cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de fond, întrucât proporţionalitatea onorariului avocaţial cu valoarea ori complexitatea cauzei şi cu munca prestată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanţei în faţa căruia se solicită acordarea acestor cheltuieli, astfel încât onorariul să reflecte valoarea muncii depuse de apărător pe parcursul soluţionării fazei procesuale pentru care este cerut, motiv pentru care criticile nu pot fi primite în recurs, aceasta fiind o cale de atac în cadrul căreia pot fi invocate numai critici de nelegalitate.

În acest sens, în şedinţa din 20 ianuarie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin Decizia nr. 3, în dosarul nr. x/2019, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov şi, în consecinţă şi a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat ca nefondat, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Cluj în nume propriu şi în reprezentarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj împotriva sentinţei civile nr. 94/2017 din data de 1 martie 2017 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 februarie 2020.