Salary increase claim by court staff assigned to Tribunal Dâmbovița as labor dispute at plaintiffs' workplace.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Vâlcea, în şedinţa publică din data de 28 ianuarie 2019 a invocat, din oficiu, excepţia de necompetenţă teritorială a acestei instanţe şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanţe sub nr. x/2019.

Prin Sentinţa civilă nr. 764 din 8 mai 2019, Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Piteşti, Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Vâlcea, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Învestită prin declinare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa civilă nr. 407 din 5 septembrie 2019, a admis excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurări sociale, a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Ivindu-se conflictul negativ de competenţă a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru soluţionarea acestuia.

Înalta Curte constată că, în cauză, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanţii, în calitate de personal auxiliar de specialitate şi de personal contractual în cadrul Judecătoriei Horezu, solicită calcularea majorării salariale de 25% de la 01 ianuarie 2018 prin includerea în salariu a cotei de contribuţii transferată de la angajator la angajat, respectiv plata diferenţelor rezultate din recalculare şi includerea acestor majorări în decizii de salarizare.

Deci, reclamanţii nu contestă modalitatea de determinare a drepturilor salariale, nu contestă decizii sau alte asemenea acte administrative prin care, în aplicarea legii, sunt sau nu recunoscute anumite drepturi pretinse.

Înalta Curte constată că nu sunt incidente speţei prevederile art. 7 din cap. VIII din anexa V la Legea nr. 153/2017, prezenta cauză fiind un veritabil litigiu de muncă, în căderea instanţei de conflicte de muncă de la domiciliul reclamanţilor, potrivit prevederilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, dar şi art. 1, art. 278 alin. (2), art. 170 - 171, art. 266 şi art. 269 din Legea nr. 53/2003.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că reclamanţii îşi desfăşoară activitatea în cadrul Judecătoriei Horezu, context în care s-a reţinut incidenţa prevederilor art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 290/2018 a Curţii Constituţionale.

În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii B. şi A. şi pârâţii Tribunalul Vâlcea, Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Piteşti, în favoarea Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă, complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2020.

GGC - CL