Extraordinary appeal for material error: substantive disagreement with appellate standing determination fails to qualify as a material error

Şedinţa publică din data de 21 februarie 2020

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Decizia pronunţată de instanţa de recurs

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2384 din 9 mai 2019 a respins recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 3824 din 29 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pentru lipsei calităţii procesuale active şi a respins cererea intimatei-reclamante privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva Deciziei nr. 2384 din 9 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a formulat contestaţie în anulare.

Contestaţia în anulare este întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ.

Contestatoarea susţine, în esenţă, că decizia pronunţată în cauză este rezultatul unei erori materiale.

Se arată că instanţa de fond prin sentinţa civilă nr. 3824/29.11.2016 a admis contestaţia la executare formulată de S.C. A. S.R.L., a anulat decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/03.06.2016, emisă de Direcţia Generală Antifraudă Fiscală şi a obligat pârâta la 100 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

În primul rând, A.N.A.F. - Aparat Central a avut calitatea de parte în faţa primei instanţe aşa cum rezultă din apărările formulate în faţa primei instanţe şi care se regăsesc la dosarul de fond.

În aceste apărări, s-a precizat în mod expres faptul că în conformitate cu H.G. nr. 520/2013, art. 15 alin. (1) Secţiunea 1:

"În cadrul Agenţiei se organizează şi funcţionează Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, structură fără personalitate juridică, cu atribuţii de prevenire, descoperire şi combatere a actelor şi faptelor de evaziune fiscală şi fraudă fiscală şi vamală."

Prin urmare, în prezenta cauză, calitate procesuală pasivă are Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Reprezentarea în instanţă a A.N.A.F. se face de către Direcţia Generală Juridică, astfel cum rezultă din atribuţiile Direcţiei Generale Juridice.

Astfel, în art. 66 alin. (2), pct. a) din Ordinul Preşedintelui ANAF nr. 563/2014 privind Regulamentul de organizare şi funcţionare al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, se prevede faptul că Direcţia Generală Juridică asigură "reprezentarea ANAF şi/sau a Statului Roman în faţa instanţelor de judecată şi a altor organe cu atribuţii jurisdicţionale".

Aşadar, apărările în cauzele în care sunt atacate decizii emise de către Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, din cadrul A.N.A.F., inclusiv exercitarea căilor de atac şi reprezentarea în instanţă, se realizează pentru A.N.A.F. de către Direcţia Generală Juridică.

Susţinerile instanţei de recurs privind faptul că Direcţia Generală Antifraudă Fiscală are calitate procesuala activă în prezenta cauză, astfel că recursul împotriva sentinţei nr. 3824/29.11.2016 a Curţii de Apel Bucureşti trebuia să fie întocmit de către această direcţie fără personalitate juridică, sunt total eronate întrucât potrivit dispoziţiilor legale în vigoare această direcţie nu poate formula apărări în instanţă.

3. Soluţia Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând decizia contestată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte apreciază că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru considerentele în continuare arătate.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispoziţiile alin. (2) pct. 1, 2 şi 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanţelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Deci, pentru a promova contestaţie în anulare se cere, pe de o parte, ca hotărârea care se contestă să fie definitivă, iar, pe de altă parte, se cere ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat prin căile ordinare de atac.

Potrivit art. 634 alin. (1) C. proc. civ. sunt hotărâri definitive: hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului; hotărârile date în primă instanţă, fără drept de apel, neatacate cu recurs; hotărârile date în primă instanţă, care nu au fost atacate cu apel; hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs; hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii; orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.

Din interpretarea coroborată a prevederilor anterior citate, rezultă că obiect al unei contestaţii în anulare îl poate forma numai o hotărâre definitivă, prin care s-a soluţionat un recurs împotriva unei decizii date în apel, sau o hotărâre a instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.

Prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. se referă exclusiv la contestaţia în anulare specială. Se reţine, aşadar, că pe calea contestaţiei în anulare se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres şi limitativ prevăzute de lege (necompetenţa, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei, nepronunţarea asupra unuia dintre apelurile declarate în cauză).

Înalta Curte constată că în cauza de faţă aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Pentru a fi aplicabile în speţă aceste prevederi, ar fi trebuit ca hotărârea pronunţată de o instanţă de recurs să fie rezultatul unei erori materiale, or, în cauză, nu se poate susţine că ne aflăm în prezenţa acestei situaţii.

Pe de altă parte, aşa zisele erori invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare pentru că exced voinţei legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care reglementează contestaţia în anulare.

Dispoziţiile normelor menţionate au caracter imperativ, astfel că nerespectarea lor, prin formularea unor motive care nu corespund realităţii, obligă la respingerea contestaţiei.

Deşi formal contestatoarea şi-a fundamentat cererea pe aceste dispoziţii legale, în realitate aspectele învederate nu pot fi circumscrise niciunuia dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de legiuitor.

Din analiza textelor legale anterior citate rezultă că un exerciţiu legal al contestaţiei în anulare, cale extraordinară de atac, este condiţionat de invocarea unor motive de fapt care să se circumscrie în mod riguros celor limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi respectiv art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul art. 503, coroborat cu art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva Deciziei nr. 2384 din 09 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2020.