Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1061/2020 AI generated

Nullity of appeal for failure to formulate specific grounds of illegality in administrative litigation regarding insurer guarantee fund decisions

Case Number Decizia nr. 1061/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal declared by the plaintiff, leaving the lower court’s dismissal of the administrative suit in force. The dispute concerned the cancellation of a decision issued by the Guarantee Fund of Insured Persons and the recovery of a specific monetary sum, which the Court of Appeal had previously rejected as unfounded. The Supreme Court deemed the appeal null because the appellant failed to formulate concrete grounds of illegality or specific grounds for cassation, instead merely reiterating general arguments from the statement of claim without structuring them legally to address the lower court’s decision. The decision was grounded in Articles 486(1)(d), 487(1), and 489(1) of the New Civil Procedure Code, which require appeals to be motivated with specific grounds of illegality; non-compliance with this mandatory content results in the nullity of the appeal, leading to its annulment under Article 496(1).

Legislator headnote

AI generated

art. 488 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ; Nullity of appeal for failure to formulate specific grounds of illegality in administrative litigation regarding insurer guarantee fund decisions: The dispute concerned the cancellation of a decision issued by the Guarantee Fund of Insured Persons and the recovery of a specific monetary sum, which the Court of Appeal had previously rejected as unfounded. The Supreme Court deemed the appeal null because the appellant failed to formulate concrete grounds of illegality or specific grounds for cassation, instead merely reiterating general arguments from the statement of claim without structuring them legally to address the lower court’s decision. The decision was grounded in Articles 486(1)(d), 487(1), and 489(1) of the New Civil Procedure Code, which require appeals to be motivated with specific grounds of illegality; non-compliance with this mandatory content results in the nullity of the appeal, leading to its annulment under Article 496(1).

Keywords

AI generated
Civil Procedure Code civil annulment grounds for cassation compliance with statement requirements administrative dismissal new legal argument

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Legal basis cited in the dispositive for the annulment of the appeal due to lack of proper motivation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 2301/27 octombrie 2016 emisă de pârât, obligarea pârâtului la plata către reclamantă a sumei de 6969,71 RON cu titlu de prejudiciu, cu cheltuielile de judecată ocazionate de prezenta acţiune.

Prin Sentinţa civilă nr. 2371 din 15 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A. SRL, cu sediul în jud. Arad, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu sediul în Bucureşti, sector, str. x.

Împotriva Sentinţei civile nr. 2371 din 15 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL.

Prin motivele de recurs, recurenta nu formulează critici concrete privind nelegalitatea hotărârii instanţei de fond, ci reia apărările formulate în cererea de chemare în judecată.

Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte constată că recursul este nul.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din Noul C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din Noul C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Având în vedere textele legale sus citate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurentul îşi întemeiază cererea.

De asemenea, dacă motivele de recurs sunt confuze, imprecise şi generale, iar dezvoltarea acestora nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din Noul C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea.

Înalta Curte, analizând cererea de recurs şi susţinerile recurentului, remarcă caracterul nesistematizat şi nestructurat al căii de atac în motive care să vizeze nelegalitatea sentinţei atacate.

Deoarece recurenta nu a indicat în cererea de recurs vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. şi nu a formulat critici care să permită încadrarea lor, din oficiu, într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de acest text de lege, rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, pe care nu le-a structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă în raport cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului.

Prin urmare, pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din Noul C. proc. civ., se va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 2371 din 15 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 februarie 2020.

GGC - CL