Annulment of Arbitral Award for Violation of Imperative Norms on Inopposability of Corporate Power Limitations to Third Parties

Şedinţa publică din data de 7 mai 2019

Asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin hotărârea nr. 4 din 12.07.2017, pronunţată de Tribunalul Arbitral în dosarul nr. x/2016, s-a admis cererea arbitrală înregistrată sub nr. x din 27.07.2016, la Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a Judeţului Arad, astfel cum a fost modificată la data de 14.10.2016, de către reclamanta A. S.R.L., împotriva pârâtei B. S.A. S-a constatat rezilierea contractului de locaţiune nr. x/17.07.2012 din iniţiativa pârâtei, a fost obligată pârâta B. S.A. la plata contravalorii sumei de 236.561,256 Euro, la cursul B.N.R. din ziua plăţii, cu titlu de daune interese contractuale şi la plata sumei de 12.088 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale constând în taxa de arbitraj.

Hotărârea a fost dată cu opinia separată a arbitrului C., în sensul respingerii cererii arbitrale.

Împotriva acestei hotărâri arbitrale, a formulat acţiune în anulare B. S.A., solicitând anularea Hotărârii nr. 4 din 12.07.2017 şi a încheierii de şedinţă din 14.06.2017, cu reţinerea cauzei spre rejudecare în fond şi obligarea societăţii A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Acţiunea în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., invocându-se:

- încălcarea normelor imperative de drept substanţial (art. 1550 alin. (1) şi art. 1552 alin. (1) C. civ. coroborate cu art. 1549 alin. (3) C. civ., din perspectiva modului de operare a rezoluţiunii/rezilierii unilaterale; - art. 55 din Legea nr. 31/1990, din perspectiva regimului juridic al actelor încheiate de către organele societare în numele şi pe seama societăţii, respectiv efectele acestor acte în raporturile dintre societate şi terţi);

- încălcarea normelor imperative de drept procesual şi a ordinii publice de drept procesual (prin nesocotirea principiilor egalităţii, contradictorialităţii, dreptului la apărare şi rolului judecătorului în aflarea adevărului).

Totodată, acţiunea în anulare a fost întemeiată şi pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., susţinându-se că tribunalul arbitral a soluţionat cauza cu depăşirea limitelor învestirii sale, pronunţându-se asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Prin sentinţa nr. 8/A din 7 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2017, a fost admisă acţiunea în anulare formulată de pârâta arbitrală B. S.A. împotriva hotărârii nr. 4/12.07.2017 şi a încheierii de şedinţă din 30 iunie 2017, pronunţate de Tribunalul Arbitral Arad, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu reclamanta arbitrală A. S.R.L. A fost anulată Hotărârea nr. 4/12.07.2017 şi încheierea de şedinţă din 30 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Arbitral Arad şi, în rejudecarea cauzei, a fost respinsă acţiunea reclamantei A. S.R.L.

Împotriva sentinţei nr. 8/A din 7 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, reclamanta arbitrală A. S.R.L. a declarat recurs principal, iar pârâta arbitrală B. S.A. a formulat recurs incident.

Recursul principal

Recurenta A. S.R.L. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, Curţii de Apel Timişoara.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţine, în esenţă, că au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

În opinia acestei recurente, întregul raţionament al instanţei este profund eronat, aceasta ignorând că dispoziţiile art. 1270 C. civ. nu sunt norme de ordine publică şi nu pot fi considerate drept norme imperative ale legii în sensul avut în vedere de prevederile art. 608 lit. h) C. proc. civ.

Câtă vreme contractul este numai legea părţilor contractante, şi câtă vreme acestea îl pot modifica prin consimţământul lor mutual, clauzele unui contract nu pot fi considerate ca fiind de ordine publică, iar art. 1270 C. civ. nu poate fi calificat ca dispoziţie imperativă.

În ceea ce priveşte incidenţa motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., consideră că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În acest context, susţine, în esenţă, că instanţa nu a argumentat şi nu a arătat care este raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Instanţa, arată recurenta, nu a argumentat de ce Tribunalul Arbitral a interpretat greşit notificarea de reziliere nr. x/08.09.2014, nu a argumentat de ce Tribunalul Arbitral a greşit că a înlăturat efectele declaraţiei unilaterale de reziliere, rezumându-se lapidar să specifice că au fost încălcate dispoziţiile care reglementează modul de operare al rezoluţiunii.

De asemenea, instanţa nu a ţinut cont de apărările formulate de A. S.R.L. prin întâmpinare şi notele scrise şi nu rezultă din ce motiv acestea au fost înlăturate.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţine, în esenţă, că nerespectarea şi interpretarea greşită a prevederilor contractuale coroborat cu dispoziţiile legale incidente în materie nu reprezintă o încălcare a normelor de ordine publică, a bunelor moravuri sau a dispoziţiilor imperative ale legii.

Totodată, interpretarea dată de Tribunalul Arbitral prevederilor art. 55 din Legea nr. 31/1990 nu este dată cu încălcarea vreunei dispoziţii imperative.

În concluzie, susţine recurenta, argumentările referitoare la pretinsa netemeinicie şi nelegalitate a hotărârii arbitrale prin care tribunalul arbitral a soluţionat fondul litigiului nu se circumscriu, în realitate, motivelor prevăzute de art. 608 C. proc. civ., constituind doar critici pe fond asupra hotărârii arbitrale.

La 12 aprilie 2018, B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului principal.

Recursul incident (împotriva considerentelor)

Recurenta B. S.A. a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii, pe lângă motivele reţinute de instanţa de fond pentru admiterea acţiunii în anulare, a celorlalte motive invocate în susţinerea acţiunii în anularea Hotărârii nr. 4 din 12.07.2017 pronunţate în dosarul nr. x/2016 de către Tribunalul Arbitral constituit în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură a Judeţului Arad, şi anume: încălcarea normelor imperative de drept procesual civil şi a ordinii publice de drept procesual, prin nesocotirea a patru principii fundamentale de desfăşurare a procesului civil, respectiv: principiul legalităţii, principiul contradictorialităţii, principiul dreptului la apărare, principiul rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului - ceea ce se circumscrie motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. depăşirea de către Tribunalul Arbitral a limitelor învestirii sale, prin pronunţarea asupra unor lucruri care nu s-au cerut - ceea ce se circumscrie motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.

A. S.R.L. a depus întâmpinare la recursul incident formulat de B. S.A., prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului incident şi a solicitat, pe fond, respingerea acestuia.

La 17 septembrie 2018, a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea de şedinţă de la 26 septembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părţile în litigiu. Conform dovezilor aflate la dosar, raportul a fost comunicat părţilor la 5 octombrie 2018. Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 29 ianuarie 2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă în completul de filtru, s-a respins excepţia inadmisibilităţii recursului incident invocată de recurenta-intimată A. S.R.L., pentru considerentele reţinute în încheierea menţionată şi s-au admis în principiu ambele recursuri, stabilindu-se termen în şedinţă publică, cu citarea părţilor, la data de 9 aprilie 2019.

Analizând recursul principal declarat de recurenta A. S.R.L., prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Acţiunea în anulare formulată de pârâta arbitrală B. S.A. a fost întemeiată pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare, atunci când încalcă ordinea publică, bunele moravuri sau dispoziţii imperative ale legii, precum şi pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ., conform cărora tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut.

Hotărârea arbitrală, ca şi hotărârea judecătorească (art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.) trebuie să reprezinte sinteza procedurii arbitrale şi a raţionamentelor logico-juridice, iar condiţiile care permit desfiinţarea hotărârii arbitrale pe calea acţiunii în anulare sunt restrictive şi nu permit rejudecarea fondului de către instanţa judecătorească decât dacă, motivele de desfiinţare a hotărârii arbitrale analizate prin prisma dispoziţiilor art. 608 alin. (1) lit. a)-i) se dovedesc a fi întemeiate. Prin urmare, promovarea acţiunii în anulare nu provoacă de principiu o rejudecare a fondului litigiului.

Din considerentele sentinţei recurate rezultă că instanţa a reţinut incidenţa motivului de anulare prevăzut de ultima ipoteză a art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., constând în încălcarea de către tribunalul arbitral a dispoziţiilor art. 1270, art. 1550 alin. (1) şi art. 1552 alin. (1) C. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 55 din Legea nr. 31/1990.

Plecând de la definiţia normei imperative şi de la premisa că normele juridice se clasifică după caracterul conduitei prescrise sau, mai precis, după modul cum părţile pot sau nu să deroge de la ele, în norme dispozitive şi norme imperative, Înalta Curte apreciază ca fiind fondat motivul de anulare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., soluţia de admitere a acţiunii în anulare cu consecinţa anulării hotărârilor arbitrale fiind corectă, însă considerentele reţinute de curtea de apel în argumentarea acestei soluţii sunt în parte eronate.

În analiza susţinerilor recurentei A. S.R.L., Înalta Curte pleacă de la premisa că, în sfera motivului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. nu se includ criticile cu privire la interpretarea ori aplicarea greşită a clauzelor contractuale sau a prevederilor legale dispozitive şi nici cu privire la evaluarea probelor administrate, textul fiind de strictă interpretare şi neputând constitui un pretext pentru examinarea temeiniciei hotărârii arbitrale.

În acest context, sunt întemeiate criticile recurentei potrivit cărora curtea de apel a ignorat faptul că prevederile art. 1270 C. civ. nu sunt norme imperative. Textul art. 1270 C. civ., conform căruia contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante şi se modifică sau încetează numai prin acordul părţilor ori din cauze autorizate de lege, conţine o regulă de drept potrivit căreia actul juridic legal încheiat se impune părţilor întocmai ca legea, adică acesta este obligatoriu, iar nu facultativ, consacrând principiul forţei obligatorii a contractului ("pacta sunt servanda").

Totodată, din formularea art. 1270 C. civ. rezultă că un contract valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, însă acesta poate fi modificat/revocat prin consimţământul mutual sau din cauze autorizate de lege. Câtă vreme contractul este numai legea părţilor contractante şi câtă vreme acestea îl pot modifica prin consimţământul lor mutual, clauzele unui contract nu pot fi considerate nici ca fiind de ordine publică, iar art. 1270 C. civ. nu poate fi calificat ca dispoziţie imperativă de lege vizată de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

Prin urmare, considerentele din sentinţa atacată referitoare la încălcarea dispoziţiilor art. 1270 C. civ. şi la aprecierea probelor, inclusiv cu declaraţiile martorilor, sunt nelegale, întrucât depăşesc limitele controlului de legalitate specific acţiunii în anulare prevăzute de art. 608 C. proc. civ.

În acest context, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a expus în mod coerent şi distinct considerentele care au dus la admiterea acţiunii în anulare, pe de o parte, faţă de argumentele în fapt şi în drept pe fondul litigiului, pe de altă parte.

De asemenea, deşi a reţinut incidenţa motivului de nulitate a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) teza finală C. proc. civ., Curtea de apel nu a dezvoltat argumentele referitoare la calificarea ca imperative a normelor a căror încălcare a fost invocată prin acţiunea în anulare.

Cu toate acestea, analizând susţinerile părţilor, argumentele tribunalului arbitral şi ale curţii de apel, Înalta Curte apreciază că se impune dezlegarea problemei de drept esenţiale în cauză, referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 55 din Legea nr. 31/1990.

Astfel, contrar susţinerilor recurentei, în mod corect curtea de apel a reţinut că dispoziţiile art. 55 din Legea nr. 31/1990 au fost interpretate greşit de tribunalul arbitral.

Aceste dispoziţii legale sunt evident imperative, întrucât părţile nu pot deroga de la ele, fiind edictate în scopul protejării intereselor terţilor. Astfel, s-a urmărit limitarea cauzelor de nevaliditate a actelor juridice încheiate în numele societăţii de către organele sale.

Potrivit paragrafului 9 din preambulul Directivei 2009/101/CE, protecţia terţilor ar trebui asigurată prin dispoziţii care să limiteze, pe cât posibil, cauzele de nevaliditate a angajamentelor asumate în numele societăţii.

Pe de altă parte, art. 55 din Legea nr. 31/1990, republicată, în forma în vigoare la data încheierii Actului adiţional nr. x (03.08.2012), prevede la alin. (1) că în raporturile cu terţii, societatea este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de activitate al societăţii, în afară de cazul în care ea dovedeşte că terţii cunoşteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depăşirea acestuia ori când actele astfel încheiate depăşesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective, iar publicarea actului constitutiv nu poate constitui, singură, dovada cunoaşterii; totodată, conform alin. (2), clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale societăţilor prevăzute în alineatul precedent, care limitează puterile conferite de lege acestor organe, sunt inopozabile terţilor, chiar dacă au fost publicate.

Norma juridică prevăzută la alin. (1) al art. 55 din Legea nr. 31/1990 reglementează o regulă şi două excepţii de la regula respectivă; astfel, regula este că, în raporturile cu terţii, societatea este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de activitate al societăţii, iar excepţiile sunt: (i) dacă societatea dovedeşte că terţii cunoşteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depăşirea obiectului de activitate şi (ii) când actele astfel încheiate depăşesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective.

Numai prima excepţie de la regula enunţată la art. 55 alin. (1) are legătură cu împrejurarea subiectivă a cunoaşterii de către terţi a faptului că actul a fost încheiat de organele sociale cu depăşirea obiectului de activitate al societăţii.

Sfera de aplicare a acestei excepţii este însă limitată la depăşirea obiectului de activitate, neputând fi extinsă şi la situaţia depăşirii restricţiilor arătate în actul constitutiv în privinţa puterilor administratorilor.

Astfel, deşi textul art. 55 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 utilizează sintagma "depăşirea acestuia", este evident că din punct de vedere gramatical se referă la depăşirea "obiectului de activitate", orice dubiu fiind înlăturat prin formularea art. 10 alin. (1) fraza a II-a din Directiva 2009/101/CE:

"…dacă societatea dovedeşte că terţii cunoşteau sau, având în vedere circumstanţele, nu puteau să nu cunoască faptul că actul nu se încadrează în obiectul de activitate".

Cât priveşte cea de-a doua excepţie de la regula enunţată la art. 55 alin. (1), respectiv aceea în care actul a fost încheiat de organele societăţii cu depăşirea limitelor prevăzute de lege pentru organele respective, incidenţa acesteia nu este condiţionată de împrejurarea subiectivă a cunoaşterii de către terţi.

Prin urmare, din reglementarea art. 55 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 rezultă că societatea este angajată prin actele organelor sale, dacă actele astfel încheiate nu depăşesc limitele puterilor prevăzute de lege pentru organele respective.

Alin. (2) al art. 55 din Legea nr. 31/1990 reglementează ipoteza în care, prin actul constitutiv se instituie anumite limitări cu privire la puterile conferite de lege organelor societăţii. În acest caz, clauzele actului constitutiv ori hotărârile organelor statutare ale societăţilor sunt inopozabile terţilor, chiar dacă au fost publicate.

Astfel, terţilor nu le pot fi opuse restricţiile puterilor administratorilor prevăzute în actul constitutiv, iar actele încheiate în aceste condiţii angajează societatea în raporturile cu terţii, deoarece aceasta a încredinţat puterile sale unei persoane care a abuzat de ele.

Interpretarea prevederilor art. 55 din Legea nr. 31/1990, astfel cum a fost evidenţiată mai sus, nu trebuie înţeleasă că, în orice caz, terţii sunt protejaţi de lege. Această protecţie nu acoperă situaţia fraudei la lege, când toate părţile contractante au reprezentarea caracterului ilicit al actului pe care îl încheie şi acţionează în cunoştinţă de cauză, cu intenţia de a contraveni unei norme legale imperative, caz în care intervine sancţiunea nulităţii absolute pentru cauză ilicită.

Însă, în prezenta cauză nu s-a invocat o asemenea cauză de nulitate a Actului adiţional nr. x/03.08.2012, prin care au fost revocate prevederile clauzei 12.7 din contractul de locaţiune nr. x/17.07.2012, ci tribunalul arbitral a reţinut ca motiv de ineficacitate a actului adiţional, inopozabilitatea acestuia faţă de societatea A. S.R.L.

Astfel, tribunalul arbitral a apreciat că, pentru a înlătura opozabilitatea faţă de societatea A. S.R.L. a Actului adiţional nr. x/03.08.2012, este posibilă proba efectivă a cunoaşterii de către terţul B. S.A. a limitărilor puterii administratorilor din actul constitutiv al primei societăţi.

Această concluzie s-a întemeiat pe interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor imperative ale art. 55 din Legea nr. 31/1990, ceea ce constituie un motiv întemeiat şi suficient pentru anularea hotărârilor arbitrale atacate în cauză, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) teza finală C. proc. civ.

În ce priveşte judecata pe fondul litigiului, motivarea sentinţei recurate este insuficientă şi neclară, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece nu permite a se verifica şi stabili dacă, în adoptarea soluţiei criticate în recurs, s-au interpretat şi aplicat corect normele de drept material incidente la situaţia de fapt reţinută în cauză.

Motivarea sentinţei era necesară pentru efectuarea controlului de legalitate în recurs, în condiţiile în care curtea de apel nu a argumentat de ce tribunalul arbitral a interpretat greşit notificarea de reziliere nr. 5505 expediată de pârâtă la 8 septembrie 2014, reţinând că nu reprezintă o reziliere a contractului de locaţiune în temeiul art. 12 lit. f) şi că e-mailul transmis la 8 august 2014 de către reprezentantul pârâtei poate fi calificat o denunţare unilaterală a contractului în temeiul art. 12.1 lit. g) din contractul de locaţiune, rezumându-se să menţioneze în mod lapidar că au fost încălcate dispoziţiile ce reglementează modul de operare a rezoluţiunii unilaterale, dar fără a explica în concret, nici prin raportare la probele administrate şi nici la normele legale incidente, de ce concluzia tribunalului arbitral este greşită.

Totodată, curtea de apel nu a înlăturat motivat apărările reclamantei arbitrale A. S.R.L. formulate prin întâmpinare şi notele scrise depuse la dosar.

Deşi prin considerentele eterogene ale sentinţei atacate, curtea de apel pare a fi analizat şi fondul litigiului, nu există o motivare corespunzătoare a soluţiei de respingere a primului capăt de cerere, prin care s-a solicitat să se constate "rezilierea contractului de locaţiune nr. x/17.07.2012 din iniţiativa pârâtei", în condiţiile în care atât denunţarea, cât şi rezilierea unilaterală au la bază manifestarea de voinţă a pârâtei.

În absenţa unei motivări corespunzătoare, instanţa de control judiciar nu poate stabili dacă prima instanţă, în privinţa soluţiei de respingere a acţiunii sub aspectul ambelor capete de cerere, a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale în materia rezilierii.

În temeiul art. 496 alin. (2), art. 497 şi art. 499 C. proc. civ., cu aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., va admite recursul principal cu consecinţa casării parţiale a sentinţei recurate şi trimiterii cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe pentru rejudecarea în fond a litigiului.

Vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei pronunţate de curtea de apel privind admiterea acţiunii în anulare formulate de pârâta arbitrală B. S.A. şi anularea hotărârilor arbitrale atacate în cauză.

Cu privire la recursul incident declarat de recurenta B. S.A., Înalta Curte constată următoarele:

Prin recursul incident, recurenta B. S.A. solicită casarea în parte a deciziei recurate, în sensul admiterii, pe lângă motivele reţinute de instanţa de fond, a celorlalte motive invocate în susţinerea acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale.

Conform art. 461 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.

În speţă, curtea de apel nu a analizat celelalte motive de nulitate invocate prin acţiunea în anulare (încălcarea normelor imperative de drept procesual şi a ordinii publice de drept procesual; depăşirea limitelor învestirii tribunalului arbitral), astfel încât nu există considerente ale hotărârii atacate care să poată fi înlăturate sau înlocuite prin admiterea recursului incident la considerente.

Practic, recurenta solicită introducerea unor considerente noi privind motive de anulare a hotărârilor arbitrale, pe care curtea de apel nu le-a analizat. Această solicitare nu poate fi primită întrucât nu este conformă prevederilor art. 461 alin. (2) C. proc. civ.

În plus, o admitere a recursului incident la considerente este lipsită de interes în contextul în care soluţia de admitere a acţiunii în anulare şi anulare a hotărârilor arbitrale a rămas definitivă, în rejudecare urmând a fi soluţionat fondul litigiului.

Prin urmare, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurenta S.C. B. S.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul principal declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 8/A din 7 decembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Casează în parte decizia recurată şi trimite cauza aceleiaşi curţi de apel pentru rejudecarea în fond a litigiului.

Menţine dispoziţiile privind admiterea acţiunii în anulare formulată de pârâta arbitrală S.C. B. S.A. şi anularea hotărârilor arbitrale atacate în cauză.

Respinge ca nefondat recursul incident declarat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.A. împotriva aceleiaşi decizii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 mai 2019.