Preclusive effect of *res judicata* findings from administrative proceedings barring re-examination of defect repairs in consumer contract rescission

Şedinţa publică din data de 19 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2217/13.12.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia aV-a civilă în dosarul nr. x/2014, s-a anulat ca netimbrat apelul incident formulat de apelanta-chemata în garanţie A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 8066/20.12.2016 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, s-a admis apelul formulat de apelantul-reclamant B. împotriva sentinţei civile nr. 8066/20.12.2016 şi împotriva încheierilor de şedinţă din 24.05.2016, 16.06.2015 şi din 22.11.2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.R.L., şi, în consecinţă: a fost schimbată sentinţa apelată, în sensul admiterii acţiunii şi s-a dispus rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare nr. 08 567 11716/23.03.2009, fiind obligată pârâta C. S.R.L. la restituirea preţului în sumă de 360.543,80 RON, sumă ce va fi actualizată cu rata inflaţiei, precum şi la plata dobânzii legale aferente preţului, începând cu data de 24.03.2009 si până la data restituirii efective si integrale a preţului, fiind totodată respinse cererile formulate de reclamant si de pârâtă având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel a reţinut că reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 08 567 11716/23.09.2009, din culpa vânzătorului C. S.R.L., pentru vicii ascunse ale autoturismului marca x tip x identificat cu serie x, astfel cum au fost constatate prin sentinţa definitivă si irevocabilă nr. 9985/30.04.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul x/2012, invocându-se incidenţa dispoziţiilor art. 1021 rap. la art. 1352 si art. 1355 C. civ. 1864, precum şi a dispoziţiilor art. 13 şi 14 din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Apelantul-reclamant a criticat încheierile din data de 16.06.2015 (din care face parte integrantă încheierea de amânare a pronunţării din 09.06.2015), din data de 24.05.2016 (din care face parte integrantă încheierea de amânare a pronunţării din 10.05.2016) şi din data de 22.11.2016, în ceea ce priveşte încuviinţarea probei cu expertiză judiciară tehnică auto şi soluţionarea cererilor formulate în legătură cu administrarea acestei probe, aspecte ce au fost reiterate în cadrul primei critici aduse sentinţei atacate (din care face parte integrantă şi încheierea de amânare a pronunţării din 06.12.2016), critică prin care se susţine că sentinţa este nulă întrucât soluţia instanţei s-a fundamentat pe o probă nelegală şi neutilă soluţionării cauzei.

În strânsă legătură cu acestea stă şi critica aduse de apelantul-reclamant sentinţei constând în nesocotirea autorităţii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 9985/30.04.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2012, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, întrucât în legătură cu acest aspect a invocat apelantul-reclamant faptul că proba cu expertiză judiciară tehnică auto încuviinţată de prima instanţă este atât nelegală, excedând limitelor stabilite de acesta prin cererea de chemare în judecată, cât şi neutilă soluţionării cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 9985/30.04.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petenta S.C. C. S.R.L. în contradictoriu cu intimata A.N.P.C. - Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiul Bucureşti şi intervenientul accesoriu B., împotriva procesului-verbal nr. x/1297/26.06.2012, a admis cererea de intervenţie în interesul intimatei A.N.P.C. - Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, formulată de intervenientul B.; a luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată şi a respins ca neîntemeiată cererea intervenientului accesoriu privind obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în acelaşi dosar, au fost admise recursurile declarate de recurenta-petentă S.C. C. S.R.L. şi de recurentul-intervenientul B., iar sentinţa civilă nr. 9985/30.04.2013 a fost modificată în sensul că a fost admisă în parte plângerea şi s-a dispus înlăturarea măsurii de înlocuire a autovehiculului luată de agentul constatator, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale procesului-verbal de constatare a contravenţieii; a fost obligată recurenta-intimată la 5.000 RON cheltuieli de judecată către recurentul-intimat, reprezentând contravaloarea onorariu avocat redus.

Din considerentele deciziei, care susţin aceastea soluţie, rezultă că instanţa de control judiciar a reţinut temeinicia procesului-verbal de contravenţie nr. x/1297/26.06.2012, asemenea primei instanţe, precum şi legalitatea acestuia, cu excepţia, însă, a menţiunii referitoare la măsura reparatorie dispusă prin procesul-verbal la lit. K), a) înlocuirii autoturismului, pe considerentul că aceasta reprezintă, în realitate, o măsură contravenţională complementară, ce nu este prevăzută în mod expres în actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei - Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - şi ca atare, încalcă principiul legalităţii.

Este de observat, că prin decizia civilă nr. 1617/05.06.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012, s-a dispus completarea dispozitivului deciziei civile nr. 144/16.01.2014, în sensul că s-a dispus înlăturarea şi a măsurii de restituire a contravalorii autoturismului, reţinându-se că nici această măsură complementară nu putea fi dispusă prin procesul-verbal de de contravenţie nr. x/1297/26.06.2012, pentru aceleaşi motive ca măsura înlocuirii autoturismului.

Din decizia civilă nr. 144/16.01.2014, rezultă că, în urma sesizării făcute de către B. la data de 06.05.2012 şi ulterior la data de 05.06.2012 şi a analizării documentelor depuse în susţinerea reclamaţiei, agenţii constatatori din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au încheiat la data de 26.06.2012 procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x/1297, prin care au aplicat intimatei-pârâte sancţiunea principală a avertismentului (pe lângă celelalte măsuri complementare înlăturate în recurs) pentru săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 449/2003, constând în aceea că în perioada 07.04.2009 - 07.02.2012, autoturismul marca x tip x identificat cu serie x, achiziţionat la data de 23.03.2009 prin contractul nr. x 567 11716, a suferit 16 intervenţii dintre care 6 au fost efectuate asupra cutiei de viteze automată, avându-se în vedere caracterul de repetabilitate a defecţiunilor, constatate şi de către organismul specializat RAR, precum şi dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003.

În raport de acestea, Curtea de Apel a reţinut că proces-verbal a fost menţinut sub aspectul temeiniciei, sub aspectul săvârşirii de către intimata-pârâtă a contravenţiei, atât prin sentinţa civilă nr. 9985/30.04.2013, cât şi prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014 pronunţată în recurs. Astfel, sub acest aspect, instanţa de recurs a reţinut că vânzătorul nu a luat măsuri reparatorii adecvate, într-un termen rezonabil, producând inconveniente semnificative consumatorului fiind incidente prevederile art. 11 din Legea nr. 449/2003 a căror nerespectare constituie contravenţie în conformitate cu art. 23 alin. (1) lit. b) din aceeaşi lege, criticile din recurs relative la temeinicie fiind nefondate şi prin urmare, respinse.

Totodată, s-a constatat că, prin decizia civilă mai sus menţionată au fost reţinute următoarele împrejurări de fapt, esenţiale pentru prezenta cauză: că în perioada 24.03.2009 - 07.02.2012, autoturismul vândut de intimata-pârâtă apelantului-reclamant în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. 08 567 11716/23.09.2009 a fost introdus în service de 16 ori, pentru diverse defecţiuni majore, dintre care 6 au fost efectuate asupra cutiei de viteze automată, fiind în reparaţie o perioadă de 139 de zile; că temerile cumpărătorului relative la ivirea ulterioară a avariilor şi nesiguranţa în exploatare erau reale, fiind justificată atitudinea acestuia de a refuza ridicarea bunului având în vedere că toate procedurile anterioare în acest sens nu au reuşit remedierea integrală a defecţiunilor; că, la data de 10.04.2012, vânzătorul a transmis cumpărătorului o ofertă de înlocuire a bunului contracost, care atestă eşuarea încercărilor de reparare a bunului şi iniţierea unei alte măsuri reparatorii respectiv, înlocuirea bunului; că, din conţinutul raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză, nu se poate reţine faptul că la data de 05.06.2012, toate defecţiunile autoturismului erau rezolvate, experţii indicând doar că la acea dată automobilul era în stare de funcţionare, fără a se indica în mod neechivoc dacă toate defecţiunile anterioare mai persistă sau nu, şi în mod concret, cum s-a procedat la remedierea lor; că, la data de 05.06.2012, după o perioadă mai mult decât rezonabilă acordată vânzătorului, acesta nu a reuşit să asigure conformitatea produsului la care avea dreptul consumatorul, născându-se astfel obligaţia de garanţie a vânzătorului, potrivit art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 449/2003.

Aceste aspecte, tranşate în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014, ce sunt opozabile intimatei-pârâte, ca parte în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, au fost invocate de reclamantul B. (intervenient accesoriu în litigiul anterior), în motivarea prezentei acţiuni în rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 08 567 11716/23.09.2009.

În consecinţă, Curtea de Apel a reţinut că prima instanţă a examinat în mod eronat aceste susţineri prin prisma condiţiilor cerute pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, în manifestarea sa de excepţie procesuală, care corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată, reţinând că nu există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, între litigiul pendinte şi cel care a făcut obiectul dosarului nr. x/2012, în condiţiile în care ceea ce a invocat reclamantul a fost efectul pozitiv al lucrului judecat pe care îl produce în prezenta cauză sentinţa civilă nr. 9985/30.04.2013 astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014.

Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat este descris, în actuala reglementare, de art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care prevede că oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă. În această situaţie, nu este necesar a fi întrunită tripla identitate, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă în legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, fie prin dispozitiv, fie prin considerentele care îl susţin (art. 430 alin. (1) şi (2) C. proc. civ.). Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat impune consecvenţa în judecată, astfel încât ceea ce s-a constatat şi statuat printr-o hotărâre definitivă sau, după caz, irevocabilă (pronunţată anterior intrării în vigoare a actualului C. proc. civ.) nu trebuie să fie contrazis printr-o altă hotărâre.

Prin urmare, s-a apreciat că nici constatările făcute de instanţele de judecată în litigiul anterior, cu privire la existenţa unor defecţiuni majore ale autoturismului care nu au fost remediate într-o perioadă rezonabilă de către intimata-pârâtă, nu ar putea fi infirmate prin hotărârea judecătorească pronunţată în prezenta cauză, căci ar însemna să se înfrângă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat asupra acestei chestiuni litigioase, dezlegată anterior în raporturile dintre părţi.

În aceste condiţii, Curtea de Apel a considerat că proba cu expertiză judiciară tehnică auto, încuviinţată de prima instanţă prin încheierea din data de 16.06.2015, ale cărei obiective constau în stabilirea defecţiunilor la cutia de viteze a autovehiculului cu serie de saşiu x reclamate în perioada 07.04.2009-07.02.2012, momentul la care acestea au apărut şi dacă au fost remediate, iar autovehiculul este în prezent în parametri normali de funcţionare, pe de o parte, tinde la dovedirea unei situaţii contrare celei reţinute în mod irevocabil prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014, iar pe de altă parte, nu îndeplineşte cerinţa de a conduce la soluţionarea procesului.

Astfel, sub un prim aspect, prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014 a fost tranşată chestiunea esenţială, pentru litigiul de faţă, a nerespectării, de către intimata-pârâtă, vânzător al autoturismului, a obligaţiei prevăzute la art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003, de a repara sau înlocui produsul în cadrul unei perioade rezonabile de timp şi de a lua măsura reparatorie fără inconveniente semnificative pentru consumator, nerespectare care dă dreptul apelantului-reclamant, potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) şi c) din aceeaşi lege, de a cere rezoluţiunea contractului. De asemenea, în decizia civilă mai sus menţionată, se menţionează explicit că situaţia de fapt - aceeaşi invocată şi în prezentul litigiu, şi în cel anterior - conduce la naşterea obligaţiei de garanţie a vânzătorului, potrivit art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 449/2003. Or, potrivit art. 10 din Legea nr. 449/2003, în cazul lipsei conformităţii, consumatorul are dreptul să beneficieze de reducerea corespunzătoare a preţului ori de rezoluţiunea contractului privind acest produs, în condiţiile art. 13 şi 14.

Sub un al doilea aspect, neluarea de către vânzător a unei măsuri reparatorii într-o perioadă de timp rezonabilă este suficientă pentru a se dispune rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, reprezentând unul din cazurile în care se poate solicita aplicarea acestei sancţiuni civile. Astfel că, deşi prin cererea de chemare în judecată au fost invocate toate cele trei cazuri prevăzute la art. 13 din Legea nr. 449/2003 - aşadar şi cel de la lit. a):

"dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului" - odată ce se reţine incidenţa cazului de la lit. b), cercetarea celorlalte ipoteze este de prisos, iar proba cu expertiză tehnică auto, încuviinţată în dovedirea/combaterea acestor aspecte, apare ca lipsită de utilitate.

Curtea de Apel a reţinut că, în litigiul anterior, s-a tranşat şi chestiunea gravităţii lipsei de conformitate a autoturismului, reţinându-se că acesta a fost introdus în service de 16 ori, pentru diverse defecţiuni majore care împiedicau funcţionarea acestuia în condiţii de siguranţă, ceea ce impune a se constata, în cauza de faţă, îndeplinirea condiţiei negative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 449/2003 pentru a se cere rezoluţiunea contractului, şi anume ca lipsa conformităţii să nu fie una minoră.

Pentru aceste motive, Curtea de Apel a constatat că se impunea o soluţie contrară celei pronunţate de către prima instanţă, în ceea ce priveşte primul capăt de cerere, având ca obiect rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare nr. 08 567 11716/23.03.2009.

Ca urmare a rezoluţiunii, contractul de vânzare-cumpărare se desfiinţează în mod retroactiv, ceea ce presupune repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii sale.

În ceea ce priveşte cererile accesorii, Curtea a reţinut că apelantul-reclamant este îndreptăţit şi la actualizarea preţului autoturismului cu rata inflaţiei. Sub aspectul naturii juridice, actualizarea cu rata inflaţiei reprezintă daune compensatorii prin care se urmăreşte acoperirea beneficiului nerealizat şi recuperarea valorii reale a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii, iar dobânda legală acoperă lipsa de folosinţă a sumei de bani plătite de apelantul-reclamant cu titlu de preţ, pe care intimata-pârâtă este ţinută să o restituie ca efect al desfiinţării retroactive a contractului de vânzare-cumpărare.

Totodată, Curtea a subliniat că intimata-pârâtă are calitatea de profesionist (comerciant în accepţiunea Codului comercial din 1887 în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare), astfel că aceasta nu poate fi considerată vânzător de bună-credinţă şi obligată, ca urmare a rezoluţiunii contractului, doar la restituirea preţului vânzării conform art. 1357 C. civ. 1864. Fiind un profesionist în domeniul vânzării de autoturisme, intimata-pârâtă nu poate invoca necunoaşterea viciilor ascunse (defecţiunile majore) ale autoturismului, sesizate de apelantul-reclamant la scurt timp de la încheierea contractului, ci este asimilată unui vânzător de rea-credinţă (concluzie ce rezultă din prevederile art. 67 alin. (3) din Codul comercial din 1887), fiind ţinută şi la plata daunelor-interese către cumpărător, conform art. 1356 C. civ. 1864. Aceste daune-interese au fost solicitate de apelantul-reclamant sub forma dobânzii legale aferente preţului, astfel cum este stabilită prin O.G. nr. 9/2000 şi ulterior, prin O.G. nr. 13/2011, urmând a fi acordate începând cu data de 24.03.2009 si până la data restituirii efective si integrale a preţului.

În ceea ce priveşte cererile formulate de reclamant si de pârâtă având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în primă instanţă, Curtea a reţinut, pe de o parte, că pârâta C. S.R.L. se află în culpă procesuală, astfel că nu este îndreptăţită la recuperarea cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 RON (reprezentând onorariu de expert) de la reclamant, iar acesta din urmă nu a depus dovada cheltuielilor de judecată, constând în onorariu de avocat, în condiţiile art. 452 C. proc. civ., respectiv până la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei, documentele care atestă existenţa şi întinderea cheltuielilor de judecată solicitate fiind depuse odată cu concluziile scrise, la 05.12.2016, ulterior reţinerii cauzei în pronunţare, la termenul din 22.11.2016, astfel că nu pot fi luate în considerare.

În final, Curtea de Apel a subliniat menţinerea celolalte dispoziţii ale sentinţei, referitoare la respingerea cererii de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect, întrucât intimata-pârâtă C. S.R.L. nu a înţeles să declare apel provocat, în condiţiile art. 473 şi art. 474 alin. (1) C. proc. civ. Pârâta avea posibilitatea să formuleze cerere de apel provocat împotriva chematei în garanţie x Romania S.R.L., câtă vreme cererea sa de chemare în garanţie a fost respinsă ca rămasă fără obiect, în raport de respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, iar reclamantul a declarat apel împotriva sentinţei, criticând soluţia dată cererii principale, pentru a putea repune în discuţie, astfel, cererea de chemare în garanţie în ipoteza admiterii apelului declarat de reclamant. Numai prin exercitarea apelului provocat ar fi putut fi extinse limitele efectului devolutiv şi cu privire la soluţia dată cererii de chemare în garanţie, astfel că, neexercitând această cale de atac, intimata-pârâtă urmează să suporte consecinţele pasivităţii sale procesuale, prin menţinerea soluţiei neatacate pe calea prevăzută de lege.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând casarea deciziei şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi invocând motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurenta a susţinut încălcarea normelor de drept material privitoare la existenţa viciilor ascunse/lipsa de conformitate a bunului (art. 10-14 din Legea nr. 449/2003), nerepararea sau neînlocuirea produsului într-o perioadă rezonabilă de timp fiind considerată un motiv suficient pentru rezoluţiunea contractului, fără dovedirea existenţei viciilor sau a cauzelor diverselor defecţiuni pentru care automobilul a fost adus în service.

În acest cadru, recurenta a criticat înlăturarea probei cu expertiză solicitată a fi administrată în cauză şi greşita fundamentare a soluţiei pronunţate de instanţa de apel pe un pretins efect pozitiv al autorităţii de lucru judecat a considerentelor hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2012, în condiţiile în care nu erau întrunite cerinţele triplei identităţi, instanţa din precendenta cauză fiind investită exclusiv cu verificarea legalităţii procesului-verbal întocmit de OPC prin care s-a dispus sancţionarea sa contravenţională.

Totodată, recurenta a susţinut greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 67 alin. (3) Codul comercial 1887, considerând neîndeplinite condiţiile cumulative ale acestui text. A apreciat că nu erau incidente dispoziţiile art. 1020-1021 C. civ. 1864, ci prevederile art. 1352 şi urm. C. civ. 1864, caz în care ar fi fost aplicabil şi art. 1357 C. civ. 1864, care, în ipoteza rezoluţiunii vânzării, ar fi atras obligarea sa doar la restituirea preţului încasat şi a cheltuielilor antrenate cu ocazia vânzării, nu şi a daunelor interese.

În raport de petitele cererii de apel formulate de reclamant, recurenta a apreciat că, rejudecând fondul, se impunea ca instanţa de apel să rejudece cauza sub toate aspectele, inclusiv cu privire la cererea de chemare în garanţie.

Prin întâmpinarea depusă la data de 21.01.2019, intimatul - reclamant B. a invocat nulitatea recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază neîntemeiat recursul pentru următoarele considerente:

Cu prioritate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată faptul că obiectul principal al acţiunii formulate de reclamantul B. îl constituie rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare nr. 08 567 11716/23.03.2009 încheiat cu pârâta C. S.R.L.. În raport de data actului şi faţă de dispoziţiile art. 3 din Legea nr. 71/2011, în cauză sunt incidente normele de drept substanţial cuprinse în C. civ. 1864.

Cererea reclamantului având drept petit "rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 08 567 11716/23.03.2009 din culpa vânzătorului (pentru vicii ascunse ale autoturismului, astfel cum au fost constatate prin sentinţa definitivă şi irevocabilă nr. 9985/30.04.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr. x/2012)" a fost întemeiată atât pe dispoziţiile generale din art. 1020-1021 C. civ. 1864, cât şi pe normele speciale cuprinse în art. 13-14 din Legea nr. 449/2003. Aceste norme speciale instituie cazuri în care consumatorul poate obţine rezoluţiunea contractului încheiat.

În acest cadru, pentru o judicioasă analiză a motivelor de recurs, se impune a se preciza că soluţia instanţei de apel s-a întemeiat pe dispoziţiile speciale din art. 13 lit. b) din Legea nr. 449/2003, şi nu pe reglementarea generală referitoare la răspunderea vânzătorului pentru vicii.

În dovedirea acestui caz special de rezoluţiune a vânzării, care se referă la neluarea unor măsuri reparatorii într-o perioadă de timp rezonabilă, instanţa de apel a reţinut aspecte de fapt desprinse cu autoritate de lucru judecat din considerentele deciziei civile nr. 144/16.01.2014 pronunţată asupra plângerii formulate de petenta S.C. C. S.R.L. (pârâtă în cauza de faţă) împotriva procesului-verbal nr. x/1297/26.06.2012 întocmit de ANPC - Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, în urma sesizării făcute de reclamantul din prezentul dosar.

Prin dispozitivul acestei decizii s-a menţinut procesul-verbal de contravenţie sub aspectul faptei constatate şi al sancţiunii principale aplicate, fiind înlăturate doar menţiunile referitoare la înlocuirea autovehiculului sau restituirea contravalorii acestuia, considerându-se că acestea reprezintă o sancţiune complementară, ce nu poate fi aplicată în absenţa unor prevederi legale exprese. Fapta contravenţională reţinută în sarcina petentei a fost cea prevăzută de art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 449/2003, constând în aceea că în perioada 07.04.2009 - 07.02.2012, autoturismul marca x tip x identificat cu serie x, achiziţionat la data de 23.03.2009 prin contractul nr. x 567 11716, a suferit 16 intervenţii dintre care 6 au fost efectuate asupra cutiei de viteze automată, avându-se în vedere caracterul de repetabilitate a defecţiunilor, constatate şi de către organismul specializat RAR, precum şi dispoziţiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003.

Urmare efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., instanţa de apel a reţinut că nu pot fi înlăturate constatările menţinute cu privire la această faptă prin hotărârea judecătorească definitivă anterioară, pronunţată într-un alt litigiu dintre părţi, chiar în absenţa triplei identităţi, cât timp acestea priveau o chestiune litigioasă deja tranşată definitiv.

Pornind de la statuările instanţei de apel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată nefondate criticile recurentei referitoare la greşita reţinere a autorităţii de lucru judecat a deciziei civile nr. 144/16.01.2014 şi subliniază că instanţa de apel a dat efectul corect considerentelor acestei hotărâri judecătoreşti definitive. Tripla identitate de obiect, părţi, cauză nu este necesară pentru producerea efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, cât timp aspectele de fapt reţinute constituie chestiuni litigioase în ambele cauze, iar pârâtei, petentă în cauza anterioară, i se pot opune cele deja tranşate definitiv în procesul anterior.

Acesta este contextul procesual care a justificat, din perspectiva art. 255 alin. (1) C. proc. civ., înlăturarea probei cu expertiză tehnică auto, considerată lipsită de utilitate în cauză în raport de cele deja statuate prin decizia civile nr. 144/16.01.2014.

Sub aspectul cerinţelor verificate de instanţa de apel pentru adoptarea măsurii rezoluţiunii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine ca fiind lipsite de relevanţă argumentele recurentei referitoare la greşita aplicare a normelor privitoare la existenţa viciilor ascunse întrucât soluţia instanţei s-a întemeiat exclusiv pe un caz special de rezoluţiune, ce nu impunea analizarea aceloraşi condiţii ca în cazul antrenării rezoluţiunii contractului de vânzare - cumpărarei pentru vicii ascunse.

În considerarea dispoziţiilor cuprinse în art. 1356 C. civ. 1864 şi art. 67 alin. (3) Codul comercial 1887 (norme aplicabile în raport de data încheierii contractului de vânzare - cumpărare dintre părţi), ca efect al rezoluţiunii contractului, instanţa de apel a dispus restituirea de către vânzător a preţului, sumă actualizată cu rata inflaţiei pentru menţinerea valorii reale a sumei plătite de cumpărător, dar şi plata unor daune interese evaluate la nivelul dobânzii legale, calculate de la data încheierii contractului şi până la restituirea efectivă a preţului, pârâtul, acţionând în virtutea calităţii sale de comerciant şi fiind considerat de rea-credinţă la data semnării contractului.

În ceea ce priveşte criticile recurentei privitoare la neanalizarea de către instanţa de apel a cererii de chemare în garanţie în urma admiterii acţiunii principale, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că au fost corect aplicate limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat, conform art. 477 C. proc. civ., în absenţa unei căi de atac referitoare la soluţia asupra acestei cereri incidentale.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2217 din 13 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. şi intimata-chemată în garanţie S.C. A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 decembrie 2019.

Cu opinia separată a doamnei judecător D., în sensul:

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate şi a actelor aflate la dosar, constat că recursul formulat este fondat pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 2217 din 13 decembrie 2017, pronunţată in dosar nr. x/2014 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a procedat la analizarea sentinţei civile nr. 8066 din 20 decembrie 2016 şi a încheierilor de şedinţă din 16.06.2015, din 24.05.2015 şi din 22.11.2016 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul cu numărul de mai sus, în raport cu motivele de apel ale reclamantului B., motive care au vizat în special nesoscotirea autorităţii de lucru judecat de către prima instanţă.

A susţinut reclamantul, în faţa instanţei de apel, că autoritatea de lucru judecat se impunea în cauză în considerarea situaţiei de fapt stabilită prin hotărâre irevocabilă în dosarul nr. x/2012 - având ca obiect plângerea contravenţională înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - şi în raport cu expertiza judiciară omologată cu ocazia examinării plângerii contravenţionale, situaţie ce se încadrează perfect în prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ. şi care făceau de prisos administrarea în speţa de faţă a unei alte expertize tehnice în specialitatea auto, cum s-a dispus prin încheierile atacate.

Apelantul-reclamant s-a arătat nemulţumit de administrarea probei cu expertiză tehnică în faţa primei instanţe, apreciind-o ca neutilă cauzei, câtă vreme în dosarul având ca obiect plângerea contravenţională împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x/1297, încheiat la 26.06.2012 de agenţi constatatori din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, s-a reţinut neconformitatea autoturismului cumpărat de la operatorul economic SC. C. S.R.L..; societăţii aplicându-i-se sancţiunea contravenţională a avertismentului.

În considerarea reclamantului, prima instanţă ar fi trebuit să observe că neconformitatea autoturismului, obiect al contractului de vânzare-cumpărare nr. 08 567 11716/23.03.2009 încheiat cu pârâta SC. C. S.R.L.. şi a cărui rezoluţiune o solicită pe calea prezentei cereri de chemare în judecată, potrivit art. 11 din Legea nr. 449/2003, a fost anterior constatată şi se află la baza acţiunii în justiţie, aceasta constituind sfera noţiunii de vicii ascunse şi obiectul dedus judecăţii.

Instanţa de apel a îmbrăţişat silogismul juridic expus de către apelant şi a reţinut la rândul ei că în ceea ce priveşte constatările făcute de instanţele de judecată în litigiul având ca obiect plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei nr. x/1297 încheiat la 26.06.2012 de agenţii constatatori din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu referire la existenţa unor defecţiuni majore ale autoturismului care nu au fost remediate într-o perioadă rezonabilă de timp de către intimata-pârâtă, nu ar putea fi infirmate prin hotărârea judecătorească pronunţată în prezenta cauză, căci ar însemna să se înfrângă efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat asupra acestei chestiuni litigioase dezlegată anterior în raporturile dintre părţi.

Se observă, aşadar, că instanţa de apel reţine incidenţa dispoziţiilor art. 431 alin. (2) rap. la art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., cu consecinţa evidenţierii efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat decurgând din sentinţa civilă nr. 9985/30.04.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi modificată în parte prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, efect care s-ar răsfrânge în prezenta pricină.

Pentru a proceda astfel a ignorat însă faptul că efecte decizorii în dosarul având ca obiect plângerea contravenţională pot fi considerate numai acelea pe care se sprijină într-un final soluţia de sancţionare a intimatei SC. C. S.R.L., şi-anume cele care au condus la aplicarea unui avertisment, pentru nerespectarea de către aceasta a unui timp rezonabil în care să fii efectuat reparaţiile solicitate de către cumpărătorul-reclamant, în temeiul art. 5 şi art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului României nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a înlăturat în mod irevocabil măsura complementară, reparatorie, de înlocuire a autoturismului vândut de către intimata-contravenientă cu altul identic sau rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare, astfel cum fusese dispusă iniţial prin procesul-verbal de contravenţie, în temeiul art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora.

Cu alte cuvinte, în raport de temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, respectiv faţă de art. 13 şi 14 din Legea nr. 449/2003, instanţa de apel a reţinut în mod nelegal efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat decurgând din sentinţa civilă nr. 9985/30.04.2013 pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi modificată în parte prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti.

În contextul noii individualizări a sancţiunii contravenţionale şi a împrejurării că prin decizia definitivă nr. 144/16.01.2014 s-a reţinut faptul că măsura constând în înlocuirea produsului sau restituirea contravalorii acestuia nici nu ar putea fi dispusă pe calea sancţiunii contravenţionale complementare, câtă vreme prin aceasta se urmăreşte un scop esenţialmente reparator, apt să refacă dezechilibrul contractual dintre vânzător şi consumator, se impunea ca instanţele judecătoreşti să examineze cu atenţie pretenţiile deduse judecăţii în prezentul litigiu, din perspectiva acţiunii redhibitorii, de rezoluţiune a contractului de vânzare-cumpărare pentru vicii ascunse.

În atare situaţie, recursul intimatei-pârâtă, prin care s-a criticat soluţia instanţei de apel din perspectiva nesocotirii prevederilor art. 1200 şi art. 1201 din C. civ. de la 1864, aplicabil în speţă faţă de data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, contract a cărui rezoluţiune a solicitat-o reclamantul, precum şi din perspectiva necercetării pretenţiilor deduse judecăţii care au antamat chestiunea vizând deficienţa calitativă a autoturismului livrat de către recurentă, prin raportare la art. 13 şi art. 14 din Legea nr. 449/2003, apare ca fiind fondat.

Era necesar ca instanţa judecătorească să stabilească cauza defecţiunilor manifestate ulterior cumpărării autoturismului, să verifice dacă ele existau la momentul încheierii contractului şi, nu în ultimul rând, să observe că masura reparatorie constând în rezoluţiunea contractului, la care se referă reclamantul în cererea sa de chemare în judecată, se poate "solicita", cum arată art. 13 alin. (1) din Legea nr. 449/2001, prin raportare la art. 11 alin. (4) din acelaşi act normativ, nefiind prin urmare o chestiune tranşată.

Acţiunea în rezoluţiunea vânzării implică în mod necesar existenţa unui litigiu între părţile contractante (în lipsa unui acord al acestora cu privire la desfiinţarea raporturilor lor contractuale), litigiu prin care să se lămurească aspectele referitoare la repararea bunului şi la luarea acestei măsuri reparatorii într-o perioadă de timp rezonabilă, cum impun cerinţele art. 13 din Legea nr. 449/2003.

Cu ocazia examinării plângerii formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie nr. x/1297, încheiat la 26.06.2012, instanţa judecătorească a stabilit în mod definitiv faptul că autovehiculul a fost reparat aşa încât a menţinut măsura avertismentului scris numai pentru repararea cu depăşire a termenului de 15 zile prevăzut în Legea nr. 449/2003, situaţie în care, pe calea dreptului comun, urma a se examina dacă acţiunea în rezoluţiune, pentru nerepararea într-un timp rezonabil a bunului, putea fi admisă.

Nu este lipsit de importanţă textul de lege pe care cumpărătorul şi-a întemeiat cererea, deoarece art. 10 din Legea nr. 449/2003,pe care acesta îl invocă în vederea obţinerii unei hotărâri judecătoreşti în rezoluţiunea contractului pentru lipsa conformităţii bunului, face trimitere numai la prevederile art. 13 şi art. 14 din acelaşi act normativ, iar o altă instanţă judecătorească a stabilit deja in mod irevocabil faptul că autovehiculul în litigiu a fost reparat. Cu toate acestea, deoarece pe lângă Legea nr. 449/2003, reclamantul s-a mai prevalat în fapt şi de culpa vânzătorului pentru viciile ascunse ale bunului vândut, acţiunea redhibitorie prezentată trebuia examinată în fapt şi în drept în lumina tuturor textelor de lege incidente în dosar.

Susţinerile reclamantului din acţiunea introductivă, cum că lipsa conformităţii produsului este totală, acest fapt fiind reţinut cu putere de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 9985/30.04.2013, sunt contrazise de actele şi lucrările dosarului, după cum am arătat mai sus, iar instanţa de apel a pronunţat o decizie nelegală atunci când a reţinut efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat al considerentelor sentinţei amintite, care a fost modificată, în parte, prin decizia civilă nr. 144/16.01.2014 de Tribunalul Bucureşti; considerente care nu cuprind rezolvarea problemei de fond dedusă judecăţii în prezenta pricină.

Faţă de cele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 488 pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., se impunea ca în temeiul art. 497 din C. proc. civ., recursul să fie admis cu consecinţa casării deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 2217 din 13 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. şi intimata-chemată în garanţie S.C. A. S.R.L..

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 decembrie 2019.