Abuse of contractual right to adjust electricity prices: good faith obligation does not mandate price increase or liability for unrealized profits

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar B., a chemat în judecată pârâta S.C. C. S.A., solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună:

1. Obligarea paratei la plata către Hidroelectrica a sumei de 20.909.118 RON, reprezentând pierderea suferita prin vânzarea energiei electrice la un preţ mediu per MWh sub costul de producţie pentru 1 MWh.

2. Obligarea paratei la plata beneficiului nerealizat de Hidroelectrica prin vânzarea cantităţii totale de 891.105 MWh (profitul net), calculat conform reglementarilor ANRE.

3. Obligarea paratei la plata dobânzii legale de la data pronunţării hotărârii si pana la plata efectiva.

4. Obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea acestei cauze.

Prin cerere precizatoare, reclamanta a arătat că valoarea beneficiului nerealizat este de 23.113,904 RON, reprezentând contravaloarea diferenţei dintre preţul mediu ponderat de pe piaţa contractelor bilaterale si preţul de cost mediu de producţie al S.C. A. S.A., astfel in anul 2011 avem suma de 21.582.563 RON rezultata din [891.105 MWh x (167,89-143,67 RON/MWh)], iar in anul 2012 suma de 1.531.341 RON rezultata din [ 239.272 MWh x (190,00-183,60)].

Atât valoarea totala estimativa a beneficiului nerealizat cat si modul de calcul al acesteia rezulta din Nota extras din Raportul Corpului de Control al A. S.A. ce constituie Nota nr. 14.

La data de 9.09.2016, pârâta a invocat excepţia de nelegalitate a Deciziei nr. 4/19.01.2015 emisa de către Directorul Direcţiei 2 din cadrul Departamentului IV al Curţii de Conturi pentru înlăturarea deficientelor constatate si consemnate în Raportul de Control înregistrat sub nr. x/17.12.2014, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa se dispună admiterea excepţiei invocate si pe cale de consecinţa, sa se constate nelegalitatea în parte a Deciziei nr. 4/19.01.2015 în ceea ce priveşte aspectele referitoare la Contractul de vânzare cumpărare nr. x/21.04.2004 încheiat intre HIDROELECTRICA S.A. si C. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 1769/10.05.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiata; a admis excepţia de inadmisibilitate a excepţiei de nelegalitate; a respins excepţia de nelegalitate a Deciziei Curţii de Conturi nr. 4/19.01.2015 ca inadmisibila; a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. şi CURTEA DE CONTURI BUCUREŞTI, ca nefondata.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.A., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a hotărârii apelate în sensul admiterii cererii formulate, astfel cum a fost aceasta precizată.

Prin decizia civilă nr. 1473/A din 21 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă a respins apelul formulat în contradictoriu cu intimatul-pârât Curtea de Conturi a României, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

A respins apelul formulat apelantul-reclamant A. S.A., împotriva sentinţei civile nr. 1769/10.05.2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul-pârât S.C. C. S.A., ca fiind nefondat.

A respins cererea apelantului-reclamant de obligare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei civile nr. 1473/A din 21 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Civilă, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 06.09.2019 la Curtea de Apel Bucureşti.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În temeiul acestor dispoziţii legale, recurenta-reclamantă a solicitat, în principal admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei instanţei de apel pentru rejudecare.

În ceea ce priveşte nelegalitatea deciziei recurate, recurenta-reclamantă susţine încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv cele care reglementează răspunderea civilă contractuală, respectiv a dispoziţiilor art. 1073-1077 vechiul C. civ. şi art. 1350 noul C. civ.

Sub acest aspect arată că, chestiunea dedusă judecăţii vizează atragerea răspunderii pârâtei pentru executarea abuzivă a contractului, prezenta acţiune fiind întemeiată pe abuzul de drept al cocontractantului C., care a refuzat stabilirea unui preţ de vânzare care să reflecte cel puţin preţul de cost al reclamantei cu producerea energiei electrice.

Obligaţia de executare a contractului cu bună-credinţă, deşi nu este expres prevăzută în contract rezultă din dispoziţiile art. 970 vechiul C. civ., art. 14, 15 şi 1353 din noul C. civ.

Instanţa de apel respinge cererea reclamantei, fără a realiza o minimă cercetare a dezechilibrului contractual invocat şi a cauzelor acestuia. Abuzul de drept contractual reprezintă o faptă ilicită sancţionată de legiuitor, daunele pentru executarea cu rea-credinţă a contractului cuprinzând pierderea suferită şi beneficiul nerealizat.

Contrar celor reţinute de instanţa de apel, pârâta nu şi-a executat cu bună credinţă drepturile decurgând din contract, iar faptul că în perioada decembrie 2011 - iulie 2012 între părţi s-au purtat negocieri cu privire la preţul şi cantitatea de energie livrată nu relevă executarea cu bună-credinţă.

Obligaţia de negociere este una formală, pârâta nemanifestând nicio preocupare pentru echilibrarea contractului.

Recurenta-reclamantă arată că în prezenta pricină ne aflăm în prezenţa unui abuz de drept în situaţia în care pârâta nu a dat curs solicitărilor reclamantei de adaptare a contractului la noile circumstanţe ivite pe parcursul executării sale şi de stabilire a unui mecanism adecvat de ajustare a preţului contractual.

Un contract nu poate să devină mijloc de îmbogăţire a unei părţi contractante în dauna celeilate părţi, ci în cazul contractelor sinalagmatice ambele părţi trebuie să folosească un folos patrimonial.

Pentru aceste considerente, recurenta-reclamantă apreciază că sunt întrunite toate cele patru condiţii pentru atragerea răspunderii civile a pârâtei.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă apreciază că soluţia instanţei de apel este nelegală întrucât instanţa nu a procedat la o analiză riguroasă a cauzei, limitându-se la a reda concluziile instanţei de fond.

Instanţele devolutive ar fi trebuit să analizeze criticile invocate de reclamantă, iar soluţia pronunţată trebuia să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, potrivit art. 425 C. proc. civ.

În acest sens invocă jurisprudenţa CEDO şi decizii de speţă ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Faţă de aceste motive, recurenta-reclamantă apreciază că hotărârea instanţei este nemotivată.

Ultimele considerente se referă la scutirea de la plata taxei judiciare de timbru, invocând argumentele reţinute în considerentele încheierii dosarului nr. x/2015, prin care a fost respinsă cu majoritate cererea formulată de petenta A. S.A. privind reexaminarea taxei judiciare de timbru.

Înalta Curte, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., acesta fiind comunicat părţilor la 14.02.2019.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 26 septembrie 2019, în unanimitate, a fost admis în principiu recursul potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte apreciază ca nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de recurenta-reclamantă în susţinerea motivului de recurs ce a fost încadrat în drept în prevederile pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., vizează faptul că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nemotivată, prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Se reproşează instanţei că nu a procedat la o analiză ruguroasă a cauzei, limitându-se la a copia ad literam în partea destinată considerentelor, concluziile instanţei investită cu judecarea fondului şi susţinerile pârâtei C. prezentate în întâmpinări.

Acest motiv de recurs nu poate fi primit, fiind nefondat.

Astfel, conform art. 479 C. proc. civ., instanţa de apel trebuie să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă.

Într-adevăr, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârile judecătoreşti se dau în numele legii şi ele trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Obligaţia instanţei de a menţiona în mod expres şi explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susţină soluţia pronunţată, apare ca esenţială, din perspectiva textelor normative evocate mai sus, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părţile în litigiu de temeinicia şi legalitatea unei decizii, în sfârşit, să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.

Insă, este indiscutabil, nu se cere instanţelor ca, procedând la motivarea soluţiei, să răspundă detaliat fiecărui argument invocat de părţi, în considerarea uneia şi aceleiaşi cereri, a unuia şi aceluiaşi motiv de apel.

Or, în cauză, Înalta Curte observă că instanţa de apel a examinat motivele de apel formulate de reclamantă, apărările şi susţinerile părţilor în litigiu, cu referire la angajarea răspunderii contractuale a pârâtului pentru exercitarea abuzivă a drepturilor stabilite prin contract prin refuzul ca în executarea contractului să stabilească un preţ de vânzare care să reflecte preţul de cost cu producerea energiei electrice.

Astfel, instanţa de apel a arătat, în cuprinsul hotărârii sale că "însuşirea de către instanţă a tezei expuse în sprijinul poziţiei sale procesuale de către una dintre părţi nu este de natură prin ea însăşi să conducă la concluzia lipsei motivării, câtă vreme hotărârea judecătorească cuprinde elementele menţionate la art. 425 alin. (1) C. proc. civ.."

Din cuprinsul deciziei recurate, mai este de observat că, instanţa de apel, în argumentarea soluţiei date, a completat motivarea instanţei de fond, analizând raportul susbiectiv al abuzului de drept afirmat de către reclamantă prin cererea introductivă, alături de analiza nerespectării obligaţiei contactuale prevăzută de art. 8 din contract.

Aşa fiind, decizia atacată cu recurs este temeinic şi pe deplin motivată, cuprinde motivele de fapt şi de drept reţinute de instanţa de apel la adoptarea soluţiei, motive care sunt concordante cu actele existente în dosar şi cu celelalte probe administrate, iar verificarea temeiniciei şi legalităţii soluţiei primei instanţe, prin prisma criticilor formulate de apelanta-reclamantă, s-a făcut cu respectarea cerinţelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., fiind evidentă justeţea soluţiei adoptate, prin motivele arătate.

În raport de cele reţinute, Înalta Curte constată că decizia curţii de apel îndeplineşte aceste cerinţe, întrucât a fost stabilită cu exactitate situaţia de fapt, astfel încât, coroborată cu probele administrate în cauză şi cu principiile şi regulile de drept substanţial şi procesual, să conducă în mod logic la soluţia pronunţată şi să permită realizarea controlului judiciar.

Este util a sublinia că o astfel de decizie respectă exigenţele art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană, în jurisprudenţa sa, arătând că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenţie include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico contra Italia clin 13 mai 1980), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică, în mod corect examinate de către instanţa sesizată.

Altfel spus, art. 6 implică, mai ales în sarcina "instanţei", obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa (Hotărârea Albina contra România din 28 iulie 200$).

Or, în speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, hotărârea instanţei de apel a fost suficient motivată, sub toate aspectele cu a căror analiză a fost legal învestită, instanţa de apel examinând în mod real elementele esenţiale care i-au fost supuse, şi, astfel, cererea reclamantei, soluţionată prin hotărâre, a fost examinată în mod echitabil, fiindu-i, astfel, pe deplin respectat dreptul său la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În ceea ce priveşte criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se reţine că acestea vizează aplicarea/interpretarea greşită a art. 1073-1077, art. 970 C. civ. 1864 de către curtea de apel, precum şi a dispoziţiilor art. 1350 noul C. civ.

Recurenta critică efectele pe care le-a reţinut instanţa de apel cu privire la actele adiţionale semnate de părţi în legătură cu contractul nr. xCE/21.04.2004, conţinutul obligaţiilor părţilor izvorâte din contractul modificat. Niciuna dintre instanţele de fond nu au negat de plano posibilitatea modificării circumstanţelor în cazul contractelor a căror executare se întinde pe mai mulţi ani, dar au fost ţinute de pârghiile contractuale pe care tocmai părţile şi le-au trasat potrivit principiilor libertăţii şi forţei obligatorii a contractelor, acţiunea fiind întemeiată pe răspunderea contractuală în temeiul abuzului de drept contractual.

Înalta Curte reţine că reclamanta şi-a fundamentat pretenţiile pe clauza 8 alin. (1) din contractul încheiat între părţi, intitulată generic "Modificarea circumstanţelor", fapta ilicită invocată drept izvor al cererii de despăgubiri fiind indicată ca fiind refuzul de a executa clauza cuprinsă în art. 8 din contract, potrivit cu care pârâta era obligată să renegocieze cu bună-credinţă preţul şi să agreeze o creştere a acestuia ori de câte ori ar fi intervenit o creştere a costului de producţie.

Din această perspectivă instanţa de apel a reţinut că prevederile contractuale reglementează doar posibilitatea ajustării preţului şi nu obligativitatea pârâtei de a accepta preţul majorat.

Instanţa de apel a reţinut inexistenţa faptei ilicite ca şi condiţie pentru antrenarea răspunderii civile contractuale, ca urmare a presupusei exercitări abuzive a drepturilor stabilite prin contract.

Recurenta-reclamantă se prevalează de nerespectarea de către pârâtă a obligaţiei prevăzută la art. 8 din contract, raportat la executarea cu rea-credinţă a contractului, ca manifestare a abuzului.

Potrivit doctrinei, abuzul a fost calificat drept culpă şi presupune dovada încălcării unei norme.

Dispoziţiile art. 970 C. civ. obligă la încheierea şi executarea convenţiilor cu bună-credinţă.

Interpretarea care urmăreşte intenţia părţilor poate fi considerată ca un criteriu al abuzului.

Aplicând aceste precizări la speţa de faţă, se constată că voinţa liber exprimată a părţilor prevedea plata unui preţ iniţial de 140 de RON/Mwh, majorat ulterior prin negocierea creşterilor de preţ. Aceste prevederi se impun în virtutea principiului forţei obligatorii a contractului consacrat de art. 969 alin. (1) C. civ.

A aprecia că în raporturile izvorâte prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare de energie electrică, preţul de vânzare este altul decât cel stabilit în contract, în mod corect a reţinut instanţa de apel că vânzarea energiei electrice la preţul de 130 RON/Mwh nu conferă dreptul reclamntei de a modifica clauzele contractuale.

Astfel cum s-a prevăzut şi în art. 8 alin. (3) din contract, modificarea clauzelor contractului putea fi efectuată numai ca urmare a renegocierii contractului prin acordul părţilor.

Simplul fapt că reclamanta a suferit un prejudiciu ca urmare a tarifelor convenite care erau sub media pieţei nu este suficient pentru angajarea răspunderii civile contractuale a pârâtei, procedând în acest fel ar fi nesocotit principiul libertăţii actelor juridice.

În consecinţă, conduita pârâtei nu poate fi apreciată ca fiind abuzivă, aceasta fiind în acord cu actul juridic valabil încheiat, care se impune părţilor întocmai ca şi legea. Refuzul ca în executarea contractului să stabilească un preţ de vânzare care să reflecte preţul de cost cu producerea energiei electrice, nu reprezintă o manifestare a relei-credinţe a pârâtei, nefiind încălcată nicio normă sau clauză contractuală.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 496 alin. 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată nefondat recursul şi îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei nr. 1473 A din 21 iunie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. C. S.A. şi CURTEA DE CONTURI BUCUREŞTI.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 decembrie 2019.