Reinstatement of guarantee payment: Inadmissibility of undue payment claim without prior contract termination and accrual of prescriptive period.

Şedinţa publică din data de 6 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă sub nr. x/2016, reclamanta FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. a chemat în judecată pe pârâta A. S.A. (fostă B. SA), solicitând instanţei:

- obligarea pârâtei, în temeiul normelor legale relative la plata nedatorată, la restituirea sumei de 872.982,97 RON reprezentând garanţia aferentă Scrisorii de garantare nr. 916 din 15 octombrie 2009 emisă în baza Convenţiei pentru garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate nr. 65 din 5 iunie 2008, garanţie achitată de reclamant pârâtei, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data plăţii până la data achitării integrale a debitului.

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194 din C. proc. civ. şi art. 1092 C. civ., cu luarea în considerare a tuturor dispoziţiilor legale de drept substanţial invocate în cuprinsul prezentei cereri.

Prin hotărârea nr. 1 din 2 februarie 2016 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor A. S.A., a fost aprobată schimbarea, începând cu data de 10 martie 2016, a denumirii pârâtei, din A. S.A. în C. S.A.

Prin sentinţa civilă nr. 254 din data de 15 septembrie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Ilfov a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 31 octombrie 2016, sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 7679/2016 din data de 7 decembrie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamanta FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. (fosta A. S.A.), ca inadmisibilă.

A obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 11.394,43 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

II. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, la data de 22 septembrie 2017, apelanta-reclamantă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A., solicitând admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate, în sensul admiterii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 391/A din 19 februarie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de către apelanta-reclamantă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A. împotriva sentinţei civile nr. 7679/2016 din data de 7 decembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă C. S.A.

A obligat apelanta-reclamantă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.832,86 RON.

III. La data de 4 aprilie 2018, recurenta-reclamantă FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. a declarat recurs împotriva deciziei civile anterior menţionate, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate, respingerea excepţiei inadmisibilităţii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În argumentarea motivului de casare invocat, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel a soluţionat greşit atât excepţia inadmisibilităţii, cât şi pe cea a prescripţiei dreptului la acţiune.

Astfel, în ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, a susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

A precizat că instanţa de apel a reţinut, pe de o parte, că cererea de plată nu ar trebui să se situeze în domeniul faptului licit, ci în cel al ilicitului contractual şi, pe de altă parte, că şi în situaţia în care s-ar aprecia că plata voluntară a fost făcută din eroare şi, ca atare, sunt incidente dispoziţiile art. 1092 alin. (1) C. civ., nesesizarea erorii, timp de 3 ani de la data plăţii, stinge dreptul la acţiune.

A arătat că pretinsa neîndeplinire a condiţiilor instituite de lege pentru activarea mecanismului plăţii nedatorate nu reprezintă o veritabilă excepţie de inadmisibilitate, ci ar fi trebuit să facă obiectul analizei pe fond a cauzei.

În acest sens, a considerat că obiectul excepţiei de inadmisibilitate îl reprezintă contestarea dreptului reclamantului de a sesiza instanţa (motiv pentru care inadmisibilităţile diferă de apărările de fond şi se apropie de excepţiile de procedură), însă, în cauza dedusă judecăţii, nu se regăseşte o asemenea situaţie.

Prin urmare, a susţinut că motivele reţinute în decizia recurată nu susţin o veritabilă inadmisibilitate a acţiunii, ci sunt elemente care vizează fondul cauzei si care ar fi trebuit analizate, ca atare, de instanţa de judecată.

Referitor la prescripţia dreptului la acţiune, a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (4) C. civ., prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Ca urmare, dreptul la acţiune privind restituirea garanţiei în discuţie este supusă prescripţiei prevăzute de dispoziţiile art. 3, 7 şi 8 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie de 3 ani curge de la data la care partea a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba şi pe cel răspunzător de ea.

Astfel, a apreciat că momentul la care recurenta-reclamantă a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba nu a fost momentul în care a fost efectuată plata, ci momentul în care Curtea de Conturi a României a comunicat recurentei-reclamante Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2013, prin care s-a constatat că intimata-pârâtă a încasat o plată nedatorată, deoarece doar la acest moment a luat cunoştinţă recurenta-reclamantă despre existenţa plăţii nelegale şi despre paguba produsă patrimoniului său.

Cum acţiunea a fost introdusă la data de 14 ianuarie 2016, a considerat că termenul de prescripţie nu s-a împlinit.

IV. Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 5 iulie 2018, intimata-pârâtă C. S.A. a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor formulate de intimata-pârâtă şi admiterea recursului.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului cu care Înalta Curte a fost învestită, magistratul-asistent raportor concluzionând, în legătură cu recursul analizat prin prezenta hotărâre, că acesta este inadmisibil.

Prin încheierea din data de 7 decembrie 2018, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 7 iunie 2019, Înalta Curte a respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului declarat de recurenta-reclamantă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. şi a admis în principiu recursul declarat, fixând termen pentru soluţionarea acestuia în şedinţă publică.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Prin cele două critici formulate, circumscrise de recurenta-reclamantă dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se invocă greşita aplicare sau încălcarea normelor de drept material, pe de o parte, în ceea ce priveşte modul de rezolvare, de către instanţa de apel, a excepţiei inadmisibilităţii cererii şi, pe de altă parte, în privinţa soluţiei pronunţate referitor la chestiunea prescripţiei dreptului la acţiune al recurentei.

Cu privire la prima critică, se reţine că, sub aspectul situaţiei de fapt reţinute de instanţa de fond, necontestate în apel, în cauză s-a stabilit că plata pe care recurenta-reclamantă o solicită a fi restituită s-a efectuat ca urmare a cererii de plată nr. x din data de 5 august 2010, aferentă Scrisorii de garantare nr. 916 din 15 octombrie 2009, în valoare de 205.026,61 Euro (în echivalent în RON de 879.871,69 RON), emisă de către recurenta-reclamantă în temeiul Convenţiei de împărţire a riscului nr. 10 din data de 22 ianuarie 2003 şi Convenţiei nr. 65 din 5 iunie 2008 pentru garanţii exprese, irevocabile şi necondiţionate, încheiate de părţi.

Scrisoarea de garantare nr. 916 din 15 octombrie 2009 a fost emisă pentru a garanta obligaţiile asumate de debitoarea societatea D. S.A. în baza contractului de credit nr. x din data de 9 octombrie 2008 semnat de aceasta cu intimata-pârâtă, obligaţii ulterior preluate de la societatea D. S.A.

Recurenta-reclamantă a formulat acţiunea introductivă în temeiul art. 1092 din C. civ. din 1864, solicitând, în acest temei, restituirea sumei de 872.982,97 RON, achitată către intimata-pârâtă în confomitate cu obligaţiile asumate prin Scrisoarea de garantare a creditului nr. 916 din 15 octombrie 2009, plus dobânda legală calculată de la data plăţii până la data achitării integrale a debitului.

În cerere s-a invocat faptul, considerat licit, al existenţei unei convingeri a recurentei, la momentul plăţii, că plata efectuată răspunde unei obligaţii asumate prin contract, care nu contravenea normelor imperative în vigoare la momentul asumării obligaţiei.

Contrar argumentelor recurentei-reclamante, în sensul că neîndeplinirea condiţiilor instituite de lege pentru activarea mecanismului plăţii nedatorate nu reprezintă o chestiune de inadmisibilitate, ci un aspect de fond, Înalta Curte apreciază că excepţia inadmisibilităţii acţiunii întemeiate pe plata lucrului nedatorat, în cazul particular în care reclamantul are la dispoziţie o acţiune izvorâtă din contract, reprezintă un mijloc de apărare cu o natură juridică mixtă, de fond şi de procedură, datorită efectului spre care tinde aceasta, sub aspectul tipului de soluţie ce poate fi pronunţată.

Doctrina în materie acceptă incidenţa acţiunii în repetiţiune şi în cazul în care plata se face în temeiul unui contract, însă doar pentru ipoteza că acest contract a fost, concomitent cu acţiunea în repetiţiune sau anterior acesteia, constatat nul sau rezolvit, deoarece atât nulitatea, cât şi rezoluţiunea au efect retroactiv, obligaţia apărând ca şi cum nu a existat niciodată, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară.

Prin urmare, restituirea plăţii nedatorate efectuate în baza unui contract se poate solicita în cadrul unei acţiuni ca cea promovată în cauză, dar numai dacă, în prealabil sau odată cu restituirea, s-a cerut şi anularea sau rezoluţiunea obligaţiei (caz în care nu se mai impune dovedirea erorii, condiţie a plăţii nedatorate), situaţie neregăsită în speţă.

Dimpotrivă, instanţa de apel a constatat:

"ca fiind neechivocă opţiunea reclamantului în sensul învestirii instanţei într-o acţiune în restituirea plăţii nedatorate şi nu într-o acţiune în restituirea prestaţiei executate în temeiul obligaţiei contractuale nule".

Se constată, aşadar, ca fiind corect argumentul instanţei de apel, în sensul că, atât timp cât obligaţia contractuală subzistă ca valabilă, cererea de restituire a unei plăţi efectuate pentru îndeplinirea acestei obligaţii pune în discuţie răspunderea civilă contractuală, nu extracontractuală, instituţia plăţii nedatorate neputând constitui temeiul cererii formulate de recurenta-reclamantă.

În consecinţă, critica analizată nu poate fi primită, soluţia instanţei de apel fiind legală.

Cu privire la cea de a doua critică, referitoare la greşita aplicare şi încălcare a dispoziţiilor de drept material reprezentate de textul art. 8 din Decretul nr. 167/1958, recurenta-reclamantă a susţinut că termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de acest text nu curge de la momentul la care a efectuat plata către intimata-pârâtă, cum s-a reţinut în decizia recurată, ci curge de la data la care Curtea de Conturi a României comunicat recurentei Decizia nr. 1 din 14 ianuarie 2013, acesta fiind momentul când a luat cunoştinţă despre existenţa plăţii nelegale şi paguba produsă patrimoniului său.

Astfel, recurenta a considerat greşită concluzia instanţei de apel, în sensul că termenul de prescripţie s-a împlinit înainte de data introducerii acţiunii.

Curtea de Apel, aşa cum s-a arătat mai sus, a reţinut inadmisibilitatea acţiunii, considerând, totodată, că în speţă este incidentă răspunderea civilă contractuală, cu consecinţa implicită a aplicabilităţii regulilor prescrise pentru stingerea dreptului la acţiune aplicabil acestui tip de răspundere.

Totuşi, în raport cu temeiul juridic invocat de recurenta-reclamantă şi cu motivele de apel, a procedat la o analiză extensivă a momentului în care începe să curgă termenul de prescripţie din perspectiva instituţiei plăţii nedatorate, acesta fiind obiectul cererii introductive.

Se reţine că textul de lege aplicabil în privinţa termenului de prescripţie al dreptului la acţiune pentru restituirea unei plăţi nedatorate este prevăzut de art. 8 alin. (2) raportat la dispoziţiile art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.

Astfel, art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 prevede că:

"prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe sa curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît şi pe cel care răspunde de ea", iar art. 8 alin. (2) din acelaşi act normativ, aplicabil, pentru identitate de raţiune, şi în cazul plăţii nedatorate, stabileşte că:

"dispoziţiile alineatului precedent se aplică prin asemănare şi în cazul îmbogăţirii fără just temei".

Aceste texte instituie un moment obiectiv de la care începe să curgă termenul de prescripţie în cazul acţiunilor întemeiate pe fapt juridic licit, ce exclude ideea de culpă, moment interpretat corect de către instanţa de apel ca fiind cel al efectuării plăţii, când solvensul trebuia să cunoască împrejurarea că a făcut o plată nedatorată, neputându-se susţine că ulterior plăţii au apărut elemente care au determinat caracterul nedatorat al acesteia, precum raportul Curţii de Conturi.

De altfel, în speţă, recurenta-reclamantă deţinea elementele în temeiul cărora putea stabili caracterul datorat sau nedatorat al plăţii chiar înainte de data efectuării plăţii garanţiei, la data de 8 septembrie 2019.

În chiar cererea introductivă se precizează că, din analiza efectuată de către recurenta-reclamantă, conform Referatului de analiză nr. 26922 din data de 15 octombrie 2009, aceasta a constatat că:

- deşi suma de 440.777 Euro nu reprezenta o finanţare acordată societăţii debitoare, având în conţinut rate restante şi dobânzi curente şi restante (350.000 Euro), credit în sold 50.000 Euro - rată restantă, 10.497,3 Euro - dobânzi curente şi 30.279,66 euro - dobânzi restante), acestea n-au fost excluse din finanţarea garantată;

- D. S.A. prezenta riscuri în rambursarea finanţării, întrucât a înregistrat la data de 31 august 2009 datorii totale în sumă de 207.775 RON, o pierdere în sumă de 103.710 RON şi o cifră de afaceri nulă.

Prin raportare la toate aceste consideraţii, instanţa supremă apreciază că termenul general de prescripţie de 3 ani a început să curgă, cel mai târziu, de la momentul obiectiv al plăţii garanţiilor, respectiv la 8 septembrie 2010, întrucât la acest moment recurenta-reclamantă putea şi trebuia să cunoască atât paguba (caracterul nedatorat al plăţii), cât şi pe cel care răspunde de ea, conform art. 8 din Decretul nr. 167/1958.

În aceste condiţii, Înalta Curte nu poate reţine, aşa cum susţine recurenta-reclamantă, că momentul în care a constatat caracterul nedatorat al plăţii ar fi acela al comunicării deciziei nr. 1 din 14 ianuarie 2013, întrucât art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 instituie, în mod alternativ, atât un moment subiectiv (a cunoscut), cât şi un moment obiectiv (trebuia să cunoască), în funcţie de care începe să curgă termenul de prescripţie extinctivă.

Cum termenul de prescripţie extinctivă de 3 ani, astfel calculat, a început să curgă, cel mai târziu, la momentul obiectiv, anume data de 8 septembrie 2010, fără să fi intervenit vreun caz de suspendare sau întrerupere în sensul art. 13 şi art. 16 din Decretul nr. 167/1958, rezultă că acest termen s-a împlinit la 8 septembrie 2013, iar formularea cererii de chemare în judecată la 14 ianuarie 2016 s-a făcut cu depăşirea termenului de prescripţie extinctivă de 3 ani prevăzut de dispoziţiile art. 3 alin. (1) raportat la cele ale art. 8 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiunea în restituirea plăţii nedatorate stingându-se prin prescripţie.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă împotriva deciziei instanţei de apel.

Constatând că recurenta-reclamantă este căzută în pretenţii, fiind îndeplinite condiţiile art. 453 din C. proc. civ., va admite cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intimata-pârâtă şi va obliga recurenta la plata către intimată a cheltuielilor de judecată în sumă de 13854,28 RON, reprezentând onorariu avocaţial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. împotriva deciziei civile nr. 391/A din 19 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă C. S.A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 13854,28 RON, reprezentând onorariu avocaţial achitat de intimata-pârâtă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 decembrie 2019.